RCP · XEOMIN 100 UNITATI

Din cauza diferenţelor dintre unităţi în evaluarea potenţei, dozele de XEOMIN exprimate în unităţi nu sunt interschimbabile cu cele pentru alte medicamente ce conţin toxină botulinică de tip A.

Pentru informaţii detaliate privind studiile clinice cu XEOMIN, în comparaţie cu complexul convenţional de toxină botulinică tip A (900 kD), vezi pct. 5.1.

XEOMIN poate fi administrat doar de către medici cu specializări adecvate şi experienţă necesară în ceea ce priveşte utilizarea toxinei botulinice de tip A.

Doza optimă, frecvența şi numărul de locuri de injectare trebuie stabilite de către medic în mod individual, pentru fiecare pacient în parte. Trebuie realizată o ajustare treptată a dozei.

Dozele unice de XEOMIN recomandate nu trebuie depășite.

Doze

Blefarospasm și spasm hemifacial

Doza iniţială recomandată este de 1,25 unităţi până la 2,5 unităţi, pentru fiecare loc de injectare. Doza iniţială nu trebuie să depăşească 25 unităţi, pentru fiecare ochi. Doza totală nu trebuie să depăşească 50 unităţi pentru fiecare ochi per sesiune de tratament. Tratamentul repetat nu trebuie să fie în general mai frecvent de un interval de 12 săptămâni. Intervalele de tratament trebuie determinate individual în funcţie de starea clinică a pacientului.

Timpul median până la prima instalare a efectului este situat în decurs de patru zile după administrarea injecţiei. În general, efectul tratamentului cu XEOMIN durează aproximativ 3-5 luni; cu toate acestea, poate dura mult mai mult sau mai puţin.

La sesiuni repetate de tratament, doza poate fi crescută până la de două ori, dacă răspunsul la tratamentul iniţial este considerat insuficient. Cu toate acestea, se pare că nu se poate obţine niciun beneficiu suplimentar din injectarea a mai mult de 5,0 unităţi în fiecare loc.

Pacienții cu spasm hemifacial trebuie tratați ca în cazul blefarospasmului unilateral.

Torticolis spasmodic

În abordarea terapeutică a torticolisului spasmodic, doza de XEOMIN trebuie adaptată la fiecare pacient în parte, în funcţie de poziţia capului şi gâtului pacientului, de locul eventualei dureri, de hipertrofia musculară, de greutatea corporală a pacientului şi de răspunsul la injecţie.

La prima sesiune de tratament nu trebuie să se injecteze mai mult de 200 unităţi. În cursul sesiunilor ulterioare, doza se poate ajusta, în funcţie de răspunsul la tratament. Nu trebuie depăşită doza totală de 300 unităţi per sesiune de tratament. Nu trebuie să se administreze mai mult de 50 unităţi per un singur loc de injectare.

Timpul median până la prima instalare a efectului este situat în decurs de şapte zile de la administrarea injecţiei. În general, efectul fiecărui tratament cu XEOMIN durează aproximativ 3-4 luni; cu toate acestea, poate dura mult mai mult sau mai puţin. Nu se recomandă intervale de tratament mai mici de 10 săptămâni. Intervalele de tratament trebuie determinate în funcţie de starea clinică a fiecărui pacient.

Spasticitatea membrului superior

Doza exactă şi numărul de locuri de injectare trebuie adaptate la fiecare pacient în parte, în funcţie de mărimea, numărul şi localizarea muşchilor implicaţi, de severitatea spasticităţii şi de prezenţa slăbiciunii musculare locale.

