RCP · TOPIRAMAT TEVA 100 mg

Generalităţi

Se recomandă ca terapia să fie iniţiată cu o doză scăzută şi ulterior să se facă ajustarea dozei până la o doză eficace. Doza şi rata de ajustare a dozei trebuie să fie stabilite în funcţie de răspunsul clinic.

Topiramat Teva este disponibil sub formă de comprimate filmate care se recomandă să nu fie sfărâmate. Nu este necesară monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale topiramatului pentru optimizarea tratamentului cu Topiramat Teva. În rare cazuri, adăugarea de topiramat la fenitoină poate necesita ajustarea dozei de fenitoină pentru a obţine un rezultat clinic optim. Adăugarea sau excluderea fenitoinei şi carbamazepinei la/din terapia adjuvantă cu Topiramat Teva poate necesita ajustarea dozei de Topiramat Teva.

Topiramat Teva poate fi luat fără să se ţină cont de mese.

La pacienţii cu sau fără antecedente de convulsii sau epilepsie, medicamentele antiepileptice, inclusiv topiramat, trebuie întrerupte treptat pentru a reduce la minim potenţialul de declanşare a crizelor sau frecvenţa crescută a crizelor. În studiile clinice, dozele zilnice au fost reduse, la intervale săptămânale, cu câte 50-100 mg la adulţii cu epilepsie şi cu câte 25-50 mg la adulţii trataţi cu topiramat în doze de până la 100 mg/zi pentru prevenţia migrenelor. În studiile clinice pediatrice, topiramatul a fost întrerupt treptat, în decursul unei perioade de 2-8 săptămâni.

Monoterapia în epilepsie

Generalităţi

Când medicamentele antiepipleptice (MAE) administrate concomitent sunt întrerupte pentru a se realiza monoterapia cu topiramat, atenţia trebuie îndreptată asupra efectelor pe care această acţiune le-ar putea avea asupra controlului crizelor convulsive. Dacă nu este necesară din motive de siguranţă o întrerupere bruscă a unui MAE administrat concomitent, se recomandă o întrerupere treptată, cu un coeficient de reducere de aproximativ o treime din doza de MAE administrată concomitent la fiecare 2 săptămâni.

Dacă administrarea medicamentelor ce acţionează ca inductori enzimatici este întreruptă, concentraţiile de topiramat vor creşte. O scădere a dozei de Topiramat Teva poate fi necesară dacă acest lucru este indicat din punct de vedere clinic.

Adulţi

Doza şi creşterea treptată a acesteia trebuie stabilite în funcţie de răspunsul clinic. Ajustarea dozei trebuie să înceapă cu administrarea a 25 mg seara timp de 1 săptămână. Dozajul trebuie apoi mărit la intervale de 1 sau 2 săptămâni prin creşteri de 25 sau 50 mg/zi, administrate în două prize separate. Dacă pacientul nu poate să tolereze schema de ajustare, se pot utiliza creşterei mai mici ale dozei sau se va mări intervalul între creşterile acesteia.

Doza ţintă iniţială recomandată pentru monoterapia cu topiramat la adulţi este între 100 mg/zi şi 200 mg/zi împărţite în 2 prize. Doza maximă zilnică recomandată este de 500 mg/zi, împărţită în 2 prize.

Unii pacienţi cu forme refractare de epilepsie au tolerat monoterapia cu topiramat în doze de 1000 mg/zi. Aceste recomandări de dozaj se aplică tuturor adulţilor, inclusiv vârstnicilor, în absenţa unei afecţiuni renale.

Copii şi adolescenţi (copii cu vârsta de peste 6 ani)

Doza şi creşterea treptată a dozei trebuie stabilite în funcţie de răspunsul clinic. Tratamentul copiilor cu vârsta de peste 6 ani trebuie iniţiat cu 0,5 până la 1 mg/kg, seara, pe parcursul primei săptămâni. Dozajul trebuie ulterior mărit la intervale de 1 sau 2 săptămâni prin creşteri cu 0,5 până la 1 mg/kg şi zi, administrate în două prize separate. Dacă schema de ajustare a dozei nu este tolerată de copil, se pot utiliza creşteri mai mici ale dozei sau se va mări intervalul între creşterile acesteia.

