RCP · XEDOFEN 50 mg/2 ml

Doze

Adulți

Doza recomandată este de 50 mg la interval de 8-12 ore. Dacă este necesar, administrarea poate fi repetată la un interval de 6 ore. Doza zilnică totală nu trebuie să depășească 150 mg.

Xedeofen este destinat tratamentului de scurtă durată, iar acest tratament trebuie limitat la perioada simptomatică acută (nu mai mult de 2 zile).

Pacienții trebuie trecuți la un tratament cu un analgezic cu administrare orală, atunci când este posibil.

Reacțiile adverse pot fi minimalizate prin utilizarea celei mai mici doze eficace, pentru cea mai scurtă durată de timp necesară pentru controlul simptomelor (vezi pct. 4.4).

În caz de durere post-operatorie de intensitate moderată până la severă, Xedofen poate fi administrat în combinație cu analgezice opioide, dacă este indicat, la aceleași doze recomandate la adulți (vezi pct. 5.1).

Copii și adolescenți

Xedofen nu a fost studiat la copii și adolescenți. În consecință, eficacitatea și siguranța administrării Xedofen la copii și adolescenți nu au fost stabilite, iar acest medicament nu trebuie utilizat la copii și adolescenți.

Vârstnici

În general, nu este necesară ajustarea dozei la pacienții vârstnici. Cu toate acestea, din cauza declinului funcției renale la pacienții vârstnici este recomandată o doză redusă în caz de insuficiență renală ușoară: 50 de mg doză zilnică totală (vezi pct. 4.4).

Insuficiență hepatică

Doza trebuie redusă la o doză zilnică totală de 50 mg la pacienții cu insuficiență hepatică ușoară până la moderată (scor Child-Pugh 5-9), iar funcția hepatică trebuie atent supravegheată (vezi pct. 4.4). Xedofen nu trebuie administrat la pacienți cu insuficiență hepatică severă (scor Child-Pugh 10-15) (vezi pct. 4.3).

Insuficiență renală

Doza trebuie redusă la o doză zilnică totală de 50 mg la pacienții cu insuficiență renală ușoară (clearence-ul creatininei 60-89 ml/min) (vezi pct. 4.4). Xedofen nu trebuie administrat la pacienții cu insuficiență renală moderată până la severă (clearence-ul creatininei ≤59 ml/min) (vezi pct. 4.3).

Metoda de administrare

Xedofen poate fi administrat atât pe cale intramusculară cât și intravenoasă:

Pe cale intramusculară: conținutul unei fiole (2 ml) de Xedofen trebuie administrat prin injecțiemusculară profundă;

- Pe cale intravenoasă:

Perfuzie intravenoasă: soluția diluată preparată conform instrucțiunilor de la pct. 6.6,- trebuie administrată prin perfuzie intravenoasă lentă, cu durata de 10-30 minute. Soluția trebuie protejată întotdeauna de lumina naturală.

Bolus intravenos: dacă este necesar, conținutul unei fiole (2 ml) de Xedofen poate fiadministrat prin bolus intravenos lent, într-o perioadă de nu mai puțin de 15 secunde.

Instrucțiuni de manipulare a medicamentului

Când Xedofen este administrat intramuscular sau ca bolus intravenos, soluția trebuie injectată imediat după aspirarea din fiolă (vezi și pct. 6.2 și 6.6).

