Ce este și pentru ce se utilizează
Ce este Levokast și pentru ce se utilizează Levokast este un medicament care conţine levocetirizină și montelukast. Levocetirizina este un antihistaminic indicat pentru tratamentul alergiilor. Medicamentele antihistaminice înlătură efectul histaminei și elimină simptomele alergice. Montelukast este un antagonist al receptorilor pentru leucotriene care blochează efectul substanţelor numite leucotriene. Blochează leucotrienele pentru a îmbunătăți simptomele astmului. Montelukast nu este un steroid. Levokast este indicat în tratamentul simptomatic al rinitei alergice și astmului bronşic asociat cu rinită alergică. Levokast este de asemenea utilizat pentru a elimina simptome precum iritarea, erupția cutanată și roșeața cu o boală a pielii (urticarie idiopatică cronică) cauzate de alergii la pacienții cu vârsta peste 15 ani. Ce este astmul bronşic? O inflamație cronică în căile respiratorii bronșice, tuburile care transportă aerul din afara corpului spre plămâni. Simptomele astmului bronşic includ: • tuse, • respiraţie şuierătoare (wheezing) • senzaţie de apăsare în piept • scurtarea respirației Ce este rinita alergică? • Rinita alergică sezonieră, cunoscută și sub denumirea de febră a fânului, este declanșată de alergeni în afara casei, cum ar fi polenul de iarbă și buruiene. • Rinita alergică perenă poate fi observată pe tot parcursul anului și este de obicei declanșată de alergeni de casă, cum ar fi acarienii prafului, pene de animale și / sau spori de mucegai Simptomele rinitei alergice poate include următoarele: • Obstrucție nazală, curgerea nasului și / sau mâncărime • Strănut Ce este urticaria? Urticaria este o boală a pielii cauzată de alergie. Următoarele simptome pot fi: • Mâncărime • Urticarie • Roșeață
Ce trebuie să știți înainte de utilizare
Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizați Levokast Nu utilizaţi Levokast: • Dacă sunteți alergic (hipersensibil) la substanțele active, substanțele chimice numite derivați de piperazină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). • Dacă aveți insuficiență renală severă, clearance-ul creatininei este mai mic de 10 ml / min. Atenționări și precauții Înainte să utilizaţi Levokast, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului: Utilizarea Levokast nu este recomandată la copii cu vârsta sub 15 ani, deoarece comprimatele filmate nu permit adaptarea dozelor. Aveți grijă când luați Levokast concomitent cu alcool. La pacienții sensibili, utilizarea simultană a cetirizinei sau levocetirizinei și a alcoolului sau a altor agenți cu acțiune centrală poate avea efecte asupra sistemului nervos central, deși sa demonstrat că cetirizina racemată nu crește efectul alcoolului. Consultați-vă medicul dacă este posibil să nu vă puteţi goli vezica urinară (aveţi afecţiuni cum sunt leziuni ale măduvei spinării sau prostată mărită). Dacă aveți astm bronșic • În cazul în care astmul bronşic se agravează sau respiraţia dumneavoastră se înrăutăţeşte, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. • Levokast nu este destinat tratamentului crizelor de astm bronşic. În cazul în care apare o criză, trebuie să urmaţi instrucţiunile pe care vi le-a dat medicul dumneavoastră. Întotdeauna trebuie să aveţi la îndemână medicaţia inhalatorie de urgenţă pentru crizele de astm bronşic. • Este importantă utilizarea de către dumneavoastră a tuturor medicamentelor pentru astm bronşic prescrise de medic. • Levokast nu trebuie utilizat în locul altor medicamente pentru astm bronşic pe care medicul le-a prescris pentru dumneavoastră. • Orice pacient care utilizează medicamente antiastmatice trebuie să ia în considerare faptul că dacă acesta prezintă o asociere de simptome cum sunt stare asemănătoare gripei, senzaţii de furnicături şi înţepături sau amorţeli la nivelul