Doza ţintă iniţială recomandată pentru monoterapia cu topiramat la copiii cu vârsta peste 6 ani este de 100 mg/zi, în funcţie de răspunsul clinic (adică în jur de 2 mg/kg/ zi la copiii cu vârsta între 6 şi 16 ani).

Terapie adjuvantă în epilepsie (convulsii parţiale cu sau fără generalizare secundară, convulsii tonicoclonice primar generalizate, sau convulsii asociate sindromului Lennox-Gastaut)

Adulţi

Terapia trebuie iniţiată cu o doză de 25-50 mg, administrată seara, timp de o săptămână. S-a raportat utilizarea de doze iniţiale mai mici, dar aceasta nu a fost studiată în mod sistematic. Ulterior, la intervale de o săptămână sau la două săptămâni, doza trebuie crescută cu 25-50 mg/zi şi administrată în două prize separate. La unii pacienţi poate fi eficace o doză unică pe zi.

În studiile clinice, ca terapie adjuvantă, cea mai mică doză eficace a fost stabilită la 200 mg. Doza zilnică obişnuită este de 200-400 mg, împărţită în două prize.

Aceste recomandări de dozaj se aplică tuturor adulţilor, inclusiv vârstnicilor, în absenţa unei afecţiuni renale (vezi pct. 4.4).

Copii şi adolescenţi (copii cu vârsta peste 2 ani)

Doza totală zilnică recomandată de topiramat ca terapie adjuvantă este de aproximativ 5 până la 9 mg/kg şi zi, împărţită în două prize. Stabilirea treptată a dozei trebuie să înceapă de la o doză de 25 mg (sau mai puţin, pe baza unei variaţii de la 1 la 3 mg/kg şi zi) administrată seara, în cursul primei săptămâni. Dozajul trebuie crescut ulterior la intervale de 1-2 săptămâni în trepte de la 1 la 3 mg/kg şi zi (administrate în două doze separate), pentru a obţine un răspuns clinic optim.

Au fost studiate doze zilnice de până la 30 mg/kg şi zi şi, în general, acestea au fost bine tolerate.

Migrenă

Adulţi

Doza totală zilnică recomandată de topiramat pentru prevenţia cefaleei migrenoase este de 100 mg/zi administrată în două prize separate. Stabilirea treptată a dozei trebuie să înceapă cu doza de 25 mg, administrată seara, timp de o săptămână. Doza trebuie apoi mărită cu 25 mg/zi, la intervale de 1 săptămână. Dacă pacientul nu poate să tolereze schema de ajustare a dozei, se va creşte intervalul dintre ajustarea dozelor. Unii pacienţi pot observa o ameliorare la o doză totală zilnică de 50 mg/zi. Pacienţiilor li s-a administrat o doză totală zilnică de până la 200 mg/zi. Această doză poate fi utilă unor pacienţi; cu toate acestea, se recomandă prudenţă datorită unei incidenţe crescute a reacţiilor adverse.

Copii şi adolescenţi

Topiramatul nu este recomandat pentru tratamentul sau prevenirea migrenei la copii şi adolescenţi datorită datelor limitate privind eficacitatea şi siguranţa.

Recomandări generale privind doza de topiramat, în cazul grupelor speciale de pacienţi

Insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală (clearance-ul creatininei ≤70 ml/min), topiramatul trebuie administrat cu precauţie deoarece clearance-ul plasmatic şi renal sunt reduse. Subiecţii cu insuficienţă renală cunoscută au nevoie de o perioadă mai lungă pentru a ajunge la starea de echilibru pentru fiecare doză. Se recomandă utilizarea a jumătate din doza iniţială, respectiv jumătate din doza de întreţinere (vezi pct. 5.2).

