RCP · VALOMINDO 160 mg/1,5 mg

Doze

Doza zilnică recomandată este de un comprimat din concentrația dată.

Combinația cu doză fixă nu este recomandată pentru tratamentul inițial.

Înainte de a trece la tratamentul cu Valomindo, pacienții trebuie controlați cu doze stabile de monocomponente administrate concomitent. Doza de Valomindo trebuie să se bazeze pe dozele componentelor individuale ale combinației la momentul schimbării.

Dacă este necesară modificarea dozei, aceasta trebuie efectuată prin titrarea individuală a componentelor din combinația liberă.

Grupe speciale de pacienți

Vârstnici

La vârstnici, concentrația de creatinină serică trebuie ajustată în funcție de vârstă, greutate și sex. Pacienții vârstnici pot fi tratați cu Valomindo atunci când funcția renală este normală sau doar foarte puțin afectată.

Insuficiență renală

În insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/minut), tratamentul este contraindicat. Tiazidele şi diureticele înrudite prezintă eficacitate maximă doar în cazul unei funcţii renale normale sau doar foarte puțin afectată.

Insuficiență hepatică

Valomindo este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară, moderată sau severă, ciroză biliară şi la pacienţii cu colestază (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2).

Copii și adolescenți

Valomindo nu este recomandat pentru utilizare la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.

Siguranţa şi eficacitatea Valomindo nu au fost stabilite la această grupă de pacienţi.

Mod de administrare

Administrare orală.

Valomindo poate fi luat independent de alimente și trebuie administrat cu apă.

