Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

RCP · VIBROCIL COPII 2,5 mg/0,25 mg/ml

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): VIBROCIL COPII 2,5 mg/0,25 mg/ml
  • Cod ATC: R01AB01
  • Forma farmaceutică: picături nazale, soluție
  • Concentrație: 2,5mg/0,25mg/ml
  • Deținătorul autorizației: HALEON GERMANY GMBH - GERMANIA

Acțiune farmacologică

DECONGESTIONANTE SI ALTE MEDICAMENTE NAZALE DE UZ TOPIC SIMPATOMIMETICE, COMBINATII, EXCL.CORTICOSTEROIZI

Doze și mod de administrare

Vibrocil picături nazale nu ar trebui folosit continuu pentru mai mult de 7 zile.

Doze

Copii cu vârsta sub 1 an: nu este recomandat.

Copii cu vârsta între 1-6 ani (sub supravegherea unui adult): 1-2 picături administrate în fiecare nară de 3-4 ori pe zi.

Copii cu vârsta între 6 şi 12 ani (sub supravegherea unui adult): 3-4 picături administrate în fiecare nară de 3-4 ori pe zi.

Adolescenţi cu vârsta peste 12 ani şi adulţi: 3-4 picături administrate în fiecare nară de 3-4 ori pe zi.

Mod de administrare

Vibrocil picături nazale trebuie utilizat după ce pacientul îşi suflă nasul.

Pacientul trebuie instruit să îşi încline capul pe spate în timp ce stă în picioare sau în şezut. Dacă stă întins pe pat, pacientul ar trebui să îşi atârne capul pe marginea patului. Pacientul trebuie să instileze picăturile în fiecare nară şi să îşi ţină capul înclinat pe spate timp de câteva minute pentru a permite medicamentului să se distribuie în nas.

Populaţia pediatrică

Vibrocil picături nazale nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 1 an.

Vibrocil picături nazale trebuie administrat sub supravegherea unui adult în cazul copiilor cu vârsta între 1 şi 12 ani.

Interacțiuni

Administrarea fenilefrinei este contraindicată la pacienţii care utilizează inhibitori ai monoamiooxidazei sau care au utilizat aceste medicamente în ultimele 14 zile. Medicamentele vasoconstrictoare trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii care utilizează antidepresive tri- şi tetraciclice şi antihipertensive precum medicamentele blocante β-adrenergice, deoarece utilizarea concomitentă ar putea potenţa efectul presor al fenilefrinei.

Sarcină și alăptare

Sarcina Nu s-au făcut studii privind folosirea fenilefrinei şi a maleatului de dimentinden în timpul sarcinii. Totuşi, luând în calcul potenţialul efect vasoconstrictor sistemic al fenilefrinei, este recomandabil să nu se folosească Vibrocil picături nazale în timpul sarcinii. Alăptarea Nu s-au făcut studii privind folosirea fenilefrinei şi a maleatului de dimentinden în timpul alăptării. Este recomandabil să nu se folosească Vibrocil picături nazale în timpul alăptării. Fertilitatea Nu există date suficiente privind efectele fenilefrinei şi maleatului de dimentinden asupra fertilităţii la oameni. Pe baza studiilor pe animale, nu au fost detectate efecte adverse asupra fertilităţii în urma expunerii la dimetinden. Nu există suficiente date experimentale pe animale referitoare la efectul fenilefrinei asupra fertilităţii.