RCP · ZYVOXID 2mg/ml

Doze

Tratamentul poate fi iniţiat cu Zyvoxid soluţie perfuzabilă, comprimate filmate sau suspensie orală. Pacienţii care încep tratamentul cu soluţie perfuzabilă pot fi trecuţi ulterior, atunci când starea clinică o permite, la oricare dintre formele farmaceutice cu administrare orală. În aceste cazuri nu este necesară ajustarea dozelor, deoarece linezolidul are o biodisponibilitate după administrare orală de aproximativ 100 %.

Dozele recomandate şi durata tratamentului la adulți

Durata tratamentului depinde de tipul microorganismului patogen, localizarea infecţiei şi gradul de severitate al acesteia, precum şi de răspunsul clinic al pacientului.

Următoarele recomandări privind durata tratamentului reflectă datele obţinute din studiile clinice. Durata de tratament poate fi mai scurtă în anumite tipuri de infecţii, dar acest lucru nu a fost evaluat în studiile clinice.

Durata maximă de tratament este de 28 de zile. Siguranţa şi eficacitatea linezolidului în cazul administrării pe perioade mai mari de 28 de zile nu au fost stabilite (vezi pct. 4.4).

În infecţiile cu bacteriemie concomitentă nu sunt necesare doze mai mari decât cele recomandate şi nici prelungirea duratei de tratament.

Dozele recomandate pentru soluţia perfuzabilă, comprimate şi granule pentru suspensie orală sunt identice, şi anume:

Copii şi adolescenţi:

Siguranţa şi eficacitatea administrării linezolidului la copii (cu vârsta sub 18 ani) nu au fost stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 4.8, 5.1 şi 5.2, dar nu se poate face nicio recomandare privind dozele.

Vârstnici:

Nu este necesară ajustarea dozei.

Insuficienţă renală:

Nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Insuficienţă renală severă (Cl < 30 ml/min): nu este necesară ajustarea dozei. Deoarece nu se cr cunoaşte semnificaţia clinică a expunerii mai mari (de până la 10 ori) la cei doi metaboliţi primari ai linezolidului la pacienţii cu insuficienţă renală severă, linezolidul trebuie administrat cu prudenţă mărită la aceşti pacienţi şi numai după evaluarea raportului risc/beneficiu.

Având în vedere că aproximativ 30 % din doza de linezolid este eliminată în decursul a 3 ore de hemodializă, la aceşti pacienţii linezolidul trebuie administrat după şedinţa de dializă. Metaboliţii primari ai linezolidului sunt îndepărtaţi parţial prin hemodializă, însă concentraţiile plasmatice ale acestora după şedinţa de dializă rămân destul de mari, comparativ cu cele observate la pacienţii cu funcţie renală normală sau cu insuficienţă renală uşoară până la moderată. Ca urmare, linezolidul trebuie administrat cu prudenţă mărită la pacienţii cu insuficienţă renală severă care efectuează şedinţe de dializă şi numai după evaluarea raportului risc/beneficiu.

Până în prezent nu există date suficiente privind administrarea linezolidului la pacienţii care efectuează şedinţe de dializă peritoneală continuă în ambulatoriu (DPCA) sau utilizează alte tratamente pentru insuficienţă renală (altele decât hemodializa).

Insuficienţă hepatică

Nu este necesară ajustarea dozei. Totuşi, deoarece datele clinice sunt limitate, la aceşti pacienţi linezolidul trebuie administrat numai după evaluarea raportului risc/beneficiu (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Mod de administrare

Doza recomandată se administrează intravenos de 2 ori pe zi.

Cale de administrare: intravenoasă.

Soluţia perfuzabilă trebuie administrată în decurs de 30 până la 120 de minute.

