RCP · VENLAFAXINA ARENA EP 150 mg

Episoade depresive majore Doza iniţială recomandată pentru venlafaxina cu eliberare prelungită este de 75 mg administrată o dată pe zi. Pacienţii care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi pot beneficia de creşteri ale dozei, până la doza maximă de 375 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2 săptămâni sau mai mari. Dacă situaţia clinică, datorită severităţii simptomelor, justifică acest lucru, dozele pot fi crescute mai frecvent, dar nu la intervale mai mici de 4 zile.

Din cauza riscului de reacţii adverse datorate dozei, creşterile dozei trebuie făcute numai în urma unei evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Trebuie menţinută cea mai mică doză eficace.

Tratamentul pacienţilor trebuie să se întindă pe o perioadă suficientă de timp, de obicei câteva luni sau mai mult. Tratamentul trebuie reevaluat cu regularitate, pentru fiecare caz în parte. De asemenea, pentru prevenirea recurenţei episoadelor depresive majore (EDM), poate fi adecvat un tratament pe termen mai lung. In majoritatea cazurilor, doza recomandată pentru prevenirea recurenţei EDM este aceeaşi cu cea utilizată în cursul episodului curent.

Administrarea medicamentelor antidepresive trebuie să continue timp de cel puţin şase luni după remisie.

Tulburarea anxioasă generalizată Doza iniţială recomandată pentru venlafaxina cu eliberare prelungită este de 75 mg administrată o dată pe zi. Pacienţii care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi pot beneficia de creşteri ale dozei, până la doza maximă de 225 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2 săptămâni sau mai mari. Din cauza riscului de reacţii adverse datorate dozei, creşterile dozei trebuie făcute numai în urma unei evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Trebuie menţinută cea mai mică doză eficace.

Tratamentul pacienţilor trebuie să se întindă pe o perioadă suficientă de timp, de obicei câteva luni sau mai mult. Tratamentul trebuie reevaluat cu regularitate, pentru fiecare caz în parte.

Tulburarea de anxietate socială Doza iniţială recomandată pentru venlafaxina cu eliberare prelungită este de 75 mg administrată o dată pe zi. Nu există dovezi conform cărora dozele mai mari ar furniza beneficii suplimentare.

Cu toate acestea, în cazul pacienţilor individuali care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi se pot lua în considerare creşteri ale dozei, până la doza maximă de 225 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2 săptămâni sau mai mari.

Din cauza riscului de reacţii adverse datorate dozei, creşterile dozei trebuie făcute numai în urma unei evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Trebuie menţinută cea mai mică doză eficace.

Tratamentul pacienţilor trebuie să se întindă pe o perioadă suficientă de timp, de obicei câteva luni sau mai mult. Tratamentul trebuie re-evaluat cu regularitate, pentru fiecare caz în parte.

Tulburarea de panică Se recomandă utilizarea unei doze de venlafaxina cu eliberare prelungită de 37,5 mg pe zi timp de 7 zile. Doza trebuie să fie apoi crescută la 75 mg pe zi. Pacienţii care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi pot beneficia de creşteri ale dozei, până la doza maximă de 225 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2 săptămâni sau mai mari. Din cauza riscului de reacţii adverse datorate dozei, creşterile dozei trebuie făcute numai în urma unei evaluări clinice (vezi pct. 4.4). Trebuie menţinută cea mai mică doză eficace.

Tratamentul pacienţilor trebuie să se întindă pe o perioadă suficientă de timp, de obicei câteva luni sau mai mult. Tratamentul trebuie re-evaluat cu regularitate, pentru fiecare caz în parte.

Utilizarea la pacienţii vârstnici Nu sunt considerate necesare ajustări specifice de doză în funcţie numai de vârsta pacientului. Cu toate acestea, trebuie manifestată o atitudine terapeutică precaută în cazul vârstnicilor (de exemplu, din cauza posibilităţii de apariţie a insuficienţei renale şi a modificărilor de sensibilitate şi afinitate faţă de neurotransmiţători, care intervin cu vârsta). Trebuie utilizată întotdeauna cea mai mică doză eficace iar pacienţii trebuie monitorizaţi atent în cazurile în care este necesară o creştere a dozei. Utilizarea la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani Venlafaxina nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi. Studiile clinice controlate efectuate la copii şi adolescenţi cu tulburare depresivă majoră, nu au demonstrat eficacitatea utilizării şi nu susţin utilizarea venlafaxinei la aceşti pacienţi (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8).

