RCP · TELASSMO 80 mg/5 mg

Doze

Doza recomandată de Telassmo este de un comprimat pe zi.

Combinația în doză fixă nu este recomandată ca tratament inițial.

Atunci când este adecvat din punct de vedere clinic poate fi luată în considerare schimbarea directă a monoterapiei cu combinaţia în doză fixă. Doza de Telassmo trebuie să fie aceeași cu dozele componentelor individuale administrate la momentul schimbării.

Doza zilnică maximă recomandată de amlodipină este de 10 mg, iar doza zilnică maximă recomandată de telmisartan este de 80 mg.

Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici, însă creșterea dozei trebuie efectuată cu atenție (vezi pct. 4.4 și 5.2).

Insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată nu este necesară ajustarea dozelor. La pacienţii cu insuficienţă renală severă sau care efectuează şedinţe de hemodializă experienţa disponibilă este limitată. Se recomandă prudenţă la administrarea telmisartan/amlodipină, deoarece amlodipina şi telmisartanul nu sunt dializabile (vezi şi pct. 4.4).

Insuficienţă hepatică

Telassmo este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3).

Telmisartan/amlodipină trebuie administrat cu prudenţă pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, deoarece nu au fost stabilite recomandări de dozaj. Pentru telmisartan, doza nu trebuie să depăşească 40 mg o dată pe zi (vezi pct. 4.4).

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea administrării de telmisartan/amlodipină la copii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani nu sunt stabilite. Nu sunt disponibile date cu privire la administrarea la această grupă de vârstă.

Mod de administrare

Telassmo poate fi administrat cu sau fără alimente. Se recomandă administrarea Telassmo cu o cantitate suficientă de lichid.