Deoarece topiramatul este eliminat din plasmă prin hemodializă, la pacienţii cu insuficienţă renală în stadiu terminal trebuie administrată o doză suplimentară de Topiramat Teva, echivalentă cu aproximativ jumătate din doza zilnică, în zilele în care se efectuează şedinţele de hemodializă. Doza suplimentară trebuie administrată în două prize, la începutul şi la finalul şedinţei de hemodializă. Doza suplimentară poate fi diferită, în funcţie de caracteristicile echipamentului de dializă utilizat.

Insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică forma moderată până la severă, topiramatul trebuie administrat cu precauţie deoarece clearance-ul topiramatului este scăzut.

Vârstnici

La pacienţii vârstnici cu funcţia renală normală nu este necesară ajustarea dozei.

Efectele topiramatului asupra altor medicamente antiepileptice Adăugarea de Topiramat Teva la tratamentul cu alte medicamente antiepileptice (fenitoină, carbamazepină, acid valproic, fenobarbital, primidonă) nu are nici un efect asupra concentraţiilor plasmatice la starea de echilibru, cu excepţia unor cazuri izolate, la care asocierea topiramatului cu fenitoină poate determina o creştere a concentraţiei plasmatice a fenitoinei. Acest lucru este posibil datorită inhibării unei izoforme polimorfe a unei enzime specifice a (CYP2C19). În consecinţă, la orice pacient tratat cu fenitoină şi care prezintă semne sau simptome clinice de toxicitate, concentraţiile plasmatice de fenitoină trebuie să fie monitorizate. Un studiu de interacţiune farmacocinetică la pacienţii cu epilepsie a indicat faptul că administrarea concomitentă de topiramat cu lamotrigină nu a avut niciun efect asupra concentraţiilor plasmatice ale lamotriginei la starea de echilibru, la doze de topiramat de 100 până la 400 mg/zi. În plus, nu a existat nicio schimbare în concentraţiile plasmatice ale topiramatului la starea de echilibru, în timpul administrării sau după întreruperea tratamentului cu lamotrigină (doză medie de 327 mg/zi). Topiramatul inhibă enzima CYP 2C19 şi poate interacţiona cu alte medicamente metabolizate prin intermediul acestei enzime (de exemplu, diazepam, imipramină, moclobemidă, proguanil, omeprazol). Efectul altor medicamente antiepileptice asupra topiramatului Fenitoina şi carbamazepina scad valorile concentraţiei plasmatice a topiramatului. Introducerea sau întreruperea administrării de fenitoină sau carbamazepină în paralel cu tratamentul cu Topiramat poate necesita o ajustare a dozei acestuia din urmă. Acest lucru trebuie să se facă prin ajustarea dozei până la obţinerea efectului clinic. Introducerea sau întreruperea utilizării acidului valproic nu produce schimbări clinice semnificative ale concentraţiilor plasmatice ale Topiramatului şi, astfel, nu justifică ajustarea dozei de Topiramat . Rezultatele acestor interacţiuni sunt rezumate mai jos: MAE administrat concomitent Concentraţia plasmatică a MAE Concentraţia plasmatică a topiramatului Fenitoină ↔** ↓ Carbamazepină ↔ ↓ Acid valproic ↔ ↔ Lamotrigină ↔ ↔ Fenobarbital ↔ NS Primidonă ↔ NS ↔ = fără efect asupra concentraţiei plasmatice (modificare ≤ 15%) ** = concentraţiile plasmatice cresc la unii pacienţi ↓ = concentraţiile plasmatice scad NS = nu este studiat MAE = medicament antiepileptic Alte interacţiuni medicamentoase Digoxină Într-un studiu clinic cu doză unică, aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) a digoxinei a scăzut cu 12% datorită administrării concomitente de Topiramat Teva. Relevanţa clinică a acestei observaţii nu a fost stabilită. Când Topiramat Teva este introdus