RCP · VANCOMICINA VIATRIS 1000 mg

Doze Atunci când este necesar, vancomicina trebuie administrată concomitent cu alte medicamente antibacteriene.

Administrare intravenoasă Doza inițială trebuie calculată pe baza greutății corporale totale. Ajustările ulterioare ale dozei se vor baza pe concentrațiile serice pentru a atinge concentrațiile terapeutice vizate. Funcția renală trebuie luată în considerare pentru dozele ulterioare și intervalul de administrare.

Pacienţi cu vârsta de 12 ani şi peste: Doza recomandată este de 15 până la 20 mg/kg corp la fiecare 8 până la 12 ore (a nu se depăși 2 g/doză). La pacienții grav bolnavi, poate fi utilizată o doză de încărcare de 25–30 mg/kg corp pentru a facilita atingerea rapidă a concentrației serice de vancomicină necesare.

Sugari și copii cu vârsta cuprinsă între o lună și 12 ani: Doza recomandată este de 10 până la 15 mg/kg corp la fiecare 6 ore (vezi pct. 4.4).

Nou-născuți la termen (de la naștere până la 27 de zile) și nou-născuți înainte de termen (de la naștere până la data estimată de naștere plus 27 de zile) Pentru stabilirea schemei terapeutice pentru nou-născuți, trebuie solicitat sfatul unui medic cu experiență în abordarea terapeutică a nou-născuților. O variantă posibilă a schemei terapeutice cu vancomicină pentru nou-născuți este prezentată în tabelul următor: (vezi pct. 4.4):

*VPM: vârsta postmenstruală [perioada de timp scursă de la prima zi a ultimului ciclu menstrual până la naștere (vârsta gestațională) plus perioada de timp scursă de la naștere (vârsta cronologică)].

Profilaxia perioperatorie a endocarditei bacteriene la toate grupele de vârstă Doza recomandată este o doză inițială de 15 mg/kg înainte de inducerea anesteziei. În funcție de durata intervenției chirurgicale, este posibil să fie necesară o a doua doză de vancomicină.

Durata tratamentului Durata tratamentului sugerată este prezentată în tabelul de mai jos. În orice caz, durata tratamentului trebuie să fie adaptată tipului și severității infecției, precum și răspunsului clinic individual.

Indicație Durata tratamentului

Infecții cutanate și ale țesuturilor moi complicate

Infecții osoase și articulare 4 până la 6 săptămâni**

Pneumonie dobândită în comunitate 7 până la 14 zile

Pneumonie dobândită în spital, inclusiv 7 până la 14 zile pneumonie asociată ventilației mecanice

Endocardită infecțioasă 4 până la 6 săptămâni***

*A se continua până când debridarea ulterioară nu mai este necesară, starea clinică a pacientului s-a îmbunătățit, iar pacientul este afebril timp de 48 până la 72 de ore. **În cazul infecțiilor prostetice articulare trebuie luate în considerare cicluri mai lungi de tratament supresiv cu antibiotice adecvate, administrat oral. ***Durata și necesitatea tratamentului combinat se bazează pe tipul de valvă și organism.

Grupe speciale de pacienți

Vârstnici: Reducerea dozelor de întreținere poate fi necesară ca urmare a diminuării funcţiei renale induse de vârstă.

Insuficienţă renală La pacienții adulți şi copii cu insuficiență renală, trebuie luată în considerare o doză inițială, urmată de doze în funcție de concentrațiile serice minime de vancomicină și nu o schemă fixă de administrare a dozei, mai ales la pacienții cu insuficiență renală severă sau la cei care sunt supuși terapiei de substituție renală (TSR), din cauza numeroșilor factori variabili care pot influența concentrațiile serice de vancomicină la aceste grupe de pacienți. La pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată, doza inițială nu trebuie redusă. La pacienții cu insuficiență renală severă, este de preferat prelungirea intervalului de administrare, față de administrarea zilnică a unor doze mai reduse. Trebuie acordată o atenție corespunzătoare administrării concomitente cu medicamente care pot reduce clearance-ul vancomicinei și/sau potența reacțiile adverse la vancomicină (vezi pct. 4.4). Vancomicina este slab dializabilă prin hemodializă intermitentă. Cu toate acestea, utilizarea membranelor cu flux crescut și a terapiei de substituţie renală continuă (TSRC) crește clearance-ul vancomicinei și, în general, este necesară administrarea de doze de substituţie (de obicei după ședința de hemodializă, în cazul hemodializei intermitente).

