RCP · VANCOMICINA MIP 500 mg

Doze

Atunci când este necesar, vancomicina trebuie administrată concomitent cu alte medicamente antibacteriene.

Administrare intravenoasă

Doza inițială se va baza pe greutatea corporală totală. Ajustările ulterioare ale dozei se vor baza pe concentrațiile serice pentru a atinge concentrațiile terapeutice vizate. Funcția renală trebuie luată în considerare pentru dozele ulterioare și intervalul de administrare.

Pacienți cu vârsta peste 12 ani:

Doza recomandată este de 15 până la 20 mg/kg corp la fiecare 8 până la 12 ore (a nu se depăși 2 g / doză).

La pacienții grav bolnavi, poate fi utilizată o doză de încărcare de 25–30 mg/kg corp pentru a facilita atingerea rapidă a concentrației serice de vancomicină vizate.

Copii cu vârsta cuprinsă între o lună și 12 ani:

Doza recomandată este de 10 până la 15 mg/kg corp la fiecare 6 ore (vezi pct. 4.4).

Nou-născuți la termen (de la naștere până la 27 de zile) și nou-născuți înainte de termen (de la naștere până la data estimată de naștere plus 27 de zile):

Pentru stabilirea regimului de dozare pentru nou-născuți, trebuie solicitat sprijinul unui medic cu experiență în managementul nou-născuților. O variantă posibilă de dozare a vancomicinei la nou-născuți este ilustrată în tabelul următor: (vezi pct. 4.4)

VPM: vârsta postmenstruală [(perioada de timp scursă de la prima zi a ultimului ciclu menstrual până la naștere (vârsta de gestație) plus perioada de timp scursă de la naștere (vârsta cronologică)].

Profilaxie perioperativă a endocarditei bacteriene la toate grupele de vârstă Doza recomandată este o doză inițială de 15 mg/kg înainte de inducerea anesteziei. În funcție de durata intervenției chirurgicale, este posibil să fie necesară o a doua doză de vancomicină.

Durata tratamentului

Durata tratamentului sugerată este prezentată în tabelul de mai jos. În orice caz, durata tratamentului trebuie să fie adaptată tipului și severității infecției, precum și răspunsului clinic individual.

* A se continua până când debridarea ulterioară nu este necesară, starea clinică a pacientului s-a îmbunătățit, iar pacientul este afebril timp de 48 până la 72 de ore ** În cazul infecțiilor prostetice articulare trebuie luate în considerare cicluri mai lungi de tratament supresiv oral cu antibiotice adecvate.

*** Durata și necesitatea tratamentului combinate se bazează pe tipul de valvă și organism

Grupuri speciale de pacienți

Pacienți vârstnici

Reducerea dozelor de întreținere poate fi necesară ca urmare a diminuării funcției renale datorate îmbătrânirii.

Pacienți cu insuficiență renală

La pacienții adulți și copii și adolescenți cu insuficiență renală, trebuie luată în considerare o doză inițială urmată de dozele minime serice de vancomicină, și nu o schemă fixă de administrare a dozei, mai ales la pacienții cu insuficiență renală severă sau la cei care sunt supuși terapiei de înlocuire renală (RRT) din cauza numeroșilor factori variabili care pot afecta nivelurile de vancomicină în rândul acestora.

La pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată, doza inițială nu trebuie redusă. La pacienții cu insuficiență renală severă, este de preferat prelungirea intervalului de administrare față de administrarea zilnică a unor doze mai reduse.

Trebuie acordată o atenție corespunzătoare administrării concomitente de medicamente care pot reduce clearance-ul vancomicinei și/sau potența reacțiile sale adverse (vezi pct. 4.4).

Vancomicina este slab dializabilă prin hemodializă intermitentă. Cu toate acestea, utilizarea membranelor cu flux înalt și terapia continuă de înlocuire renală (CRRT) crește clearance-ul vancomicinei și, în general, necesită doze de înlocuire (de obicei după sesiunea de hemodializă în cazul hemodializei intermitente).

Adulți

Ajustările dozei la pacienții adulți ar putea fi bazate pe rata de filtrare glomerulară estimată (eGFR) prin formula următoare:

Bărbați: [Greutate (kg) x 140 - vârsta (ani)] / 72 x creatinina serică (mg/dl) Femei: 0,85 x valoarea calculată prin formula de mai sus.

