RCP · TORENDO 4 mg

Schizofrenie

Adulţi

Risperidona poate fi administrată o dată sau de două ori pe zi.

Pacienţii trebuie să înceapă cu 2 mg risperidonă pe zi. Dozajul poate fi mărit în a doua zi la 4 mg. În continuare, doza poate fi menţinută neschimbată sau poate fi individualizată, dacă este necesar. La majoritatea pacienţilor dozele zilnice eficace sunt cuprinse între 4 şi 6 mg. La unii pacienţi, ar putea fi adecvate o fază mai lentă de creştere a dozei şi o doză iniţială şi de întreţinere mai mici.

Dozele mai mari de 10 mg pe zi nu au demonstrat o eficacitate superioară faţă de dozele mai mici şi pot cauza o incidenţă crescută a simptomelor extrapiramidale. Nu s-a evaluat siguranţa dozelor mai mari de 16 mg pe zi, de aceea nu sunt recomandate.

Vârstnici

Se recomandă o doză iniţială de 0,5 mg de două ori pe zi. Această doză poate fi ajustată individual cu creşteri zilnice de la 0,5 mg de două ori pe zi la 1 până la 2 mg de două ori pe zi.

Copii şi adolescenţi

Risperidona nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani cu schizofrenie datorită lipsei privind eficacitatea.

Episoade maniacale în boala bipolară

Adulţi

Risperidona trebuie administrată o dată pe zi în fiecare zi, începând cu 2 mg risperidonă. Ajustările dozei, dacă sunt indicate, trebuie să se efectueze la intervale de cel puţin 24 de ore, cu creşteri ale dozei de 1 mg pe zi. Risperidona poate fi administrată în doze flexibile într-un interval de la 1 la 6 mg pe zi pentru a optimiza nivelul de eficacitate şi tolerabilitate al fiecărui pacient. Doze zilnice mai mari de 6 mg risperidonă nu au fost investigate la pacienţii cu episoade maniacale.

Ca în cazul tuturor tratamentelor simptomatice, continuarea utilizării risperidonei trebuie evaluată şi justificată regulat.

Vârstnici

Se recomandă o doză iniţială de 0,5 mg de două ori pe zi. Acest dozaj poate fi ajustat individual cu creşteri zilnice de la 0,5 mg de două ori pe zi la 1 până la 2 mg de două ori pe zi. Se recomandă precauţie, deoarece experienţa clinică la vârstnici este limitată.

Copii şi adolescenţi

Nu se recomandă utilizarea risperidonei la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani cu manie bipolară, datorită lipsei datelor privind eficacitatea.

Agresivitate persistentă la pacienţii cu demenţă Alzheimer moderată până la severă

Se recomandă o doză iniţială de 0,25 mg de două ori pe zi. Dacă este necesar, acest dozaj poate fi ajustat individual cu creşteri de 0,25 mg de două ori pe zi, dar nu la intervale mai mici de două zile. Doza optimă este de 0,5 mg de două ori pe zi la majoritatea pacienţilor. Totuşi, la unii pacienţi dozele eficace pot fi de până la 1 mg de două ori pe zi.

Risperidona nu trebuie folosită mai mult de 6 săptămâni la pacienţii cu agresivitate persistentă în demenţa Alzheimer. În timpul tratamentului, pacienţii trebuie evaluaţi frecvent şi regulat, iar necesitatea continuării administrării trebuie reevaluată.

Tulburări de comportament

Copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani

Pentru subiecţii cu greutatea corporală ≥ 50 kg, se recomandă o doză iniţială de 0,5 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, acest dozaj poate fi ajustat individual cu creşteri de 0,5 mg o dată pe zi, dar nu la intervale mai mici de două zile. Doza optimă este de 1 mg o dată pe zi pentru majoritatea pacienţilor. Totuşi, la unii pacienţi dozele eficace pot fi de 0,5 mg o dată pe zi, în timp ce alţi pacienţi pot avea nevoie de 1,5 mg o dată pe zi.

