RCP · VANCOMICINA ROMPHARM 1000 mg

Doze

Atunci când este necesar, vancomicina trebuie administrată concomitent cu alte medicamente antibacteriene.

Acest medicament este pentru administrare intravenoasă numai după reconstituire și diluare.

Doza inițială trebuie calculată pe baza greutății corporale totale. Ajustările ulterioare ale dozei se vor baza pe concentrațiile serice pentru a atinge concentrațiile terapeutice țintă. Funcția renală trebuie luată în considerare pentru dozele ulterioare și intervalul de administrare.

Pacienți cu vârsta peste 12 ani

Doza recomandată este de 15 până la 20 mg/kg greutate corporală la fiecare 8 până la 12 ore (a nu se depăși 2 g per doză).

La pacienții grav bolnavi, poate fi utilizată o doză de încărcare de 25-30 mg/kg greutate corporală pentru a facilita atingerea rapidă rapidă a concentrației serice țintă de vancomicină.

Sugari și copii cu vârsta cuprinsă între o lună și până la 12 ani

Doza recomandată este de 10 până la 15 mg/kg greutate corporală la fiecare 6 ore (vezi pct. 4.4).

Nou-născuți la termen (de la naștere până la vârsta postnatală de 27 de zile) și nou-născuți prematuri (de la naștere până la data calculată a nașterii plus 27 de zile)

Pentru stabilirea regimului de dozare pentru nou-născuți, trebuie solicitat sprijinul unui medic neonatolog. O variantă posibilă de dozare a vancomicinei la nou-născuți este ilustrată în tabelul următor (vezi pct. 4.4):

VPM: vârsta postmenstruală [perioada de timp derulată de la prima zi a ultimului ciclu menstrual până la naștere (vârsta gestațională) plus perioada de timp derulată de la naștere (vârsta postnatală)].

Profilaxia perioperatorie a endocarditei bacteriene la toate grupele de vârstă Doza recomandată este o doză inițială de 15 mg/kg înainte de inducerea anesteziei. În funcție de durata intervenției chirurgicale, poate fi necesară a doua doză de vancomicină.

Durata tratamentului

Durata recomandată a tratamentului este prezentată în tabelul de mai jos. În orice caz, durata tratamentului trebuie să fie adaptată tipului și severității infecției, precum și răspunsului clinic individual.

*A se continua până când debridarea ulterioară nu mai este necesară, starea clinică a pacientului s-a ameliorat și pacientul este afebril timp de 48 până la 72 de ore.

**Ȋn infecțiile de la nivelul articulațiilor protezate trebuie luate în considerare cicluri mai lungi de tratament oral antibiotic pentru eliminarea germenilor patogeni.

***Durata și indicația de tratament combinat se bazează pe modelul valvei cardiace și tipul microrganismului patogen.

Grupe speciale de pacienți

Vârstnici

Reducerea dozelor de întreținere poate fi necesară ca urmare a scăderii funcției renale legată de vârstă.

Insuficiență renală

La pacienții adulți, adolescenți și copii cu insuficiență renală, trebuie luată în considerare mai degrabă începerea tratamentului cu o doză inițială urmată de monitorizarea nivelurilor serice minime de vancomicină, decât o schemă de tratament cu doze fixe, mai ales la pacienții cu insuficiență renală severă sau la cei care sunt supuși terapiei de substituţie renală (TSR), din cauza factorilor variabili multipli care pot afecta nivelurile plasmatice ale vancomicinei la aceștia.

La pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată, doza inițială nu trebuie redusă. La pacienții cu insuficiență renală severă, este de preferat prelungirea intervalului de administrare față de administrarea zilnică a unor doze mai reduse.

Trebuie acordată o atenție corespunzătoare administrării concomitente de medicamente care pot reduce clearance-ul vancomicinei și/sau care pot potența reacțiile sale adverse (vezi pct. 4.4).

Vancomicina este slab dializabilă prin hemodializă intermitentă. Cu toate acestea, utilizarea membranelor cu flux înalt și terapia de substituţie renală continuă (TSRC) crește clearance-ul vancomicinei și, în general, necesită doze de substituţie (de obicei după ședința de hemodializă în cazul hemodializei intermitente).

