Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

RCP · ZOLOFT 20 mg/ml

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): ZOLOFT 20 mg/ml
  • Cod ATC: N06AB06
  • Forma farmaceutică: concentrat pentru soluție orală
  • Concentrație: 20mg/ml
  • Deținătorul autorizației: FARMASIERRA MANUFACTURING S.L. - SPANIA

Acțiune farmacologică

ANTIDEPRESIVE INHIBITORI SELECTIVI AI RECAPTARII SEROTONINEI

Doze și mod de administrare

Doze

Iniţierea tratamentului

Depresie şi TOC

Tratamentul cu sertralină trebuie iniţiat la o doză de 50 mg pe zi.

Tulburarea de panică, SPT şi tulburarea de anxietate socială

Tratamentul trebuie început cu 25 mg sertralină pe zi. După o săptămână, doza trebuie crescută la 50 mg sertralină o dată pe zi. S-a demonstrat că această schemă de tratament reduce incidenţa reacţiilor adverse caracteristice iniţierii tratamentului tulburării de panică.

Stabilirea dozei

Depresie, TOC, tulburarea de panică, tulburarea de anxietate socială şi SPT Pacienţii care nu răspund la tratamentul cu 50 mg sertralină pe zi pot prezenta efecte benefice ca urmare a creşterii dozei. Modificările de dozaj trebuie efectuate în etape de 50 mg la intervale de cel puţin o săptămână, până la doza maximă zilnică de 200 mg. Modificările de dozaj nu trebuie efectuate mai frecvent de o dată pe săptămână, având în vedere timpul de înjumătăţire prin eliminare de 24 de ore al sertralinei.

Instalarea efectului terapeutic se poate observa în decurs de 7 zile. Totuşi, de regulă, sunt necesare perioade mai lungi, mai ales în cazul TOC.

Tratamentul de întreţinere

În timpul tratamentului de lungă durată, trebuie administrată doza eficace minimă, cu ajustări ulterioare, în funcţie de răspunsul terapeutic.

Depresie

Pentru prevenirea recurenţei episoadelor de depresie majoră (EDM) poate fi recomandat tratamentul de lungă durată. În majoritatea cazurilor, doza recomandată în prevenirea recurenţei EDM este aceeaşi cu cea folosită în timpul episoadelor curente. Pacienţii cu depresie trebuie trataţi pentru o perioadă suficientă de timp de cel puţin 6 luni pentru a se asigura că nu mai prezintă simptome.

Tulburări de panică şi TOC

Continuarea tratamentului tulburărilor de panică şi al TOC trebuie să fie evaluată cu regularitate, întrucât prevenirea recăderii nu a fost demonstrată pentru aceste tulburări.

Utilizarea la vârstnici

La vârstnici stabilirea dozei se va face cu atenţie, deoarece la aceştia poate exista un risc mai mare de apariţie a hiponatremiei (vezi pct. 4.4).

Utilizarea la pacienţi cu insuficienţă hepatică

Utilizarea sertralinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie făcută cu precauţie. La pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie administrate doze mai mici sau la intervale de timp mai mari (vezi pct. 4.4). Sertralina nu trebuie utilizată în cazurile de insuficienţă hepatică severă, deoarece nu sunt disponibile date clinice (vezi pct. 4.4).

Utilizarea la pacienţi cu insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozei de sertralină la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).

Copii şi adolescenţi

Copii şi adolescenţi cu diagnostic de tulburare obsesiv compulsivă

Pentru vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani: tratamentul se iniţiază cu 50 mg sertralină o dată pe zi. Pentru vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani: tratamentul se iniţiază cu 25 mg sertralină o dată pe zi. După o săptămână, doza poate fi crescută la 50 mg sertralină o dată pe zi.

În lipsa unui răspuns satisfăcător, dozele ulterioare pot fi crescute în etape a 50 mg pe o perioadă de câteva săptămâni, după caz. Doza maximă este de 200 mg sertralină pe zi. Totuşi, atunci când se creşte doza de la 50 mg sertralină pe zi trebuie avut în vedere faptul că, în general, greutatea copiilor este mai mică decât cea a adulţilor. Modificările dozei nu trebuie făcute la intervale mai mici de o săptămână.