sau întrerupt la pacienţii ce urmează un tratament cu digoxină, o atenţie deosebită trebuie acordată monitorizării de rutină a digoxinei serice. Deprimante ale activităţii SNC Administrarea concomitentă de topiramat şi alcool etilic sau alte medicamente deprimante ale SNC nu a fost evaluată în studii clinice. Se recomandă ca topiramatul să nu fie utilizat concomitent cu alcoolul etilic sau cu alte medicamente deprimante ale SNC. Sunătoare (Hypericum perforatum) Un risc de concentraţii serice scăzute, având ca rezultat o pierdere a eficacităţii, poate fi observat în cazul administrării concomitente de topiramat şi sunătoare. Nu au fost realizate studii clinice care să evalueze această posibilă interacţiune. Contraceptive orale Într-un studiu de interacţiune farmacocinetică la voluntari sănătoşi administrarea unui medicament contraceptiv oral combinat care conţine 1 mg noretindronă (NET) plus 35 μg etinilestradiol (EE) concomitent cu topiramat, în doze de 50 până la 200 mg/zi, în absenţa altor medicamente, nu a fost asociată cu modificări statistic semnificative ale expunerii medii (ASC) pentru oricare dintre componentele contraceptivului oral. Într-un alt studiu, expunerea la EE a scăzut statistic semnificativ la doze de 200, 400, şi 800 mg/zi (18%, 21% şi respectiv, 30%) când topiramatul a fost administrat ca tratament adjuvant la pacienţii epileptici trataţi cu acid valproic. În ambele studii, topiramatul (de la 50- 200 mg/zi la voluntari sănătoşi şi 200-800 mg/zi la pacienţi epileptici) nu a afectat în mod semnificativ expunerea la NET. Deşi a existat o scădere dependentă de doză a expunerii la EE pentru dozele cuprinse între 200-800 mg/zi (la pacienţii epileptici), nu a existat nicio modificare semnificativă dependentă de doză a expunerii la EE pentru dozele cuprinse între 50-200 mg/zi (la voluntari sănătoşi). Semnificaţia clinică a modificărilor observate nu este cunoscută. Posibilitatea scăderii eficacităţii contraceptive şi a creşterii frecvenţei sângerărilor neregulate trebuie luată în considerare la pacientele care utilizează medicamente contraceptive orale combinate împreună cu topiramat. Pacientele care iau contraceptive ce conţin estrogen trebuie să semnaleze orice schimbare care apare în cursul menstruaţiei. Eficacitatea contraceptivă poate fi scăzută chiar şi în absenţa sângerărilor neregulate. Litiu La voluntarii sănătoşi s-a observat o reducere (cu 18% pentru ASC) a expunerii sistemice la litiu în timpul administrării concomitente cu topiramat 200 mg pe zi. La pacienţii cu tulburări bipolare, farmacocinetica litiului nu a fost influenţată în timpul tratamentului cu topiramat în doză de 200 mg pe zi; totuşi a fost observată o creştere a expunerii sistemice (cu 26% pentru ASC) în urma administrării dozelor de topiramat de până la 600 mg pe zi. Concentraţia plasmatică a litiului trebuie monitorizată în timpul administrării concomitente cu topiramat. Risperidonă Studiile de interacţiune medicamentoasă, efectuate la voluntari sănătoşi şi pacienţi cu tulburări bipolare, în cadrul cărora s-au administrat doze unice şi doze repetate, au evidenţiat rezultate similare. În timpul administrării concomitente cu topiramat, în doze crescânde de 100, 250 şi 400 mg pe zi, s-a constatat o reducere a expunerii sistemice la risperidonă (administrată în intervalul de doze cuprinse între 1 şi 6 mg pe zi) (reducere cu 16% şi 33% a ASC la starea de echilibru, la doze de 250, respectiv de 400 mg pe zi). Oricum, s-au constatat modificări minime în farmacocinetica fracţiunii antipsihotice active totale (risperidonă plus 