RCP · TIMONIL RETARD 150 mg

Ori de câte ori este posibil, înainte de a decide începerea tratamentului, pacienţii de origine Thai şi chineză Han trebuie testaţi în vederea depistării HLA-B* 1502, deoarece prezenţa acestei alele este un indicator de risc crescut de apariţie a sindromului Stevens-Johnson (SSJ) sever asociat utilizării carbamazepinei (Vezi informaţiile despre testarea genetică şi reacţiile cutanate la pct. 4.4).

În cazul trecerii de la alte formulări orale (Timonil comprimate) la Timonil retard comprimate cu eliberare prelungită, poate fi necesară creşterea dozei în cazul comprimatelor cu eliberare prelungită.

Doze

Epilepsie

În tratamentul epilepsiei, carbamazepina se poate folosi în monoterapie sau asociată cu alte antiepileptice. Când este posibil, Timonil retard trebuie prescris ca monoterapie.

Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză iniţială mică, care va fi crescută treptat până la obţinerea unui efect optim.

Doza terapeutică trebuie stabilită prin determinarea concentraţiilor plasmatice ale carbamazepinei (vezi pct. 4.4).

Când carbamazepina este adăugată unui tratament antiepileptic existent, acest lucru trebuie realizat treptat, menţinând sau, dacă este necesar, ajustând doza celorlalte antiepileptice (vezi pct. 4.5).

Adulţi

Se recomandă iniţierea tratamentului cu 100-200 mg carbamazepină, o dată sau de două ori pe zi. Ulterior, doza se creşte treptat, până la obţinerea unui răspuns optim, care, în general, se observă la doza de 400 mg carbamazepină, de 2-3 ori pe zi. Doza de întreţinere eficace este de 800-1200 mg carbamazepină pe zi.

La unii pacienţi, doza eficace poate ajunge la 1600 mg carbamazepină sau chiar 2000 mg carbamazepină pe zi.

În general, nu trebuie depăşită o doză zilnică maximă de 1600 mg carbamazepină, datorită riscului crescut de apariţie a reacţiilor adverse în cazul administrării de doze mari.

Pacienţii vârstnici

Datorită posibilei interacţiuni cu alte medicamente, dozele de carbamazepină trebuie stabilite cu mare atenţie la această grupă de vârstă.

Copii

Copii cu vârsta sub 6 ani: administrarea comprimatelor cu eliberare prelungită nu este recomandată la copii cu vârsta sub 6 ani, deoarece nu sunt date clinice suficiente privind acest grup de vârstă.

Copii cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani: 400-600 mg carbamazepină pe zi

Copii cu vârsta cuprinsă între 11-15 ani: 600-1000 mg carbamazepină pe zi.

Tratamentul crizelor maniacale şi profilaxia tulburărilor bipolare în cazul pacienţilor care nu răspund la tratamentul cu litiu

Doza uzuală recomandată este de 400 până la 600 mg carbamazepină pe zi, divizată în 2-3 prize. În mania acută doza trebuie crescută rapid, în timp ce pentru terapia de întreţinere în tulburările bipolare sunt recomandate creşteri reduse ale dozei pentru a se obţine o tolerabilitate optimă.

Prevenirea convulsiilor la pacienţii cu sindrom de sevraj alcoolic

Doza medie recomandată este de 200 mg carbamazepină de 3 ori pe zi.

În cazurile severe, doza poate fi crescută în primele zile (de exemplu, la 400 mg de 3 ori pe zi). La iniţierea tratamentului pentru manifestările severe ale sevrajului, Timonil retard trebuie administrat în asociere cu medicamente sedativ-hipnotice (de exemplu, clometiazol, clordiazepoxid).

După ce este depăşită etapa acută, se poate continua cu Timonil retard ca monoterapie.

Asocierea carbamazepinei cu sedative sau hipnotice nu este recomandată.

Nevralgie de trigemen, nevralgia de glosofaringian

Doza iniţială recomandată este de 200 până la 400 mg carbamazepină pe zi.

Doza este crescută treptat zilnic, până la remisiunea durerii care, de regulă, se produce la 200 mg carbamazepină de 2 până la 4 ori pe zi.

După remisiunea durerii, doza se reduce treptat până la doza de întreţinere minimă eficace.

La pacienţii vârstnici se recomandă o doză iniţială de 100 mg de 2 ori zi.