Pentru subiecţii cu greutatea corporală <50 kg, se recomandă o doză iniţială de 0,25 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, acest dozaj poate fi ajustat individual cu creşteri de 0,25 mg o dată pe zi, dar nu la intervale mai mici de două zile. Doza optimă este de 0,5 mg o dată pe zi pentru majoritatea pacienţilor. Totuşi, la unii pacienţi dozele eficace pot fi de 0,25 mg o dată pe zi, în timp ce alţi pacienţi pot avea nevoie de 0,75 mg o dată pe zi.

Ca în cazul tuturor tratamentelor simptomatice, continuarea utilizării risperidonei trebuie evaluată şi justificată regulat.

Risperidona nu este recomandată pentru utilizare la copii cu vârsta sub 5 ani, deoarece nu există experienţă privind utilizarea la copii cu vârsta sub 5 ani cu această tulburare.

Insuficienţă renală şi hepatică

Pacienţii cu insuficienţă renală au o capacitate mai mică de a elimina fracţiunea activă antipsihotică decât adulţii cu funcţie renală normală. Pacienţii cu funcţia hepatică afectată au creşteri ale concentraţiei plasmatice ale fracţiunii libere a risperidonei.

La pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, independent de indicaţia terapeutică, doza iniţială precum şi dozele următoare trebuie înjumătăţite, iar creşterea treptată a dozei trebuie să fie mai lentă. Risperidona trebuie utilizată cu precauţie la aceste grupuri de pacienţi.

Mod de administrare

Torendo comprimate filmate

TORENDO comprimate filmate este destinat administrării orale. Alimentele nu afectează absorbţia TORENDO.

Torendo Q-Tab comprimate orodispersabile

Torendo Q-Tab comprimate orodispersabile este destinat utilizării orale. Alimentele nu afectează absorbţia Torendo Q-Tab.

Deoarece comprimatele orodispersabile sunt fragile, nu vor fi apăsate pentru scoaterea din folie, manevră care le poate deteriora. Pentru extragerea comprimatului, se va desprinde marginea blisterului în locul marcat, după care se scoate comprimatul cu atenţie.

Se recomandă ca întreruperea tratamentului să se facă treptat. După încetarea bruscă a administrării dozelor mari de medicamente antipsihotice s-au semnalat foarte rar simptome acute de întrerupere, incluzând greaţa, vărsăturile, transpiraţiile şi insomnia (vezi pct. 4.8). De asemenea, pot apărea recurenţe ale simptomelor psihotice şi s-a raportat apariţia tulburărilor motorii involuntare (cum sunt acatisia, distonia şi diskinezia).

Schimbarea medicaţiei antipsihotice anterioare

Când se consideră adecvat din punct de vedere medical, se recomandă întreruperea prin reducere treptată a medicaţiei anterioare, în acelaşi timp cu iniţierea tratamentului cu risperidonă. De asemenea, când se consideră adecvat din punct de vedere medical, trecerea pacienţilor de la un antipsihotic cu eliberare lentă la terapia cu risperidonă poate fi făcută înlocuind următoarea injecţie programată. Trebuie reevaluată periodic necesitatea continuării medicaţiei antipsihotice existente.