Doza inițială obișnuită pentru pacienții adulți este 15 până la 20 mg/kg care poate fi administrată la fiecare 24 de ore la pacienții cu clearance al creatininei între 20 și 49 ml/minut. La pacienții cu insuficiență renală severă (clearance al creatininei sub 20 ml/minut) sau la cei cu terapie de înlocuire renală, orarul de administrare și cantitatea dozelor ulterioare adecvate depind în mare măsură de modalitatea RRT și trebuie să se bazeze pe nivelurile minime de vancomicină serică și pe funcția renală reziduală (vezi pct. 4.4). În funcție de situația clinică, ar putea fi luată în considerare reținerea următoarei doze în așteptarea rezultatelor nivelurilor de vancomicină.

La pacienții cu insuficiență renală în stare critică, doza inițială de încărcare (25 până la 30 mg/kg) nu trebuie redusă.

Copii și adolescenți

Ajustările dozei la copii și adolescenți cu vârsta de cel puțin 1 an pot fi bazate pe rata de filtrare glomerulară estimată (eGFR) prin formula Schwartz revizuită:

(ml/minut/1,73m2)eGFR = (înălțime cm x 0,413)/ creatinină serică (mg/dl) (ml/minut/1,73m2)eGFR = (înălțime cm x 36,2/creatinină serică (μmol/L)

Pentru nou-născuții și sugarii cu vârsta mai mică de 1 an, trebuie solicitată expertiză de specialitate având în vedere că formula Schwartz revizuită nu se aplică în cazul lor.

Recomandări orientative referitoare la doze pentru copii și adolescenți sunt prezentate în tabelul de mai jos care urmează aceleași principii ca în cazul pacienților adulți.

* Orarul de administrare și cantitatea dozelor ulterioare adecvate depind în mare măsură de modalitatea RRT și trebuie să se bazeze pe nivelurile minim de vancomicină serică și pe funcția renală reziduală. În funcție de situația clinică, ar putea fi luată în considerare reținerea următoarei doze în așteptarea rezultatelor nivelurilor de vancomicină.

Pacienți cu insuficiență hepatică

Nu este nevoie de o ajustare a dozei la pacienții cu insuficiență hepatică.

Sarcină

Pot fi necesare doze semnificativ mărite pentru a atinge concentrații serice terapeutice la pacientele gravide (vezi pct. 4.6).

Pacienți obezi

La pacienții obezi, doza inițială ar trebui adaptată individual în funcție de masa corporală totală la fel ca în cazul pacienților non-obezi.

Administrare orală

Pacienți cu vârsta de 12 ani sau mai în vârstă

Tratamentul infecției cu Clostridium difficile (ICD):

Doza recomandată de vancomicină este de 125 mg la fiecare 6 ore timp de 10 zile pentru primul episod de ICD neseveră. Această doză poate fi crescută la 500 mg la fiecare 6 ore timp de 10 zile în caz de boală severă sau complicații. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

În cazul pacienților cu recidive multiple, se poate avea în vedere tratarea episodului curent de ICD cu vancomicină, 125 mg de patru ori pe zi timp de 10 zile, urmată fie de descreșterea dozei, adică reducerea treptată a acesteia până la 125 mg pe zi, fie de un regim tip puls, adică 125–500 mg/zi la fiecare 2–3 zile timp de cel puțin 3 săptămâni.

Nou-născuți, sugari și copii cu vârsta sub 12 ani

Doza recomandată de vancomicină este de 10 mg/kg pe cale orală la fiecare 6 ore timp de 10 zile. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

Este nevoie ca durata tratamentului cu vancomicină să fie adaptată cursului clinic al pacienților individuali. Ori de câte ori este posibil, administrarea medicamentului antibacterian suspectat că a provocat ICD trebuie întreruptă. Trebuie instituită o înlocuire adecvată a lichidelor și electroliților.

Monitorizarea concentrațiilor serice de vancomicină

Frecvența monitorizării terapeutice a medicamentului (TDM) trebuie individualizată în funcție de situația clinică și răspunsul la tratament, pornind de la prelevare zilnică de probe care poate fi necesară în cazul unor pacienți instabili hemodinamic până la cel puțin o dată pe săptămână la pacienții stabili care răspund la tratament. La pacienții cu funcție renală normală, concentrația serică de vancomicină trebuie monitorizată în a doua zi de tratament imediat înainte de administrarea următoarei doze.

La pacienții tratați cu hemodializă intermitentă, concentrațiile de vancomicină trebuie obținute de regulă înainte de începerea sesiunii de hemodializă.

