RCP · ZIAGEN 20 mg/ml

Ziagen trebuie prescris de către medici cu experienţă în abordarea terapeutică a infecţiei cu virusul HIV.

Ziagen poate fi luat cu sau fără alimente.

Ziagen este, de asemenea, disponibil sub formă de comprimate.

Adulţi, adolescenţi şi copii (cu greutatea de cel puţin 25 kg):

Doza recomandată de Ziagen este de 600 mg pe zi (30 ml). Aceasta poate fi administrată sub forma unei doze de 300 mg (15 ml) de două ori pe zi sau a unei doze de 600 mg (30 ml) o dată pe zi (vezi pct. 4.4 şi 5.1).

Copii (cu greutatea mai mică de 25 kg):

Copii cu vârsta de 1 an: Doza recomandată este de 8 mg/kg de două ori pe zi sau 16 mg/kg o dată pe zi, până la o doză maximă de 600 mg (30 ml) pe zi.

Copii cu vârsta de la trei luni la 1 an: Doza recomandată este de 8 mg/kg de două ori pe zi. Dacă schema de administrare de două ori pe zi nu este fezabilă, trebuie luată în considerare schema de administrare de o dată pe zi (16 mg/kg/zi). Trebuie luat în considerare că datele pentru schema de administrare de o dată pe zi la această populaţie sunt foarte limitate (vezi pct. 5.1 şi 5.2).

Copii cu vârsta sub trei luni: experienţa utilizării la copii cu vârsta sub trei luni este limitată (vezi pct. 5.2).

Pacienţii care trec de la schema de administrare de două ori pe zi la schema de administrare de o dată pe zi, trebuie să ia doza recomandată o dată pe zi (aşa cum este descris mai sus) la aproximativ 12 ore de la ultima doză zilnică corespunzătoare schemei de administrare de două ori pe zi, şi apoi să continue cu administrarea dozei recomandate o dată pe zi (aşa cum este descris mai sus) la aproximativ fiecare 24 ore. Când se revine la schema de administrare de două ori pe zi, pacienţii trebuie să ia doza zilnică recomandată de două ori pe zi la aproximativ 24 de ore de la ultima doză de o dată pe zi.

Categorii speciale de pacienţi

Insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozelor de Ziagen la pacienţii cu disfuncţie renală. Cu toate acestea, nu este recomandată administrarea Ziagen la pacienţii cu boală renală în stadiu terminal (vezi pct. 5.2).

Insuficienţă hepatică

Abacavir este metabolizat în principal la nivel hepatic. Nu se poate face o recomandare fermă de dozaj pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară (scor Child-Pugh 5-6). În cazul administrării la pacienţi cu insuficienţă hepatică moderată sau severă nu sunt disponibile date clinice, prin urmare utilizarea abacavirului nu este recomandată decât dacă este considerată necesară. Dacă abacavir este administrat pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară, atunci este necesară o monitorizare atentă, inclusiv monitorizarea valorilor concentraţiei plasmatice ale abacavirului, dacă este posibil (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Vârstnici

Până în prezent nu sunt disponibile date de farmacocinetică la pacienţii cu vârstă peste 65 de ani.

