Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

RCP · THROMBOREDUCTIN 0,5 mg

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): THROMBOREDUCTIN 0,5 mg
  • Cod ATC: L01XX35
  • Forma farmaceutică: capsule
  • Concentrație: 0,5mg
  • Deținătorul autorizației: AOP ORPHAN PHARMACEUTICALS GMBH - AUSTRIA

Acțiune farmacologică

ALTE ANTINEOPLAZICE ALTE ANTINEOPLAZICE

Doze și mod de administrare

Doze

Tratamentul cu Thromboreductin trebuie iniţiat de medici cu experienţǎ în tratarea pacienţilor cu trombocitemie esenţialǎ. Doza de Thromboreductin trebuie individualizată pentru fiecare pacient si trebuie să fie monitorizată de către medic.

Doza inițială recomandată de Thromboreductin este de 0,5 până la 1,0 mg pe zi Doza inițială trebuie menținută cel puțin o săptămână. După o săptămână, doza poate fi ajustată individual pentru a obține cea mai mică doză necesară pentru a menține numărul de trombocite <600 x 10 9/l. Numărul ideal de trombocite se situează între 150 x 10 9/l și 400 x 10 9/l. O creștere a dozei zilnice nu trebuie să depășească 0,5 mg pe săptămână, iar doza unică maximă nu trebuie să depășească 2,5 mg. Nu trebuie administrată o doză mai mare de 5 mg pe zi. Dacă doza zilnică totală este mai mare de 0,5 mg pe zi, Thromboreductin trebuie să se administreze de două ori pe zi (la fiecare 12 ore) sau de trei ori pe zi (la fiecare 8 ore). Efectul tratamentului cu Thromboreductin trebuie controlat în mod regulat (vezi pct. 4.4). La inițierea tratamentului, numărul de trombocite trebuie verificat săptămânal până la atingerea răspunsului optim individual (normalizarea numărului de trombocite sau o reducere la <600 x 109/l). După aceea, numărul de trombocite trebuie monitorizat la intervale regulate, în funcție de disponibilitatea medicilor.

În mod normal, o scădere a numărului de trombocite poate fi observată în decurs de 14 până la 21 de zile după inițierea tratamentului. La majoritatea pacienților, un răspuns terapeutic adecvat poate fi atins și menținut cu o doză cuprinsă între 1 și 3 mg pe zi.

Thromboreductin este destinat utilizării continue. La întreruperea tratamentului cu Thromboreductin, numărul de trombocite va crește în decurs de 4 până la 8 zile și în intervalul 10-14 zile se vor atinge valorile pre-terapiei.

Vârstnici Pentru tratamentul cu anagrelidă al pacienților vârstnici, nu au fost necesare modificări ale dozelor în funcţie de vârstă.

Insuficiență renală Nu există date farmacocinetice specifice pentru această categorie de pacienți. Prin urmare, potențialele riscuri și beneficii ale terapiei cu anagrelidă la pacienții cu insuficiență renală, trebuie evaluate înainte de începerea tratamentului (vezi pct. 4.3, 4.4 și 5.1). Tratamentul cu anagrelidă la pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei <30 ml/minut) este contraindicat (vezi pct. 4.3).

Insuficiență hepatică Nu există date farmacocinetice specifice pentru această categorie de pacienți. Metabolismul hepatic reprezintă calea cea mai importantă pentru clearance-ul medicamentului și funcția hepatică și, prin urmare, poate fi de așteptat să influențeze acest proces. Înainte de începerea tratamentului cu anagrelidă la pacienții cu insuficiență hepatica ușoară, trebuie luate în considerare potențiale riscuri și avantajele unei astfel de terapii (vezi pct. 4.3 și 4.4). Tratamentul cu anagrelidă la pacienții cu insuficiență hepatică moderată sau severă este contraindicat (vezi pct. 4.3).

Copii și adolescenți Siguranța și eficacitatea tratamentului cu anagrelidă la copiii cu vârsta de până la 18 ani nu a fost stabilită. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 5.2, dar nu se pot face recomandări privind posologia.

Mod de administrare

Pentru utilizare orală, capsulele de Thromboreductin trebuie înghițite întregi, cu o cantitate suficientă de lichid.