Legate de valsartan Blocajul dublu al sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) cu ARAII, IECA sau aliskiren: Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, a blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Utilizare concomitentă nerecomandată Litiu: În timpul utilizării concomitente de litiu şi inhibitori ECA sau blocanți ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv cu valsartan, au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice ale litiului şi creşteri ale toxicităţii acestuia. În cazul în care administrarea concomitentă se dovedeşte necesară, se recomandă monitorizarea atentă a valorilor concentraţiilor plasmatice ale litiului. Dacă se utilizează și un diuretic, riscul de toxicitate pentru litiu poate fi crescut în continuare. Diuretice care economisesc potasiul, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare ce conţin potasiu, care pot determina creşterea concentraţiilor plasmatice de potasiu: Dacă este necesară utilizarea concomitentă de valsartan şi medicamente care afectează concentraţiile plasmatice ale potasiului, se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale potasiului. Utilizare concomitentă care necesită precauţie Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2, acid acetilsalicilic (> 3 g/zi) şi AINS neselective: Administrarea concomitentă de antagonişti ai angiotensinei II şi AINS poate determina atenuarea efectului antihipertensiv. Mai mult, utilizarea concomitentă de antagonişti ai angiotensinei II şi AINS poate determina creşterea riscului de agravare a funcţiei renale şi o creştere a concentraţiilor plasmatice ale potasiului. Prin urmare, se recomandă monitorizarea funcţiei renale la iniţierea tratamentului, precum şi hidratarea corespunzătoare a pacientului. Transportori: Datele in vitro indică faptul că valsartanul este substrat metabolic al transportorului hepatic de influx OATP1B1/OATP1B3 şi al transportorului hepatic de eflux MRP2. Relevanţa clinică a acestui fapt nu este cunoscută. Administrarea concomitentă de inhibitori ai transportorului de influx (de exemplu, rifampicin, ciclosporin) sau transportorului de eflux (de exemplu, ritonavir) poate creşte expunerea sistemică la valsartan. Se recomandă atenţie adecvată la iniţierea sau întreruperea tratamentului concomitent cu astfel de medicamente. Alte interacţiuni: În studiile de interacţiune medicamentoasă cu valsartan nu s-au observat interacţiuni semnificative clinic cu următoarele medicamente: cimetidină, warfarin, furosemidă, digoxin, atenolol, indometacin, hidroclorotiazidă, amlodipină, glibenclamidă. Legate de indapamidă Utilizare concomitentă nerecomandată Litiu: Creşterea concentraţiei plasmatice de litiu cu semne de supradozaj, ca în cazul unui regim desodat (scade excreţia urinară de litiu). Cu toate acestea, dacă este necesară utilizarea unui diuretic, se recomandă monitorizarea atentă a litemiei şi ajustarea dozelor. Combinații care necesită precauţie la utilizare Medicamente care induc torsada vârfurilor: - antiaritmice de clasă Ia (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă), - antiaritmice de clasă III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă), - unele antipsihotice: fenotiazine (clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină, trifluoperazină), - benzamide (amisulpridă, sulpiridă, sultopridă, tiapridă), - butirofenone (droperidol, haloperidol), - alte medicamente: bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicin intravenos, halofantrină, mizolastină, pentamidină, sparfloxacin, moxifloxacin, vincamină i.v. Creşte riscul artimiilor ventriculare, în particular, a torsadei vârfurilor (hipokaliemia reprezintă un factor de risc). Înaintea tratamentului asociat, se recomandă monitorizarea hipokaliemiei şi, dacă este necesar, corectarea acesteia. De asemenea, este necesară monitorizarea clinică a electrolitemiei şi a ECG. Se recomandă utilizarea unor medicamente care nu prezintă dezavantajul producerii torsadei vârfurilor în prezenţa hipokaliemiei. Antiinflamatoarele nesteroidiene sistemice, inclusiv inhibitorii selectivi COX-2, dozele mari de salicilaţi (≥3 g/zi): Scădere posibilă a efectului antihipertensiv al indapamidei. Risc de insuficienţă renală acută la pacienţii deshidrataţi (prin scăderea filtrării glomerulare). Pacientul trebuie hidratat; la iniţierea tratamentului, trebuie monitorizată funcţia renală. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA): La iniţierea tratamentului cu IECA, la pacienţii cu depleție sodică preexistentă (în particular la pacienții cu stenoză a arterei renale), poate apărea brusc hipotensiune arterială şi/sau insuficienţă renală acută. În cazul hipertensiunii arteriale, dacă tratamentul diuretic anterior a determinat depleţie de sodiu, este necesară: - fie întreruperea tratamentului diuretic cu 3 zile înaintea iniţierii tratamentului cu un inhibitor ECA şi, dacă este necesar, reiniţierea tratamentului diuretic cu un medicament care economiseşte potasiul; - sau administrarea unei doze scăzute de inhibitor ECA şi creşterea treptată a dozei. În caz de insuficienţă cardiacă congestivă trebuie administrată o doză foarte scăzută de inhibitor ECA, de preferat după o reducere a dozei de diuretic care determină, concomitent, hipopotasemie. În toate cazurile trebuie monitorizată funcţia renală (creatininemia) în timpul primelor săptămâni de tratament cu un inhibitor ECA. Alte medicamente ce produc hipokaliemie: amfotericin B (i.v.), gluco- şi mineralo-corticoizi (administrare sistemică), tetracosactid, laxativele stimulante. Riscul de hipokaliemie este crescut (prin efect aditiv). Se recomandă monitorizarea potasemiei şi corectarea acesteia la nevoie. Aceste măsuri se iau în considerare mai ales în cazul tratamentului digitalic administrat concomitent. Se vor utiliza laxative non-stimulante. Baclofen: Efect antihipertensiv crescut. Pacienţii trebuie să consume cantităţi suficiente de lichide; funcţia renală va fi monitorizată la iniţierea tratamentului. Preparate digitalice: Hipokaliemia și/sau hipomagneziemia predispun la efectele toxice ale digitalicelor. Monitorizarea potasiului plasmatic, a magneziului și a ECG și, dacă este necesar, ajustarea tratamentului. Combinaţii care trebuie luate în considerare Alopurinol Tratamentul concomitent cu indapamidă poate crește incidența reacțiilor de hipersensibilitate la alopurinol. Combinații care trebuie luate în considerare Diuretice care economisesc potasiul (amiloridă, spironolactonă, triamterenă): Chiar dacă asocierile raționale sunt utile, la anumiți pacienţi poate apărea, totuşi, hipokaliemie sau hiperkaliemie ( în special la pacienții cu insuficienţă renală sau diabet zaharat). Trebuie monitorizate potasemia şi ECG și, dacă este necesar, tratamentul trebuie reevaluat. Metformin: Datorită insuficienţei renale funcționale asociată cu diureticele, în special cu diureticele de ansă, metforminul poate determina acidoză lactică. Dacă creatininemia creşte peste 15 mg/l (135 μmol/l) la bărbaţi şi 12 mg/l (110 μmol/l) la femei, nu se recomandă administrarea metforminului. Substanţe de contrast iodate: La pacienţii deshidrataţi datorită diureticelor, riscul de insuficienţă renală acută este crescut, mai ales în cazul utilizării unor cantităţi mari de substanţe de contrast iodate. Pacienţii trebuie rehidrataţi înainte de administrarea substanţelor de contrast iodate. Antidepresive derivate de imipramină, neuroleptice: Creşterea efectului antihipertensiv şi a riscului de hipotensiune arterială ortostatică (prin efect aditiv). Calciu (săruri): Risc de hipercalcemie prin scăderea eliminării urinare a calciului. Ciclosporin, tacrolimus: Risc de creştere a creatininemiei, fără modificarea valorilor plasmatice ale ciclosporinei, chiar şi în condiţiile unui raport normal apă/sodiu. Corticosteroizi, tetracosactidă (administrare sistemică): Efectul antihipertensiv poate scădea (prin retenţie de apă şi sodiu determinată de corticosteroizi).

