RCP · TWINPROS 0,5 mg/0,4 mg
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): TWINPROS 0,5 mg/0,4 mg
- Cod ATC: G04CA52
- Forma farmaceutică: capsule
- Concentrație: 0,5mg/0,4mg
- Deținătorul autorizației: LABORATORIOS LEON FARMA, S.A. - SPANIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze
Adulţi (incluzând vârstnici)
Doza recomandată de Twinpros este o capsulă (0,5 mg/0,4 mg) în doză unică zilnică.
Acolo unde este indicat, Twinpros poate fi utilizat pentru a înlocui administrarea concomitentă de dutasteridă şi clorhidrat de tamsulosin din cadrul schemei de terapie duală existentă, pentru a simplifica tratamentul.
Acolo unde este indicat clinic, se poate lua în considerare schimbarea directă de la monoterapia cu dutasteridă sau clorhidrat de tamsulosin, la Twinpros.
Insuficienţa renală
Nu a fost studiat efectul insuficienţei renale asupra farmacocineticii combinaţiei dutasteridă-tamsulosin. La pacienţii cu insuficienţă renală nu este anticipată nicio ajustare a dozelor (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Insuficienţa hepatică
Nu a fost studiat efectul insuficienţei hepatice asupra farmacocineticii combinaţiei dutasteridă-tamsulosin; de aceea, este necesară precauţie în cazul administrării la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (vezi pct. 4.4 şi 5.2). La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, utilizarea Twinpros este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Copii şi adolescenţi
Combinaţia dutasteridă-tamsulosin este contraindicată la copii şi adolescenţi (sub 18 ani) (vezi pct. 4.3). Mod de administrare
Pentru administrare orală.
Pacienţii trebuie instruiţi să înghită capsulele întregi, la aproximativ 30 de minute după masă, la aceeaşi oră în fiecare zi. Capsulele nu trebuie mestecate sau deschise. Contactul cu conţinutul capsulei de dutasteridă din interiorul capsulei cu înveliş tare poate determina iritaţie a mucoasei orofaringiene.
Interacțiuni
Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile cu alte medicamente pentru dutasteridă/tamsulosin. Afirmaţiile următoare reflectă informaţiile disponibile pentru fiecare componentă în parte. Dutasteridă Pentru informaţii referitoare la scăderea valorilor concentraţiilor plasmatice ale PSA în timpul tratamentului cu dutasteridă şi recomandările cu privire la investigaţiile pentru depistarea cancerului de prostată, vezi pct. 4.4. Efectele altor medicamente asupra farmacocineticii dutasteridei Dutasterida este eliminată în principal prin metabolizare. Studiile in vitro indică faptul că această metabolizare este catalizată de CYP3A4 şi CYP3A5. Nu au fost efectuate studii de interacţiune specifică cu inhibitori potenţi ai CYP3A4. Cu toate acestea, într-un studiu farmacocinetic populaţional, concentraţiile plasmatice ale dutasteridei au fost în medie de 1,6 până la respectiv de 1,8 ori mai mari la un număr mic de pacienţi trataţi concomitent cu verapamil sau diltiazem (inhibitori moderaţi ai CYP3A4 şi inhibitori ai glicoproteinei P) decât la alţi pacienţi. Asocierea pe termen lung a dutasteridei cu inhibitori potenţi ai izoenzimei CYP3A4 (de exemplu, ritonavir, indinavir, nefazodonă, itraconazol, ketoconazol administrate pe cale orală) poate creşte concentraţiile plasmatice ale dutasteridei. Nu este de așteptat inhibarea ulterioară a 5-alfa reductazei în cazul expunerilor crescute la dutasteridă. Cu toate acestea, dacă apar reacţii adverse, poate fi luată în considerare reducerea frecvenţei de administrare a dutasteridei. Trebuie remarcat că în cazul inhibării enzimatice, timpul lung de înjumătăţire plasmatică poate fi prelungit suplimentar şi pot trece mai mult de
6 luni de tratament concomitent până la atingerea unei noi concentraţii plasmatice la starea de echilibru.