Zoloft concentrat pentru soluţie orală conține o cantitate de etanol care poate afecta nou-născuții și copiii mici (vezi pct. 4.4).

Nu a fost demonstrată eficacitatea în tratamentul episoadelor de depresie majoră la copii şi adolescenţi.

Nu sunt disponibile date pentru copiii cu vârsta sub 6 ani (vezi pct. 4.4).

Mod de administrare

Sertralina trebuie administrată o dată pe zi, dimineaţa sau seara.

Comprimatul de sertralină poate fi administrat cu sau fără alimente.

Sertralina sub formă de concentrat pentru soluţie orală poate fi administrată cu sau fără alimente. Sertralina concentrat pentru soluţie orală trebuie diluată înainte de utilizare (vezi pct.6.6).

Simptome de întrerupere apărute la oprirea utilizării sertralinei

Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului. Când se opreşte tratamentul cu sertralină, doza trebuie scăzută treptat într-o perioadă de cel puţin o săptămână până la două săptămâni, pentru a se reduce riscul apariţiei simptomelor de întrerupere (vezi pct. 4.4 şi 4.8). Dacă apar simptome intolerabile ca urmare a scăderii dozei sau după întreruperea tratamentului, atunci poate fi luată în considerare reluarea utilizării dozei prescrise anterior. Ca urmare, medicul poate continua scăderea dozei, dar în trepte mai mici.

