RCP · VIROLEX 250 mg

administrată la intervale de 24 de ore. La pacienții cu hemodializă, doza recomandată (5-10 mg/kg corp) trebuie înjumătățită și trebuie administrată la intervale de 24 de ore, imediat după dializă.

Ajustarea dozei la nou-născuți și copii:

Mod de administrare

Administrarea intravenoasă de aciclovir va fi întotdeauna lentă; durata perfuziei trebuie să fie de cel puţin 1 oră.

Pentru instrucţiuni privind diluţia medicamantului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Aciclovirul se elimină sub formă nemodificată pe cale urinară, prin secreţie renală tubulară activă. Orice alt medicament care se elimină prin acelaşi mecanism poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice ale aciclovirului. Probenecidul şi cimetidina cresc ASC a aciclovirului prin acest mecanism şi scad clearance-ul renal al aciclovirului. Totuşi, datorită indexului terapeutic larg al aciclovirului, nu este necesară ajustarea dozelor. La pacienţii în tratament i.v. cu aciclovir, este necesară precauţie în cazul administrării concomitente de medicamente care prezintă acceaşi cale de eliminare cu aciclovirul, datorită potenţialului de creştere a concentraţiilor plasmatice ale unuia sau ambelor medicamente sau ale metaboliţilor acestora. În cazul administrării concomitente, s-au observat creşteri ale ASC pentru aciclovir şi pentru metabolitul inactiv al micofenolatului de mofetil, un imunodepresiv utilizat la pacienţii cu transplant de organ, De asemenea, este necesară precauţie (cu monitorizarea funcţiei renale) la administrarea aciclovirului în perfuzie, concomitent cu medicamente care afectează alte aspecte fiziologice renale (de exemplu, ciclosporină, tacrolimus). În cazul administrării concomitente a litiului și unor doze mari de aciclovir soluție perfuzabilă, trebuie monitorizată atent litemia, din cauza riscului de toxicitate a litiului. Un studiu clinic experimental la 5 pacienți bărbați a arătat că tratamentul concomitent cu aciclovir crește ASC a teofilinei cu aproximativ 50%. De aceea, se recomandă determinarea concentrațiilor plasmatice ale teofilinei în cazul unui tratament concomitent cu aciclovir.

Sarcina Utilizarea aciclovirului trebuie luată în considerare numai dacă beneficiile potenţiale depăşesc posibilitatea apariţiei unor riscuri necunoscute. În perioada de după punerea pe piaţă au fost înregistrate efecte asupra sarcinii în cazul femeilor gravide în tratament cu orice formulare de aciclovir. Datele înregistrate nu au arătat creşterea numărului de efecte negative la naştere în rândul persoanelor expuse la aciclovir, comparativ cu populaţia generală şi nici unul dintre efectele negative la naştere nu a arătat un comportament unic şi consecvent, sugestiv pentru a sugera o cauză comună. Administrarea sistemică a aciclovirului în cadrul testelor standard acceptate internaţional nu a determinat efecte embriotoxice sau teratogene la şobolan, iepure sau şoarece. Într-un test non-standard la şobolan, au fost observate anormalităţi fetale, dar numai în cazul unor doze subcutanate mari, care au determinat toxicitate maternă. Relevanţa clinică a acestor semne este incertă. Alăptarea După administrarea orală de 200 mg acilovir de 5 ori pe zi, aciclovirul a fost detectat în lapte în concentraţii de 0,6 până la 4,1 ori mai mari decât concentraţiile plasmatice. Aceste nivele pot expune sugarii la concentraţii potenţiale de până la 0,3 mg pe kg greutate corporală şi zi. De aceea, se recomandă precauţie la administrarea aciclovirului la femeile care alăptează. Fertilitatea Vezi pct. 5.3.