Sarcina Utilizarea antagoniştilor receptorilor angiotensinei II (ARA II) nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea ARA II în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4). În ciuda faptului că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Cu toate că nu sunt disponibile date epidemiologice controlate cu privire la riscul asociat utilizării ARA II, pentru această clasă de medicamente pot exista riscuri asemănătoare. În cazul în care continuarea tratamentului cu ARA II nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie să treacă la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu ARA II trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ. Este cunoscut faptul că tratamentul cu ARA II în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie); vezi, de asemenea, pct. 5.3 „Date preclinice de siguranţă”. Dacă expunerea la ARA II a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Nou-născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat ARA II trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.4). Nu există date sau datele sunt limitate (mai puțin de 300 de rezultate de cazuri de sarcină) din utilizarea indapamidei la femeile gravide. Expunerea prelungită la tiazide în al treilea trimestru de sarcină poate reduce volumul plasmatic matern, precum și fluxul sanguin uteroplacentar, ceea ce poate cauza ischemie și încetinirea creșterii fetale. Studiile la animale nu au evidențiat efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra funcției de reproducere (vezi pct 5.3). Alăptarea Valomindo nu trebuie utilizat în timpul alăptării. Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea valsartanului în timpul alăptării, nu se recomandă utilizarea valsartanului şi, este de preferat ca în această perioadă să se utilizeze tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau nou-născutului prematur. Există informații insuficiente cu privire la excreția de indapamidă/metaboliților săi în laptele uman. Poate apărea hipersensibilitate la medicamentele derivate de sulfonamidă și hipokaliemie. Riscul pentru nou- născut/sugari nu poate fi exclus. Indapamida este strâns înrudită cu diureticele tiazidice, care au fost asociate, în timpul alăptării, cu reducerea sau chiar suprimarea secreției lactate. Fertilitatea Valsartan nu prezintă efecte adverse asupra performanţei reproductive la masculii sau femelele de şobolan, după administrarea unor doze de până la 200 mg/kg/zi, ceea ce reprezintă de 6 ori doza maximă recomandată la om, în mg/m2 (calculele presupun utilizarea unei doze orale de 320 mg/zi la un pacient cu greutatea de

Studiile de toxicitate asupra funcției de reproducere nu au aratat nici un efect asupra fertilității la șobolanii femele și masculi (vezi pct 5.3). Nu se așteaptă efecte asupra fertilității umane.