Interacțiuni

Contraindicaţii Inhibitori de monoaminooxidază IMAO ireversibili (de exemplu selegilină) Sertralina nu trebuie utilizată în asociere cu IMAO ireversibili cum este selegilina. Tratamentul cu sertralină nu trebuie iniţiat cel puţin 14 zile după întreruperea tratamentului cu un IMAO ireversibil. Administrarea sertralinei trebuie întreruptă cu cel puţin 7 zile înainte de începerea tratamentului cu un IMAO ireversibil (vezi pct. 4.3). Inhibitori de MAO – A reversibili, selectivi (moclobemidă) Din cauza riscului de sindrom serotoninergic, sertralina nu trebuie asociată cu un IMAO reversibil şi selectiv, cum este moclobemida. După un tratament cu un inhibitor de MAO reversibil, poate urma o perioadă de întrerupere mai scurtă de 14 zile, înainte de iniţierea tratamentului cu sertralină. Se recomandă ca administrarea sertralinei să fie întreruptă cu cel puţin 7 zile înainte de începerea tratamentului cu un IMAO reversibil (vezi pct. 4.3). IMAO reversibili, neselectivi (linezolid) Antibioticul linezolid este un slab IMAO reversibil şi neselectiv şi nu trebuie administrat la pacienţii trataţi cu sertralină (vezi pct. 4.3). S-au raportat reacţii adverse severe la pacienţii la care a fost recent întrerupt tratamentul cu IMAO (de exemplu, albastru de metilen) şi început cel cu sertralină, sau care au avut întrerupt tratamentul cu sertralină, cu puţin înainte de iniţierea celui cu IMAO. Aceste reacţii au inclus tremor, mioclonii, diaforeză, greaţă, vărsături, eritem facial, ameţeli, hipertermie şi caracteristici asemănătoare sindromului neuroleptic malign, convulsii, şi deces. Pimozidă Într-un studiu folosind o doză unică mică de pimozidă (2 mg) au fost observate concentraţii plasmatice crescute de pimozidă cu aproximativ 35%. Aceste concentraţii crescute nu au fost asociate cu nicio modificare a ECG. Deoarece nu se cunoaşte mecanismul de producere al acestei interacţiuni, datorită indicelui terapeutic îngust al pimozidei, administrarea concomitentă de sertralină şi pimozidă este contraindicată (Vezi pct. 4.3). Administrarea concomitentă cu sertralina nu este recomandată pentru: Medicamente cu acţiune inhibitorie asupra sistemului nervos central şi etanol Administrarea concomitentă de sertralină 200 mg pe zi nu a potenţat efectele etanolului, carbamazepinei, haloperidolului sau fenitoinei asupra performanţei cognitive şi psihomotorii la subiecţii normali; cu toate acestea, nu se recomandă administrarea concomitentă de sertralină şi etanol. Alte medicamente serotoninergice Vezi pct. 4.4. Se recomandă prudenţă la utilizarea opioidelor [de exemplu, la utilizarea fentanilului (în anestezia generală sau în tratamentul durerii cronice)], și, a altor medicamente serotoninergice (incluzând alte antidepresive serotoninergice, amfetamine, triptani). Precauţii speciale Medicamente care prelungesc intervalul QT Riscul de prelungire a intervalului QT şi/sau de aritmii ventriculare (de exemplu, TV) poate să crească o dată cu administrarea concomitentă a altor medicamente care prelungesc intervalul QT (de exemplu, unele medicamente antipsihotice şi antibiotice) (vezi pct. 4.4) Litiu Într-un studiu clinic controlat cu placebo efectuat la voluntari sănătoşi, administrarea concomitentă de sertralină şi litiu nu a modificat semnificativ farmacocinetica litiului, dar a avut ca rezultat o creştere a incidenţei tremorului în comparaţie cu placebo, indicând o posibilă interacţiune farmacodinamică. În cazul administrării concomitente de sertralină şi litiu, pacienţii trebuie monitorizaţi corespunzător. Fenitoină Într-un studiu clinic efectuat la voluntari sănătoşi, controlat cu placebo, s-a arătat că administrarea cronică de sertralină 200 mg pe zi nu determină inhibarea semnificativă clinic a metabolizării fenitoinei. Totuşi, au fost raportate câteva cazuri de pacienţi în tratament cu sertralină cu expunere mare la fenitoină; ca urmare, după iniţierea tratamentului cu sertralină se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de fenitoină în vederea ajustării corespunzătoare a dozelor de fenitoină. În plus, administrarea concomitentă de fenitoină, cunoscută ca inductor CYP3A4, poate determina scăderea concentraţiei plasmatice de sertralină. Metamizol Administrarea concomitentă de sertralină cu metamizol, care este un inductor al enzimelor de metabolizare, inclusiv CYP2B6 și CYP3A4, poate determina o reducere a concentrațiilor plasmatice de sertralină cu potențială scădere a eficacității clinice. Prin urmare, se recomandă prudență atunci când metamizolul și sertralina sunt administrate concomitent; răspunsul clinic și/sau concentrațiile plasmatice ale medicamentelor trebuie să fie monitorizate după caz. Triptani După punerea pe piaţă, rareori au fost raportate cazuri de pacienţi care au prezentat slăbiciune, hiperreflexibilitate, incoordonare, confuzie, anxietate şi agitaţie după administrarea de sertralină în asociere cu sumatriptan. Simptome ale sindromului serotoninergic pot apărea şi la administrarea altor medicamente din aceeaşi clasă (triptani). Dacă asocierea de sertralină şi triptani este absolut necesară, se recomandă supravegherea atentă a pacientului (vezi pct 4.4). Warfarină Administrarea concomitentă de sertralină 200 mg pe zi şi warfarină a avut ca rezultat o creştere mică, dar semnificativă statistic a timpului de protrombină, care în câteva cazuri rare a dezechilibrat valoarea INR. Având în vedere acest lucru, se recomandă monitorizarea atentă a timpului de protrombină când se iniţiază sau se întrerupe tratamentul cu sertralină. Alte interacţiuni medicamentoase, digoxină, atenolol, cimetidină Administrarea concomitentă cu cimetidina a determinat o scădere substanţială a clearance-ului de sertralină. Semnificaţia clinică a acestor modificări nu este încă cunoscută. Sertralina nu are niciun efect asupra capacităţii de beta-blocare adrenergică a atenololului. Nu s-a observat niciun fel de interacţiune la administrarea concomitentă a 200 mg sertralină zilnic cu digoxină. Medicamente care afectează funcţia plachetară Riscul de sângerare poate creşte în cazul administrării concomitente de ISRS, inclusiv sertralină, şi medicamente care acţionează asupra funcţiei plachetare (cum sunt AINS, acidul acetilsalicilic şi ticlopidina) sau alte medicamente care pot creşte riscul sângerărilor (vezi pct. 4.4). Blocante neouro-musculare ISRS pot reduce activitatea colinesterazei plasmatice determinând o prelungire a acţiunii neuro- blocante a mivacuriului sau altor blocante neuro-musculare. Medicamente metabolizate de citocromul P450 Sertralina poate acţiona ca un inhibitor uşor-moderat al CYP 2D6. Administrarea cronică de sertralină

