RCP · TREZEN 4 mg

Doze

Doza trebuie individualizată în funcţie de starea clinică a pacientului (vezi 4.4) şi de modificările tensiunii arteriale, ca răspuns la tratament.

Hipertensiunea arterială

Perindoprilul poate fi administrat în monoterapie sau în asociere cu medicamente antihipertensive din alte clase terapeutice (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1).

Doza iniţială recomandată este de 4 mg, administrată o dată pe zi, dimineaţa.

Pacienţii cu activitate crescută a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (în special cei cu hipertensiune renovasculară, depleţie de sare şi/sau de volum, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale după administrarea primei doze. La aceşti pacienţi, doza iniţială recomandată este de 2 mg şi iniţierea tratamentului se va efectua sub supraveghere medicală.

După o lună de tratament, doza unică zilnică poate fi crescută la 8 mg.

După instituirea tratamentului cu perindopril poate să apară hipotensiune arterială simptomatică; aceasta este mai frecventă la pacienţii care sunt trataţi concomitent cu diuretice. Ca urmare, se recomandă administrarea cu precauţie, deoarece aceşti pacienţi pot prezenta depleţie de volum şi/sau sare.

Dacă este posibil, tratamentul cu diuretice trebuie întrerupt cu 2-3 zile înainte de începerea tratamentului cu perindopril (vezi pct. 4.4).

La pacienţii hipertensivi la care administrarea diureticului nu poate fi întreruptă, tratamentul cu perindopril trebuie iniţiat cu o doză de 2 mg. Trebuie monitorizate funcţia renală şi kaliemia. Următoarele doze de perindopril trebuie ajustate în funcţie de modificările valorilor tensiunii arteriale ca răspuns la tratament. Dacă este necesar, tratamentul cu diuretice poate fi reluat.

La pacienţii vârstnici, tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 2 mg, care poate fi crescută progresiv la 4 mg după o lună, ulterior, dacă este necesar, la 8 mg, ţinând cont de funcţia renală (vezi tabelul de mai jos).

Insuficienţa cardiacă simptomatică

Se recomandă ca tratamentul cu perindopril, asociat în general cu un diuretic care nu economiseşte potasiu şi/sau digoxină şi/sau beta-blocant, să fie iniţiat sub supraveghere medicală strictă, cu o doză iniţială recomandată de 2 mg, administrată dimineaţa. Această doză poate fi crescută după 2 săptămâni până la o doză de 4 mg o dată pe zi, dacă este tolerată. Ajustarea dozei trebuie efectuată în funcţie de răspunsul clinic la tratament al fiecărui pacient în parte.

În insuficienţa cardiacă severă şi la alţi pacienţi, consideraţi cu risc crescut (pacienţi cu afectare a funcţiei renale şi cu predispoziţie la tulburări electrolitice, pacienţi trataţi concomitent cu diuretice şi/sau cu medicamente vasodilatatoare), tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere medicală atentă (vezi pct. 4.4).

La pacienţii cu risc mare de hipotensiune arterială simptomatică, de exemplu pacienţii cu depleţie de sodiu cu sau fără hiponatremie, pacienţii cu hipovolemie sau pacienţii trataţi cu diuretice în doze mari, aceste deficite trebuie corectate, dacă este posibil, înainte de iniţierea tratamentului cu perindopril. Tensiunea arterială, funcţia renală şi kaliemia trebuie monitorizate strict, atât înainte, cât şi în timpul tratamentului cu perindopril (vezi pct. 4.4).

Boala coronariană stabilă

Tratamentul cu perindopril trebuie iniţiat cu o doză de 4 mg o dată pe zi, timp de 2 săptămâni şi apoi doza va fi crescută la 8 mg o dată pe zi, corespunzător funcţiei renale şi dacă s-a dovedit că doza de 4 mg a fost bine tolerată.

Pacienţii vârstnici trebuie trataţi cu o doză de 2 mg o dată pe zi timp de 1 săptămână, iar în următoarea săptămână li se va administra o doză de 4 mg, o dată pe zi, înainte de a creşte doza până la 8 mg o dată pe zi, având în vedere funcţia renală (vezi tabelul 1 „Ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală”). Doza trebuie crescută doar dacă doza anterioară, mai mică, a fost bine tolerată.

Grupe speciale de pacienţi

Pacienţii cu insuficienţă renală:

Dozajul la pacienţii cu insuficienţă renală trebuie efectuat în funcţie de clearance-ul creatininei, aşa cum este descris în tabelul 1, prezentat mai jos:

Tabelul 1: Ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală

* În condiţii de dializă, clearance-ul perindoprilatului este de 70 ml/min. La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă, doza trebuie administrată după şedinţa de dializă.

Pacienţii cu insuficienţă hepatică:

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu afectare a funcţiei hepatice (vezi pct. 4.4 şi pct. 5.2).

Copii şi adolescenţi

Eficacitatea şi siguranţa utilizării la copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 18 ani) nu au fost stabilite. Ca urmare, nu este recomandată utilizarea la copii şi adolescenţi.

Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 5.1, dar nu se pot face recomandări privind dozele. De aceea, nu se recomandă utilizarea la copii și adolescenți.

Mod de administrare

Administrare orală.

Se recomandă ca perindoprilul să fie administrat o dată pe zi, dimineaţa, înainte de micul dejun.

Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină- angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, a blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Medicamente care cresc riscul de angioedem Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată deoarece crește riscul de angioedem (vezi pct. 4.3 și 4.4). Perindoprilul nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore de la ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi și pct. 4.4 și 4.5). Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai racecadotrilului, mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin poate determina un risc crescut de angioedem (vezi pct. 4.4). Medicamente care determină hiperkaliemie Unele medicamente sau clase terapeutice pot creşte apariţia hiperkaliemiei: aliskiren, săruri de potasiu, diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ai ECA, antagoniştii receptorilor angiotensinei II, AINS, heparine, medicamente imunosupresoare cum sunt ciclosporină sau tacrolimus, trimetoprim. Combinarea acestor medicamente creşte riscul de hiperkaliemie. Utilizarea concomitentă este contraindicată (vezi pct. 4.3) Aliskiren: La pacienţii cu insuficienţă renală sau cu diabet zaharat creşte riscul de hiperkaliemie, afectare a funcţiei renale şi a morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare. Tratamente extracorporeale Tratamentele extracorporeale care duc la contactul sângelui cu suprafețe încărcate negativ, cum ar fi dializa sau hemofiltrarea cu anumite membrane de flux înalt (de exemplu membranele de poliacrilonitril) și afereza cu lipoproteine cu densitate scăzută cu sulfat de dextran, determină risc crescut de reacții anafilactoide severe (vezi pct. 4.3). Dacă este necesar un astfel de tratament, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unei clase diferite de medicamente antihipertensive. Utilizarea concomitentă nu este recomandată (vezi pct. 4.4) Aliskiren: La pacienţii cu insuficienţă renală sau cu diabet zaharat creşte riscul de hiperkaliemie, afectare a funcţiei renale şi a morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare. Diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu, trimetoprim și cotrimoxazol Deși potasiul seric rămâne de obicei în limite normale, la anumiți pacienți tratați cu perindopril poate apărea hiperkaliemie. Diureticele care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, triamterenă sau amiloridă), suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu pot duce la creșteri semnificative ale potasiului seric. De asemenea, trebuie avut grijă când perindoprilul este administrat concomitent cu alți agenți care cresc potasiul seric, cum ar fi trimetoprimul și cotrimoxazolul (trimetoprim/sulfametoxazol), deoarece trimetoprimul este cunoscut că acționează ca un diuretic care economisește potasiu, cum ar fi amiloridul. Prin urmare, nu se recomandă combinarea perindoprilului cu medicamentele menționate mai sus. Dacă este indicată utilizarea concomitentă, acestea trebuie utilizate cu prudență și cu monitorizare frecventă a potasiului seric. Hiperkaliemia (potenţial letală), mai ales în combinaţie cu insuficienţa renală (efect aditiv hiperkaliemic). Pentru utilizarea de spironolactonă în insuficienţă cardiacă, vezi mai jos. Estramustină Risc crescut de efecte adverse, cum este edemul angioneurotic (angioedem). Ciclosporină În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu ciclosporină, pot apărea hiperkaliemii. Se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu. Heparina În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu heparină, pot apărea hiperkaliemii. Se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu. Litiu În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai ECA au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiei plasmatice şi toxicităţii litiului. Nu este recomandată administrarea perindoprilului cu litiu, dar dacă această asociere se dovedeşte a fi necesară, trebuie efectuată o monitorizare atentă a litemiei (vezi pct. 4.4). Utilizare concomitentă care necesită precauţie specială Medicamente antidiabetice (insulină, medicamente antidiabetice orale) Studiile epidemiologice au sugerat faptul că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a medicamentelor antidiabetice (insulină, medicamente antidiabetice orale) poate să determine un efect mai puternic de scădere a glicemiei, cu risc de hipoglicemie. Acest fenomen este mai probabil să apară în timpul primelor săptămâni de tratament asociat şi la pacienţii cu afectare a funcţiei renale. Baclofen Efect antihipertensiv crescut. Monitorizarea tensiunii arteriale şi adaptarea dozei antihipertensive dacă este necesar. Diuretice care nu economisesc potasiu La pacienţii trataţi cu diuretice, în special la cei cu depleţie de volum şi/sau sare, după iniţierea tratamentului cu un inhibitor al ECA poate să apară o scădere marcată a tensiunii arteriale. Posibilitatea apariţiei efectelor hipotensive poate fi redusă prin întreruperea administrării diureticului, prin creşterea aportului de lichide sau sare, înainte de iniţierea tratamentului cu doze mici şi crescute progresiv de perindopril. În hipertensiunea arterială, atunci când tratamentul anterior cu diuretice poate determina depleţia de sare/volum, diureticul trebuie întrerupt înainte de iniţierea inhibitorului ECA, caz în care diureticul care nu economiseşte potasiu poate fi apoi reintrodus sau inhibitorul ECA trebuie iniţiat cu o doză mică şi crescut progresiv. Ȋn insuficienţa cardiacă congestivă tratată cu diuretic, inhibitorul ECA trebuie iniţiat cu o doză foarte scăzută, eventual după reducerea dozei de diuretic asociat care nu economiseşte potasiu. În toate cazurile, funcţia renală (nivelul de creatinină) trebuie monitorizată în timpul primelor câteva săptămâni de terapie cu inhibitor ECA. Diuretice care economisesc potasiu (eplerenonă, spironolactonă) Cu eplerenonă sau spironolactonă în doze de 12,5 mg până la 50 mg pe zi şi cu doze mici de inhibitori ECA: Ȋn tratamentul insuficienţei cardiace de clasa II-IV (NYHA) cu o fracţie de ejecţie <40%, şi tratament anterior cu inhibitori ai ECA şi diuretice de ansă, există riscul de hiperkaliemie, potenţial letală, în special în caz de nerespectare a recomandărilor de prescripţie medicală cu privire la această combinaţie. Înainte de a iniţia o combinaţie, trebuie verificată absenţa hiperkaliemiei şi a insuficienţei renale. Monitorizarea atentă a potasemiei şi creatinemiei este recomandată în prima lună de tratament o dată pe săptămână la început şi, apoi lunar. Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), incluzând acidul acetilsalicilic ≥ 3 g pe zi La administrarea unui inhibitor al ECA concomitent cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu acid acetilsalicilic în doze antiinflamatoare, inhibitori de COX2 şi AINS neselective), poate să apară scăderea efectului antihipertensiv. Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a AINS poate determina un risc crescut de deteriorare a funcţiei renale, incluzând posibilitatea apariţiei insuficienţei renale acute şi creşterea kaliemiei, în special la pacienţii cu funcţia renală afectată. Asocierea trebuie administrată cu precauţie, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi în mod corespunzător, iar funcţia renală trebuie monitorizată după iniţierea terapiei asociate şi ulterior, în mod periodic. Utilizare concomitentă care necesită oarecare prudenţă Medicamente antihipertensive şi vasodilatatoare Administrarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectul de scădere al tensiunii arteriale al perindoprilului. Administrarea concomitentă cu nitroglicerină şi alţi nitraţi, sau alte vasodilatatoare, poate reduce suplimentar tensiunea arterială. Gliptine (linagliptin, saxagliptin, sitagliptin, vildagliptin) Risc crescut de angioedem, datorită scăderii activităţii dipeptidil peptidazei IV (DPP-IV) de către gliptine, la pacienţii trataţi concomitent cu un inhibitor ECA. Antidepresive triciclice/antipsihotice/anestezice Administrarea concomitentă a anumitor medicamente anestezice, antidepresive triciclice şi antipsihotice cu inhibitori ai ECA poate determina o reducere suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4). Simpatomimetice Simpatomimeticele pot reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA. Aur Reacţiile nitritoide (cu simptome care includ eritem tranzitoriu la nivelul feţei, greaţă, vărsături şi hipotensiune arterială) au fost raportate rar la pacienţii cărora li s-au administrat tratament injectabil cu aur (aurotiomalat de sodiu) concomitent cu inhibitori ai ECA, incluzând perindopril.