Neuropatie diabetică dureroasă

Doza medie recomandată este de 200 mg carbamazepină administrată de 2-4 ori pe zi.

Populaţii speciale

La pacienţii cu boli cardiovasculare severe, cu disfuncţie hepatică sau renală, precum şi la vârstnici, este indicată utilizarea unei doze mai scăzute.

Mod de administrare

Linia mediană are numai rolul de a facilita ruperea comprimatului pentru a fi înghițit ușor și nu de divizare în doze egale

Comprimatele cu eliberare prelungită pot fi înghiţite fie întregi, în timpul mesei sau după masă, cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu, un pahar cu apă), fie lăsate să se dizolve (să formeze o suspensie) în apă. Dacă se optează pentru transformarea comprimatelor în suspensie apoasă, acest lucru trebuie făcut chiar înainte de administrare.

Citocromul P450 3A4 (CYP3A4) este principala enzimă care catalizează formarea metabolitului activ 10,11-epoxid carbamazepină. Administrarea carbamazepinei în asociere cu inhibitori ai CYP3A4 poate determina o creştere a concentraţiei plasmatice de carbamazepină, care ar putea determina reacţii adverse. Administrarea în asociere cu inductori ai CYP3A4 poate creşte viteza de metabolizare a carbamazepinei, ceea ce determină o potenţială scădere a concentraţiei plasmatice a carbamazepinei şi a efectului terapeutic. Similar, întreruperea unui inductor enzimatic al CYP3A4 poate reduce viteza de metabolizare a carbamazepinei, determinând o creştere a concentraţiilor plasmatice ale carbamazepinei. Carbamazepina este un inductor puternic al CYP3A4 şi ale altor sisteme enzimatice hepatice de fază I şi fază II şi din această cauză, poate scădea concentraţiile plasmatice ale medicamentelor metabolizate în principal de către CYP3A4 administrate în asociere, prin inducerea metabolizării acestora. Efectul inductor al carbamazepinei poate persista timp de aproximativ două săptămâni după oprirea tratamentului. La om, epoxid hidrolaza microzomală a fost identificată ca fiind enzima responsabilă de formarea metabolitului 10,11- transdiol din 10,11-epoxid carbamazepină. La om, administrarea concomitentă de inhibitori de epoxid hidrolază microzomală poate avea ca rezultat creşterea concentraţiilor plasmatice ale 10,11-epoxid carbamazepinei. Medicamente care pot creşte concentraţia plasmatică a carbamazepinei Deoarece concentraţiile plasmatice mari ale carbamazepinei pot determina reacţii adverse (de exemplu ameţeli, somnolenţă, ataxie, diplopie) tratamentul cu carbamazepină trebuie ajustat corespunzător şi/sau monitorizate concentraţiile plasmatice, când este administrată concomitent cu substanţele enumerate mai jos: - Medicamente analgezice, antiinflamatoare: dextropropoxifen/propoxifen – combinaţia cu dextropropoxifen poate conduce la toxicitatea carbamazepinei, ibuprofen; - Steroizi androgeni: danazol; - Antibiotice: ciprofloxacină, macrolide (de exemplu eritromicină, troleandomicină, josamicină, claritromicină); - Antidepresive: desipramină, fluoxetină, fluvoxamină, paroxetină, nefazodonă, trazodonă, viloxazină; - Antiepileptice: stiripentol, vigabatrină; - Antifungice: azoli (de exemplu itraconazol, ketoconazol, fluconazol, voriconazol). În cazul pacienţilor trataţi cu voriconazol sau itraconazol, se recomandă utilizarea unor anticonvulsivante alternative. - Antihistaminice: loratadină, terfenadină; - Antipsihotice: loxapină, olanzapină, quetiapină; - Antituberculoase: izoniazidă; - Antivirale: inhibitori ai proteazei în tratamentul SIDA (de exemplu ritronavir); - Inhibitori ai anhidrazei carbonice: acetazolamidă; - Medicamente