Adulți

Ajustările dozei la pacienții adulți se pot stabili pe baza ratei de filtrare glomerulară estimată (RFGe) calculată cu următoarea formulă:

Bărbați: [Greutate (kg) × (140 - vârsta (ani))]/(72 × creatinina serică (mg/dl)) Femei: 0,85 × valoarea calculată prin formula de mai sus.

Doza inițială obișnuită pentru pacienții adulți este de 15 până la 20 mg/kg care poate fi administrată la fiecare 24 de ore la pacienții cu clearance-ul creatininei între 20 și 49 ml/minut. La pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei sub 20 ml/minut) sau la cei cu terapie de substituţie renală, orarul de administrare și cantitatea dozelor ulterioare adecvate depind în mare măsură de modalitatea TSR și trebuie să se bazeze pe nivelurile plasmatice minime ale vancomicinei și pe funcția renală reziduală (vezi pct. 4.4). În funcție de situația clinică, poate fi luată în considerare amânarea următoarei doze în așteptarea nivelurilor plasmatice ale vancomicinei.

La pacienții în stare critică cu insuficiență renală, doza inițială de încărcare (25 până la 30 mg/kg) nu trebuie redusă.

Copii și adolescenți

Ajustările dozei la adolescenți și copii cu vârsta de cel puțin 1 an și peste, se pot stabili pe baza ratei de filtrare glomerulară estimată (RFGe) prin formula Schwartz revizuită:

RFGe (ml/minut/1,73m2) = [înălțime (cm) × 0,413]/creatinină serică (mg/dl) (ml/minut/1,73m2)RFGe = [înălțime (cm) × 36,2]/creatinină serică (μmol/l)

Pentru nou-născuții și sugarii cu vârsta mai mică de 1 an, trebuie cerut sfatul medicului specialist pediatru/neonatolog deoarece formula Schwartz revizuită nu li se aplică.

Recomandări privind dozele orientative pentru copii și adolescenți sunt prezentate în tabelul de mai jos, care urmează aceleași principii ca în cazul pacienților adulți.

*Intervalul adecvat de administrare și numărul de doze ulterioare depind în principal de tipul de TSR și trebuie să se bazeze pe nivelurile plasmatice ale vancomicinei obținute anterior stabilirii dozelor și pe funcția renală reziduală. În funcție de situația clinică, puteți lua în considerare amânarea următoarei doze în așteptarea nivelurilor plasmatice ale vancomicinei.

Insuficiență hepatică

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență hepatică.

Sarcină

Pot fi necesare doze semnificativ crescute pentru a atinge concentrații serice terapeutice la pacientele gravide (vezi pct. 4.6).

Pacienți obezi

La pacienții obezi, doza inițială trebuie adaptată individual în funcție de greutatea corporală totală la fel ca în cazul pacienților normoponderali.

Monitorizarea concentrațiilor plasmatice ale vancomicinei

Frecvența monitorizării terapeutice (FMT) a medicamentului trebuie individualizată în funcție de situația clinică și de răspunsul la tratament, pornind de la prelevare zilnică de probe care poate fi necesară în cazul unor pacienți instabili hemodinamic până la cel puțin o dată pe săptămână la pacienții stabili care răspund la tratament. La pacienții cu funcție renală normală, concentrația plasmatică a vancomicinei trebuie monitorizată în a doua zi de tratament, imediat înaintea administrării următoarei doze.

La pacienții cu hemodializă intermitentă, nivelurile de vancomicină trebuie obținute de obicei înainte de începerea ședinței de hemodializă.

Nivelurile terapeutice minime de vancomicină în sânge trebuie să fie în mod normal de 10-20 mg/l, în funcție de sursa de infecție și sensibilitatea agentului patogen. Valorile minime de 15-20 mg/l sunt de obicei recomandate de laboratoarele clinice pentru a avea o acoperire mai bună asupra germenilor patogeni clasificați ca sensibili cu CMI > 1 mg/l (vezi pct. 4.4 și 5.1).

Metodele terapeutice bazate pe modele pot fi utile în predictibilitatea dozelor individuale necesare pentru obținerea unei ASC adecvate. Abordarea terapeutică bazată pe modele poate fi utilizată atât pentru calcularea dozei inițiale individualizate cât și pentru ajustarea dozei pe baza rezultatelor MTM (monitorizarea terapeutică a medicamentului) (vezi pct. 5.1).

Mod de administrare

Acest medicament este numai pentru administrare intravenoasă după reconstituire și diluare.

