RO

← Înapoi la prospect

RCP · VINORELBINA ACCORD 10 mg/ml

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): VINORELBINA ACCORD 10 mg/ml
  • Cod ATC: L01CA04
  • Forma farmaceutică: concentrat pentru soluție perfuzabilă
  • Concentrație: 10mg/ml
  • Deținătorul autorizației: ACCORD HEALTHCARE POLSKA SP. Z.O.O. - POLONIA

Acțiune farmacologică

ALCALOIZI DIN PLANTE SI ALTE PRODUSE NATURALE ALCALOIZI DIN VINCA SI ANALOGI

Doze și mod de administrare

Vinorelbina trebuie administrată sub supravegherea unui medic cu experiență în utilizarea chimioterapiei.

Doze

Cancer pulmonar cu celule non-mici.

În monoterapie doza uzuală recomandată este de 25-30 mg/m2 săptămânal. În chimioterapia combinată, mg/m2)doza uzuală (25-30 este de obicei menținută, în timp ce frecvența de administrare este redusă, de exemplu la ziua 1 şi 5 la fiecare trei săptămâni sau ziua 1 şi 8 la fiecare 3 săptămâni în funcţie de schema de administrare.

Cancer de sân metastatic

Doza uzuală dată este de 25-30 mg/ m2 o dată pe săptămână.

Doza maximă tolerată per administrare: 35,4 mg/m² suprafață corporală.

Doza maximă per administrare: 60 mg.

Vârstnici:

Experienţa clinică nu a identificat diferenţe relevante cu privire la rata de răspuns la pacienţii vârstnici, cu toate acestea nu poate fi exclusă o sensibilitate mai mare la unii dintre aceşti pacienţi. Vârsta nu modifică farmacocinetica vinorelbinei (vezi pct. 5.2.)

Modificările dozei

Metabolizarea și clearance-ul vinorelbinei se fac predominant hepatic: doar 18,5% este eliminată nemodificată în urină. Nu există disponibil niciun studiu prospectiv care să asocieze metabolizarea modificată a substanței active cu efectele sale farmacodinamice, pentru a stabili anumite legături în ceea ce privește reducerea dozei de vinorelbină la pacienții cu insuficiență renală sau hepatică.

Administrarea la pacienţi cu insuficienţă hepatică

Farmacocinetica vinorelbinei nu este modificată la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată până la severă. Cu toate acestea, ca metodă de precauţie, se recomandă reducerea dozei la 20 mg/m2 şi monitorizarea parametrilor hematologici la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Administrarea la pacienţi cu insuficienţă renală

Nu există nicio bază farmacocinetică privind reducerea dozei de vinorelbină la pacienții cu disfuncție renală.

Administrarea la copii şi adolescenţi

Nu a fost determinată siguranţa şi eficacitatea administrării la copii şi adolescenţi, prin urmare nu se recomandă administrarea la această grupă de pacienţi.

Mod de administrare

Numai pentru uz intravenos. Strict prin injecție intravenoasă, printr-o linie de perfuzie, după diluare corespunzătoare.

Utilizarea administrării intratecale este contraindicată.

Pentru instrucțiuni privind diluarea medicamentului înainte de administrare și alte instrucțiuni de manipulare, vezi pct 6.6.

Vinorelbină Accord poate fi administrată prin bolus lent (6-10 minute) după diluare în 20-50 ml de ser fiziologic normal sau glucoză 50 mg/ml (5%), fie printr-o perfuzie de scurtă durată (20-30 minute) după diluare în 125 ml de ser fiziologic sau glucoză 50 mg/ml (5%).

- Administrarea trebuie să fie urmată întotdeauna de o perfuzie de cel puțin 250 ml ser fiziologic pentru a spăla vena.