care acţionează la nivel cardiovascular: diltiazem, verapamil; - Medicamente care acţionează la nivel gastro-intestinal: cimetidină, omeprazol; - Relaxante musculare: oxbutinină, dantrolenă; - Inhibitori ai agregării plachetare: ticlopidină; - Alte interacţiuni: suc de grepfrut, nicotinamidă (numai în doze mari). Medicamente care pot creşte concentraţia plasmatică a metabolitului activ 10,11-epoxid carbamazepină Deoarece concentraţiile plasmatice mari ale 10,11-epoxid carbamazepinei pot determina reacţii adverse (de exemplu ameţeli, somnolenţă, ataxie, diplopie) tratamentul cu carbamazepină trebuie ajustat corespunzător şi/sau trebuie monitorizate concentraţiile plasmatice, atunci când este administrat concomitent cu substanţele enumerate mai jos: - Antipsihotice: loxapină, quetiapină; - Antiepileptice: primidonă, progabidă, acid valproic, valnoctamidă, valpromidă. Medicamente care pot să scadă concentraţia plasmatică a carbamazepinei Scăderea nivelurilor plasmatice ale carbamazepinei poate cauza o agravare a bolii, de exemplu recurenţa crizelor epileptice sau crize apărute în condiţiile sclerozei multiple ori senzaţie de durere la nivelul feţei, gurii sau gâtului. Este posibil ca doza de carbamazepină să fie ajustată atunci când este administrat concomitent cu substanţele enumerate mai jos: - Antiepileptice: felbamat, metsuximidă, fenobarbital, fensuximidă, fenitoină şi fosfenitoină, primidonă, progabidă şi deşi datele sunt parţial contradictorii, posibil şi clonazepam sau oxcarbazepină, acid valproic sau valpromidă. Pentru a evita intoxicarea cu fenitoină şi concentraţiile subterapeutice de carbamazepină, se recomandă ajustarea concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei la 13 micrograme/ml înainte de a institui tratamentul adjuvant cu carbamazepină. - Medicamente antimalarice: mefloquina poate antagoniza efectul antiepileptic al carbamazepinei. - Antineoplazice: cisplatină sau doxorubicină; - Antituberculoase: rifampicină; - Bronhodilatatoare sau medicamente antiasmatice: teofilină, aminofilină; - Medicamente cu administrare cutanată: s-a raportat că isotretinoinul modifică biodisponibilitatea şi/sau clearance-ul carbamazepinei şi al 10,11-epoxid carbamazepinei; concentraţiile plasmatice de carbamazepină trebuie monitorizate. - Alte interacţiuni: preparate vegetale conţinând sunătoare (Hypericum perforatum). Administrarea concomitentă de felbamat determină scăderea concentraţiei plasmatice a carbamazepinei şi creşterea concentraţiei 10, 11-epoxid carbamazepinei; concomitent scade şi concentraţia plasmatică a felbamatului. Efectul carbamazepinei asupra concentraţiilor plasmatice ale altor medicamente administrate concomitent Carbamazepina poate scădea concentraţia plasmatică, diminua sau chiar aboli activitatea anumitor medicamente. Dozele următoarelor medicamente ar putea necesita ajustări în funcţie de situaţia clinică: - Medicamente analgezice, antiinflamatoare nesteroidiene: metadonă, buprenorfină, paracetamol (utilizarea pe termen lung a carbamazepinei şi paracetamolului (acetaminofen) poate conduce la hepatotoxicitate), fenazonă (antipirină), tramadol, fentanil; - Antibiotice: doxiciclină; - Anticoagulante: anticoagulante administrate oral (de exemplu warfarină, fenprocumonă, dicumarol şi acenocumarol); - Antidepresive: bupropionă, citalopram, trazodonă (totuşi, pare să crească efectul antidepresiv al trazodonei), mianserină, mirtazapină, sertralină, antidepresive triciclice (de exemplu imipramină, amitriptilină, nortriptilină, clomipramină); - Antiepileptice: clobazam, clonazepam, etosuximidă, felbamat, lamotrigină, oxcarbazepină, primidonă, tiagabină, topiramat, acid valproic, zonisamidă. S-au raportat atât creşteri cât şi scăderi ale concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei de către carbamazepină, ceea ce poate conduce în cazuri excepţionale la stare confuzională sau chiar comă, şi au existat rare raportări ale creşterilor concentraţiilor plasmatice ale mefenitoinei. Pentru a evita intoxicarea cu fenitoină şi concentraţiile subterapeutice de carbamazepină, se recomandă ajustarea concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei la 13 micrograme/ml înainte de a institui tratamentul adjuvant cu carbamazepină. - Antiemetice: aprepitant, ondansetron; - Antifungice: caspofungin, antifungice derivaţi de azol, cum ar fi itraconazol, voriconazol. În cazul pacienţilor trataţi cu voriconazol sau itraconazol, se recomandă utilizarea unor anticonvulsivante alternative. - Antihelmintice: albendazol, praziquantel; - Antineoplazice: ciclofosfamidă, imatinib, lapatinib, temsirolimus, toremifen; - Antipsihotice: clozapină, haloperidol şi bromperidol, olanzapină, paliperidonă, quetiapină, risperidonă, ziprasidonă, aripiprazol; - Antivirale: inhibitori ai proteazei în tratamentul SIDA (de exemplu, indinavir, ritonavir, saquinavir); - Anxiolitice: alprazolam, midazolam – cu rezultatul că pacienţii pot să nu mai răspundă la midazolam); - Bronhodilatatoare sau medicamente antiasmatice: teofilină; - Contraceptive hormonale: există un risc de eşec al contracepţiei, trebuie avute în vedere metode contraceptive alternative; - Medicamente care acţionează la nivel cardiovascular: digoxină, blocante ale canalelor de calciu (dihidropiridine, cum sunt felodipină, isradipină, nimodipină), simvastatină, atorvastatină, lovastatină, cerivastatină, ivabradină; - Steroizi: corticosteroizi (de exemplu prednisolon, dexametazonă), gestrinonă, tibolonă. - Imunosupresoare: ciclosporină, everolimus, sirolimus, tacrolimus; - Medicamente tiroidiene: levotiroxină; - Alte interacţiuni cu medicamente: metilfenidat, flunarizină, medicamente care conţin estrogen şi/sau progesteron, quinidină, propranolol, tadalafil, rifabutin. Administrarea carbamazepinei poate determina accelerarea metabolizării zotepinei. Carbamazepina poate să scadă concentraţia plasmatică a bupropionului şi să crească concentraţia plasmatică a metabolitului său hidroxibupropion şi astfel să determine reducerea eficacităţii clinice şi a siguranţei bupropionului. Asocieri care trebuie luate în considerare S-a raportat că utilizarea concomitentă de carbamazepină şi levetiracetam creşte toxicitatea indusă de carbamazepină. S-a raportat că utilizarea concomitentă a carbamazepinei şi a izoniazidei determină creşterea hepatotoxicităţii induse de izoniazidă. Asocierea carbamazepinei şi a litiului poate determina neurotoxicitate crescută, chiar dacă concentraţiile plasmatice ale litiului sunt în limitele terapeutice. Administrarea carbamazepinei în asociere cu metoclopramid, litiu sau tranchilizante majore, cum sunt haloperidol, tioridazină pot, de asemenea, determina creşterea reacţiilor adverse neurologice. La pacienţii trataţi cu neuroleptice, trebuie avut în vedere efectul de reducere a nivelurilor plasmatice ale acestor medicamente de către carbamazepină, putând astfel cauza o deteriorare a tabloului clinic. Poate fi necesară o ajustare a dozei respectivului medicament neuroleptic. Trebuie acordată atenţie următoarelor semne neurotoxice: mers nesigur, ataxie, nistagmus