braţelor și picioarelor, agravare a simptomelor pulmonare şi/sau erupţii trecătoare pe piele, trebuie să se adreseze medicului. • Nu trebuie să utilizaţi acid acetilsalicilic (aspirină) sau medicamente antiinflamatoare (cunoscute, de asemenea, sub denumirea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sau AINS) dacă acestea vă agravează astmul bronşic. În timpul utilizării Montelukast, una dintre substanțele active ale Levokast, sunt raportate modificările legate de comportament și dispoziție (agitare, inclusiv comportament agresiv, senzație de anxietate, depresie, dezorientare, halucinații, anomalii ale viselor, inclusiv coșmaruri, mersul în somn, probleme de somn, neliniște, gânduri și acțiuni suicidare). Dacă prezentați astfel de modificări, vă rugăm să informați medicul dumneavoastră. Spuneți medicului dumneavoastră despre orice probleme medicale sau alergii pe care le aveți sau pe care le-ați avut. Levokast împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicament, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Unele medicamente pot influenţa modul în care acţionează Levokast sau Levokast poate influența modul în care acţionează alte medicamente. Interacțiuni legate de levocetirizină • Ritonavir (utilizat în tratamentul HIV) • Alcool (în special pacienții sensibili) La pacienții sensibili, administrarea de levocetirizină împreună cu alte medicamente care au un efect asupra sistemului nervos central poate avea un efect negativ asupra vigilenței. Gradul de absorbție a levocetirizinei nu este redus de alimentele, deși rata absorbției este redusă.
Interacțiuni legate de montelukast • Fenobarbital (utilizat pentru tratamentul epilepsiei) • Fenitoină (utilizată pentru tratamentul epilepsiei) • Rifampicină (utilizată pentru tratamentul tuberculozei şi a altor câtorva infecţii) • Gemfibrozil (utilizat pentru tratamentul concentraţiilor ridicate de lipide din sânge) Levokast împreună cu alimente și băuturi Levokast poate fi luat cu sau fără alimente. Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Sarcina Femeile care sunt gravide sau intenționează să rămână gravide ar trebui să consulte medicul înainte de a lua Levokast. Medicul dumneavoastră va evalua dacă puteți lua Levokast în această perioadă de timp. Dacă observați că sunteți gravidă în timpul tratamentului, consultați imediat medicul sau farmacistul. Alăptarea Adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Levokast nu se va utiliza în perioada de alăptare. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Unii dintre pacienţii care utilizează levocetirizină, substanța activă a Levokast, pot prezenta somnolenţă, oboseală şi epuizare. Aveţi grijă atunci când conduceţi vehicule sau folosiţi utilaje până când ştiţi modul în care vă afectează acest medicament. Totuşi testele specifice nu au evidenţiat nicio afectare a vigilenţei mentale, abilităţii de a reacţiona sau abilităţii de a conduce vehicule la persoanele sănătoase după ce au luat levocetirizină în dozele recomandate. Legate de montelukast, una din substanțele active a Levokast, unele reacţii adverse (cum sunt ameţeli şi somnolenţă), care au fost raportate foarte rar la administrarea Levokast, pot afecta capacitatea unor pacienţi de a conduce vehicule sau de a folosi utilaj Sodiu. Acest medicament conţine sodiu, <1 mmol (23 mg) pe doză, adică practic „nu conţine sodiu”.
Sarcina și alăptarea
Sarcina
Femeile care sunt gravide sau intenționează să rămână gravide ar trebui să consulte medicul înainte de a lua Levokast. Medicul dumneavoastră va evalua dacă puteți lua Levokast în această perioadă de timp. Dacă observați că sunteți gravidă în timpul tratamentului, consultați imediat medicul sau farmacistul.
Alăptarea
Adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Levokast nu se va utiliza în perioada de alăptare.