50 mg pe zi a arătat o creştere moderată (în medie 23% - 37%) a concentraţiilor plasmatice la starea de

echilibru ale desipraminei (un marker al activităţii izoenzimei CYP 2D6). Interacţiuni clinice relevante pot să apară cu alte substraturi ale CYP 2D6 cu un indice terapeutic îngust, care includ clasa 1C de antiaritmice cum sunt propafenona şi flecainida, antidepresivele triciclice şi antipsihoticele tipice, în special la doze mai mari de sertralină. Sertralina nu acţionează ca un inhibitor al CYP 3A4, CYP 2C9, CYP 2C19 şi CYP 1A2 la un nivel semnificativ clinic. Acest lucru a fost confirmat de studii de interacţiune in-vivo, cu substraturi ale CYP3A4 (cortizol endogen, carbamazepină, terfenadină, alprazolam), cu substratul CYP2C19 diazepam şi substraturile CYP2C9 tolbutamidă, fenitoină şi glibenclamidă. Studiile in vitro indică faptul că sertralina are un potenţial mic sau nu are potenţial de a inhiba CYP 1A2. Într-un studiu clinic încrucişat desfăşurat la opt voluntari japonezi sănătoşi, care au primit zilnic trei pahare cu suc de grapefrut, concentraţia plasmatică a sertralinei a crescut până la aproximativ 100%. De aceea, consumul de suc de grepfrut trebuie evitat în timpul tratamentului cu sertralină (vezi pct. 4.4). Pe baza studiului de interacţie cu sucul de grepfrut, nu poate fi exclusă posibilitatea ca administrarea concomitentă a sertralinei cu inhibitori puternici ai CYP3A4, de exemplu inhibitori de proteaze, ketoconazol, itraconazol, posaconazol, voriconazol, claritromicină, telitromicină şi nefazodonă, să determine creşterea expunerii la sertralină. Acest lucru este de asemenea valabil pentru inhibitorii moderaţi ai CYP3A4, de exemplu aprepitant, eritromicină, fluconazol, verapamil sau diltiazem. În timpul tratamentului cu sertralină se recomandă evitarea utilizării de inhibitori puternici ai CYP3A4. Nu poate fi exclus faptul că inductorii CYP3A4, de ex. fenobarbitalul, carbamazepina, sunătoarea și rifampicina pot determina o reducere a concentrațiilor plasmatice de sertralină. Concentraţiile plasmatice ale sertralinei cresc cu aproximativ 50% în cazul metabolizatorilor enzimatici lenţi ai CYP2C19, comparativ cu metabolizatorii enzimatici rapizi (vezi 5.2). Nu poate fi exclusă interacţiunea cu inhibitorii puternici de CYP2C19, de exemplu omeprazol, lansoprazol, pantoprazol, rabeprazol, fluoxetină, fluvoxamină. Concentratul pentru soluţie orală de sertralină şi disulfiram Concentratul pentru soluţie orală, conţine o cantitate mică de alcool etilic. Atât timp cât concentraţiile plasmatice de disulfiram persistă sau activitatea acetaldehid-dehidrogenazei este diminuată, ingestia de alcool etilic va determina reacţii adverse. Depinzând de funcţia hepatică, acest efect poate fi încă prezent pentru o perioadă de timp de două săptămâni după ultima doză de disulfiram, deşi perioada de o săptămână este cea mai des întâlnită durată de acţiune pentru doze standard. Prin urmare, sertralina sub formă de concentrat pentru soluţie orală nu trebuie utilizată în asociere cu disulfiram sau în termen de 14 de zile de la întreruperea tratamentului cu disulfiram (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Sarcină și alăptare