Probabilitatea de apariţie a interacţiunilor între abacavir şi alte medicamente, care implică citocromul P450, este mică. Studiile in vitro au arătat că abacavirul are potențialul de a inhiba citocromul P450 1A1 (izoenzima CYP1A1). Citocromul P450 nu are un rol important în metabolizarea abacavirului, iar abacavirul prezintă un potențial limitat de inhibare a metabolizării prin intermediul CYP 3A4. De asemenea, s-a demonstrat in vitro că izoenzimele CYP2C9 sau CYP2D6 nu sunt inhibate de abacavir în concentraţii plasmatice relevante clinic. În studiile clinice nu s-a observat inducţia metabolizării hepatice. De aceea, există o probabilitate mică de interacţiune cu antiretroviralele IP şi alte medicamente metabolizate de principalele enzime ale citocromului P450. Studiile clinice au demonstrat că nu există interacţiuni semnificative clinic între abacavir, zidovudină şi lamivudină. Inductorii enzimatici puternici, cum ar fi rifampicina, fenobarbitalul şi fenitoina, pot să determine scăderea uşoară a concentraţiei plasmatice a abacavirului prin acţiunea lor asupra UDP - glucuroniltransferazei. Etanol: metabolizarea abacavirului este modificată de consumul de alcool etilic, determinând o creştere de aproximativ 41% a ASC a abacavirului. Aceste observaţii nu sunt considerate semnificative clinic. Abacavir nu are niciun efect asupra metabolizării etanolului. Metadonă: în cadrul unui studiu farmacocinetic, administrarea în asociere a 600 mg abacavir de două ori pe zi şi metadonă a determinat o reducere de 35% a Cmax a abacavirului şi o prelungire de o oră a Tmax, însă ASC a rămas nemodificată. Modificările apărute în farmacocinetica abacavirului nu sunt considerate relevante clinic. În acest studiu, abacavirul a determinat creşterea valorii medii a clearance-ului sistemic al metadonei cu 22%. De aceea, inducţia enzimelor necesare metabolizării medicamentelor nu poate fi exclusă. Pacienţii trataţi cu metadonă şi abacavir trebuie monitorizaţi pentru depistarea simptomelor sindromului de întrerupere care indică subdozaj, deoarece poate fi necesară uneori recalcularea dozelor de metadonă. Retinoizi: retinoizii sunt metabolizaţi pe calea alcool-dehidrogenazei. Interacţiunea lor cu abacavir este posibilă, dar nu a fost studiată. Riociguat: In vitro, abacavirul inhibă izoenzima CYP1A1. Administrarea concomitentă a unei singure doze de riociguat (0,5 mg) la pacienții cu HIV cărora li s-a administrat combinația de abacavir/dolutegravir/lamivudină (600 mg/50 mg/300 mg o dată pe zi) a dus la o creștere de aproximativ trei ori a ASC(0-∞) a riociguat atunci când s-a comparat cu ASC(0-∞) istorică a riociguat raportată la subiecții sănătoși. Este posibil să fie necesară reducerea dozei de riociguat. Citiți informațiile despre prescrierea riociguat pentru recomandările în ceea ce privește dozarea.

Sarcina Ca o regulă generală, atunci când se decide folosirea unui medicament antiretroviral pentru tratarea infecţiei HIV la femeile însărcinate şi în consecinţă reducerea riscului transmiterii verticale la nou născut, trebuie luate în considerare atât datele obţinute din studiile la animale, cât şi experienţa clinică cu femeile însărcinate. Studiile efectuate la animale au arătat la şobolani efecte toxice asupra dezvoltării embrionare şi fetale, dar nu şi la iepuri (vezi pct. 5.3). S-a dovedit faptul că abacavirul este carginogen în modelele animale (vezi pct. 5.3). Relevanţa clinică la oameni a acestor date este necunoscută. La om, s-a demonstrat că are loc transferul placentar al abacavir şi/sau al metaboliţilor săi. Rezultatele obţinute de la mai mult de 800 de expuneri ale femeilor însărcinate în primul trimestru şi mai mult de 1000 de expuneri în al doilea şi al treilea trimestru, nu au indicat un efect malformativ sau un efect fetal/neonatal al abacavirului. Riscul malformativ la oameni este puţin probabil, bazat pe datele menţionate. Disfuncţie mitocondrială S-a demonstrat că in vivo şi in vitro, analogii nucleozidici şi nucleotidici pot determina un grad variabil de leziuni mitocondriale. Au fost raportări de disfuncţii mitocondriale la copii mici HIV- negativi care au fost expuşi în uter sau post natal la analogi nucleozidici (vezi pct. 4.4). Alăptarea Abacavirul şi produşii săi de metabolism sunt excretaţi în laptele femelelor de şobolan. Abacavirul este de asemenea excretat în laptele matern. Nu sunt disponibile date privind siguranţa administrării abacavir la copii cu vârsta sub 3 luni. Se recomandă ca femeile care sunt în evidență cu HIV să nu îşi alăpteze copiii, pentru a evita transmiterea HIV. Fertilitatea Studiile efectuate la animale nu au indicat niciun efect asupra fertilităţii (vezi pct. 5.3).