Ce este și pentru ce se utilizează
Ce este Anzibel şi pentru ce se utilizează Anzibel conţine o combinaţie a 3 substanţe active care acţionează asupra ameliorării temporare a simptomelor locale în afecţiunile inflamatoare şi infecţioase ale cavităţii bucale şi faringe. Substanţele active ale acestui preparat acţionează completîndu-se una pe alta, şi anume: efectul antiseptic al clorhexidinei şi cel antiinflamator al enoxolonei acţionează asupra mucoasei orofaringiene şi plus efectul anestezic al benzocainei elimină disconfortul cauzat de iritarea locală a gâtului. Anzibel se indică pentru ameliorarea temporară a simptomelor locale în afecţiunile inflamatoare şi infecţioase la nivelul bolţii palatine şi în gât: ulcere aftoase ale gurii, iritarea gâtului cauzată de agenți nocivi externi, cum ar fi tutunul, schimbări bruște de temperatură, praf, care pot duce la durere și sunt fără febră.
Ce trebuie să știți înainte de utilizare
Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Anzibel Nu utilizaţi Anzibel: – dacă sunteţi alergic la substanţele active sau la oricare dintre celelalte componentele ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). Atenţionări şi precauţii – dacă aveţi intoleranţă la anestezice locale aşa ca acid paraaminobenzoic, parabeni sau parafenilendiamina (un component al vopselei pentru păr) – dacă aveţi trauma severă a mucoasei – dacă aveţi smalţul deteriorat al dinţilor – dacă aveţi periodontită – dacă aveţi hipertensiune sau retenţie de lichid, deoarece enoxolona poate mări aceste simptome
–
se recomandă de a menţine corespunzător igiena orală a dinţilor pentru a reduce acumularea plăcilor dentare şi o eventuală schimbare a culorii dinţilor dacă aveţi intoleranţă congenitală la fructoză (conţine sorbitol)
Vârstnici Tratament prelungit sau în doze mari cu acest medicament poate cauza tensiune arterială mărită. Vârstnicii şi pacienţii astenici pot fi mai sensibili la benzocaină. Copii Consultaţi medicul dumneavoastră înainte de a administra copiilor cu vîrsta de pînă la 6 ani. Ca şi în cazul vîrstnicilor sau pacienţilor astenici, copiii pot fi mai sensibili la benzocaină. Anzibel împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Nu administraţi concomitent cu alte antiseptice (medicamente care combat infecţii microbiene), cu inhibitorii de colinesteraza (reglează transmiterea impulsurilor nervoase), cu sulfanilamide (un tip de antibiotice). Componentele anionice şi suspensii, care de obicei se regăsesc in componenţa pastei de dinţi, descresc eficienţa clorhexidinei. Astfel, ar trebui să clătiţi bine gura după folosirea pastei de dinţi. Spuneţi medicului dumneavoastră că administraţi acest medicament dacă este necesar să efectuaţi teste diagnostice. Administrarea preparatului influenţează testele de diagnostic ale funcţiei pancreasului. Rezultatul testelor poate fi incorect, deoarece în urma metabolizării benzocainei se formează acidul paraaminibenzoic. Se recomandă întreruperea tratamentului cu cel puţin 3 zile înainte de efectuarea testului. Sarcina şi alăptarea Anzibel nu se recomandă în timpul sarcinii sau în perioada de alăptare. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Administrarea medicamentului Anzibel nu influenţează asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Anzibel conţine sorbitol. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua/utiliza acest medicament.
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Cum să utilizaţi Anzibel Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descries în acest prospect sau aşa cum va spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Utilizarea la adulţi şi copii cu vîrsta de peste 12 ani Doza maximă este 8 pastile pe zi. Se va ţine câte o pastilă în gură până la dizolvare completă, cu un interval de 2-3 ore. Utilizarea la copii de la 6 ani Doza maximă este de 6 pastile pe zi. Se va ţine câte o pastilă în gură până la dizolvare completă, cu un interval de 4-5 ore.
Nu se recomandă mestecarea sau înghiţirea pastilei. Are efect local şi se manifestă doar în contact cu zona afectată. Utilizaţi întotdeauna cea mai mică doză eficientă. În cazul acutizării simptomelor sau dacă acestea persistă după 2 zile de administare a preparatului, se recomandă adresarea la medic. Dacă utilizaţi mai mult Anzibel decât trebuie Dacă aţi luat Anzibel în doză mai mare decât trebuia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Cele mai frecvente simptome ale supradozajului sunt: vorbire neclară, somnolenţă, mers instabil, vederea confuză sau diplopie, vertij, excitație sau convulsii, acufene, creşterea transpiraţiei şi/sau tensiunea arterială scăzută. Având în vedere că acest medicament conţine enoxolonă, adiţional pot apărea simptome ca tensiune arterială ridicată şi edem (mâncărime din cauza retenției de lichide). 4. REACŢII ADVERSE POSIBILE Ca toate medicamentele, Anzibel poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane): – Reacții alergice, uneori însoțite de înfundarea nasului, mâncărime, erupții pe piele. – Iritarea cavității bucale și a vârfului limbii. – Furnicături, mâncărimi, umflături și roșeață în sau în jurul gurii. – Modificarea gustului. – Edemul (umflare din cauza retenției de lichide în organism). – Tensiune arterială ridicată. – Pigmentarea dinților. Dacă observați că unele reacții adverse devin severe sau dacă aveți orice reacție adversă care nu este menționată în acest prospect, spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: http://www.amdm.gov.md sau e-mail:[email protected] Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Cum se păstrează
Cum se păstrează Anzibel Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după „Valabil până la:”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Anzibel Substanţele active sunt clorhexidina, enoxolona şi benzocaina. 1 pastilă conţine 5 mg clorhidrat de clorhexidină, 4 mg benzocaină, 3 mg enoxolonă. Celelalte componente sunt acesulfam de potasiu (E950), sorbitol (E420), stearat de magneziu. Cum arată Anzibel şi conţinutul ambalajului Anzibel se prezintă sub formă de pastile de culoare albă, biconvexe, rotunde, pe o parte netede, pe cealaltă parte gravat logo-ul Nobel. Este disponibil în pastile. Câte 10 pastile în blister din PVC-PE-PVDC/Al. Câte 1, 2 sau 3 blistere cu prospectul pentru administrare în cutie de carton. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare Nobel İlaç Sanayii ve Ticaret A.Ş., sec. Saray, str. Dr. Adnan Buyukdeniz 14, 34768 Umraniye, Istanbul, Turcia. Fabricantul Nobel İlaç Sanayii ve Ticaret A.Ş., sec. Sancaklar, str. Eski Akçakoca 299, 81100 Duzce, Turcia.
Acest prospect a fost aprobat în Februarie 2023 Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md