RCP · TONOLYSIN 20 mg

Doze

Stabilirea dozei se face individual, în concordanţă cu starea clinică a pacientului şi cu răspunsul tensiunii arteriale la tratament (vezi pct. 4.4).

Hipertensiune arterială

Tonolysin poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu alte clase de medicamente antihipertensive (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1).

Doza iniţială

La pacienţii cu hipertensiune arterială doza iniţială uzuală recomandată este de 10 mg. Administrarea dozei iniţiale la pacienţii cu un sistem renină-angiotensină-aldosteron cu activitate crescută (în special, hipertensiune renovasculară, depleţie de sodiu şi/sau volemică, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) poate determina o scădere marcată a tensiunii arteriale. La aceşti pacienţi, este recomandată o doză iniţială de 2,5-5 mg iar iniţierea tratamentului trebuie să se efectueze sub supraveghere medicală. În caz de insuficienţă renală este necesară o doză iniţială mai mică (vezi Tabelul 1 de mai jos).

Doza de întreţinere

Doza uzuală de întreţinere eficace este de 20 mg, administrată în doză unică zilnică. În general, dacă efectul terapeutic dorit nu se poate obţine într-o perioadă de 2 până la 4 săptămâni, la un anumit nivel al dozajului, doza poate fi crescută ulterior. Doza maximă utilizată în studiile clinice controlate de lungă durată a fost de 80 mg pe zi.

Pacienţi trataţi cu diuretice

După iniţierea tratamentului cu lisinopril poate să apară hipotensiune arterială simptomatică. Probabilitatea ca aceasta să apară este mai mare la pacienţii trataţi în mod curent cu diuretice. Ca urmare, se recomandă precauţie, deoarece aceşti pacienţi pot prezenta depleţie sodică şi/sau volemică. Dacă este posibil, utilizarea diureticului trebuie întreruptă cu 2-3 zile înaintea începerii tratamentului cu lisinopril. La pacienţii hipertensivi la care utilizarea diureticului nu poate fi întreruptă, tratamentul cu lisinopril trebuie iniţiat cu o doză de 5 mg. Trebuie monitorizate funcţia renală şi potasemia. Dozele ulterioare de lisinopril trebuie ajustate în concordanţă cu răspunsul tensiunii arteriale la tratament. Dacă este necesar, tratamentul cu diuretice poate fi reluat (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5).

Ajustarea dozelor în caz de insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală, doza se stabileşte în funcţie de clearance-ul creatininei, conform recomandărilor din Tabelul 1 de mai jos.

Tabelul 1 Ajustarea dozelor în caz de insuficienţă renală

31-80 ml/min 5-10 mg *Doza şi/sau frecvenţa administrării trebuie ajustate în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale la tratament.

Dozele pot fi crescute gradat, până când tensiunea arterială este sub control sau până la un maxim de 40 mg zilnic.

Copii şi adolescenţi hipertensivi cu vârste între 6-16 ani

Doza iniţială recomandată este de 2,5 mg o dată pe zi la pacienţii cu greutatea între 20 şi <50 kg şi de 5 mg o dată pe zi la pacienţii ≥50 kg. Doza trebuie ajustată individual până la un maximum de 20 mg pe zi la pacienţii cu greutatea între 20 şi <50 kg şi de 40 mg la pacienţii ≥50 kg. Nu au fost făcute studii privind administrarea dozelor peste 0,61 mg/kg (sau care depăşesc 40 mg) la copii şi adolescenţi (vezi pct. 5.1).

La copiii cu funcţie renală scăzută trebuie luată în considerare o doză iniţială mai mică sau un interval de dozare crescut.

Insuficienţă cardiacă

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, lisinopril trebuie utilizat ca terapie adjuvantă la tratamentul cu diuretice şi, acolo unde este cazul, la tratamentul cu digitalice sau beta-blocante. Tratamentul cu lisinopril poate fi iniţiat cu o doză iniţială de 2,5 mg o dată pe zi, care trebuie administrată sub supraveghere medicală pentru determinarea efectului iniţial asupra tensiunii arteriale. Doza de lisinopril trebuie mărită:

- Prin creşteri de cel mult 10 mg;

- La intervale de cel puţin 2 săptămâni;

- Până la cea mai mare doză tolerată de către pacient, maximum 35 mg o dată pe zi.

Ajustarea dozei trebuie să se bazeze pe răspunsul clinic individual al pacientului.

La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, de exemplu, pacienţi cu depleţie sodică cu sau fără hiponatremie, pacienţii cu hipovolemie sau pacienţii care au primit tratament diuretic intensiv, aceste stări trebuie corectate, dacă este posibil, înainte de începerea tratamentului cu lisinopril. Funcţia renală şi potasemia trebuie monitorizate (vezi pct. 4.4).