Nu au fost evaluate în mod sistematic interacţiunile TORENDO cu alte medicamente administrate concomitent. Datele privind interacţiunile medicamentoase prezentate la acest punct se bazează pe studii cu TORENDO administrat oral. Interacţiuni corelate cu profilul farmacodinamic Medicamente cu efect cunoscut de prelungire a intervalului QT Similar altor antipsihotice, se recomandă prudență în prescrierea risperidonei concomitent cu medicamente cunoscute pentru prelungirea intervalului QT, precum antiaritmice (de exemplu, chinidină, disopiramidă, procainamidă, propafenonă, amiodaronă, sotalol), antidepresive triciclice (cum este amitriptilina), antidepresive tetraciclice (cum este maprotilina), unele antihistaminice, alte antipsihotice, unele antimalarice (cum sunt chinina şi meflochina) şi cu medicamente care determină dezechilibru electrolitic (hipokaliemie, hipomagneziemie), bradicardie sau acelea care inhibă metabolizarea hepatică a risperidonei. Această listă este ilustrativă, însă nu exhaustivă. Medicamente cu acţiune centrală şi alcoolul etilic Risperidona trebuie utilizată cu prudență concomitent cu alte substanţe care acţionează la nivelul sistemului nervos central, incluzând în mod special cu alcoolul etilic, opiaceele, antihistaminicele şi benzodiazepinele, din cauza riscului crescut de sedare. Levodopa şi agoniştii dopaminergici Risperidona poate antagoniza efectul levodopa şi al altor agonişti dopaminergici. În cazul în care această administrare concomitentă este considerată necesară, în special în stadiul terminal al bolii Parkinson, trebuie prescrisă doza minimă eficace pentru fiecare medicament. Medicamente cu efect hipotensiv Ulterior punerii pe piaţă, s-a observat hipotensiune arterială semnificativă clinic în cazul administrării risperidonei concomitent cu tratamentul antihipertensiv. Paliperidonă Nu este recomandată utilizarea concomitentă de risperidonă administrată pe cale orală cu paliperidonă, deoarece paliperidona este metabolitul activ al risperidonei şi asocierea celor două medicamente poate să ducă la o expunere suplimentară la fracţiunea activă, cu efect antipsihotic. Psihostimulante Utilizarea concomitentă a psihostimulantelor (de ex. metilfenidat) împreună cu risperidona poate duce la simptome extrapiramidale atunci când este schimbat oricare dintre tratamente sau ambele (vezi pct. 4.4). Interacţiuni corelate cu profilul farmacocinetic Risperidona este metabolizată în principal prin intermediul CYP2D6 şi într-o mai mică măsură, prin intermediul CYP3A4. Atât risperidona, cât şi metabolitul său activ 9-hidroxi-risperidona sunt substraturi ale P-glicoproteinei (P-gp). Substanţele care modifică activitatea CYP2D6 sau substanţele puternic inhibitoare sau inductoare ale CYP3A4 şi/sau inhibitoare ale activităţii P-gp, pot influenţa farmacocinetica fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Inhibitori puternici ai CYP2D6 Administrarea risperidonei concomitent cu un inhibitor puternic al CYP2D6 poate creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, însă mai puțin comparativ cu fracţia cu acțiune antipsihotică a acesteia. Doze mai mari ale unui inhibitor mai puternic al CYP2D6 pot creşte concentraţiile fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei (de exemplu, paroxetina, a se vedea mai jos). Se aşteaptă ca alţi inhibitori ai CYP2D6, precum chinidina, să influențeze într-un mod similar concentraţiile plasmatice ale risperidonei. Atunci când este iniţiată sau întreruptă administrarea concomitentă a paroxetinei, chinidinei sau a unui alt inhibitor puternic de CYP2D6, în special la doze mari, medicul trebuie să reevalueze doza de risperidonă. Inhibitori ai CYP3A4 şi/sau ai P-gp Administrarea risperidonei concomitent cu un inhibitor puternic al CYP3A4 şi/sau P-gp poate creşte în mod substanţial concentraţiile plasmatice ale fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Atunci când se iniţiază sau se întrerupe administrarea concomitentă a itraconazol sau a unui alt inhibitor puternic al CYP3A4 şi/sau inhibitor de P-gp, medicul trebuie să reevalueze doza de risperidonă. Inductori ai CYP3A4 şi/sau ai P-gp Administrarea risperidonei concomitent cu un inductor puternic al CYP3A4 şi/sau P-gp poate scădea concentraţiile plasmatice ale fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Atunci când este iniţiată sau întreruptă administrarea concomitentă a carbamazepinei sau al unui alt inductor puternic de CYP3A4 şi/sau P-gp, medicul trebuie să reevalueze doza de risperidonă. Inductorii de CYP3A4 exercită efectul lor într-o manieră dependentă de timp, iar efectul maxim se obţine într-un interval de timp de cel puţin 2 săptămâni după iniţiere. În schimb, la întreruperea tratamentului, inducţia CYP3A4 poate necesita o perioadă de cel puţin 2 săptămâni pentru scăderea efectului. Medicamente cu rată înaltă de fixare pe proteinele plasmatice Atunci când risperidona se administrează concomitent cu medicamente care se fixează puternic de proteinele plasmatice, nu se observă nici un fel de detașare relevantă clinic a medicamentelor de la nivelul proteinelor plasmatice. Atunci când se administrează medicaţie concomitentă, trebuie citite informațiile cu privire la căile de metabolizare şi posibila necesitate de ajustare