Dozele recomandate per mușchi:

Tipar clinic Unităţi Număr de locuri de Muşchi (interval) injectare pe muşchi Articulaţia mâinii în poziţie de flexie

Flexor carpi radialis (muşchiul flexor 25-100 1-2 radial al carpului)

Flexor carpi ulnaris (muşchiul flexor 20-100 1-2 ulnar al carpului)

Pumn încleştat

Flexor digitorum superficialis (muşchiul 25-100 2 flexor superficial al degetelor)

Flexor digitorum profundus (muşchiul 25-100 2 flexor profund al degetelor)

Cot flexat 25-100 1-3Brachioradialis (muşchiul brahioradial) 50-200 1-4Biceps 25-100 1-2Brachialis (muşchiul brahial)

Antebraţ în decubit

Pronator quadratus (muşchiul pronator 10-50 1 pătrat)

Pronator teres (muşchiul pronator rotund) 25-75 1-2

Police în palmă

Flexor pollicis longus (muşchiul flexor 10-50 1 lung al policelui)

Adductor pollicis (muşchiul adductor al 5-30 1 policelui)

Flexor pollicis brevis (muşchiul flexor scurt al policelui)/ 5-30 1

Opponens pollicis (muşchiul opozant al policelui)

Umăr în rotație internă/externă/addus

Deltoideus, pars clavicularis (mușchiul 20-150 1-3 deltoid anterior)

Latissimus dorsi (mușchiul marele dorsal) 25-150 1-4

Pectoralis major (mușchiul marele pectoral) 20-200 1-6

Subscapularis (mușchiul subscapular) 15-100 1-4

Teres major (mușchiul rotundul mare) 20-100 1-2

Doza totală maximă pentru tratamentul spasticității membrului superior nu trebuie să depășească 500 unităţi per sesiune de tratament și nu trebuie administrate mai mult de 250 unități în mușchii umărului. Pacienţii au raportat instalarea acţiunii la 4 zile după tratament. Efectul maxim ca îmbunătăţire a tonusului muscular a fost perceput în interval de 4 săptămâni. În general, efectul tratamentului a durat 12 săptămâni, însă poate dura semnificativ mai mult sau mai puțin. În general, tratamentul repetat nu trebuie să fie mai frecvent de o dată la interval de 12 săptămâni. Intervalele de tratament trebuie determinate în funcţie de starea clinică a fiecărui pacient.

Sialoreea cronică (adulți)

Trebuie utilizată o soluție reconstituită, cu o concentrație de 5 unități/0,1 ml.

Se injectează XEOMIN bilateral în glandele parotide și submandibulare (patru injecții în total per tratament). Doza este împărțită în raport de 3:2 între glandele parotide și submandibulare, după cum urmează:

Locul injecției trebuie să fie aproape de centrul glandei.

Doza recomandată pentru fiecare ședință de tratament este de 100 unități. Doza maximă nu trebuie depășită.

Intervalele între ședințele de tratament trebuie determinate pe baza nevoii clinice reale a fiecărui pacient.

Nu este recomandată repetarea tratamentului mai des decât o dată la 16 săptămâni.

Sialoreea cronică (copii/adolescenți)

Trebuie utilizată o soluție reconstituită la o concentrație de 2,5 unități/0,1 ml.

XEOMIN este injectat în glandele parotide și submandibulare de pe ambele părți (per tratament, patru injecții în total). Doza ajustată în funcție de greutatea corporală este împărțită cu un raport de 3:2 între glandele parotide și submandibulare, după cum se indică în tabelul de mai jos. Nu se pot face recomandări de dozare pentru copiii cu greutatea mai mică de 12 kg.

Locul injectării trebuie să fie aproape de centrul glandei.

Intervalele de tratament trebuie stabilite pe baza necesității clinice reale a fiecărui pacient. Tratamentul repetat nu trebuie să fie mai frecvent decât la fiecare 16 săptămâni.