Infarct miocardic acut

Pacienţii trebuie să primească, după caz, tratamentul standard recomandat, de exemplu medicamente trombolitice, aspirină şi beta-blocante. Nitroglicerina administrată intravenos sau transdermic poate fi utilizată concomitent cu lisinopril.

Doza iniţială (primele 3 zile după infarct)

Tratamentul cu lisinopril poate fi iniţiat în primele 24 ore de la instalarea simptomelor. Tratamentul nu trebuie început dacă tensiunea arterială sistolică este mai mică de 100 mmHg. Prima doză de lisinopril este de 5 mg, administrată oral, urmată de o altă doză de 5 mg după 24 ore, 10 mg după 48 ore şi ulterior 10 mg odată pe zi. Pacienţilor cu tensiune arterială sistolică mică (120 mmHg sau mai puţin), la iniţierea tratamentului sau în primele 3 zile după infarct, trebuie să li se administreze o doză mai mică – 2,5 mg lisinopril administrată oral (vezi pct. 4.4).

În caz de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei <80 ml/min), doza iniţială de lisinopril trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi Tabelul 1).

Doza de întreţinere

Doza de întreţinere este de 10 mg o dată pe zi. Dacă apare hipotensiunea arterială (tensiune arterială sistolică mai mică sau egală cu 100 mmHg), poate fi administrată o doză de întreţinere de 5 mg pe zi, cu reduceri temporare până la 2,5 mg pe zi, dacă este necesar. Dacă apare hipotensiune arterială prelungită (tensiune arterială sistolică mai mică de 90 mmHg, pentru mai mult de o oră), utilizarea lisinoprilului trebuie întreruptă.

Tratamentul trebuie continuat timp de 6 săptămâni, iar apoi pacientul trebuie reevaluat. Tratamentul cu lisinopril trebuie continuat la pacienţii la care apar simptome de insuficienţă cardiacă (vezi pct. 4.2).

Complicaţii renale ale diabetului zaharat

La pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat tip 2 şi nefropatie incipientă, doza de lisinopril este de 10 mg o dată pe zi, aceasta putând fi crescută, dacă este necesar, la 20 mg o dată pe zi, pentru a obţine o tensiune arterială diastolică cu valori sub 90 mmHg, în poziţie şezândă.

În caz de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei <80 ml/min), doza iniţială de lisinopril va trebui ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei pacientului (vezi Tabelul 1).

Copii şi adolescenţi

Există o experienţă limitată privind eficienţa şi siguranţa la copii hipertensivi cu vârsta >6 ani, dar nu există nicio experienţă privind alte indicaţii (vezi pct. 5.1). Lisinoprilul nu este recomandat copiilor pentru alte indicaţii decât hipertensiunea arterială.

Lisinoprilul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 6 ani sau copiilor cu insuficienţă renală severă m2),(RFG <30 ml/min/1,73 (vezi pct. 5.2).

Vârstnici

În studiile clinice, nu a existat nicio modificare corelată cu vârsta a profilului de eficacitate sau siguranţă al medicamentului. Totuşi, când vârsta înaintată este asociată cu diminuarea funcţiei renale, trebuie utilizat setul de recomandări prezentat în Tabelul 1, pentru a stabili doza iniţială de lisinopril. Ulterior, doza trebuie ajustată în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale.

Pacienţi cu transplant renal

Nu există experienţă privind administrarea Tonolysin la pacienţii cu transplant renal recent. În consecinţă, tratamentul cu Tonolysin nu este recomandat.

Mod de administrare

Tonolysin se administrează oral, în doză unică zilnică. Similar tuturor celorlalte medicamente administrate o dată pe zi, Tonolysin trebuie administrat aproximativ la aceeași oră în fiecare zi. Absorbţia Tonolysin comprimate nu este influenţată de alimente.

