Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

Migralgin 50 mg, comprimate filmate

Cu rețetă

MIGRALGIN este utilizat pentru a trata durerile de cap de tip migrenă cu sau fără semne de avertizare (aura) și pentru a trata durerile de cap de tip migrenă asociate menstruației.

  • Substanța activă (DCI): Sumatriptanum
  • Forma farmaceutică: comprimate filmate
  • Concentrație: 50 mg
  • Cod ATC: N02CC01
  • Preț de producător înregistrat (AMDM): 172,85 lei / cutie N10 · ordin Nr. Rg04-123 din 30.04.2026
    Prețul în farmacie include adaosul comercial (plafonat prin lege) și TVA; îl confirmă farmacia.
  • Compensare CNAM: compensat (detalii mai jos)
Compensat de CNAM
  • parțial compensat (adulți) — Migrena, tratament episodic . Suma fixă compensată: 10,02 lei / unitate, 100,2 lei / cutie

Lista medicamentelor compensate (CNAM). Prețul final și condițiile le confirmă farmacia, pe baza rețetei.

Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Sumatriptanum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Substanţa activă din MIGRALGIN este sumatriptanul. Acesta aparține unui grup de medicamente numite triptani (cunoscuți și sub numele de agoniști ai receptorilor serotoninergici 5HT1). MIGRALGIN este utilizat pentru a trata durerile de cap de tip migrenă cu sau fără semne de avertizare (aura) și pentru a trata durerile de cap de tip migrenă asociate menstruației. Simptomele migrenei pot fi cauzate de lărgirea temporară a vaselor de sânge din cap. Se consideră că medicamentul reduce lărgirea acestor vase de sânge. La rândul său, acest lucru ajută la îndepărtarea durerii de cap și ameliorarea altor simptome ale unui atac de migrenă, cum ar fi senzația sau rău (greață sau vărsături) și sensibilitatea la lumină și sunet.