Pentru administrarea ca perfuzie intravenoasă, soluția trebuie diluată în condiții aseptice și protejată de lumina naturală (vezi, de asemenea, pct. 6.3 și 6.6). Pentru instrucțiuni de diluare a medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Următoarele interacțiuni sunt valabile în cazul tuturor antiinflamatoarelor nesteroidiene AINS, în general. Administrări concomitente nerecomandate: - Alte AINS, inclusiv doze mari se salicilați (≥ 3 g/zi): administrarea concomitentă a multor AINS poate crește riscul de ulcer gastrointestinal și sângerare, prin efect sinergic; - Anticoagulante: AINS pot crește efectele anticoagulantelor, cum este warfarina (vezi pct. 4.4), din cauza legării dexketoprofen în proporție mare de proteinele plasmatice, inhibării funcției trombocitelor și leziunilor la nivelul mucoasei gastroduodenale. Dacă administrarea concomitentă nu poate fi evitată, este necesară atenta supraveghere clinică a pacientului și a rezultatelor analizelor sale de laborator. - Heparine: risc crescut de hemoragie (din cauza inhibării funcției trombocitelor și leziunilor la nivelul mucoaselor gastroduodenale). Dacă administrarea concomitentă nu poate fi evitată, este necesară atenta supraveghere clinică a pacientului și a rezultatelor analizelor sale de laborator. - Corticosteroizi: risc crescut de ulcerații gastrointestinale sau sângerare (vezi pct. 4.4). - Litiu (interacțiune descrisă în literatura de specialitate cu mai multe AINS): AINS cresc concentrațiile plasmatice ale litiului, care pot atinge valori toxice (din cauza reducerii excreției renale a litiului). Ca urmare, acest parametru necesită monitorizare la inițierea, ajustarea dozelor sau retragerea tratamentului concomitent cu dexketoprofen. - Metotrexat, utilizat la doze mari de 15 mg/săptămână sau mai mult: toxicitate hematologică crescută a metotrexatului, ca urmare a reducerii excreției sale renale, indusă de către medicamentele antiinflamatoare, în general. - Hidantoine și sulfonamide: efectul toxic al acestor substanțe poate fi crescut. Administrări concomitente care necesită precauție: - Diuretice, inhibitori ai ECA (enzima de conversie a angiotensinei), aminoglicozide antibacteriene și antagoniști ai receptorului angiotensinei II: dexketoprofenul poate reduce efectul diureticelor și al altor medicamente antihipertensive. La anumiți pacienți cu funcție renală compromisă (de exemplu pacienți deshidratați sau pacienți vârstnici cu funcție renală compromisă), administrarea concomitentă de medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza și inhibitori ai ECA, antagoniști ai receptorului angiotensinei II sau antibacteriene aminoglicozide poate determina deteriorarea și mai accentuată a funcției renale, care este de obicei reversibilă. În cazul administrării concomitente de dexketoprofen cu un diuretic, este esențial să se asigure hidratarea adecvată a pacientului și să se monitorizeze funcția renală la începutul tratamentului (vezi pct. 4.4). - Metotrexat, utilizat la doze mici, mai puțin de 15 mg/săptămână: toxicitate hematologică crescută a metotraxatului prin scăderea eliminării sale renale, indusă de către medicamentele antiinflamatoare în general. Este necesară monitorizarea săptămânală a rezulatelor analizelor sanguine în primele săptămâni de administrare concomitentă. Este necesară observarea pacientului în prezența chiar și doar a unei ușoare insuficiențe renale, precum și în cazul vârstnicilor. - Pentoxifilină: risc crescut de sângerare. Se va intensifica monitorizarea clinică și se impune evaluarea mai frecventă a timpilor de coagulare. - Zidovudină: risc crescut de toxicitate asupra liniei eritrocitare, prin acțiunea la nivelul reticulocitelor, cu risc de anemie severă la o săptămână după începerea tratamentului cu AINS. Se impune evaluarea hemoleucogramei și a numărului de reticulocite la interval de o săptămână sau două după începerea tratamentului cu AINS. - Sulfonilureice: AINS pot crește efectul hipoglicemic al sulfonilureelor, prin dislocarea de la nivelul situsurilor de legare de proteinele plasmatice. Administrări concomitente care trebuie luate în considerare: - Beta-blocante: tratamentul concomitent cu AINS le poate descrește efectul antihipertensiv, prin inhibarea sintezei de prostaglandine. - Ciclosporină și tacrolimus: nefrotoxicitatea poate fi crescută de AINS prin efectele renale mediate de prostaglandină. În cursul terapiei concomitente, funcția renală trebuie măsurată. - Trombolitice: risc crescut de sângerare. - Medicamente cu efect anti-plachetar și inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei ISRS: risc crescut de sângerare gastrointestinală (vezi pct. 4.4). - Probenecid: concentrația plasmatică de dexketoprofen poate fi crescută; această interacțiune poate fi determinată de un mecanism de inhibare al secreției tubulare renale și a glucoronoconjugării și necesită ajustarea dozei de dexketoprofen. - Glicozide cardiace: AINS pot crește concentrația plasmatică a glicozidelor. - Mifepristonă: din cauza riscului teoretic că inhibitorii prostaglandin-sintetazei pot modifica eficacitatea mifepristonei, AINS nu trebuie administrate timp de 8-12 zile după utilizarea de mifepristonă. - Antibiotice chinolone: studiile la animale indică că dozele mari de chinolone administrate concomitent cu AINS pot crește riscul de apariție a convulsiilor.