Nu au fost stabilite eficacitatea şi siguranţa utilizării venlafaxinei în alte indicaţii terapeutice, la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.

Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică în general, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată se va lua în considerare o reducere a dozei cu 50%. Totuşi, datorită variabilităţii inter-individuale a clearance-ului, este de dorit ca stabilirea dozei să se facă în mod individual.

Datele referitoare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sunt limitate. Se recomandă precauţie şi trebuie luată în considerare o reducere a dozei cu peste 50%. La stabilirea tratamentului pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă, beneficiul potenţial al tratamentului trebuie evaluat comparativ cu riscul pe care acesta îl presupune.

Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă renală Cu toate că nu este necesară o modificare a dozei la pacienţii cu rata de filtrare glomerulară (RFG) de 30- 70 ml/minut, se recomandă precauţie. La pacienţii care au nevoie de hemodializă şi la cei cu insuficienţă renală severă (RFG < 30 ml/min), doza trebuie redusă cu 50%. Datorită variabilităţii inter-individuale a clearance-ului la aceşti pacienţi, este de dorit ca stabilirea dozei să se facă în mod individual.

Simptomele de întrerupere observate la încetarea tratamentului cu venlafaxina întreruperea bruscă a tratamentului trebuie evitată. în cazul încetării tratamentului cu venlafaxina, doza trebuie redusă treptat pe o perioadă de cel puţin una-două săptămâni, pentru a reduce riscul apariţiei reacţiilor de întrerupere (vezi pct. 4.4 şi 4.8). Dacă apar simptome intolerabile ca urmare a scăderii dozei sau întreruperii tratamentului, se poate lua în considerare revenirea la doza prescrisă anterior. în continuare, medicul poate relua procesul de scădere a dozei, dar într-un ritm mai lent.

Medicamentul este destinat administrării orale.

Se recomandă ca administrarea capsulelor cu eliberare prelungită de venlafaxina să se facă cu alimente, la aproximativ aceeaşi oră a zilei. Capsulele trebuie înghiţite întregi, cu lichid, şi nu trebuie divizate, zdrobite, mestecate sau dizolvate.

Pacienţii trataţi cu comprimate de venlafaxina cu eliberare imediată pot trece pe tratamentul cu capsule cu eliberare prelungită de venlafaxina, cu cea mai apropiată doză zilnică echivalentă. De exemplu, doza de 37,5 mg de două ori pe zi furnizată prin comprimate de venlafaxina cu eliberare imediată poate fi schimbată cu doza de 75 mg o dată pe zi din capsule de venlafaxina cu eliberare prelungită. Este posibil să fie necesară ajustarea individuală a dozei.

Capsulele de venlafaxină cu eliberare prelungită conţin comprimate filmate care eliberează subs^fjţţa activă în tractul digestiv în ritm lent.