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

să luaţi MIGRALGIN Nu luaţi MIGRALGIN - dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la sumatriptan sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6); - dacă aveţi o afecţiune a inimii cum este boala cardiacă ischemică (determinată de îngustarea arterelor coronare) sau dureri în piept (angină pectorală) sau dacă aţi avut un infarct miocardic; - dacă aveţi probleme cu circulaţia de la nivelul picioarelor, manifestate prin dureri asemănătoare crampelor care apar în timpul mersului pe jos (boală vasculară periferică); - dacă funcţiile ficatului dumneavoastră sunt grav afectate (insuficienţă hepatică severă); - dacă aţi avut un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitoriu); - dacă aveţi tensiunea arterială mare (hipertensiune arterială); puteţi utiliza MIGRALGIN numai dacă aveţi hipertensiune arterială uşoară controlată prin tratament; - dacă luaţi concomitent alte medicamente utilizate pentru ameliorarea simptomelor determinate de migrenă, care conţin ergotamină sau medicamente asemănătoare, cum ar fi metisergid; triptani sau agonişti al receptorilor serotoninergici de tip 5-hidroxitriptamină (5HT1) (ca almotriptan, eletriptan, frovatriptan, naratriptan, rizatriptan sau zolmitriptan); - dacă luaţi concomitent medicamente cum sunt inhibitorii de monoaminooxidază (IMAO) (de exemplu, moclobemida pentru tratamentul depresiei sau selegilină pentru tulburările din boala Parkinson). MIGRALGIN nu trebuie utilizat timp de 2 săptămâni de la terminarea tratamentului cu IMAO. Atenţionări şi precauţii Înainte să luaţi MIGRALGIN, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului: dacă se consideră că aveţi risc să dezvoltaţi o boală de inimă (de exemplu, sunteți fumător sau în tratament de înlocuire a nicotinei) şi în mod special, dacă sunteţi femeie în menopauză sau bărbat peste 40 de ani cu aceşti factori de risc, medicul dumneavoastră trebuie să vă verifice funcţia inimii înainte de a vă prescrie sumatriptan. În cazuri foarte rare, au apărut afecţiuni cardiace grave după administrarea de sumatriptan, chiar dacă nu fuseseră găsite semne de boală cardiacă. Dacă aveţi orice motive de îngrijorare adresaţi-vă medicului dumneavoastră; dacă sunteţi alergic la sulfonamide (antibiotice) – în acest caz există posibilitatea să fiţi sensibil la administrarea de sumatriptan şi să dezvoltaţi reacţii alergice cu severitate diferită (de la erupţie pe piele până la anafilaxie); dacă utilizaţi medicamente care ţin sub control tensiunea arterială; dacă luați anumite medicamente pentru tratamentul depresiei (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) sau inhibitori ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei (INRS)); dacă aveţi afectate funcţiile rinichiului sau ale ficatului; dacă aveţi epilepsie sau alte afecţiuni care vă predispun la convulsii. MIGRALGIN trebuie utilizat doar dacă durerea de cap de care suferiţi este cu siguranţă migrenă. Dacă durerea de cap pe care o aveţi este diferită de cea care vă deranjează în mod obişnuit, nu luaţi sumatriptan fără să consultați mai întâi medicul dumneavoastră. Folosirea excesivă de sumatriptan poate determina durere de cap cronică, zilnică şi agravarea durerilor de cap. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă credeţi că vă aflaţi în această situaţie. Poate fi necesar să întrerupeţi tratamentul cu MIGRALGIN, pentru corectarea acestor probleme. După administrarea MIGRALGIN puteţi simţi o durere şi o senzație de presiune în piept pentru scurt timp; aceasta poate fi destul de intensă şi poate iradia în sus către gât. În cazuri foarte rare, aceasta poate fi determinată de efectele asupra inimii. Dacă aceste simptome nu dispar, adresaţivă medicului dumneavoastră. Solicitați imediat asistență medicală dacă dezvoltați simptome cum sunt confuzie mentală, creștere a frecvenței bătăilor inimii, tremurături, transpirații și contracții musculare. Acestea pot fi semne ale unei afecțiuni grave, numită sindrom serotoninergic. MIGRALGIN împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Următoarele medicamente pot interacţiona cu MIGRALGIN şi pot determina apariţia unor reacţii adverse, dacă sunt luate concomitent: - ergotamina sau alți triptani (medicamente utilizate în ameliorarea simptomelor determinate de migrenă). Nu trebuie luate în acelaşi timp cu sumatriptan (vezi „Nu luaţi MIGRALGIN”). - - După ce luaţi medicamente care conţin ergotamină, aşteptaţi cel puţin 24 ore înainte de a lua MIGRALGIN. După ce luaţi MIGRALGIN aşteptaţi cel puţin 6 ore înainte de a lua medicamente care conţin ergotamină şi cel puţin 24 ore înainte de a lua medicamente care conţin alţi triptani; inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) şi inhibitori ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei (IRSN), IMAO (medicamente utilizate în tratamentul depresiei, de exemplu, moclobemida); preparate pe bază de plante medicinale care conţin sunătoare (Hypericum perforatum). Sarcina şi alăptarea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Există doar informații limitate despre siguranța MIGRALGIN pentru femeile gravide, deși până în prezent nu există dovezi ale unui risc crescut de malformații congenitale. Medicul va discuta cu dumneavoastră dacă trebuie sau nu să utilizați MIGRALGIN în timp ce sunteți gravidă. Sumatriptanul se elimină în lapte. Nu vă alăptați copilul timp de 12 ore după ce ați utilizat MIGRALGIN. Dacă extrageți lapte matern în acest timp, aruncați laptele și nu-l dați copilului dumneavoastră. Unele femei care alăptează raportează dureri de sân și/sau mamelon după utilizarea sumatriptanului. Durerea este de obicei temporară și dispare în 3 până la 12 ore. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Somnolenţa poate să apară ca rezultat al migrenei sau al tratamentului cu MIGRALGIN. Ca urmare, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă prezentaţi astfel de manifestări. MIGRALGIN conţine lactoză Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide (de exemplu lactoză), vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Sarcina și alăptarea