Xedofen este contraindicat în timpul trimestrului al treilea de sarcină și în timpul alăptării (vei pct. 4.3). Sarcina Inhibarea sintezei prostaglandinei poate afecta negativ sarcina și/sau dezvoltarea embrio-fetală. Datele din studiile epidemiologice ridică motive de îngrijorare asupra riscurilor de avort și de malformații cardiace și gastroschizis după utilizarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinei în fazele inițiale ale sarcinii. Riscul absolut de malformație cardiovasculară a crescut de la mai puțin de 1%, la până la 1,5%. Se crede că riscul crește cu doza și durata tratamentului. La animale, s-a demonstrat că administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinei determină creșterea incidenței pierderilor pre- și post- implantare și mortalitate embrio-fetală. De asemenea s-a raportat și creșterea incidenței diverselor malformații, inclusiv cardiovasculare, la animalele la care s-au administrat inhibitori ai sintezei prostaglandinei în perioada de organogeneză. Începând cu a 20-a săptămână de sarcină, utilizarea dexketoprofenului poate provoca oligohidramnios rezultat din disfuncția renală fetală. Acest lucru poate apărea la scurt timp după inițierea tratamentului și este de obicei reversibil la întreruperea tratamentului. În timpul primului și celui de al doilea trimestre de sarcină, dexketoprofen trometamol nu trebuie administrat, cu excepția cazului în care este absolut necesar. Dacă dexketoprofen trometamol este administrat la o femeie care încearcă să rămână gravidă, sau în timpul primului sau celui de al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică posibil, iar durata tratamentului cât mai scurtă. Monitorizarea prenatală pentru oligohidramnios trebuie luată în considerare după expunerea la dexketoprofen timp de câteva zile începând cu săptămâna 20 de sarcină. Dexketoprofenul trebuie întrerupt dacă se constată oligohidramnios. În timpul celui de al treilea trimestru de sarcină, toate inhibitoarele sintezei prostaglandinei pot expune fătul la: - Toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a ductului arterial și hipertensiune pulmonară); - disfuncție renală, care poate progresa la insuficiență renală cu oligo-hidroamnios (vezi mai sus); mama și nou-născutul, la sfârșitul sarcinii la: - posibila prelungire a timpului de sângerare, un efect anti-coagulant care poate să apară chiar și la doze foarte mici; - inhibarea contracțiilor uterine, rezultând în travaliu prelungit sau tardiv. Alăptarea Nu se cunoaște dacă dexketoprofen este excretat în laptele matern la om. Fertilitatea Ca și alte AINS, utilizarea dexketoprofenului trometamol poate reduce fertilitatea feminină și nu este recomandat la femeile care încearcă să rămână gravide. La femeile care au dificultăți de concepție, sau care urmează investigații de infertilitate, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu dexketoprofen trometamol.