Interacțiuni

Interacţiuni comune tuturor medicamentelor citotoxice Datorită creşterii riscului trombotic la pacienţii cu tumori, este necesar tratament anticoagulant. Marea variabilitate intraindividuală a coagulabilităţii în cadrul acestor afecţiuni la care se poate adăuga o eventuală interacţiune între anticoagulantele orale şi medicaţia antineoplazică impun, în cazul utilizării anticoagulantelor orale, creşterea frecvenţei determinării INR (raportul internațional normalizat) - Utilizare concomitentă contraindicată: Vaccinarea împotriva febrei galbene: risc de apariţie a bolii la nivel sistemic cu efect letal (vezi pct. 4.3). - Utilizare concomitentă nerecomandată Nu se recomandă utilizarea vaccinurilor cu virus viu atenuat (pentru vaccinul împotriva febrei galbene, vezi “Utilizare concomitentă contraindicată”): risc de apariţie a bolii la nivel sistemic cu efect letal. Acest risc este crescut de terenul imunocompromis ca urmare a bolii de bază. Se recomandă utilizarea unui vaccin inactivat atunci când acesta există (poliomelită) (vezi pct. 4.4). Fenitoina: risc crescut de apariţie a convulsiilor prin diminuarea absorbţiei gastrointestinale a fenitoinei de către medicaţia antineoplazică sau risc de creştere a toxicităţii sau pierdere a eficacităţii medicamentului citotoxic prin metabolizarea hepatică crescută din cauza fenitoinei. - Utilizare concomitentă de luat în considerare Ciclosporină, tacrolimus: imunosupresie accentuată cu risc de dezvoltare a limfoproliferărilor. Interacţiuni specifice vinca-alcaloizilor - Utilizare concomitentă nerecomandată Itraconazol: creşterea neurotoxicităţii alcaloizilor de vinca ca rezultat al scăderii metabolizării lor hepatice. - Utilizare concomitentă de luat în considerare Mitomicina C: risc crescut de bronhospasm şi dispnee. În cazuri rare s-a observat pneumonie interstiţială. Întrucât alcaloizii de vinca sunt substrate pentru P-glicoproteine şi în absenţa unui studiu specific, se recomandă administrarea cu precauţie a vinorelbinei cu modulatorii puternici ai acestor transportori membranari. Utilizarea concomitentă cu inhibitori (de exemplu ritonavir, claritromicină, ciclosporină, verapamil, chinidină) sau inductori (vezi de exemplu lista de inductori CYP3A4) ale acestei proteine de transport poate afecta concentrația de vinorelbină. Interacţiuni specifice pentru vinorelbină Administrarea asociată a Vinorelbină Accord cu alte medicamente cu toxicitate cunoscută asupra măduvei osoase poate exacerba reacţiile adverse mielosupresive. Întrucât CYP3A4 este implicat în principal în metabolizarea Vinorelbină Accord, combinaţia cu inhibitori puternici ai acestei izoenzime (de exemplu ketoconazol, itraconazol, inhibitori de protează HIV, eritromicină, claritromicină, telitromicină, nefazodonă) poate creşte concentraţiile plasmatice de vinorelbină şi combinaţia cu inductori puternici ai acestei izoenzime (de exemplu rifampicină, fenitoină, fenobarbital, carbamazapimă, sunătoare) poate reduce concentraţiile plasmatice de vinorelbină. Asocierea Vinorelbină Accord cu cisplatina de-a lungul mai multor cicluri de tratament nu a arătat nicio interacţiune asupra parametrilor farmacocinetici. Cu toate acestea, frecvenţa de apariţie a granulocitopeniei asociată administrării combinate de Vinorelbină Accord cu cisplatină este mai mare decât în cazul administrării Vinorelbină Accord în monoterapie. O incidenţă crescută a neutropeniei de grad 3/4 a fost sugerată atunci când vinorelbina intravenoasă şi lapatinib au fost asociate într-un studiu clinic de fază I. În acest studiu, doza recomandată vinorelbinei admnistrată intravenos la fiecare 3 săptămâni în ziua 1 şi ziua 8 a fost de 22,5 mg/m2 atunci cand este asociată cu lapatinib 1000 mg în administrare zilnică. Acest tip de asociere ar trebui să fie administrat cu precauţie.

Sarcină și alăptare

Sarcina Nu există date suficiente disponibile asupra utilizării de vinorelbină la femeile gravide. Studiile la animale au arătat apariția embriotoxicității și a teratogenității (vezi pct. 5.3). Pe baza rezultatelor studiilor la animale și acțiunea farmacologică a medicamentului, medicamentul este suspectat de a provoca efecte congenitale grave atunci când este administrat în timpul sarcinii. Administrarea de vinorelbină este contraindicată în timpul sarcinii (vezi pct. 4.3). Femeile nu trebuie să rămână garvide în timpul tratamentului cu vinoralbină. Utilizarea în cazuri vitale la pacientele gravide, face absolut necesar un consult medical referitor la potenţialele riscuri de reacţii adverse asupra fătului asociate tratamentului cu vinorelbină. Dacă sarcina intervine în timpul tratamentului, trebuie oferită consultanţă genetică. Femei cu potenţial de reproducere Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie sfătuite să folosească metode contraceptive eficace în timpul tratamentului şi pâna la 3 luni după tratament. Alăptarea Nu se cunoaşte dacă vinorelbina se excretă în laptele matern. În studiile la animale nu a fost studiată excreţia vinorelbinei în laptele matern. Nu poate fi exclus un potenţial risc asupra sugarului, de aceea, alăptarea trebuie întreruptă înaintea iniţierii tratamentului cu vinorelbină (vezi pct. 4.3). Fertilitatea Vinorelbina poate avea efecte genotoxice. Prin urmare, pacienţii bărbaţi nu trebuie să conceapă copii în cursul tratamentului cu vinorelbină şi până la 6 luni (minimum 3 luni) după încetarea tratamentului. Femeile cu potențial de reproducere trebuie să folosească o metodă eficientă de contracepție în timpul tratamentului și până la 3 luni după tratament. Înainte de începerea tratamentului trebuie căutate informații privind posibilitatea conservării spermei, datorită posibilității infertilității ireversibile după tratamentul cu vinorelbină.

Insuficiență renală

insuficiență renală sau hepatică. Administrarea la pacienţi cu