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Există doar informații limitate despre siguranța MIGRALGIN pentru femeile gravide, deși până în prezent nu există dovezi ale unui risc crescut de malformații congenitale. Medicul va discuta cu dumneavoastră dacă trebuie sau nu să utilizați MIGRALGIN în timp ce sunteți gravidă. Sumatriptanul se elimină în lapte. Nu vă alăptați copilul timp de 12 ore după ce ați utilizat MIGRALGIN. Dacă extrageți lapte matern în acest timp, aruncați laptele și nu-l dați copilului dumneavoastră. Unele femei care alăptează raportează dureri de sân și/sau mamelon după utilizarea sumatriptanului. Durerea este de obicei temporară și dispare în 3 până la 12 ore.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

MIGRALGIN Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Utilizaţi MIGRALGIN doar după debutul unui episod de migrenă. Nu luaţi MIGRALGIN pentru a încerca să preveniţi apariţia unui episod de migrenă. Nu utilizaţi MIGRALGIN timp de cel puţin 24 ore după utilizarea unor medicamente care conţin ergotamină sau dihidroergotamină. Doza uzuală de MIGRALGIN pentru adulţi este de un comprimat de 50 mg. Comprimatul trebuie înghiţit întreg, cu o cantitate suficientă de apă, imediat după debutul simptomelor durerii de cap de tip migrenă, dar se poate administra oricând în timpul episodului de migrenă. Pentru ameliorarea adecvată a simptomelor, anumiţi pacienţi pot avea nevoie de o doză mai mare de sumatriptan (adică o doză de 100 mg). Medicul dumneavoastră vă va recomanda doza potrivită în cazul dumneavoastră. Dacă simptomele nu se ameliorează după administrarea primei doze de MIGRALGIN, nu trebuie administrată o a doua doză pentru acelaşi episod de migrenă. În aceste cazuri, episodul de migrenă poate fi tratat cu medicamente, ce conţin paracetamol, acid acetilsalicilic sau antiinflamatoare nesteroidiene. MIGRALGIN poate fi administrat pentru ameliorarea simptomelor în cadrul episoadelor de migrenă ulterioare. Dacă simptomele se ameliorează după administrarea primei doze de MIGRALGIN, dar reapar, o a doua doză poate fi administrată în următoarele 24 ore, cu condiţia ca intervalul de administrare dintre cele două doze sa fie de minim 2 ore. Nu trebuie depășită doza de 300 mg MIGRALGIN în decurs de 24 ore. Nu se recomandă administrarea MIGRALGIN la copii şi adolescenţi (cu vârsta mai mică de 17 ani) şi vârstnici (cu vârsta peste 65 de ani). Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din MIGRALGIN Dacă luaţi mai multe comprimate decât v-a fost prescris sau dacă altcineva a luat comprimatele, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital. Luaţi cu dumneavoastră cutia medicamentului pentru a o arăta medicului. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Următoarele reacții adverse au fost raportate la administrarea de sumatriptan: Frecvente (afectează până la 1 din 10 utilizatori): ameţeli, somnolenţă, tulburări ale simțurilor, incluzând furnicături şi amorţeli (parestezie şi hipoestezie); creşteri trecătoare ale tensiunii arteriale cu debut rapid după începerea tratamentului, înroșirea temporară a feţei şi gâtului; respirație dificilă, greaţă, vărsături (nu este clar dacă aceste simptome sunt corelate cu administrarea de sumatriptan sau cu afecţiunea de bază); senzaţie de greutate, durere, senzaţie de căldură sau de răceală, senzaţie de presiune sau de apăsare (in general trecătoare) care afectează orice parte a corpului, inclusiv pieptul si gatul dureri musculare; senzaţie de slăbiciune, oboseală. Rare (afectează până la 1 din 1000 utilizatori): dureri ale sânilor. Foarte rare (afectează până la 1 din 10000 utilizatori): modificări ale nivelului enzimelor hepatice în sânge: dacă vi s-a efectuat o analiză de sânge pentru a vedea cum funcționează ficatul dumneavoastră și ați utilizat sumatriptan, spuneți medicului dumneavoastră, întrucât acest lucru poate afecta rezultatele. Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile): reacţii de hipersensibilitate (cu gravitate diferită: de la erupţii trecătoare pe piele până la şoc anafilactic); neliniște; convulsii, tremurături, contracţii involuntare ale muşchilor (distonie), mişcări neintenţionate, rapide şi sacadate ale ochilor (nistagmus), pete negre în câmpul vizual (scotoame); tremurături ale pleoapelor, vedere dublă (diplopie), scăderea acuităţii vizuale, pierderea vederii (de obicei tranzitorie); tulburările de vedere pot să apară şi în timpul episodului de migrenă ca atare; - - - bătăi rare sau rapide ale inimii, palpitaţii (bătăi rapide și puternice), bătăi neregulate ale inimii, modificări tranzitorii de tip ischemic, spasm la nivelul arterelor inimii, angină pectorală, atac de cord (infarct miocardic); scăderea tensiunii arteriale, fenomen Raynaud (paloare sau învineţirea pielii şi/sau durere, la nivelul degetelor de la mâini sau picioare, urechilor, nasului sau maxilarului, ca răspuns la frig sau stres); inflamația mucoasei intestinului gros, diaree; senzaţie de înţepenire a cefei; dureri ale articulațiilor; transpirație excesivă; activarea durerii traumatice, activarea durerii inflamatorii. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau prin e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Cum se păstrează