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Cum să utilizați Levokast Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza recomandată este: Doza pentru adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 15 ani şi peste este de 1 comprimat pe zi (5 mg diclorhidrat de levocetirizină 5 mg și montelukast 10 mg). • Medicul dumneavoastră va stabili tipul de rinită alergică și va decide cât timp luați Levokast Dacă vi se prescrie Levokast din cauza rinitei alergice și a astmului • Chiar dacă nu aveți simptome de astm, ar trebui să îl luați zilnic, atâta timp cât v-a prescris medicul dumneavoastră • Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră dacă simptomele astmului se agravează sau dacă aveți nevoie de mai multă utilizare a medicamentului-salvator cu scop de a elimina atacurile de astm. Nu utilizați Levokast pentru îmbunătățirea pe termen scurt a unui atac de astm. • Aveți întotdeauna un medicament-salvator pentru a înlătura atacurile de astm. • Nu întrerupeți administrarea altor medicamente pentru astm sau reduceți doza decât dacă medicul dumneavoastră vă spune acest lucru. Modul și calea de administrare Levokast trebuie administrat pe cale orală, înghiţit întreg, cu puțin lichid. Poate fi administrat înainte sau după mese.
Utilizarea la copii Levokast nu se va utiliza la copii cu vârsta sub 15 ani. Utilizarea la vârstnici Se recomandă ajustarea dozei de către medic la pacienții cu insuficiență renală moderată până la severă. Pacienți cu insuficiență renală/ hepatică Pacienţilor cu funcţie renală afectată li se pot administra doze mai mici în concordanță cu severitatea bolii renale şi, la copii, dozele se vor stabili pe baza greutății corporale; dozele vor fi stabilite de către medicul dumneavoastră. Nu utilizați dacă aveți insuficiență renală severă. Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență hepatică ușoară până la moderată. Nu există date pentru pacienți cu afecțiuni hepatice severe. Pacienților care au funcții hepatice și renale afectate li se poate administra o doză mai mică în funcție de gravitatea bolii renale. Doza va fi determinată de medicul dumneavoastră. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă vi se pare că efectul Levokast este prea puternic sau prea slab. Dacă aţi utilizat mai mult Levokast decât trebuie Dacă aţi utilizat mai mult Levokast decât trebuie, contactați medicul sau farmacistul. Poate include somnolență la adulți și inițial agitație și neliniște, urmată de somnolență la copii. Nu s-au raportat reacții adverse în caz de supradozaj cu montelukast, care este o altă substanță activă în Levokast. Simptomele raportate cel mai frecvent în cazul supradozajului la adulţi, adolescenţi şi copii au inclus durere abdominală, somnolenţă, dureri de cap, vărsături şi hiperactivitate. Dacă aţi uitat să utilizaţi Levokast Încercaţi să luaţi medicamentul aşa cum a fost prescris. Cu toate acestea, în cazul în care aţi uitat să luaţi Levokast, nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată, așteptați doar timpul prevăzut pentru administrarea următoarei doze și luați o doză normală așa cum v-a prescris medicul dumneavoastră. Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetaţi să utilizaţi Levokast Dacă aveți o problemă legată de utilizarea Levokast, consultați medicul sau farmacistul. Oprirea tratamentului cu Levokast mai devreme decât este prevăzut nu ar trebui să aibă efecte dăunătoare, în sensul că simptomele bolii ar trebui să reapară progresiv cu o severitate nu mai mare decât cea experimentată înainte de tratamentul cu Levokast. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Reacții adverse posibile
Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă apare oricare dintre simptomele enumerate mai jos, încetați să luați Levokast și informați-l IMEDIAT pe medicul dumneavoastră sau mergeți la secția de urgență a celui mai apropiat spital. • Umflarea gurii, limbii, feței și / sau gâtului, dificultăți de respirație sau de înghițire împreună cu urticarie (angioedem), scăderea bruscă a tensiunii arteriale care duce la colaps sau șoc, care poate fi fatală • Convulsii • Stare asemănătoare gripei, senzaţii de furnicături şi înţepături sau amorţeli la nivelul braţelor și picioarelor, agravare a simptomelor pulmonare şi/sau erupţii trecătoare pe piele