Administrarea a 12 g de colestiramină la o oră după o doză unică de 5 mg dutasteridă nu a influenţat farmacocinetica dutasteridei. Efecte ale dutasteridei asupra farmacocineticii altor medicamente Într-un studiu restrâns (n=24) cu durata de două săptămâni efectuat la voluntari sănătoşi, dutasterida (0,5 mg zilnic) nu a avut efect asupra farmacocineticii tamsulosinului sau terazosinului. De asemenea, nu a existat nicio dovadă de interacţiune farmacodinamică în acest studiu. Dutasterida nu a avut niciun efect asupra farmacocineticii warfarinei sau digoxinului. Aceasta indică faptul că dutasterida nu inhibă/induce CYP2C9 sau glicoproteina P transportoare. Studiile de interacţiune in vitro indică faptul că dutasterida nu inhibă enzimele CYP1A2, CYP2D6, CYP2C9, CYP2C19 sau CYP3A4. Tamsulosin Administrarea concomitentă de clorhidrat de tamsulosin cu medicamente care pot reduce tensiunea arterială, incluzând anestezice, inhibitori ai 5-PDE şi alţi antagonişti alfa1-adrenergici poate duce la potenţarea efectelor hipotensive. Combinaţia dutasteridă-tamsulosin nu trebuie utilizată în asociere cu alţi antagonişti alfa1-adrenergici. Administrarea concomitentă a clorhidratului de tamsulosin şi ketoconazolului (un inhibitor puternic al izoenzimei CYP3A4) a determinat o creştere a Cmax şi a ASC pentru clorhidratul de tamsulosin cu un factor de 2,2 şi, respectiv 2,8. Administrarea concomitentă a clorhidratului de tamsulosin şi a paroxetinei (un inhibitor puternic al CYP2D6) a determinat o creştere a Cmax şi ASC pentru clorhidratul de tamsulosin de 1,3 şi respectiv 1,6 ori. O creştere similară a expunerii este aşteptată în cazul metabolizatorilor CYP2D6 slabi comparativ cu metabolizatorii puternici atunci când clorhidratul de tamsulosin este administrat concomitent cu un inhibitor puternic al CYP3A4. Efectul administrării concomitente a inhibitorilor CYP3A4 şi CYP2D6 cu clorhidrat de tamsulosin nu a fost evaluat clinic; cu toate acestea există un potenţial pentru creşterea semnificativă a expunerii la tamsulosin (vezi pct. 4.4). Administrarea concomitentă a clorhidratului de tamsulosin (0,4 mg) şi cimetidinei (400 mg la interval de 6 ore, timp de 6 zile) a determinat o reducere a clearance-ului (26%) şi o creştere a ASC (44%) pentru clorhidratul de tamsulosin. Se recomandă precauţie la administrarea dutasteridă-tamsulosin în asociere cu cimetidină. Nu a fost efectuat un studiu definitoriu privind interacţiunea medicamentoasă între clorhidratul de tamsulosin şi warfarină. Rezultatele provenite din studiile restrânse efectuate in vitro şi in vivo nu sunt concludente. Cu toate acestea diclofenac şi warfarina pot creşte rata de eliminare a tamsulosin. Se recomandă precauţie în administrarea concomitentă de warfarină şi clorhidrat de tamsulosin. Nu au fost observate interacţiuni atunci când clorhidratul de tamsulosin a fost administrat concomitent fie cu atenolol, enalapril, nifedipină sau teofilină. Administrarea concomitentă de furosemidă determină o scădere a concentraţiilor plasmatice de tamsulosin dar, ţinând cont de faptul că valorile rămân în limitele normale, nu este necesară ajustarea dozelor. In vitro, fracţia liberă plasmatică de tamsulosin la om nu este modificată de diazepam, propranolol, triclormetiazidă, clormadinon, amitriptilină, diclofenac, glibenclamidă sau simvastatin. Nici tamsulosin nu modifică fracţia liberă plasmatică de diazepam, propranolol, triclormetiazidă şi clormadinon.
Sarcină și alăptare
Twinpros este contraindicat pentru utilizare la femei. Nu există studii de investigare a efectului dutasteridă/tamsulosin asupra sarcinii, alăptării şi fertilităţii. Următoarele afirmaţii reflectă informaţiile disponibile din studiile efectuate cu fiecare componentă în parte (vezi pct. 5.3). Sarcina Similar altor inhibitori ai 5-alfa reductazei, dutasterida inhibă conversia testosteronului în dihidrotestosteron şi, dacă este administrată la o gravidă cu făt de sex masculin, poate inhiba dezvoltarea organelor genitale externe la făt (vezi pct. 4.4). Cantităţi mici de dutasteridă au fost prezente în spermă la pacienţi tratați cu dutasteridă. Nu se cunoaşte dacă fătul de sex masculin va prezenta efecte adverse dacă mama este expusă la sperma unui pacient tratat cu dutasteridă (riscul este mai crescut în primele 16 săptămâni de sarcină). Similar celorlalţi inhibitori de 5-alfa reductază, când partenera pacientului este sau poate deveni gravidă, se recomandă ca pacientul să evite expunerea partenerei la spermă prin utilizarea unui prezervativ. Administrarea clorhidratului de tamsulosin la femele gestante de şobolan şi iepure nu a prezentat nicio dovadă de efect dăunător asupra fătului. Pentru informaţii referitoare la datele preclinice, vezi pct. 5.3. Alăptarea La om, nu se cunoaşte dacă dutasterida sau tamsulosinul se excretă în laptele matern. Fertilitatea Există raportări care indică faptul că administrarea de dutasteridă afectează caracteristicile spermei (reducerea numărului de spermatozoizi, a volumului seminal şi motilităţii spermatozoizilor) la bărbaţii sănătoşi (vezi pct. 5.1). Posibilitatea reducerii fertilităţii la bărbat nu poate fi exclusă. Efectele clorhidratului de tamsulosin privind calitatea spermei, numărul și caracteristicile spermatozoizilor nu au fost evaluate.