Adulți Ajustările dozei la pacienții adulți pot fi bazate pe rata de filtrare glomerulară estimată (RFGe), prin formula următoare:

Bărbați: [Greutate (kg) x (140 - vârsta (ani))]/72 x creatinina serică (mg/dl)

Femei: 0,85 x valoarea calculată prin formula de mai sus

Doza inițială uzuală pentru pacienții adulți este de 15 până la 20 mg/kg, care poate fi administrată la fiecare 24 de ore la pacienții cu clearance al creatininei între 20 și 49 ml/minut. La pacienții cu insuficiență renală severă (clearance al creatininei sub 20 ml/minut) sau la cei cu terapie de substituţie renală, orarul de administrare și mărimea dozelor ulterioare adecvate depind în mare măsură de modalitatea de TSR și trebuie să se bazeze pe concentrațiile serice minime de vancomicină și pe

3 funcția renală reziduală (vezi pct. 4.4). În funcție de situația clinică, ar putea fi luată în considerare amânarea următoarei doze, în așteptarea rezultatelor concentrațiilor serice de vancomicină.

La pacienții cu insuficiență renală în stare critică, doza inițială de încărcare (25 până la 30 mg/kg) nu trebuie redusă.

Copii și adolescenți Ajustările dozei la copii și adolescenți cu vârsta de cel puțin 1 an pot fi bazate pe rata filtrării glomerulare estimată (RFGe), prin formula Schwartz revizuită:

RFGe (ml/minut/1,73m2) = (înălțime cm x 0,413)/creatinină serică (mg/dl)

RFGe (ml/minut/1,73m2) = (înălțime cm x 36,2)/creatinină serică (μmol/l)

Pentru nou-născuții și sugarii cu vârsta mai mică de 1 an, trebuie solicitat consult de specialitate, având în vedere că formula Schwartz revizuită nu se aplică în cazul lor.

Recomandări orientative referitoare la doze pentru copii și adolescenți sunt prezentate în tabelul de mai jos, acestea urmând aceleași principii ca în cazul pacienților adulți.

<10 Re-dozare bazată pe concentrații serice* Hemodializă intermitentă 10-15 mg/kg Dializă peritoneală Terapie de substituție renală continuă 15mg/kg Re-dozare bazată pe concentrații serice* * Orarul de administrare și mărimea dozelor ulterioare adecvate depind în mare măsură de modalitatea de TSR și trebuie să se bazeze pe concentrațiile serice de vancomicină obținute anterior administrării și pe funcția renală reziduală. În funcție de situația clinică, ar putea fi luată în considerare amânarea următoarei doze, în așteptarea rezultatelor concentrațiilor serice de vancomicină.

Insuficiență hepatică: Nu este necesară o ajustare a dozei la pacienții cu insuficiență hepatică.

Sarcină Pot fi necesare doze semnificativ mărite pentru a atinge concentrații serice terapeutice la gravide (vezi pct. 4.6).

Pacienți obezi: La pacienții obezi, doza inițială trebuie adaptată individual, în funcție de masa corporală totală, la fel ca în cazul pacienților non-obezi.

Administrare orală Pacienți cu vârsta de 12 ani și peste Tratamentul infecției cu Clostridium difficile (ICD): Doza recomandată de vancomicină este de 125 mg la fiecare 6 ore, timp de 10 zile, pentru primul episod de ICD non-severă. Această doză poate fi crescută la 500 mg la fiecare 6 ore, timp de 10 zile, în cazul afecţiunilor severe sau cu complicații. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

În cazul pacienților cu recidive multiple, se poate avea în vedere tratarea episodului curent de ICD cu vancomicină 125 mg de patru ori pe zi, timp de 10 zile, urmată fie de scăderea dozei, şi anume reducerea treptată a acesteia până la 125 mg pe zi, fie de o schemă terapeutică de tip intermitent, şi anume 125–500 mg/zi la fiecare 2–3 zile, timp de cel puțin 3 săptămâni.

Nou-născuți, sugari și copii cu vârsta sub 12 ani

Doza recomandată de vancomicină este de 10 mg/kg, pe cale orală la fiecare 6 ore, timp de 10 zile. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

Este necesar ca durata tratamentului cu vancomicină să fie adaptată evoluției clinice a fiecărui pacient. Ori de câte ori este posibil, administrarea medicamentului antibacterian suspectat că a provocat ICD trebuie întreruptă. Trebuie instituită o înlocuire adecvată a lichidelor și electroliților.

Monitorizarea concentraţiilor serice de vancomicină Frecvența monitorizării terapeutice a medicamentului (FMT) trebuie individualizată în funcție de situația clinică și răspunsul la tratament, pornind de la prelevarea zilnică de probe, care poate fi necesară în cazul unor pacienți instabili hemodinamic, și până la cel puțin o dată pe săptămână pentru pacienții stabili care răspund la tratament. La pacienții cu funcție renală normală, concentrația serică de vancomicină trebuie monitorizată în a doua zi de tratament, imediat înaintea administrării următoarei doze.

La pacienții tratați prin hemodializă intermitentă, concentrațiile de vancomicină trebuie determinate, de regulă, înainte de începerea ședinței de hemodializă.