• Hepatită • Palpitații • Dificultăți de respirație • Tulburări vizuale • Ritm cardiac crescut Toate acestea sunt reacții adverse foarte grave. Dacă aveți oricare dintre aceste simptome, aveți alergie gravă la Levokast. Este posibil să aveți nevoie de asistență medicală de urgență sau de spitalizare. Frecvenţa reacţiilor adverse posibile enumerate mai jos este definită utilizând următoarea convenţie: Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10 Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi Foarte rare: care afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi Cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile Foarte frecvente • Infecţii ale căilor respiratorii superioare Frecvente • Dureri de cap • Uscăciunea gurii, • Somnolenţă • Oboseală, • Diaree, • Greaţă, vărsături • Erupţie trecătoare pe piele • Febră • Durere abdominală • Creşterea concentraţiei anumitor substanţe în sânge (transaminaze hepatice) Mai puțin frecvente • Modificări de comportament şi de stare psihică (vise neobişnuite, incluzând coşmaruri, dificultate la adormire somnambulism, iritabilitate, stare de anxietate, nelinişte, agitaţie incluzând comportament agresiv sau ostilitate, depresie), • Epuizare • Indigestie • Ameţeli • Furnicături şi înţepături/senzaţie de amorţeală • Somnolenţă • Convulsii (crize) • Sângerări • Vânătăi, mâncărime, urticarie • Dureri ale muşchilor sau articulaţiilor, crampe musculare • Edeme • Durere abdominală • Oboseală Rare • Tendinţă crescută de sângerare • Tremor • Percepţia bătăilor inimii (palpitaţii) • Tulburări de atenţie • Afectare a memoriei
Foarte rare • Halucinaţii, • Dezorientare, • Gânduri şi acţiuni de sinucidere • Modificări legate de comportament și dispoziție • Hepatită (inflamaţia ficatului) • Umflături roşii, dureroase, sub piele, localizate cel mai frecvent la nivelul gambelor (eritem nodos), reacții cutanate severe (eritem multiform) care pot apărea fără simptome de avertizare a umflării (inflamației) plămânilor Cu frecvență necunoscută: • Creșterea apetitului alimentar • Nervozitate • Spasm • Amețeală • Leșin • Tulburări ale senzației gustative • Tulburări vizuale • Vedere încețoșată • Dificultăți de respirație • Urinare dureroasă • Urinare dificilă • Creștere în greutate • Funcție hepatică anormală • Vertij Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail:[email protected] Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Cum se păstrează
Cum se păstrează Levokast Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25 ºC, protejat de umiditate și lumină. Nu utilizaţi Levokast după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după "EXP". Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncați nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pa care nu le folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
Conținutul ambalajului și alte informații Ce conţine Levokast Fiecare comprimat filmat conţine: Diclorhidrat de levocetirizină 5 mg Montelukast sodic 10,4 mg (echivalent cu 10 mg montelukast). Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, hidroxipropil celuloză, stearat de magneziu, dioxid de titan, oxid roșu de fier, oxid galben de fier, amidon 1500, siliciu coloidal anhidru, macrogol, talc.
Cum arată Levokast şi conţinutul ambalajului Comprimat filmat. Comprimate filmate de culoare roz, rotunde, biconvexe. 10 comprimate filmate în blistere din Al/Al în cutie din carton, împreună cu prospectul pentru pacient. Câte 3 blistere în cutie din carton, împreună cu prospectul pentru pacient. 15 comprimate filmate în blistere din Al/Al. Câte 2 blistere în cutie din carton, împreună cu prospectul pentru pacient. Deţinătorul Certificatului de Înregistrare și fabricantul Deţinătorul Certificatului de Înregistrare Bilim Ilac Sanayii ve Ticaret A.S. Kaptanpaşa Mahallesi, Zincirlikuyu Cad. No:184 34440 Beyoğlu – İstanbul Turcia Fabricantul Bilim İlaç Sanayii ve Ticaret A.Ş. Gebze Organize Sanayi Bölgesi, 1900 Sokak, No:1904 41480 Gebze – Kocaeli Turcia Acest prospect a fost revizuit în iulie 2023. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/