MIGRALGIN A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor. A se păstra la loc uscat, ferit de lumină, la temperaturi sub 25 ºC. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe blister după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

şi alte informaţii Ce conţine MIGRALGIN Substanţa activă este sumatriptanul. 1 comprimat filmat conţine sumatriptan (sub formă de succinat de sumatriptan) – 50 mg sau 100 mg. Celelalte componente sunt: nucleul: celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, lactoză monohidrat, talc, stearat de magneziu, dioxid de siliciu; filmul: Opadry II pink (pentru doza de 50 mg): alcool poliviniilic, polietilenglicol/macrogol, dioxid de titan, talc, oxid roşu de fier, oxid galben de fier. Opadry White (pentru doza de 100 mg): hipromeloză, dioxid de titan, triacetină. Cum arată MIGRALGIN şi conţinutul ambalajului MIGRALGIN 50 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare roz. MIGRALGIN 100 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă. MIGRALGIN este disponibil în cutii cu 1 blister din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate. Deţinătorul certificatului de înregistrare și fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare GM Pharmaceuticals Ltd., Rustavi Highway 52, Tbilisi, 0114, Georgia. Fabricantul GM Pharmaceuticals Ltd., Rustavi Highway 52, Tbilisi, 0114, Georgia. Acest prospect a fost revizuit în iulie 2026. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste Migralgin 50 mg, comprimate filmate?

MIGRALGIN este utilizat pentru a trata durerile de cap de tip migrenă cu sau fără semne de avertizare (aura) și pentru a trata durerile de cap de tip migrenă asociate menstruației.

Migralgin 50 mg, comprimate filmate se elibereaza cu reteta?

Da, Migralgin 50 mg, comprimate filmate se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Migralgin 50 mg, comprimate filmate?

Substanța activă din Migralgin 50 mg, comprimate filmate este SUMATRIPTANUM.

Sub ce forma se prezinta Migralgin 50 mg, comprimate filmate?

Se prezintă sub formă de comprimate filmate, 50 mg.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.