Sarcină Nu este recomandată utilizarea inhibitorilor ECA în cursul primului trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea inhibitorilor ECA în cursul trimestrelor doi şi trei de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Dovezile epidemiologice privind riscul de teratogenitate după expunerea la inhibitori ai ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, nu poate fi exclusă o uşoară creştere a riscului de teratogenitate. Cu excepţia cazurilor în care terapia cu inhibitori ai ECA este considerată absolut necesară, la pacientele care doresc să rămână gravide, tratamentul trebuie schimbat cu medicamente antihipertensive al căror profil de siguranţă pentru utilizare în cursul sarcinii este bine stabilit. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiată terapie alternativă. Se cunoaşte faptul că, la om, expunerea la tratamentul cu inhibitori ai ECA în cursul trimestrelor doi şi trei de sarcină, induce efecte fetotoxice (reducerea funcţiei renale, oligohidramnios, întârzierea osificării craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la inhibitori ai ECA a avut loc din trimestrul doi de sarcină, se recomandă controlul ecografic al funcţiei renale fetale şi al craniului. Sugarii ale căror mame au utilizat inhibitori ai ECA trebuie monitorizaţi strict pentru depistarea hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Alăptare Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea Trezen în timpul alăptării, nu se recomandă utilizarea Trezen şi sunt de preferat tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite în timpul alăptării, în special în timpul alăptării unui copil nou-născut sau născut prematur. Fertilitate Nu a existat nici un efect asupra capacităţii de reproducere sau a fertilităţii.