Toate indicaţiile

Dacă nu apare niciun efect al tratamentului în interval de o lună după injecţia iniţială, trebuie luate următoarele măsuri:

- Verificarea clinică a efectului neurotoxinei asupra muşchiului injectat: de exemplu, o investigaţie electromiografică într-o unitate specializată

- Analiza motivelor lipsei unui răspuns, de exemplu, izolarea necorespunzătoare a muşchilor care urmează a fi injectaţi, o doză prea mică, o tehnică de injectare deficitară, contractură fixă, un antagonist prea slab, posibila dezvoltare a anticorpilor

- Reevaluarea tratamentului cu neurotoxină botulinică de tip A ca terapie adecvată

- Dacă nu au apărut reacţii adverse în timpul tratamentului iniţial, poate fi efectuat un ciclu de tratament suplimentar în următoarele condiţii: 1) ajustarea dozei în funcţie de analiza eşecului terapeutic cel mai recent, 2) localizarea mușchilor implicați prin tehnici cum este ghidarea electromiografică, 3) este respectat intervalul minim recomandat între tratamentul iniţial şi tratamentul repetat.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea XEOMIN în alte indicații decât cele descrise pentru populația pediatrică la punctul 4.1 nu au fost stabilite. Nu se pot face recomandări privind dozajul pentru alte indicaţii terapeutice decât sialoreea cronică la copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 2 și 17 ani și cu o greutate ≥ 12 kg.

Datele clinice pediatrice disponibile la acest moment cu XEOMIN sunt descrise în secțiunea 5.1.

Mod de administrare

Toate indicaţiile

Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6. După reconstituire, XEOMIN trebuie utilizat pentru o singură şedinţă de injectare şi pentru un singur pacient.

XEOMIN este destinat administrării intramusculare și intraglandulare (în glanda salivară).

Blefarospasm și spasm hemifacial

După reconstituire, soluţia de XEOMIN este injectată intramuscular utilizându-se un ac steril adecvat (de exemplu, ac cu calibru 27-30 / 0,30-0,40 mm diametru / 12,5 mm lungime). Nu este necesară ghidarea electromiografică. Se recomandă un volum injectabil de aproximativ 0,05-0,1 ml.

XEOMIN este injectat în muşchiul orbicular medial şi lateral al pleoapei superioare şi în muşchiul orbicular lateral al pleoapei inferioare. De asemenea, injecţia se poate administra în zonele adiacente din zona sprâncenei, în muşchiul orbicular lateral şi în zona facială superioară, în cazul în care spasmele din această regiune interferă cu vederea.

În cazurile de blefarospasm unilateral, injecțiile trebuie limitate la ochiul afectat.

Pacienții cu spasm hemifacial trebuie tratați ca și în cazul blefarospasmului unilateral.

Din studiile clinice efectuate cu XEOMIN nu există experiență privind administrarea de injecții în zona facială inferioară.

Muşchii din zona facială inferioară nu trebuie injectați din cauza riscului accentuat de slăbiciune locală, după cum s-au raportat cazuri din literatură, la injectarea cu toxină botulinică în această zonă la pacienții cu spasm hemifacial.

Torticolis spasmodic

Pentru injecţiile administrate în muşchii superficiali se utilizează un ac steril adecvat (de exemplu, ac cu calibru 25-30 / 0,30-0,50 mm diametru / 37 mm lungime), iar pentru injecţiile administrate în musculatura mai profundă se poate utiliza, de exemplu, un ac cu calibru 22 / 0,70 mm diametru / 75 mm lungime. Se recomandă un volum injectabil de aproximativ 0,1-0,5 ml pentru fiecare loc de injectare.

În abordarea terapeutică a torticolisului spasmodic, XEOMIN se injectează în muşchiul sternocleidomastoidian, muşchiul ridicător al scapulei, muşchiul scalen, muşchiul splenius al capului şi/sau muşchiul trapez. Această listă nu este exhaustivă, deoarece oricare dintre muşchii responsabili pentru controlarea poziţiei capului poate fi implicat şi, de aceea, poate necesita tratament. În cazul apariţiei unor dificultăţi în izolarea muşchilor singulari, injecţiile trebuie efectuate utilizând tehnici cum sunt ghidarea electromiografică sau ultrasunetele. Masa musculară şi gradul de hipertrofie sau de atrofie reprezintă factori care trebuie luaţi în considerare la selectarea dozei corespunzătoare.