9-hidroxirisperidonă) şi nicio modificare a farmacocineticii 9-hidroxirisperidonei. Nu s-au observat modificări semnificative clinic ale expunerii sistemice la risperidonă şi 9-hidroxirisperidonă sau topiramat. În cazul asocierii topiramatului la tratamentul cu risperidonă existent (1-6 mg pe zi), evenimentele adverse au fost raportate mult mai frecvent decât înaintea introducerii topiramatului în doze de 250-400 mg pe zi (90%, respectiv 54%). Cele mai frecvente EA în cazul asocierii topiramatului la tratamentul cu risperidonă au fost: somnolenţă (27% și 12%), parestezii (22% și 0%) şi greaţă (18%, respectiv 9%). Hidroclorotiazidă Un studiu de interacţiune medicamentoasă efectuat la voluntari sănatoşi a evaluat parametrii farmacocinetici ai HCTZ (25 mg la 24h) şi ai topiramatului (96 mg la l2h), la starea de echilibru plasmatic, atunci când HCTZ a fost administrată singură sau concomitent cu topiramatul. Rezultatele acestui studiu au indicat că Cmax a topiramatului a crescut cu 27% şi ASC a crescut cu 29% când HCTZ a fost asociată tratamentului cu topiramat. Semnificaţia clinică a acestui rezultat este necunoscută. Asocierea HCTZ la tratamentul cu topiramat poate necesita o ajustare a dozei de topiramat. Parametrii farmacocinetici ai HCTZ la starea de echilibru nu au fost influenţati semnificativ de administrarea concomitentă de topiramat. Rezultatele analizelor de laborator au arătat o scădere a concentraţiei plasmatice de potasiu după administrarea de topiramat sau HCTZ, care este mai accentuată atunci când HCTZ şi topiramatul sunt administrate concomient. Metformină Un studiu de interacţiune medicamentoasă realizat la voluntari sănătoşi a evaluat parametrii farmacocinetici ai metforminei şi topiramatului la starea de echilibru când metformina a fost administrată în monoterapie sau simultan cu topiramatul. Rezultatele acestui studiu au indicat că valorile medii ale Cmax şi ASC0-12h pentru metformină au crescut cu 18% şi respectiv 25% în timp ce media CL/F a scăzut la 20% când metformina a fost administrată concomitent cu topiramatul. Topiramatul nu a afectat tmax al metforminei. Semnificaţia clinică a efectului topiramatului asupra farmacocineticii metforminei este neclară. Clearance-ul plasmatic după administrare orală a topiramatului pare să fie redus când se administrează împreună cu metformina. Mărimea modificării clearance-ului este necunoscută. Semnificaţia clinică a efectului metforminei asupra farmacocineticii topiramatului este neclară. Când Topiramat Teva este adăugat sau întrerupt la pacienţii ce sunt în tratament cu metformin, atenţia trebuie îndreptată către monitorizarea de rutină pentru a ţine sub control evoluţia bolii diabetice. Pioglitazonă Un studiu de interacţiune medicamentoasă, realizat la voluntari sănătoşi, a evaluat farmacocinetica la starea de echilibru a topiramatului şi pioglitazonei, administrate în monoterapie şi concomitent. S-a observat o scădere cu 15% a ASC τ, ss a pioglitazonei, fără nicio modificare a Cmax,ss. Aceste rezultate nu au fost semnificative statistic. Mai mult, s-a observat o scădere cu 13%, respectiv 16% a valorilor Cmax,ss şi ASCτ ,ss ale metabolitului activ hidroxi-, precum şi o scădere cu 60% a valorilor Cmax,ss şi ASCτ,ss ale metabolitului activ ceto-. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestor rezultate. Atunci când se adaugă topiramat la terapia cu pioglitazonă sau când pioglitazona este adăugată la terapia cu topiramat, trebuie acordată o atenţie deosebită monitorizării de rutină a pacienţilor, pentru un control adecvat al statusului diabetului zaharat. Gliburidă În cadrul unui studiu de interacţiune medicamentoasă, realizat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2, s-a evaluat farmacocinetica la starea de echilibru a gliburidei (5 mg pe zi), administrată în monoterapie şi concomitent cu topiramat (150 mg pe zi). S-a constatat o reducere cu 25% a ASC24 a gliburidei, în timpul administrării de topiramat. De asemenea, a scăzut expunerea sistemică la metaboliţii activi ai gliburidei, 4- trans-hidroxi-gliburidă (M1) şi 3-cis-hidroxi-gliburidă (M2), cu 13%, respectiv 15%. Farmacocinetica la starea de echilibru a topiramatului nu a fost influenţată de administrarea concomitentă cu gliburidei. Când topiramatul se adaugă la tratamentul cu gliburidă sau gliburida se adaugă la tratamentul cu topiramat, trebuie efectuată o monitorizare atentă, pentru a se asigura un control adecvat al statusului diabetului zaharat. Alte forme de interacţiune Medicamente care predispun la nefrolitiază Topiramat, administrat concomitent cu alte medicamente care predispun la nefrolitiază, poate creşte riscul de nefrolitiază. În timpul utilizării de topiramat, medicamentele de acest tip trebuie evitate, deoarece pot să genereze un mediu fiziologic care să crească riscul de formare a calculilor renali. Acid valproic Administrarea concomitentă de topiramat şi acid valproic a fost asociată cu hiperamoniemie, cu sau fără encefalopatie, la pacienţii care au tolerat numai unul dintre medicamente, administrat în monoterapie. În majoritatea cazurilor, simptomele şi semnele s-au remis odată cu întreruperea unuia dintre medicamente. Această reacţie adversă nu este determinată de o interacţiune farmacocinetică. Nu s-a stabilit asocierea hiperamonemiei cu administrarea de topiramat în monoterapie sau cu tratamentul concomitent cu alte medicamente antiepileptice. La utilizarea concomitentă a topiramatului cu acid valproic (AVP) a fost raportată hipotermie, definită ca scăderea neintenţionată a temperaturii bazale sub 35°C, atât asociată cu hiperamonemie cât şi în absenţa ei. Această reacţie adversă poate apărea la pacienţii trataţi concomitent cu topiramat şi valproat, după începerea tratamentului cu topiramat sau după creşterea dozei zilnice de topiramat. Studii suplimentare de interacţiune farmacocinetică a medicamentelor S-au realizat studii clinice pentru evaluarea interacţiunilor farmacocinetice potenţiale între topiramat şi alte medicamente. Mai jos sunt prezentate pe scurt modificările valorilor Cmax sau ASC, ca urmare a interacţiunilor. În cea de-a doua coloană (concentraţia plasmatică a medicamentului administrat concomitent) este descris efectul asupra concentraţiei plasmatice a medicamentului administrat concomitent, prezentat în prima coloană, atunci când se adaugă topiramat. În cea de-a treia coloană (concentraţia plasmatică a topiramatului) este descris modul în care este modificată concentraţia plasmatică a topiramatului ca urmare a administrării concomitente a unuia dintre medicamentele enumerate în prima coloană. Rezumatul rezultatelor din cadrul studiilor suplimentare de farmacocinetică privind interacţiunile medicamentoase Medicament administrat concomitent Concentraţia plasmatică a medicamentului administrat concomitenta Concentraţia plasmatică a topiramatuluia Amitriptilină ↔ creştere cu 20% a Cmax şi ASC ale metabolitului nortriptilină NS Dihidroergotamină (administrare orală şi subcutanată) ↔ ↔ Haloperidol ↔ creştere cu 31% a ASC a metabolitului obţinut prin reacţia de reducere NS Propranolol ↔ creştere cu 17% a Cmax a 4– OH propranololului (topiramat

