Ce este și pentru ce se utilizează
Gaviscon Mentol comprimate masticabile formează un strat protector care pluteşte deasupra conţinutului stomacului. Acest strat împiedică acidul gastric să părăsească stomacul şi să pătrundă în esofag, alinând astfel senzaţia de arsură în capul pieptului şi senzaţia de disconfort în gât şi gură. Arsura în capul pieptului poate să apară după mese (de exemplu, atunci când se consumă alimente grase sau picante) sau în timpul sarcinii sau la pacienţi cu simptome legate de inflamaţia peretelui esofagului (de exemplu, înghiţire dificilă şi/sau dureroasă, ulceraţii la nivelul gurii, vărsături). Gaviscon Mentol comprimate masticabile se utilizează pentru tratamentul simptomelor refluxului gastroesofagian, cum sunt regurgitaţia acidă, senzaţia de arsură în capul pieptului şi indigestia (legate de reflux) care apar, de exemplu, după mese sau în timpul sarcinii şi la pacienţii cu simptome asociate esofagitei. 2. CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI ÎNAINTE SĂ LUAŢI GAVISCON MENTOL Nu luaţi Gaviscon Mentol comprimate masticabile dacă: ştiţi că sunteţi alergic (hipersensibil) la oricare dintre componente, deoarece foarte rar au apărut dificultăţi în respiraţie şi erupţii trecătoare pe piele (pentru lista completă vezi Informaţii suplimentare). Aveţi grijă deosebită înaintea tratamentului cu Gaviscon Mentol comprimate masticabile Acest medicament conține sodiu (5,3 mmol per doză de două comprimate) și calciu (1,6 mmol per doză de două comprimate). Doza maximă zilnică recomandată din acest medicament conține 1012 mg sodiu (componenta principală stabilă/sare de masă). Aceasta este echivalentă cu 50,6% din maximul recomandat pentru un adult. Dacă medicul nu v-a recomandat altfel, Gaviscon Mentol comprimate masticabile este indicat pentru tratamentul de scurtă durată. Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveți nevoie zilnic de Gaviscon Mentol comprimate masticabile pentru o perioadă lungă de timp sau în mod regulat, în special dacă v-a fost recomandat să urmați o dietă cu conținut scăzut de sodiu. Vă rugăm adresaţi-vă medicului dumneavoastră privind concentraţiile acestor săruri dacă aveţi sau aţi avut o afecţiune semnificativă la nivelul rinichilor sau inimii, deoarece anumite săruri pot avea un efect asupra acestor afecţiuni. Dacă simptomele persistă după 7 zile de utilizare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Acest medicament conține 3,75 mg aspartam per comprimat. Aspartamul este o sursă de fenilalanină. Poate fi dăunător la persoanele cu fenilcetonurie, o afecțiune genetică rară, în care concentrația de fenilalanină este crescută, din cauză că organismul nu o poate elimina în mod corespunzător. Dacă vi s-a spus de către medicul dumneavoastră că aveți intoleranță la unele zaharuri, adresați-vă acestuia înainte de a lua acest medicament. Folosirea altor medicamente Nu luaţi acest medicament în decurs de două ore de la administrarea altor medicamente pe cale orală, deoarece acesta poate interacţiona cu anumite medicamente. Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală. Sarcina şi alăptarea Puteţi lua acest medicament dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi. Informaţii importante privind unele componente ale Gaviscon Mentol comprimate masticabile Dacă aveţi fenilcetonurie, luaţi în considerare faptul că acest medicament este îndulcit cu aspartam, care este o sursă de fenilalanină
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