Vancomicina intravenoasă este administrată, de obicei, sub formă de perfuzie intermitentă, iar recomandările de dozare prezentate în această secțiune pentru calea intravenoasă corespund acestui tip de administrare.

Vancomicina trebuie administrată doar ca perfuzie intravenoasă lentă cu durata de cel puțin o oră sau cu o viteză maximă de 10 mg/minut (dacă acesta este mai mare) care este diluată suficient (cel puțin 100 ml pentru 500 mg sau cel puțin 200 ml pentru 1000 mg) (vezi pct. 4.4).

Pacienților care necesită o restricție a aportului de lichide li se poate administra o soluție de 500 mg/50 ml sau 1000 mg/100 ml, deși, în cazul acestor concentrații mărite, poate crește riscul de apariție a reacțiilor adverse legate de administrarea în perfuzie.

Pentru instrucțiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Perfuzia continuă cu vancomicină poate fi luată în considerare, de exemplu, în cazul pacienților cu un clearance instabil al vancomicinei.

Administratea concomitentă de vancomicină și medicamente anestezice a fost asociată cu reacții eritematoase, reacție alergică similară celei asociate cu histamina, cu eritem și reacții anafilactoide (vezi pct. 4.4). S-a raportat incidență crescută a evenimentelor asociate perfuziei când vancomicina este administrată concomitent cu medicamente anestezice. Pentru a evita reacțiile adverse asociate perfuziei, vancomicina trebuie administrată cu cel puțin 60 de minute înainte de inducerea anesteziei. Atunci când este administrată în timpul anesteziei, dozele trebuie diluate la concentrații de 5 mg/ml sau mai mici, și administrate lent, cu monitorizare cardiacă atentă. Modificările de poziţie trebuie amânate până la terminarea perfuziei, pentru a permite ajustarea posturală. Administrarea simultană sau consecutivă de vancomicină în asociere cu alte medicamente cu potenţial oto- sau nefrotoxic, cum sunt amfotericina B, aminoglicozide, bacitracina, polimixina B, colistina, viomicina, cisplatina, piperacilina/tazobactam, diureticele de ansă și AINS poate crește toxicitatea vancomicinei, iar dacă acestea trebuie administrate, administrarea se va face cu precauție și monitorizare adecvată (vezi pct. 4.4). Asocierea de vancomicină cu antibiotice aminoglicozidice are un efect sinergic împotriva multor tulpini de Staphylococcus aureus, streptococi de grup D non-enterococici, enterococi și streptococi din grupul Viridans. Asocierea de vancomicină cu rifampicină are un efect sinergic asupra tulpinilor de Staphylococcus epidermidis.

Sarcina Studiile privind malformațiile congenitale și dezvoltarea efectuate la șobolan cu doze de 5 ori mai mari decât doza la om, și cu doze de 3 ori mai mari decât doza la om la iepure, nu au evidențiat nicio malformație a fătului din cauza vancomicinei. Într-un studiu clinic controlat, potențialele efecte ototoxice și nefrotoxice ale clorhidratului de vancomicină la sugari au fost evaluate când medicamentul a fost administrat la femei gravide pentru infecții stafilococice grave asociate cu abuzul de medicamente cu administrare intravenoasă. Clorhidratul de vancomicină a fost găsit în sângele din cordonul ombilical. Nu a fost observată surditate neurosenzorială sau nefrotoxicitate atribuibilă vancomicinei. Un sugar, a cărui mamă a primit vancomicină în trimestrul trei de sarcină, a prezentat surditate de transmisie care nu a fost atribuibilă vancomicinei. Deoarece vancomicina a fost administrată numai în al doilea și al treilea trimestru, nu se știe dacă aceasta poate dăuna fătului. Vancomicina trebuie administrată în sarcină numai dacă este absolut necesar și nivelurile în sânge trebuie monitorizate cu atenție pentru a reduce la minim riscul de toxicitate la făt. Cu toate acestea s-a raportat că gravidele pot necesita doze semnificativ crescute de vancomicină pentru atingerea concentrațiilor plasmatice terapeutice. Alăptarea Clorhidratul de vancomicină este excretat în laptele uman. Se recomandă precauţie când vancomicina este administrată mamelor care alăptează. Este puțin probabil ca un sugar alăptat să prezinte absorbția crescută semnificativ a vancomicinei de la nivelul tractului gastrointestinal.