Ce este și pentru ce se utilizează
Ce este LARYTYLEN şi pentru ce se utilizează LARYTYLEN este un medicament antiseptic şi aparţine grupului de medicamente pentru zona orofaringiană. LARYTYLEN conține două substanțe active: clorura de dequaliniu și clorhidratul de dibucaină. Clorura de dequaliniu distruge bacteriile și ciupercile, care provoacă infecții ale gâtului și gurii. Clorhidratul de dibucaină calmează durerii de la nivelul gurii și gâtului inflamat. LARYTYLEN nu provoacă formarea de carii dentare. LARYTYLEN se utilizează pentru tratamentul local al afecţiunilor inflamatorii acute ale cavităţii orale şi faringiene (inflamația gingiilor, inflamația mucoasei bucale cu ulcerații sau afte, inflamația amigdalelor, laringelui sau faringelui). LARYTYLEN este, de asemenea, recomandat în caz de miros urât din gură (halenă). LARYTYLEN poate fi administrat pentru tratamentul infecţiilor mixte la nivelul cavităţii bucale şi faringelui (la recomandarea medicului); ca adjuvant pentru tratamentul anginei; a infecției cu ciuperci (candidozei orofaringiene). Se recomandă de utilizat după înlăturarea amigdalelor pe cale chirurgicală şi după extracţii dentare.
Ce trebuie să știți înainte de utilizare
Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi LARYTYLEN Nu utilizaţi LARYTYLEN: – dacă sunteţi alergic la substanţele active sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6); – dacă sunteţi alergic la compuşii cuaternari de amoniu (de exemplu, clorură de benzalconiu). 1
Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizaţi LARYTYLEN, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Deoarece medicamentul nu conține zahăr, acesta poate fi utilizat la pacienții cu diabet zaharat. A se utiliza cu prudență la pacienții cu nivel plasmatic scăzut de colinesterază. LARYTYLEN împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. În special, spuneți medicului dumneavoastră dacă utilizați: – inhibitori de colinesterază, de exemplu rivastigmină, donepezil (medicamente utilizate în demență). Nu utilizați acest medicament nemijlocit înainte sau după ce v-ați spălat pe dinți, deoarece activitatea antibacteriană a dequaliniului scade la utilizarea concomitentă cu pasta de dinţi. Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. LARYTYLEN în timpul sarcinii poate fi utilizat doar la recomandarea medicului, în cazul când el decide că beneficiul terapeutic pentru mamă depășește riscul posibil pentru făt. LARYTYLEN nu se recomandă de utilizat în timpul alăptării. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Este puţin probabil ca acest medicament să posede efecte negative asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. LARYTYLEN conţine sorbitol (E 420) Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a utiliza acest medicament.
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Cum să utilizaţi LARYTYLEN Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doze Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani Câte 1 comprimat de supt la fiecare 2 ore, după diminuarea simptomelor inflamatoare – câte 1 comprimat de supt la fiecare 4 ore. Copii cu vârsta peste 4 ani Câte 1 comprimat de supt la fiecare 3 ore, după diminuarea simptomelor inflamatoare – câte 1 comprimat de supt la fiecare 4 ore. Doza zilnică maximă constituie 10-12 comprimate în faza acută și 6 comprimate după dispariția simptomelor inflamatoare. Durata tratamentului este determinată individual de către medic. 2
Mod de administrare Administrare orofaringiană. Comprimatele se lasă să se dizolve lent în cavitatea bucală, fără a le mesteca. Copii. Medicamentul în această formă farmaceutică nu se indică copiilor cu vârsta sub 4 ani. Dacă după 5 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic. Dacă utilizaţi mai mult LARYTYLEN decât trebuie Dacă aţi luat mai multe comprimate decât v-a fost recomandat, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului. În caz de supradozare sunt posibile grețuri, vomă, în cazuri rare – ulcere și necroza esofagului. Dacă uitaţi să utilizaţi LARYTYLEN Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Luaţi doza următoare la ora stabilită. Dacă încetaţi să luaţi utilizaţi LARYTYLEN Dacă întrerupeţi tratamentul prea devreme, este posibil ca infecţia din organismul dumneavoastră să persiste. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Reacții adverse posibile
Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacții adverse mai puțin frecvente (afectează până la 1 din 100 utilizatori): – reacții de hipersensibilitate, de exemplu erupții cutanate, mâncărime, senzația de arsură, iritare a mucoasei bucale și faringiene. Reacții adverse rare (afectează până la 1 din 1000 utilizatori): – ulcerația și necroza mucoasei bucale și faringiene (în caz de abuz). Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Cum se păstrează
Cum se păstrează LARYTYLEN Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25 °C, în ambalajul original. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 3
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii Ce conţine LARYTYLEN Substanţele active sunt clorura de dequaliniu și clorhidratul de dibucaină. 1 comprimat de supt conţine clorură de dequaliniu – 0,25 mg, clorhidrat de dibucaină – 0,03 mg. –
Celelalte componente sunt: LARYTYLEN cu aromă de mentă: sorbitol (E 420), talc, dioxid de siliciu coloidal hidratat, stearat de magneziu, aromă de mentă, ulei de mentă. LARYTYLEN cu aromă de mentă și zmeură: sorbitol (E 420), talc, dioxid de siliciu coloidal hidratat, stearat de magneziu, aromă de zmeură, ulei de mentă. LARYTYLEN cu aromă de mentă și lămâie: sorbitol (E 420), talc, dioxid de siliciu coloidal hidratat, stearat de magneziu, aromă de lămâie, ulei de mentă.
Cum arată LARYTYLEN şi conţinutul ambalajului LARYTYLEN se prezintă sub formă de comprimate de supt rotunde, de culoare albă, cu margini teșite si incizie diametrală pe o suprafață. LARYTYLEN este disponibil în cutii cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate de supt. Deţinătorul certificatului de înregistrare și fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare Kievmedpreparat SA, str. Saksaganskogo, 139, 01032, Kiev, Ucraina. Fabricantul Kievmedpreparat SA, str. Saksaganskogo, 139, 01032, Kiev, Ucraina.
Acest prospect a fost aprobat în martie 2024 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/