După administrarea orală, trebuie efectuată monitorizarea concentrațiilor serice de vancomicină în rândul pacienților cu tulburări inflamatorii intestinale (vezi pct. 4.4).

Nivelul terapeutic minim de vancomicină în sânge trebuie să fie în mod obișnuit 10-20 mg/l, în funcție de locul infecției și sensibilitatea agentului patogen. Valori minime de 15-20 mg/l sunt de obicei recomandate de laboratoarele clinice pentru a acoperi mai bine patogenii clasificați ca sensibili cu CMI ≥1 mg/L (vezi pct. 4.4 și 5.1).

Metodele bazate pe modele pot fi utile în predicția nevoilor individuale legate de doză pentru a atinge o ASC adecvată. Abordarea bazată pe model poate fi utilizată atât pentru calcularea dozei inițiale personalizate, cât și pentru ajustarea dozei pe baza rezultatelor TDM (vezi pct. 5.1).

Mod de administrare

Administrare intravenoasă

Vancomicina intravenoasă este administrată de obicei sub formă de perfuzie intermitentă, iar recomandările de dozare prezentate în această secțiune pentru calea intravenoasă corespund acestui tip de administrare.

Vancomicina se va administra doar ca perfuzie intravenoasă lentă cu durata de cel puțin o oră sau cu o rată maximă de 10 mg/minut (ce durează mai mult) care este diluată suficient (cel puțin 100 ml pentru 500 mg sau cel puțin 200 ml pentru 1000 mg) (vezi pct. 4.4).

Și pacienților care necesită o restricție a aportului de lichide li se poate administra o soluție de 500 mg/50 ml sau 1000 mg/100 ml, deși, în cazul acestor concentrații mărite, poate crește riscul de apariție a reacțiilor adverse legate de administrarea în perfuzie.

Pentru informații privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Perfuzia continuă cu vancomicină poate fi luată în considerare, de exemplu, în cazul pacienților cu clearance instabil al vancomicinei.

Administrare orală

Doza de vancomicină destinată administrării pe cale orală poate fi diluată în 10 ml de apă (flaconul de 500 mg) respectiv 20 ml apă (flaconul de 1000 mg) şi fie dată pacientului pentru a fi băută, fie administrată prin sonda nazogastrică.

Pentru informaţii privind prepararea soluţiei, vezi pct. 6.6.

Alte medicamente cu potenţial nefrotoxic sau ototoxic Administrarea concomitentă sau secvenţială a vancomicinei în asociere cu alte medicamente potenţial neurotoxice şi/sau nefrotoxice poate creşte ototoxicitatea sau nefrotoxicitatea. În special în cazul administrării concomitente a aminoglicozidelor, este necesară monitorizarea atentă. În aceste cazuri, doza maximă de vancomicină trebuie limitată la 500 mg la interval de 8 ore. Anestezice Administrarea concomitentă de vancomicină şi substanţe anestezice a fost asociată cu posibile reacţii adverse (cum sunt hipotensiune arterială, înroşire a pielii, eritem, urticarie şi prurit). Acest efect poate fi redus dacă vancomicina este administrată cu cel puţin 60 de minute înainte de inducerea anesteziei. Relaxante musculare Dacă vancomicina este administrată în timpul sau imediat după o intervenţie chirurgicală, efectul relaxantelor musculare (blocada neuromusculară) administrate concomitent (de exemplu succinilcolina) poate fi crescut sau prelungit.

Sarcina: Nu sunt disponibile date adecvate privind utilizarea vancomicinei în timpul sarcinii. Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere efectuate la animale nu sugerează nici un efect asupra perioadei de gestaţie sau asupra dezvoltării embrionului şi fetusului (vezi pct. 5.3). Cu toate acestea, vancomicina traversează placenta şi nu poate fi exclus un risc potenţial de ototoxicitate şi nefrotoxicitate la embrion şi nou-născut. Prin urmare, vancomicina trebuie administrată în timpul sarcinii numai dacă este absolut necesar şi după o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu. Alăptarea: Vancomicina se excretă în laptele uman şi, din această cauză, trebuie utilizată în perioada de alăptare numai dacă tratamentul cu alte antibiotice a eşuat. Se impun precauţii când se administrează vancomicina la femeile care alăptează, din cauza riscului posibil de reacţii adverse la sugari (modificări ale florei intestinale care determină diaree, colonizare cu fungi de tipul levurilor şi posibilă sensibilizare). Luând în considerare importanţa acestui medicament pentru femeia care alăptează, trebuie avută în vedere decizia întreruperii alăptării.