Interacțiuni

Până în prezent, au fost realizate studii farmacocinetice şi/sau farmacodinamice limitate care să investigheze posibilele interacţiuni între Thromboreductin şi alte medicamente. Urmǎtoarele medicamente au fost folosite concomitent cu Thromboreductin: acid acetilsalicilic, acetaminofen, beta-blocante, inhibitori ACE, clopridogrel, cumarină, acid folic, amlodipină, carbamazepină, hidroclorotiazidă, indapamină, furosemid, fier, isosorbit mononitrat, levotiroxină Na, simvastatină, ticlopidină, ranitidinǎ, hidroxiuree, allopurinol şi digoxinǎ. Cu excepţia acidului acetilsalicilic (risc sporit de sângerare), nu au fost observate interacţiuni semnificative. Efectele altor substanţe asupra anagrelidei: • Anagrelida este metabolizată primar de CYP1A2. Este cunoscut faptul că CYP1A2 este inhibată de diverse medicamente, inclusiv de fluvoxamină şi ciprofloxacină, şi că astfel de medicamente pot avea teoretic influenţă negativă asupra clearance-ului anagrelidei. Inductorii CYP1A2 (cum ar fi omeprazolul) pot reduce expunerea la anagrelidă (vezi pct. 5.2). • Studiile de interacţiune in vivo la om au demonstrat că digoxina şi warfarina nu afectează proprietăţile farmacocinetice ale anagrelidei. • Se recomandă prudenţă atunci când se administrează anagrelidă la pacienții ce iau concomitent medicamente care pot prelungi intervalul QTc și hipokaliemia. Efectele anagrelidei asupra altor substanţe: • Anagrelida demonstrează o activitate inhibitorie oarecum limitată asupra CYP1A2, care poate prezenta un potenţial teoretic de interacţiune cu alte medicamente administrate concomitent, cu care are un mecanism de clearance comun, de exemplu, teofilina. • Anagrelida este un inhibitor de PDE III. Efectele medicamentelor cu proprietăţi similare, cum ar fi substanţele inotrope milrinona, enoximona, amrinona, olprinona şi cilostazolul pot fi crescute de anagrelidă. • Un studiu in vitro asupra sângelui uman a demonstrat că efectele antiagregante ale acidului acetilsalicilic sunt sporite suplimentar, dar nu sinergic de prezenţa anagrelidei. La dozele recomandate pentru utilizare în tratamentul trombocitemiei esenţiale, anagrelida poate teoretic spori efectele altor medicamente care inhibă sau modifică funcţia trombocitară, de exemplu, acidul acetilsalicilic. Administrarea concomitentă a unor doze repetate de anagrelidă şi acid acetilsalicilic poate crește efectele de agregare antitrombocitară ale fiecărui medicament în parte, în comparaţie cu administrarea acidului acetilsalicilic singur. De aceea, ca urmare a lipsei de date pe pacienţi cu tremor esenţial (TE), riscurile potenţiale ale utilizării concomitente a anagrelidei şi a acidului acetilsalicilic, în special la pacienţii cu risc ridicat de hemoragie, trebuie să fie evaluate înainte de iniţierea tratamentului. • Anagrelida poate provoca tulburări intestinale la unii pacienţi şi influența absorbţia anticoncepţionalelor orale pe bază de hormoni. Interacţiunile cu alimentele Alimentele întârzie absorbţia anagrelidei, însă nu modifică semnificativ expunerea sistemică. Efectele alimentelor asupra biodisponibilităţii nu sunt considerate relevante clinic pentru utilizarea anagrelidei. S-a demonstrat că sucul de grapefrut inhibă CYP1A2 şi poate reduce astfel clearance-ul anagrelidei.

Sarcină și alăptare

Sarcina Nu există date suficiente cu privire la administrarea la oameni, în cursul sarcinii. Studiile la animale au relevat o toxicitate asupra reproducerii la doze foarte mari (vezi pct. 5.3). Potențialul risc la om este necunoscut şi de aceea, Thromboreductin nu este recomandat în timpul sarcinii. Dacă în timpul sarcinii se utilizează Thromboreductin sau dacă pacienta ramâne gravidă în cursul utilizării medicamentului, ea trebuie să fie informată cu privire la riscul potenţial pentru făt. Femeile cu potenţial de graviditate Femeile aflate la vârsta fertile trebuie să folosească metode contraceptiveadecvate în timpul tratamentului cu anagrelidă. Alăptarea Nu se cunoaşte dacă anagrelida este excretată în laptele uman. Datele disponibile la animale au evidențiat excreția de anagrelidă/metaboliți în lapte. Nu poate fi exclus un risc pentru nou-născut/sugar. Alăptarea trebuie întreruptă în timpul tratamentului cu anagrelidă. Fertilitatea Nu sunt disponibile date privind efectul anagrelidei asupra fertilității la om. La șobolanii masculi, nu a existat niciun efect asupra fertilității sau performanței de reproducere. La șobolanii femele, utilizând doze care depășesc intervalul terapeutic, anagrelida a întrerupt implantarea (vezi pct. 5.3).

Insuficiență renală

Insuficiență renală Nu există date farmacocinetice specifice pentru această categorie de pacienți. Prin urmare, potențialele riscuri și beneficii ale terapiei cu anagrelidă la pacienții cu insuficiență renală, trebuie evaluate înainte de începerea tratamentului (vezi pct.