GAVISCON MENTOL Pentru administrare orală. Mestecaţi bine înainte de înghiţire. Adulţi, inclusiv vârstnici şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani şi mai mari: la apariţia simptomelor, luaţi două până la patru comprimate după masă şi la culcare (maxim de patru ori pe zi). Copii și adolescenți cu vârsta sub 12 ani: trebuie administrat numai la sfatul medicului. Dacă aţi luat mai mult Gaviscon Mentol decât trebuie Dacă utilizaţi prea mult din acest medicament, este posibil să vă simţiţi balonat și să experimentați un oarecare disconfort abdominal. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului, dacă acest simptom nu dispare. Dacă aţi uitat să luaţi Gaviscon Mentol Dacă aţi uitat să luaţi o doză, nu este necesar să luaţi o doză dublă data viitoare, ci să continuaţi să luaţi doza obişnuită la momentul potrivit
Reacții adverse posibile
POSIBILE Ca toate medicamentele, Gaviscon Mentol poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă apar aceste reacţii adverse opriţi administrarea acestui medicament şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Foarte rar (mai puţin de 1 din 10000), există şanse de apariţie a unei reacţii alergice la componente. Simptomele acesteia pot include erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, dificultăţi în respiraţie, ameţeli sau umflare a feţei, buzelor, limbii sau gâtului. Raportarea reacţiilor adverse Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO e-mail: [email protected] Website: www.anm.ro Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament
Cum se păstrează
GAVISCON MENTOL A NU SE LĂSA LA VEDEREA ŞI ÎNDEMÂNA COPIILOR. Nu utilizaţi Gaviscon Mentol după data de expirare (EXP: lună/an) înscrisă pe cutie, flacon şi blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A nu se păstra la temperaturi peste 30°C. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
ȘI ALTE INFORMAȚII Ce conţine Gaviscon Mentol – Substanţele active în fiecare comprimat masticabil sunt: alginat de sodiu 250 mg, hidrogenocarbonat de sodiu 133,5 mg şi carbonat de calciu 80 mg. – Celelalte componente sunt: macrogol 20000, manitol (E 421), aromă de mentă, aspartam (E 951), acesulfam potasic, copovidonă și stearat de magneziu. Cum arată Gaviscon Mentol şi conţinutul ambalajului Gaviscon Mentol comprimate masticabile sunt comprimate rotunde, de culoare aproape albă până la crem, cu un aspect uşor marmorat. Gaviscon Mentol comprimate masticabile este disponibil în cutii cu 4, 6, 8, 12, 16, 18, 20, 22, 24, 32, 36, 40, 44, 48, 64 comprimate masticabile. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul Deținătorul autorizației de punere pe piață Reckitt Benckiser (România) S.R.L. Bulevardul Iancu de Hunedoara, Nr. 48, Clădirea Crystal Tower Etaj 11, Sector 1, București, România Fabricantul RB NL Brands B.V. Schiphol Boulevard 207, 1118 BH Schiphol, Olanda Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale: Austria Gaviscon Mint Kautabletten Belgia Gaviscon Aangepaste formule munt 250 mg kauwtabletten Bulgaria Gaviscon Peppermint Tablets 250mg/135.5mg/80mg chewable tablets Cipru Gaviscon Peppermint Danemarca Galieve Peppermint Finlanda Galieve Peppermint purutabletti Franţa Gavisconell sans sucre menthe, comprimé à croquer édulcoré à l`aspartam et l`acésulfame potassique Germania Gaviscon Pfefferminz 250 mg / 133,5 mg / 80 mg Kautabletten Grecia Gaviscon peppermint Tablets Irlanda Gaviscon 250mg Peppermint Chewable Tablets Islanda Galieve Peppermint tuggutöflur Luxemburg Gaviscon formulation adaptée menthe 250 mg comprimé à croquer Marea Britanie Gaviscon Peppermint Tablets Norvegia Galieve tyggetabletter med peppermyntesmak Olanda Gaviscon 250 pepermunt, kauwtabletten 250 mg Polonia Gaviscon o smaku mięty TAB Portugalia Gaviscon Republica Cehă Gaviscon žvýkací tablety România Gaviscon Mentol comprimate masticabile Slovacia Gaviscon žuvacie tablety Slovenia Gaviscon z okusom mentola 250 mg/133,5 mg/80 mg žvečljive tablete Suedia Galieve Peppermint tuggtablett Ungaria Gaviscon borsmenta ízű rágótabletta Acest prospect a fost revizuit în mai 2022. à