Inhibitorii de monoaminoxidază (IMAO) IMAO ireversibili neselectivi Venlafaxină nu trebuie utilizată în combinaţie cu IMAO ireversibili neselectivi. Tratamentul cu venlafaxină nu trebuie iniţiat cu mai puţin de 14 zile după întreruperea tratamentului cu un IMAO neselectiv ireversibil. Tratamentul cu venlafaxină trebuie întrerupt cu cel puţin 7 zile înaintea începerii tratamentului cu un IMAO neselectiv ireversibil (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Inhibitor reversibil, selectiv, al MAO-A (moclobemid) Datorită riscului de apariţie a sindromului serotoninic, asocierea venlafaxinei cu un IMAO reversibil şi selectiv, cum este moclobemidul, nu este recomandată. După tratamentul cu un inhibitor reversibil de MAO poate fi utilizat un timp de aşteptare mai scurt de 14 zile înaintea iniţierii tratamentului cu venlafaxină. Se recomandă întreruperea tratamentului cu venlafaxină cu cel puţin 7 zile înaintea începerii tratamentului cu un MAO reversibil (vezi pct. 4.4). IMAO reversibil neselectiv (linezolid) Antibioticul linezolid este un slab inhibitor al IMAO, reversibil şi neselectiv, prin urmare nu trebuie administrat pacienţilor care iau venlafaxină (vezi pct. 4.4). Au fost raportate reacţii adverse severe la pacienţii la care s-a întrerupt recent tratamentul cu un IMAO şi s-a iniţiat tratamentul cu venlafaxină, sau la care s-a întrerupt recent tratamentul venlafaxină după care s- a iniţiat tratamentul cu un IMAO. Aceste reacţii au inclus tremor, mioclonii, diaforeză, greaţă, vărsături, hiperemie facială tranzitorie, ameţeală şi hipertermie cu caracteristici de tipul sindromului neuroleptic malign, accese şi deces. Sindromul serotoninergic La fel ca în cazul altor medicamente serotoninergice, în cazul tratamentului cu venlafaxină poate apărea sindromul serotoninic, în special în cazul utilizării concomitente cu alte medicamente care pot afecta sistemul de neurotransmisie serotoninergică [(incluzând triptanii, SSRI, SNRI, litiu, sibutramină, tramadol şi sunătoarea (Hypericumperforatum)], cu medicamente care afectează metabolismul serotoninei (inclusiv IMAO) sau cu precursorii de serotonină (precum suplimentele de triptofan). În cazul în care situaţia clinică impune asocierea terapeutică a venlafaxinei cu un SSRI, un SNRI sau un agonist de receptori ai serotoninei (triptan), se recomandă observarea atentă a pacientului, în special în perioadele de iniţiere a tratamentului şi de creştere a dozei. Nu este recomandată utilizarea concomitentă a venlafaxinei cu precursori de serotonină (precum suplimentele de triptofan) (vezi pct. 4.4). Medicamentele active pe SNC Riscul pe care îl implică utilizarea venlafaxinei în combinaţie cu alte medicamente active pe SNC nu a fost evaluat în mod sistematic. în consecinţă, se recomandă precauţie la administrarea venlafaxinei în combinaţie cu alte medicamente active pe SNC. Etanol S-a dovedit că venlafaxina nu creşte gradul de afectare psihică şi motorie cauzată de etanol. Cu toate acestea, ia fel ca în cazul tuturor medicamentelor active pe SNC, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite consumul de alcool. Efectele altor medicamente asupra venlafaxinei Ketoconazol (inhibitor al CYP3A4) Un studiu farmacocinetic cu ketoconazol la pacienţi cu un nivel înalt (NÎ) sau redus (NR) al metabolismului CYP2D6 a indicat o valoare mai ridicată a ASC pentru venlafaxina (70% şi 21% la pacienţii CYP2D6 NR şi, respectiv, NÎ) şi O-desmetilvenlafaxină (33% şi 23% la pacienţii CYP2D6 NR şi, respectiv, NÎ) în urma administrării de ketoconazol. Utilizarea concomitentă a inhibitorilor CYP3A4 (de exemplu, atazanavir, claritromicină, indinavir, itraconazol, voriconazol, posaconazol, ketoconazol, nelfinavir, ritonavir, saquinavir, telitromicină) şi venlafaxinei poate creşte nivelurile de venlafaxina şi O- desmetilvenlafaxină. Prin urmare, se recomandă o atitudine precaută dacă pacientul este tratat în mod concomitent cu un inhibitor de CYP3A4 şi venlafaxina. Efectul venlafaxinei asupra altor medicamente Litiu În cazul utilizării concomitente a venlafaxinei şi litiului poate apărea sindromul serotoninic (vezi „Sindromul serotoninergic"). Diazepam Venlafaxina nu are efecte asupra parametrilor farmacocinetici şi farmacodinamici ai diazepamului şi ai metabolitului său activ, desmetildiazepamul. Diazepamul nu pare să afecteze parametrii farmacocinetici ai venlafaxinei sau ai O-desmetilvenlafaxinei. Nu se cunoaşte dacă există o interacţiune farmacocinetică şi/sau farmacodinamică cu alte benzodiazepine. Imipramină Venlafaxina nu a afectat parametrii farmacocinetici ai imipraminei şi ai 2-OH-imipraminei. în cazul administrării unei doze zilnice de venlafaxina de 75 mg până la 150 mg, creşterea dependentă de doză a ASC pentru 2-OH-desipramină a fost de 2,5 până la 4,5 ori. Imipramină nu a afectat parametrii farmacocinetici ai venlafaxinei şi ai O-desmetilvenlafaxinei. Semnificaţia clinică a acestei interacţiuni nu este cunoscută. Trebuie avută o atitudine precaută în cazul co-administrării venlafaxinei şi imipraminei. Haloperidol Un studiu farmacocinetic referitor la haloperidol a indicat o scădere cu 42% a clearance-ului oral total, o creştere cu 70% a ASC şi o creştere a Cmax cu 88%, dar nici o modificare a timpului de înjumătăţire pentru haloperidol. Acest lucru trebuie luat în considerare la pacienţii trataţi în mod concomitent cu haloperidol şi venlafaxina. Semnificaţia clinică a acestei interacţiuni nu este cunoscută. Risperidonă Venlafaxina a crescut valoarea ASC pentru risperidonă cu 50%, dar nu a afectat în mod semnificativ profilul farmacocinetic al fracţiei active totale (risperidonă plus 9-hydroxyrisperidonă). Semnificaţia clinică a acestei interacţiuni nu este cunoscută. Metoprolol Administrarea concomitentă a venlafaxinei şi metoprololului la voluntari sănătoşi în cadrul unui studiu de interacţiune farmacocinetică privind ambele medicamente a condus la o creştere a concentraţiilor plasmatice ale metoprololului cu aproximativ 30-40% fără să afecteze concentraţiile plasmatice ale metabolitului său activ, a-hidroximetoprolol. Nu este cunoscută relevanţa clinică a acestei constatări la pacienţii hipertensivi. Metoprololul nu a afectat parametrii farmacocinetici ai venlafaxinei şi a metabolitului său activ, O-demetilvenlafaxina. Trebuie avută o atitudine precaută în cazul co- administrării venlafaxinei şi metoprololului. Indinavir Un studiu farmacocinetic referitor la indinavir a indicat o scădere de 28% a ASC şi o scădere de 36% a Cmax a indinavirului. Indinavirul nu a afectat parametrii farmacocinetici ai venlafaxinei şi ai O- desmetilvenlafaxinei. Semnificaţia clinică a acestei interacţiuni nu este cunoscută.