a dozei. Copii şi adolescenţi Studiile privind interacțiunile medicamentoase au fost realizate numai la adulți. Nu este cunoscută relevanţa rezultatelor obținute în cadrul acestor studii la copii şi adolescenţi. Exemple Sunt prezentate mai jos exemple de medicamente care pot eventual interacţiona sau pentru care există dovezi că nu interacţionează cu risperidona: Efectul altor medicamente asupra farmacocineticii risperidonei Antibacteriene: • Eritromicina, un inhibitor moderat al CYP3A4 şi al P-gp, nu modifică farmacocinetica risperidonei şi a fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei. • Rifampicina, un inductor puternic al CYP3A4 şi un inductor al P-gp, a scăzut concentraţiile plasmatice ale fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Anticolinesterazice: • Donepezil şi galantamina, ambele fiind substraturi ale CYP2D6 şi CYP3A4, nu prezintă un efect relevant clinic asupra farmacocineticii risperidonei şi a fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Antiepileptice: • S-a demonstrat că administrarea carbamazepinei, un inductor puternic al CYP3A4 şi un inductor al P-gp, scade concentraţia plasmatică a fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Efecte similare pot fi observate, de exemplu, în cazul administrării de fenitoină şi fenobarbital, care induc, de asemenea, enzima hepatică CYP3A4, precum şi glicoproteina P. • Topiramat a scăzut în mai mică măsură biodisponibilitatea risperidonei, însă nu a fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Prin urmare, este puţin probabil ca această interacţiune să aibă semnificaţie clinică. Antifungice: • Itraconazol, un inhibitor puternic al CYP3A4 şi un inhibitor al P-gp la doza de 200 mg/zi a crescut concentraţiile plasmatice ale fracției cu acțiune antipsihotică a risperidonei cu aproximativ 70% în cazul administrării unor doze de risperidonă între 2 mg şi 8 mg/zi. • Ketoconazol, un inhibitor puternic al CYP3A4 şi un inhibitor al P-gp la doza de 200 mg/zi a crescut concentraţiile plasmatice ale risperidonei şi scade concentraţiile plasmatice ale 9-hidroxi-risperidonei. Antipsihotice: • Fenotiazinele pot creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, dar nu pe cele ale fracţiei cu acțiune antipsihotică. Antivirale: • Inhibitorii de protează: Nu sunt disponibile date din studii validate efectuate în acest scop; cu toate acestea, deoarece ritonavir este un inhibitor puternic CYP3A4 şi un inhibitor slab al CYP2D6, ritonavir şi inhibitorii de protează potenţaţi de ritonavir cresc posibil concentraţiile fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Beta-blocante: • Unele beta-blocante pot creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, dar nu pe cele ale fracției cu acțiune antipsihotică. Blocante ale canalelor de calciu: • Verapamil, un inhibitor moderat al CYP3A4 şi un inhibitor al P-gp, creşte concentraţia plasmatică a risperidonei şi a fracției cu acțiune antipsihotică. Gastrointestinale: • Antagonişti ai receptorilor H2: Cimetidina şi ranitidina, ambele inhibitori activi ai CYP2D6 şi ai CYP3A4, au mărit biodisponibilitatea risperidonei, dar numai în mică măsură a fracţiei cu acțiune antipsihotică. Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei şi antidepresivele triciclice: • Fluoxetina, un inhibitor puternic al CYP2D6, creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, dar în mai mică măsură comparativ cu fracţia cu acțiune antipsihotică a risperidonei. • Paroxetina, un inhibitor puternic al CYP2D6, creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, dar într-o măsură mai mică a fracţiei cu acțiune antipsihotică la doze de până la 20 mg/zi. Cu toate acestea, doze mai mari de paroxetină pot creşte concentraţiile fracției cu acțiune antipsihotice a risperidonei. • Antidepresivele triciclice pot creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, dar nu şi pe cele ale fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Amitriptilina nu afectează farmacocinetica sau a fracţiei cu acțiune antipsihotică. • Sertralina, un inhibitor slab al CYP2D6, şi fluvoxamina, un inhibitor slab al CYP3A4, la doze de până la 100 mg/zi nu sunt asociate cu modificări clinice semnificative ale concentraţiilor fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Cu toate acestea, doze mai mari de 100 mg/zi de sertralină sau fluvoxamină pot creşte concentraţiile fracţiei cu acțiune antipsihotică a risperidonei. Efectul risperidonei asupra farmacocineticii altor medicamente Antiepileptice: • Nu s-a demonstrat niciun efect clinic relevant al risperidonei asupra farmacocineticii valproatului sau topiramatului. Antipsihotice: • Aripiprazol, un substrat CYP2D6 şi CYP3A4: Risperidona comprimate sau cu administrare injectabilă nu a influențat farmacocinetica aripiprazolului însumat cu metabolitul său activ dehidroaripiprazol. Glicozide digitalice: • Nu s-a demonstrat niciun efect clinic relevant al risperidonei asupra farmacocineticii digoxinului. Litiu: • Nu s-a demonstrat niciun efect clinic relevant al risperidonei asupra farmacocineticii litiului. Administrarea risperidonei concomitent cu furosemid • A se vedea pct. 4.4 privind creşterea mortalităţii la pacienţii vârstnici cu demenţă la care se administrează concomitent furosemid.