Sarcina Nu există studii adecvate, controlate la femei gravide. Totuşi, cantitatea mare de date nu a evidenţiat inducerea de către sertralină a malformaţiilor congenitale. Studiile la animale au arătat prezenţa unor efecte asupra funcţiei de reproducere, datorate probabil toxicităţii materne cauzate de acţiunea farmacodinamică a substanţei şi/ sau acţiunea farmacodinamică directă a substanţei asupra fetusului (vezi pct. 5.3). S-a raportat faptul că utilizarea sertralinei în timpul sarcinii determină simptome asemănătoare simptomelor de întrerupere, la unii nou-născuţi, ai căror mame au fost tratate cu sertralină. Acest fenomen a fost observat şi la celelalte antidepresive ISRS. Administrarea sertralinei nu este recomandată în sarcină, decât dacă starea clinică a mamei este de aşa natură încât beneficiile estimate depăşesc riscul potenţial pentru mamă. Datele observaționale indică un risc crescut (mai puțin decât dublu) de hemoragie postpartum în urma expunerii la ISRS/ISRN în luna premergătoare nașterii (vezi pct. 4.4, 4.8). Dacă utilizarea de către mamă continuă spre sfârșitul sarcinii, în special în al treilea trimestru, nou- născuţii trebuie ţinuţi sub supraveghere. Următoarele simptome pot apărea la nou-născutul a cărui mamă a utilizat sertralină spre sfârșitul sarcinii: sindrom de detresă respiratorie, cianoză, apnee, convulsii, temperatură instabilă, alăptare dificilă, vărsături, hipoglicemie, hipertonie, hipotonie, hiperreflexie, tremor, agitaţie, iritabilitate, letargie, plâns constant, somnolenţă şi tulburări de somn. Aceste simptome pot apărea datorită altor efecte serotoninergice sau simptomelor de întrerupere. În majoritatea cazurilor, complicaţiile apar imediat sau foarte curând (<24 ore) după naştere. Studiile epidemiologice au sugerat că utilizarea ISRS în timpul sarcinii, în special în ultimul trimestru de sarcină, poate creşte riscul de hipertensiune pulmonară persistentă la nou-născut (HTPN). Riscul constatat a fost de aproximativ 5 cazuri la 1000 de sarcini. La nivelul populaţiei generale, HTPN apare la 1 - 2 cazuri din 1000 de sarcini. Conținutul de etanol din Zoloft concentrat pentru soluţie orală trebuie luat în considerare pentru femeile gravide (vezi pct. 4.4). Alăptarea Datele publicate referitoare la concentraţia sertralinei în laptele matern au arătat că mici cantităţi de sertralină şi de N-demetilsertralină, metabolitul sertralinei, au fost excretate în lapte. În general, concentraţiile plasmatice găsite la sugar au fost neglijabile sau nedetectabile, cu excepţia unui sugar la care concentraţia plasmatică a atins aproximativ 50% din concentraţia plasmatică maternă (dar fără a avea un efect notabil asupra sănătăţii acestui sugar). Până la această dată, nu au fost raportate reacţii adverse asupra sănătăţii sugarilor alăptaţi de mame aflate în tratament cu sertralină, dar riscul nu poate fi exclus. Administrarea sertralinei mamelor care alăptează nu este recomandată, decât dacă, în urma deciziei medicului, beneficiile depăşesc riscul potenţial. Conținutul de etanol din Zoloft concentrat pentru soluţie orală trebuie luat în considerare pentru femeile care alăptează (vezi pct. 4.4). Fertilitatea Studiile la animale nu au evidenţiat efecte ale sertralinei asupra fertilităţii (vezi pct. 5.3). Raportările privind utilizarea unor ISRS la om au arătat un efect asupra calităţii spermei, care este reversibil. Nu a fost observat până în prezent un impact asupra fertilităţii la om.

Insuficiență renală

insuficienţă renală Nu este necesară ajustarea dozei de sertralină la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).