După administrarea orală, trebuie efectuată monitorizarea concentrațiilor serice de vancomicină la pacienții cu tulburări inflamatorii intestinale (vezi pct. 4.4).

Concentrația serică terapeutică (minimă) de vancomicină trebuie să fie, în mod obișnuit, 10-20 mg/l, în funcție de localizarea infecției și sensibilitatea agentului patogen. Concentraţiile minime de 15- 20 mg/l sunt, de obicei, recomandate de laboratoarele clinice pentru a cuprinde mai bine germenii patogeni clasificați ca fiind sensibili, cu CMI ≥1 mg/l (vezi pct. 4.4 și 5.1).

Metodele bazate pe modele pot fi utile în predicția nevoilor individuale legate de doză, pentru a atinge o ASC adecvată. Abordarea bazată pe model poate fi utilizată atât pentru calcularea dozei inițiale personalizate, cât și pentru ajustarea dozei pe baza rezultatelor TDM (vezi pct. 5.1).

Mod de administrare

Administrare intravenoasă Vancomicina este administrată intravenos de obicei sub formă de perfuzie intermitentă, iar recomandările de scheme terapeutice prezentate în această secțiune pentru calea intravenoasă corespund acestui tip de administrare.

Vancomicina se va administra doar sub formă de perfuzie intravenoasă lentă, cu durata de cel puțin o oră sau cu o viteză maximă de 10 mg/min (oricare durează mai mult), diluată suficient (cel puţin 100 ml pentru 500 mg sau cel puţin 200 ml pentru 1000 mg) (vezi pct. 4.4).

De asemenea, pacienților care necesită o restricție a aportului de lichide li se poate administra o soluție de 500 mg/50 ml sau 1000 mg/100 ml, deși, în cazul acestor concentrații mărite, poate crește riscul de apariție a reacțiilor adverse legate de administrarea în perfuzie.

Pentru instrucţiuni privind prepararea soluţiei, vezi pct. 6.6.

Perfuzia continuă cu vancomicină poate fi luată în considerare, de exemplu, în cazul pacienților cu clearance instabil al vancomicinei.

Administrare orală

După reconstituirea inițială a soluției din flacon, cantitatea de soluție care trebuie administrată se extrage din flacon utilizând o seringă gradată cu ac, se transferă într-un pahar sau un biberon și se diluează imediat înainte de administrare.

Pentru informaţii referitoare la prepararea soluţiei, a se vedea punctul 6.6 precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare.

Alte medicamente cu potenţial nefrotoxic sau ototoxic Administrarea concomitentă sau secvenţială a vancomicinei în asociere cu alte medicamente potenţial neurotoxice şi/sau nefrotoxice, în special gentamicină, amfotericină B, streptomicină, neomicină, kanamicină, amikacină, tobramicină, viomicină, bacitracină, polimixină B, colistină, piperacilină/tazobactam şi cisplatină poate potenţa nefrotoxicitatea şi/sau ototoxicitatea vancomicinei prin urmare este necesară o monitorizare atentă a pacientului (vezi pct. 4.4). Din cauza efectului sinergic (de exemplu, cu gentamicina), în aceste cazuri, doza maximă de vancomicină trebuie limitată la 500 mg la fiecare 8 ore. Anestezice Administrarea concomitentă de vancomicină şi agenţi anestezici a fost asociată cu eritem, hiperemie de tip histaminic şi reacţii anafilactoide. Acest efect poate fi redus dacă vancomicina este administrată cu cel puţin 60 de minute înainte de inducerea anesteziei (vezi pct. 4.4). Relaxante musculare Dacă vancomicina este administrată în timpul sau imediat după o intervenţie chirurgicală, efectul relaxantelor musculare (blocada neuromusculară) administrate concomitent (de exemplu succinilcolina) poate fi crescut sau prelungit.

Sarcina: Nu sunt disponibile date suficiente privind utilizarea vancomicinei în timpul sarcinii la om. Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere efectuate la animale nu sugerează nici un efect asupra dezvoltării embrionului, fetusului sau perioadei de gestaţie (vezi pct. 5.3). Cu toate acestea, vancomicina traversează placenta şi nu poate fi exclus un risc potenţial de ototoxicitate şi nefrotoxicitate la embrion şi nou-născut. Prin urmare, vancomicina trebuie administrată în timpul sarcinii numai dacă este absolut necesar şi după o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu. Alăptarea Vancomicina este excretată în laptele matern și este slab absorbită pe cale orală, prin urmare nu sunt de așteptat reacții adverse sistemice la sugarii alăptați. Vancomicina trebuie administrată cu prudență mamelor care alăptează din cauza potențialei modificări a florei gastrointestinale și a diareei, iar sugarii trebuie supravegheați pentru o posibilă diaree. Fertilitatea Nu sunt disponibile studii referitoare la fertilitate (masculină sau feminină) pentru vancomicină.