Mai multe locuri de injectare permit o acoperire mai uniformă cu XEOMIN a zonelor inervate din muşchiul distonic şi sunt utile mai ales la muşchii mai mari. Numărul optim de locuri de injectare depinde de dimensiunea muşchiului care urmează să fie denervat pe cale chimică.

Injecţia nu trebuie administrată bilateral în muşchiul sternocleidomastoidian, deoarece există un risc crescut de reacţii adverse (mai ales disfagie) în cazul administrării de injecţii bilaterale sau de doze mai mari de 100 unităţi în acest muşchi.

Spasticitatea membrului superior

Soluţia reconstituită XEOMIN se injectează cu ajutorul unui ac steril adecvat (de exemplu, ac cu calibru 26 / 0,45 mm în diametru / 37 mm lungime, pentru muşchii superficiali şi un ac mai lung, de exemplu, ac cu calibru 22 / 0,7 mm în diametru / 75 mm lungime, pentru musculatura mai profundă).

Dacă există dificultăţi în izolarea individuală a muşchilor, se recomandă utilizarea de tehnici, cum sunt: ghidarea electromiografică și ultrasunetele, pentru localizarea mușchilor implicați. Mai multe locuri de injectare pot permite un contact mai uniform al XEOMIN cu zonele inervate ale muşchiului şi sunt utile mai ales atunci când sunt injectaţi muşchii mai mari.

Sialoreea cronică (adulți/copii/adolescenți)

După reconstituire, soluția de XEOMIN este injectată intraglandular, folosind un ac steril adecvat (de exemplu, calibru 27-30 / diametru 0,30-0,40 mm / lungime 12,5 mm). La adulți, pentru localizarea glandelor salivare pot fi folosite atât reperele anatomice, cât și ghidarea ecografică, dar este preferabilă metoda cu ghidare ecografică, deoarece ar putea avea un efect terapeutic superior (a se vedea secțiunea 5.1).

Pentru tratamentul copiilor și adolescenților ar trebui să se utilizeze ghidaj cu ultrasunete. Anestezia locală (cum ar fi: cremă cu anestezic local), sedarea sau anestezia în combinație cu sedarea pot fi oferite copiilor și adolescenților înainte de injecție după o evaluare atentă a raportului beneficiu-risc și în conformitate cu practica locală.

Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile. Teoretic, efectul neurotoxinei botulinice poate fi potenţat prin administrarea de antibiotice aminoglicozidice sau alte medicamente care interferă cu transmisia neuromusculară, de exemplu, miorelaxante de tipul tubocurarinei. De aceea, utilizarea concomitentă de XEOMIN şi aminoglicozide sau spectinomicină necesită atenţie specială. Miorelaxantele periferice trebuie utilizate cu prudenţă, reducând, dacă este necesar, doza iniţială de relaxant sau utilizând o substanţă cu durată de acţiune intermediară, cum este vecuronium sau atracurium, în locul substanţelor cu efecte de durată mai lungă. În plus, în cazul utilizării pentru tratamentul sialoreei cronice, iradierea capului și gâtului, incluzând glandele salivare și/sau administrarea concomitentă a anticolinergicelor (de exemplu: atropină, glicopironium, scopolamină) pot accentua efectul toxinei. Nu este recomandat tratamentul sialoreei cu XEOMIN în timpul radioterapiei. 4-aminochinolinele pot reduce efectul XEOMIN.

Sarcina Nu există date adecvate privind utilizarea neurotoxinei botulinice de tip A la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial la om nu este cunoscut. De aceea, XEOMIN nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar şi dacă posibilele beneficii justifică riscul. Alăptarea Nu se cunoaşte dacă neurotoxina botulinică de tip A este excretată în laptele matern. De aceea, XEOMIN nu trebuie utilizat în timpul alăptării. Fertilitatea Nu există date clinice privind utilizarea neurotoxinei botulinice de tip A. La iepuri, nu s-au detectat efecte adverse asupra fertilităţii la masculi sau femele (vezi pct. 5.3).