Sarcina Nu există date adecvate legate de utilizarea risperidonei la gravide. Risperidona nu s-a dovedit teratogenă în studiile efectuate la animale, dar s-au descoperit alte tipuri de toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial nu este cunoscut la om. La nou-născuţii expuşi la antipsihotice (inclusiv risperidonă) în timpul trimestrului trei de sarcină există riscul de reacţii adverse, inclusiv simptome extrapiramidale şi/sau simptome de întrerupere care pot varia după naştere, ca severitate şi durată. S-au raportat agitaţie, hipertonie, hipotonie, tremor, somnolenţă, sindrom de insuficienţă respiratorie acută sau tulburări de alimentaţie. Prin urmare, nou- născuţii trebuie monitorizaţi cu atenţie. Risperidona nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar. Alăptarea În studiile efectuate la animale, risperidona şi 9-hidroxi-risperidona se excretă în lapte. De asemenea, la om, s-a demonstrat că risperidona şi 9-hidroxi-risperidona se excretă în lapte în cantităţi mici. Nu există date disponibile în legătură cu reacţiile adverse în cazul alăptării la sugari. Prin urmare, trebuie evaluat avantajul alăptării, faţă de riscurile potenţiale pentru copil. Fertilitatea Ca şi în cazul altor antagoniști ai receptorilor dopaminergici D2, risperidona creşte concentraţia plasmatică a prolactinei. Hiperprolactinemia poate suprima GnRH de la nivelul hipotalamusului, determinând reducerea secreţiei gonadotropinei pituitare. Aceasta, la rândul său, poate inhiba funcția de reproducere, prin afectarea steroidogenezei gonadelor, atât la pacienții de sex feminin, cât și la cei de sex masculin. Nu au existat efecte relevante observate în studiile non-clinice.