Inhibitori ai monoaminooxidazei Linezolidul este un inhibitor reversibil şi neselectiv al monoaminooxidazei (IMAO). Studiile clinice de interacţiune medicamentoasă şi de siguranţă la pacienţi care sunt trataţi concomitent cu medicamente care i-ar putea expune riscului de inhibare MAO au furnizat date limitate. Ca urmare, administrarea linezolidului în aceste situaţii este recomandată numai dacă este posibilă urmărirea atentă a evoluţiei pacientului (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Interacţiuni potenţiale care determină creşterea tensiunii arteriale Studiile clinice la voluntari sănătoşi, normotensivi, au arătat că linezolidul determină o creştere a tensiunii arteriale determinată de pseudoefedrină şi clorhidrat de fenilpropanolamină. Administrarea concomitentă a linezolidului cu pseudoefedrină sau cu fenilpropanolamină a avut ca rezultat o creştere medie a tensiunii arteriale sistolice cu 30 – 40 mm Hg, comparativ cu creşterea cu 11 – 15 mm Hg înregistrată după administrarea linezolidului în monoterapie, cu 14 – 18 mm Hg înregistrată după administrarea de pseudoefedrină sau de fenilpropanoloamină în monoterapie sau cu 8 – 11 mm Hg după administrarea de placebo. Nu s-au efectuat studii similare la pacienţii hipertensivi. Când sunt administrate concomitent cu linezolidul, dozele medicamentelor cu acţiune vasopresoare, incluzând medicamentele dopaminergice, trebuie crescute treptat cu atenţie, pentru a se obţine răspunsul dorit. Interacţiuni serotoninergice potenţiale Posibila interacţiune medicamentoasă cu dextrometorfan a fost studiată la voluntarii sănătoşi. Subiecţilor li s-a administrat dextrometorfan (2 doze de 20 de mg, administrate la interval de 4 ore) cu sau fără linezolid. La subiecţii sănătoşi cărora li s-a administrat linezolid şi dextrometorfan nu au fost observate semnele sindromului serotoninergic (confuzie, delir, nelinişte, tremor, eritem facial tranzitoriu, diaforeză, febră). Experienţa după punerea pe piaţă a fost raportat cazul unui pacient care a prezentat semne asemănătoare sindromului serotoninergic în timpul tratamentului cu linezolid şi dextrometorfan, care au dispărut după întreruperea administrării ambelor medicamente. În practica clinică au fost raportate cazuri de sindrom serotoninergic în timpul administrării linezolidului cu medicamente serotoninergice incluzând antidepresive cum sunt inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) și opioidele. Ca urmare, în timp ce administrarea concomitentă este contraindicată (vezi pct. 4.3), este necesară o abordare terapeutică corespunzătoare a pacienţilor la care este esenţial tratamentul cu linezolid şi medicamente serotoninergice, aşa cum este prezentată la pct. 4.4. Utilizarea cu alimente bogate în tiramină La subiecţii care au utilizat concomitent linezolid şi tiramină în doză mai mică de 100 mg, nu a fost observat un răspuns presor semnificativ. Această observaţie arată faptul că este suficient să se evite ingerarea unor cantităţi excesive de alimente şi băuturi ce conţin cantităţi mari de tiramină (de exemplu brânză fermentată, extracte din drojdie, băuturi alcoolice nedistilate, produse fermentate din soia, cum este sosul de soia). Medicamente metabolizate de citocromul P450 Linezolidul nu este metabolizat semnificativ de către sistemul enzimatic al citocromului P450 (CYP) şi nu inhibă nici una dintre izoenzimele CYP cu importanţă clinică la om (1A2, 2C9, 2C19, 2D6, 2E1, 3A4). Similar, linezolidul nu are acţiune inductorie asupra izoenzimelor citocromului P450 la şobolani. Ca urmare pentru linezolid nu sunt aşteptate interacţiuni medicamentoase mediate prin intermediul CYP450. Rifampicină Efectul administrării rifampicinei asupra profilului farmacocinetic al linezolidului a fost studiat pe un număr de 16 voluntari adulţi, de sex masculin, cărora li s-a administrat o doză de 600 mg de linezolid de 2 ori pe zi, timp de 2,5 zile, în monoterapie sau în asociere cu rifampicină în doză de 600 mg o dată pe zi, timp de 8 zile. Rifampicina a determinat scăderea concentraţiei plasmatice maxime (Cmax) a linezolidului şi a ariei de sub curba concentraţiei în funcţie de timp (ASC) cu o valoare medie de 21% [interval de încredere 90%, 15, 27], respectiv 32% [interval de încredere 90%, 27, 37]. Nu se cunosc mecanismul de acţiune şi semnificaţia clinică a acestei interacţiuni. Warfarină Adăugarea warfarinei la tratamentul cu linezolid, atunci când concentraţia plasmatică a acestuia a atins starea de echilibru, a determinat o scădere medie cu 10 % a valorii maxime a INR , şi de 5 % a ASC a INR. Datele obţinute de la pacienţii la care s-a administrat concomitent warfarină şi linezolid nu sunt suficiente pentru a putea stabili semnificaţia clinică a acestor observaţii, dacă aceasta există.

Sarcina Există date limitate cu privire la utilizarea linezolidului la gravide. Studiile efectuate la animale au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Acest risc există, teoretic, şi la om. Linezolidul nu trebuie administrat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar, adică dacă beneficiul potenţial depăşeşte riscul teoretic. Alăptarea Deoarece datele obţinute din studiile efectuate la animale sugerează că linezolidul şi metaboliţii săi se pot excreta în laptele matern, alăptarea trebuie întreruptă înainte de şi în timpul administrării. Fertilitatea În cadrul studiilor la animale, linezolidul a cauzat o reducere a fertilităţii (vezi pct. 5.3).