orizontal, reflexe musculare intrinseci crescute, fasciculaţii musculare. Date din literatură demonstrează că administrarea carbamazepinei adiţional tratamentului preexistent cu neuroleptice, creşte riscul apariţiei sindromului neuroleptic major sau a sindromului Stevens-Johnson. Se pare că administrarea carbamazepinei creşte eliminarea hormonilor tiroidieni şi creşte necesarul administrării lor la pacienţii cu hipotiroidism. Din acest motiv, la începutul şi la sfârşitul tratamentului cu carbamazepină, la pacienţii care primesc tratament de substituţie, parametrii tiroidieni trebuie monitorizaţi. Dacă este necesar, doza preparatelor hormonale tiroidiene trebuie ajustată. În unele cazuri, administrarea tratamentului cu carbamazepină concomitent cu anticonvulsivante (de ex. fenobarbital), poate afecta funcţia tiroidei. Administrarea concomitentă de antidepresive de tipul inhibitorilor de readministrare ai serotoninei (de exemplu fluoxetină) poate determina sindrom serotoninergic toxic. Nu se recomandă administrarea concomitentă de carbamazepină şi nefazodonă (antidepresiv), deoarece carbamazepina poate determina o reducere marcantă a concentraţiei plasmatice a nefazodonei, ce progresează spre pierderea acţiunii terapeutice. În plus, în cursul administrării concomitente a nefazodonei şi carbamazepinei, nivelul plasmatic al carbamazepinei va fi crescut iar cel al metabolitului său activ, carbamazepină-10,11-epoxid, va fi redus. Deoarece carbamazepina este înrudită structural cu antidepresivele triciclice, administrarea acesteia în asociere cu inhibitorii de monoaminooxidază (IMAO) este contraindicată; se recomandă ca la iniţierea tratamentului cu carbamazepină, administrarea de inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) să fie întreruptă de minimum 2 săptămâni, dacă starea clinică permite acest lucru (vezi pct. 4.3). Asocierea carbamazepinei cu unele diuretice (hidroclorotiazidă, furosemidă) poate determina hiponatremie simptomatică. Carbamazepina poate antagoniza efectele curarizantelor antidepolarizante (de exemplu pancuroniu); ar putea fi necesară o creştere a dozei acestora, iar pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie având în vedere posibilitatea recuperării mai rapide din blocul neuromuscular. În cazul în care carbamazepina şi acetatul de eslicarbazepină se administrează concomitent, au fost raportate mai frecvent diplopie, coordonare anormală şi ameţeli decât în timpul asocierii acetatului de eslicarbazepină cu alte anticonvulsive. Administrarea concomitentă cu carbamazepină poate creşte toxicitatea acetatului de eslicarbazepină. Administrarea concomitentă a carbamazepinei şi oxcarbazepinei a scăzut concentraţia plasmatică a carbamazepinei cu 0–22%, în timp ce concentraţia plasmatică a epoxid carbamazepinei a crescut cu 30%. Administrarea concomitentă a carbamazepinei şi agenţilor antiaritmici, antidepresivelor ciclice sau eritromicinei creşte riscul apariţiei tulburărilor de conducere. Carbamazepina, similar altor medicamente psihoactive, poate reduce toleranţa la alcoolul etilic; prin urmare se recomandă pacienţilor să nu consume alcool etilic în timpul tratamentului. Influenţarea testelor serologice Datorită influenţării analizei HPLC, carbamazepina poate conduce la obţinerea unor rezultate fals pozitive pentru concentraţiile perfenazinei. Carbamazepina şi metabolitul său 10, 11-epoxidic pot conduce la obţinerea unor rezultate fals pozitive pentru concentraţiile antidepresivelor triciclice, în cadrul testelor imunologice prin fluorescenţă de polarizare.