Medicamente antihipertensive Atunci când lisinoprilul este administrat concomitent cu alte medicamente antihipertensive (de exemplu trinitrat de gliceril şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare), pot apare scăderi suplimentare ale tensiunii arteriale. Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină- angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Medicamente care pot crește riscul de apariție a angioedemului Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată deoarece crește riscul de angioedem (vezi pct. 4.3 și 4.4). Administrarea inhibitorilor ECA concomitent cu inhibitori ai activării factorului-ţintă al rapamicinei la mamifere (mTOR) (de exemplu sirolimus, everolimus, temsirolimus) sau inhibitori ai endopeptidazei neutre (NEP), (de exemplu racecadotril) sau activator tisular al plasminogenului sau vildagliptin pot determina creșterea riscului de apariție a angioedemului (vezi pct. 4.4). Diuretice Când se adaugă un diuretic la schema terapeutică a unui pacient tratat cu lisinopril, de regulă, efectul antihipertensiv este aditiv. Pacienţii trataţi deja cu diuretice, în special cei la care tratamentul cu diuretic s-a instituit recent, pot prezenta, ocazional, o scădere excesivă a tensiunii arteriale atunci când se adaugă lisinopril. Posibilitatea apariţiei hipotensiunii arteriale simptomatice induse de lisinopril poate fi mult redusă prin întreruperea administrării diureticului înainte de iniţierea tratamentului cu lisinopril (vezi pct. 4.2 şi pct. 4.4). Suplimente de potasiu, diuretice care economisesc potasiul sau înlocuitori de sare care conțin potasiu și alte medicamente care pot crește concentrațiile serice ale potasiului Deși potasiul seric rămâne de obicei în limite normale, la anumiți pacienți tratați cu lisinopril poate apărea hiperkaliemie. Diureticele care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, triamteren sau amilorid), suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu pot duce la creșteri semnificative ale potasiului seric, mai ales la pacienţii cu insuficienţă renală. De asemenea, trebuie avut grijă când lisinoprilul este administrat concomitent cu alți agenți care cresc potasiul seric, cum ar fi trimetoprimul și cotrimoxazolul (trimetoprim/sulfametoxazol), deoarece trimetoprimul este cunoscut că acționează ca un diuretic care economisește potasiu, cum ar fi amiloridul. Prin urmare, nu se recomandă combinarea lisinoprilului cu medicamentele menționate mai sus. Dacă este indicată utilizarea concomitentă, acestea trebuie utilizate cu prudență și cu monitorizare frecventă a potasiului seric (vezi pct. 4.4). Ciclosporină În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu ciclosporină, pot apărea hiperkaliemii. Se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu. Heparină În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu heparină, pot apărea hiperkaliemii. Se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu. Dacă lisinoprilul este administrat cu un diuretic care elimină potasiul, hipopotasemia indusă de diuretic poate fi ameliorată. Litiu Creşterea reversibilă a concentraţiei plasmatice a litiului şi a toxicităţii acestuia au fost raportate la administrarea concomitentă a litiului cu inhibitori ai ECA. Administrarea concomitentă a diureticelor tiazidice poate creşte riscul toxicităţii litiului şi accentua toxicitatea deja crescută a litiului indusă de către inhibitorii ECA. Administrarea lisinoprilului cu litiul nu este recomandată, dar dacă această asociere se dovedeşte a fi necesară, concentraţiile plasmatice ale litiului trebuie atent monitorizate (vezi pct. 4.4). Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), incluzând acid acetilsalicilic ≥3 g pe zi Atunci când inhibitorii ECA sunt administraţi concomitent cu medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (adică acid acetilsalicilic administrat în doze antiinflamatorii, inhibitori ai COX-2 şi AINS neselective) poate apare atenuarea efectului antihipertensiv. Administrarea de inhibitori ECA concomitent cu AINS poate determina un risc crescut de agravare a funcţiei renale, inclusiv insuficienţă renală acută posibilă, şi o creştere a potasemiei, mai ales la pacienţii cu funcţie renală redusă preexistentă. De obicei, aceste efecte sunt reversibile. Combinaţia trebuie administrată cu precauţie, mai ales la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie avută în vedere monitorizarea funcţiei renale după iniţierea tratamentului concomitent şi apoi periodic. Săruri de aur După administrarea de săruri de aur injectabile (de exemplu aurotiomalat de sodiu) au fost raportate reacţii nitritoide (simptome ale vasodilataţiei, incluzând bufeuri, greţuri, ameţeli şi hipotensiune arterială, care poate fi foarte severă), mai frecvent la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Antidepresive triciclice/Antipsihotice/Anestezice Administrarea concomitentă a anumitor anestezice, antidepresive triciclice şi antipsihotice cu inhibitori ai ECA poate determina reducerea suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4). Simpatomimetice Simpatomimeticele pot reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA. Antidiabetice Studiile epidemiologice au sugerat că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu medicamente antidiabetice (insuline, antidiabetice orale) poate determina creşterea efectului de scădere a glicemiei, cu risc de hipoglicemie. S-a observat că este mult mai probabil ca acest fenomen să apară în primele săptămâni de tratament asociat şi la pacienţii cu insuficienţă renală. Cotrimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol) Pacienții cărora li se administrează inhibitori ai ECA tratați concomitent cu cotrimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol) pot prezenta un risc crescut de hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Acid acetilsalicilic, trombolitice, beta-blocante, nitraţi Lisinoprilul poate fi administrat concomitent cu acidul acetilsalicilic (în dozele recomandate în bolile cardiovasculare), tromboliticele, beta-blocantele şi/sau nitraţii.

Sarcina Utilizarea IECA nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea IECA în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai ECA în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ. Se cunoaşte faptul că tratamentul cu IECA în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie), (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la inhibitori ai ECA a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Copiii ai căror mame au utilizat inhibitori ai ECA trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4). Alăptarea Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea lisinoprilului în timpul alăptării, nu se recomandă utilizarea de Tonolysin şi este de preferat ca în această perioadă să se utilizeze tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau prematurului.