Sarcina Datele epidemiologice au sugerat faptul că utilizarea inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) în sarcină, în special în ultima parte a acesteia, poate creşte riscul de apariţie a hipertensiunii arteriale pulmonare persistente la nou-născut (HAPPN). Deşi nu există studii care să fie investigat asocierea între hipertensiunea arterială pulmonară persistentă la nou-născut şi tratamentul cu inhibitori ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei (IRSN), acest risc potenţial nu poate fi exclus în cazul venlafaxinei, luându-se în considerare mecanismul de acţiune înrudit (inhibarea recaptării serotoninei). Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Administrarea venlafaxinei la femeile gravide trebuie să se facă numai dacă beneficiile previzionate depăşesc posibilele riscuri. La fel ca în cazul altor inhibitori de preluare a serotoninei (SSRI/SNRI), pot apărea simptome de sevraj la nou-născut în cazul în care venlafaxina este utilizată până la naştere sau până cu puţin timp înainte de naştere. Unii nou-născuţi care au fost expuşi la venlafaxina într-o etapă tardivă în cel de-al treilea trimestru de sarcină au dezvoltat complicaţii care au necesitat alimentaţie asistată prin intubare, susţinere respiratorie sau o perioadă de spitalizare prelungită. Asemenea complicaţii pot interveni imediat după naştere. La nou-născuţii ale căror mame au utilizat un SSRI/SNRI în fazele târzii ale sarcinii pot fi observate următoarele simptome: iritabilitate, tremor, hipotonie, plâns persistent şi dificultăţi de supt sau de somn. Aceste simptome se pot datora fie efectelor serotoninergice fie simptomelor de expunere. În majoritatea cazurilor, aceste complicaţii sunt observate imediat sau în decurs de 24 de ore după naştere. Alăptarea Venlafaxina şi metabolitul său activ, O-demetilvenlafaxina sunt excretate în laptele matern uman. Riscul pentru sugar nu poate fi exclus. Prin urmare, decizia de a continua/întrerupe alăptarea sau de a continua/întrerupe tratamentul cu Venalafaxină Arena EP trebuie luată considerând beneficiile alăptării la sân pentru copil şi beneficiile tratamentului cu Venalafaxină Arena EP pentru femeie.