Contracepţia la femeile cu potenţial fertil Carbamazepina deteriorează efectul contraceptivelor orale care conţin derivate de estrogen şi/sau progesteron. Prin urmare, în cursul tratamentului cu carbamazepină trebuie utilizată o metodă contraceptivă alternativă, eficientă şi sigură. Sarcina La animale (şoarece, şobolan, iepure) administrarea orală a carbamazepinei în timpul organogenezei a determinat o creştere a mortalităţii embrionului, la doze zilnice toxice pentru animalul gestant (peste 200 mg/kg şi zi, adică de 10 până la 20 ori mai mult decât doza obişnuită la om). La şobolan, la o doză de 300 mg/kg şi zi s-a observat avort. În cazul administrării de doze toxice la femela gestantă, fătul de şobolan la termen prezenta o întârziere a creşterii. Nu s-a evidenţiat potenţial teratogen la cele 3 specii testate, dar în cursul unui studiu efectuat la şoarece, administrarea orală a carbamazepinei (40 până la 240 mg/kg şi zi) a determinat anomalii (în principal o dilatare a ventriculilor cerebrali) la 4,7% dintre feţii expuşi comparativ cu 1,3% în lotul martor. Se ştie că nou-născuţii mamelor cu epilepsie sunt predispuşi la tulburări de dezvoltare, incluzând malformaţii. A fost raportată posibilitatea creşterii acestui risc de către carbamazepină, similar majorităţii antiepilepticelor, deşi lipsesc dovezi concludente obţinute din studii controlate cu carbamazepină în monoterapie. Totuşi, au fost raportate cazuri de tulburări în dezvoltare şi malformaţii, inclusiv spina bifida; de asemenea, au fost raportate în asociere cu carbamazepina şi alte anomalii congenitale, de exemplu defecte craniofaciale, malformaţii cardiovasculare, hipoplazia unghiilor de la degetele mâinilor, hipospadias şi anomalii care implică diverse sisteme ale organismului (cunoscute şi ca sindrom anticonvulsivant fetal). Studiile epidemiologice au indicat o creştere de până la 1% a riscului de apariţie a spina bifida, adică de aproximativ 10 ori mai mare decât nivelul normal. Luând aceste date în considerare, se fac următoarele recomandări: - Femeile gravide cu epilepsie trebuie strict monitorizate; - Dacă în timpul tratamentului cu carbamazepină apare sarcina sau dacă se are în vedere începerea tratamentului cu carbamazepină în timpul sarcinii, trebuie evaluat atent raportul beneficiu matern/risc potenţial la făt, în special în primele 3 luni de sarcină; - La femeile aflate la vârsta fertilă, carbamazepina trebuie prescrisă, când este posibil, în monoterapie, deoarece incidenţa anomaliilor congenitale la nou-născuţii mamelor tratate cu o asociere de antiepileptice este mai mare decât în cazul celor tratate cu un singur antiepileptic. Riscul de malformaţii după expunerea la carbamazepină în cadrul unei politerapii variază în funcţie de medicaţiile individuale utilizate şi poate fi mai înalt în special în cazul politerapiei cu valproat. - În timpul primelor trei luni de sarcină, în care fătul este deosebit de sensibil la apariţia malformaţiilor, şi în special între ziua a 20-a şi ziua a 40-a după concepţie, trebuie administrate dozele minime eficiente deoarece malformaţiile sunt, probabil, cauzate de concentraţiile plasmatice înalte. Se recomandă supravegherea nivelurilor plasmatice. Nivelul trebuie să se încadreze în partea de jos a intervalului terapeutic (3–7 mg/l). La o doză <400 mg de carbamazepină pe zi, ratele de apariţie a malformaţiilor sunt mai mici decât în cazul dozelor înalte. - Pacientele trebuie sfătuite cu privire la posibilitatea unui risc crescut de apariţie a malformaţiilor şi trebuie să li se dea posibilitatea unui screening prenatal; - În timpul sarcinii, nu trebuie întrerupt un tratament antiepileptic eficace, deoarece agravarea bolii este atât în detrimentul mamei cât şi al fătului. Monitorizare şi profilaxie Se cunoaşte că, în timpul sarcinii, apare deficit de acid folic. S-a raportat că antiepilepticele agravează deficitul de acid folic. Este posibil ca, la nou-născuţii ale căror mame au urmat tratament cu antiepileptice, acest deficit să contribuie la creşterea incidenţei malformaţiilor observate la naştere. Prin urmare, înainte şi în timpul sarcinii se recomandă o suplimentare a acidului folic. De asemenea, se recomandă administrarea vitaminei K1, atât în ultimele săptămâni de sarcină cât şi la nou născut, pentru a evita apariţia hemoragiei. La nou născut, au fost raportate câteva cazuri de convulsii şi/sau deprimare respiratorie, asociate cu administrarea la mamă a carbamazepinei concomitent cu alte anticonvulsivante. S-au raportat câteva cazuri de vărsături, diaree şi/sau scădere a apetitului alimentar la nou născut, asociate cu utilizarea carbamazepinei de către mamă. Aceste reacţii pot reprezenta un sindrom de abstinenţă la nou născut. Alăptarea Carbamazepina şi metabolitul său activ se excretă în lapte (aproximativ 25 până la 60% din concentraţia plasmatică). Trebuie evaluate avantajele unei alăptări la sân comparativ cu probabilitatea de apariţie a reacţiilor adverse la sugar. În timpul tratamentului cu carbamazepină alăptarea este posibilă, cu condiţia de a se supraveghea apariţia unor eventuale reacţii adverse la sugar (de exemplu: scăderea câştigului în greutate, somnolenţă excesivă, reacţii cutanate alergice). Dacă apar reacţii adverse, alăptarea trebuie întreruptă. Au fost raportate câteva cazuri de hepatită colestatică la nou-născuţi expuşi la carbamazepină prenatal sau cu ocazia alăptării. Prin urmare, copiii alăptaţi ale căror mame sunt tratate cu carbamazepină trebuie să fie monitorizate cu atenţie pentru a detecta eventuale reacţii adverse hepatobiliare. Fertilitatea Foarte rar s-au raportat cazuri de disfuncţie sexuală, de exemplu disfuncţie erectilă sau scăderea libidoului, afectare a fertilităţii masculine şi/sau spermatogenezei.