50 mg la intervale de 12 h)

creştere cu 9% şi 16% a Cmax creştere cu 9% şi 17% a ASC (40 mg şi respectiv 80 mg propranolol la intervale de 12 h) Sumatriptan (administrare orală şi subcutanată) ↔ NS Pizotifen ↔ ↔ Diltiazem Scădere cu 25% a ASC pentru diltiazem şi scădere cu 18% a DEA şi ↔pentru DEM* Creştere cu 20% a ASC Venlaflaxină ↔ ↔ Flunarizină Creştere cu 16% a ASC (topiramat 50 mg la 12 h)b ↔ a valorile exprimate în procente (%) reprezintă modificări ale valorii medii de Cmax sau ASC față de tratamentul în monoterapie ↔fără efect asupra valorilor Cmax şi ASC (modificări < 15 %) ale compușilor de bază NS = nu este studiat *DEA= dez-acetil-diltiazem DEM= N-demetil-diltiazem b ASC a flunarizinei a crescut cu 14% la subiecţii trataţi cu flunarizină în monoterapie. Creşterea expunerii poate fi atribuită acumulării de medicament din timpul obţinerii stării de echilibru.

Sarcina Risc legat de topiramat Studiile efectuate la şoareci, şobolani şi iepuri au demonstrat efecte teratogene ale topiramatului (vezi pct. 5.3). La şobolani, topiramatul traversează bariera placentară. La oameni, topiramatul traversează placenta, concentrații similare fiind raportate în sângele din cordonul ombilical și în sângele matern. Datele clinice din registrele de sarcină indică faptul că copiii expuşi monoterapiei cu topiramat au demonstrat: • O creştere a incidenţei malformaţiilor congenitale majore (în special cheiloschizis/palatoschizis, hipospadias şi anomalii ce implică diverse sisteme ale corpului) la expunerea în timpul primului trimestru de sarcină. Datele registrului de sarcini din America de Nord pentru monoterapia cu topiramat au demonstrat o creştere de 3 ori a incidenţei prevalenţei malformaţiilor congenitale majore (4,3%), comparativ cu incidenţa raportată la grupul de referinţă, care nu a fost tratat cu MAE (1,4%). În plus, datele din alte studii indică posibilitatea existenţei unui risc crescut de apariţie a efectelor teratogene asociate cu utilizarea MAE în terapie de asociere, comparativ cu administrarea lor în monoterapie. Riscul a fost raportat ca fiind dependent de doză; efectele au fost observate la toate dozele. La femeile la care s-a administrat topiramat, care au avut un copil cu o malformație congenitală, se pare că există un risc crescut de malformații la sarcinile ulterioare atunci când sunt expuse la topiramat. • Prevalenţa greutăţii mici la naştere (< 2500 grame) a fost mai mare comparativ cu grupul de referinţă. • O prevalenţă crescută pentru vârsta gestaţională mică (SGA; defineşte greutatea la naştere sub a 10-a percentilă corectată pentru vârsta gestaţională, diferenţiaţi pe sexe). Consecinţele pe termen lung ale rezultatelor SGA-ului nu pot fi determinate. Indicaţia de epilepsie În cursul sarcinii, topiramatul trebuie prescris după ce femeia a fost complet informată despre riscurile cunoscute ale epilepsiei necontrolate pentru sarcină şi riscul potenţial al medicamentului pentru făt. Indicaţia de prevenţie a migrenei Topiramatul este contraindicat în sarcină şi la femeile de vârstă fertilă, dacă nu se utilizează o metodă eficace de contracepţie (vezi pct. 4.3 şi 4.5 Interacţiuni cu contraceptivele orale). Alăptarea Studiile efectuate la animale au dovedit că topiramatul se elimină în laptele matern. Eliminarea topiramatului în laptele uman nu a fost evaluată în studii controlate. Observaţii limitate la paciente sugerează o eliminare în proporţie mare a topiramatului în laptele matern. Efectele care au fost observate la nou-născuţii/sugarii alăptaţi ale căror mame au primit tratament, includ diaree, somnolenţă, iritabilitate şi creştere neadecvată în greutate. Deoarece multe medicamente sunt eliminate în laptele matern, Prin urmare, trebuie să se decidă dacă se întrerupe fie alăptarea, fie tratamentul cu topiramat, luând în considerare importanţa medicamentului pentru mamă (vezi pct. 4.4).