Interacțiuni legate de telmisartan Digoxină Când telmisartan a fost administrat concomitent cu digoxină, au fost observate creşterea valorii mediane a concentraţiei plasmatice maxime a digoxinei (49%) şi a concentraţiei minime (20%). La iniţierea, modificarea şi întreruperea tratamentului cu telmisartan, se vor monitoriza concentraţiile plasmatice ale digoxinei, pentru a menţine concentraţiile plasmatice în limita terapeutică. Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron, telmisartanul poate provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării concomitente cu alte medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim. Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se administrează combinaţiile de tratament/asocierile terapeutice mai sus menţionate. Riscul este mare în special la asocierea cu diuretice care economisesc potasiul şi când se asociază cu substituenţi de sare care conţin potasiu. De exemplu, o asociere cu inhibitori ECA sau AINS prezintă un risc mai mic dacă se respectă întocmai precauţiile pentru utilizare. Nu se recomandă administrarea concomitentă Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu Antagoniştii receptorilor angiotensinei II, cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu indusă de diuretice. Diuretice care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid, suplimente de potasiu sau substituenţi de sare care conţin potasiu pot duce la o creştere semnificativă a concentraţiilor plasmatice de potasiu. Dacă, din cauza unei hipokaliemii justificate, este recomandată asocierea, acestea trebuie folosite cu prudenţă şi cu o frecventă monitorizare a concentraţiilor plasmatice de potasiu. Litiu În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale concentraţiei plasmatice a litiului şi ale toxicitatăţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice de litiu, dacă folosirea acestei asocieri se dovedeşte a fi necesară. Administrarea concomitentă necesită precauţie Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în doze terapeutice anti-inflamatoare recomandate, inhibitorii COX-2 şi AINS ne-selective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor angiotensinei II. La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţia renală compromisă), co-administrarea de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza, poate duce la o deteriorare ulterioară a funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea, combinaţia trebuie administrată cu precauţie, în special la vârstnici. După începerea tratamentului asociat şi, în continuare periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale. Ramipril În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a dus la creşterea de până la 2,5 ori a ASC0-24 şi a Cmax a ramiprilului şi a ramiprilatului. Relevanţa clinică a acestei observaţii nu este cunoscută. Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă) Dacă pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemid (diuretic de ansă) şi hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se începe administrarea de telmisartan, se poate produce o depleţie a volumului şi un risc de hipotensiune. Se va lua în considerare la administrarea concomitentă. Alte medicamente antihipertensive Efectul de scădere a tensiunii arteriale al telmisartanului poate fi potențat prin utilizarea concomitentă a altor medicamente antihipertensive. Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină- angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze efectele hipotensive ale antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină. În plus, hipotensiunea ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau antidepresive. Corticosteroizi (administrare sistemică) Reducerea efectului antihipertensiv. Interacţiuni legate de amlodipină Efectele altor medicamente asupra amlodipinei Inhibitori ai izoenzimei CYP3A4 Utilizarea concomitentă a amlodipinei şi inhibitorilor puternici sau moderaţi ai izoenzimei CYP3A4 (inhibitori ai proteazelor, antifungice azolice, macrolide, ca eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem) poate determina o creştere semnificativă a concentraţiilor plasmatice ale amlodipinei, crescând riscul de hipotensiune arterială. Expresia clinică a modificărilor PK pot fi mai importante la vârstnici. Prin urmare, poate fi necesară monitorizarea clinică şi ajustarea dozelor. Inductori ai izoenzimei CYP3A4 La administrarea concomitentă de inductori cunoscuți ai CYP3A4, concentrația plasmatică a amlodipinei poate varia. De aceea, tensiunea arterială trebuie monitorizată și trebuie avută în vedere ajustarea dozei, atât în timpul, cât și după administrarea concomitentă, în special în cazul unor inductori CYP3A4 puternici (de exemplu, rifampicină, sunătoare - Hypericum perforatum). Grapefrut și suc de grepfrut Administrarea amlodipinei cu grepfrut sau suc de grepfrut nu este recomandată, deoarece bidisponibilitatea acesteia poate creşte la unii pacienți, determinând accentuarea efectului antihipertensiv. Dantrolen perfuzabil La animale s-a observat fibrilaţie ventriculară şi colaps cardiovascular cu sfârşit letal, în asociere cu hiperkaliemie după administrarea verapamil şi dantrolen i.v. Din cauza riscului de hiperkaliemie, se recomandă evitarea administrării concomitente de blocante ale canalelor de calciu, cum este amlodipina, la pacienţii susceptibli la hipertermie malignă şi în tratamentul hipertermiei maligne. Efectele amlodipinei asupra altor medicamente Alți agenți antihipertensivi Efectele de scădere a tensiunii arteriale ale amlodipinei se cumulează cu efectele de scădere a tensiunii arteriale ale altor medicamente cu proprietăți antihipertensive. Tacrolimus Există un risc de creștere a concentrațiile plasmatice de tacrolimus în cazul administrării concomitente cu amlodipină, dar mecanismul farmacocinetic al acestei interacțiuni nu este pe deplin cunoscut. Pentru a evita apariția toxicității la un pacient tratat cu tacrolimus, administrarea concomitentă de amlodipină necesită monitorizarea concentrațiilor plasmatice de tacrolimus și ajustarea dozei acestuia atunci când este cazul. Inhibitori ai mTOR (Mechanistic Target of Rapamycin) Inhibitorii mTOR, cum sunt sirolimus, temsirolimus și everolimus, sunt substraturi ale enzimei CYP3A. Amlodipina este un inhibitor CYP3A slab. La administrarea concomitentă cu inhibitori mTOR, amlodipina poate crește concentrația plasmatică a inhibitorilor mTOR. Ciclosporină Nu au fost efectuate studii privind interacțiunile medicamentoase la administrarea de ciclosporină și amlodipină la voluntari sănătoși sau la alte grupe de populație, cu excepția pacienților cu transplant renal, la care au fost observate variații ale concentrației plasmatice a ciclosporinei (în medie cu 0% până la 40%). Trebuie luată în considerare monitorizarea concentrațiilor plasmatice ale ciclosporinei la pacientii cu transplant renal în tratament cu amlodipină, și reducerea dozei de ciclosporină, dacă este necesar. Simvastatină Administrarea concomitentă a unor doze repetate de amlodipină 10 mg şi simvastatină 80 mg a determinat o creştere de 77% a concentraţiei plasmatice de simvastatină, comparativ cu monoterapia cu simvastatină. La pacienţii în tratament cu amlodipină, trebuie limitată doza de simvastatină la 20 mg pe zi. În studiile clinice de interacţiune medicamentoasă, amlodipina nu a avut efect asupra farmacocineticii atorvastatinei, digoxinei sau warfarinei.

Sarcina Utilizarea Telassmo nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Telassmo este contraindicat în al doilea și al treilea trimestru de sarcină, din cauza componentei telmisartan (vezi pct. 4.3 și 4.4). Telmisartan Nu există date adecvate privind utilizarea telmisartanului la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ECA în timpul primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a riscului nu poate fi exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului tratamentului cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia cazurilor în care continuarea tratamentului cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit, în cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ. Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrului doi şi trei de sarcină induce la fetotoxicitate om (diminuarea funcţiei renale, volum deficitar al lichidului amniotic, întârzierea procesului de osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune, hiperkaliemie). (Vezi şi pct. 5.3). Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a apărut din perioada trimestrului doi de sarcină, se recomandă investigarea funcţiei renale şi a craniului cu ultrasunete. Nou-născuţii ale căror mame au luat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub atentă observaţie din cauza hipotensiunii arteriale (vezi şi pct. 4.3 şi 4.4). Amlodipină Siguranţa administrării amlodipinei în timpul sarcinii la om nu a fost determinată. Studiile la animale, la administrarea de doze mari, au evidenţiat toxicitate asupra sistemului reproducător (vezi pct. 5.3). Alăptarea Nu este recomandată utilizarea Telassmo şi sunt de preferat tratamente alternative cu profil de siguranţă mai bine stabilit, mai ales în cazul alăptării unui nou-născut sau unui prematur. Amlodipina se excretă în laptele uman. Proporția dozei materne primite de sugar a fost estimată într- un interval interquartilic de 3 - 7%, cu o valoare maximă de 15%. Nu se cunoaște efectul amlodipinei asupra sugarului. Nu există date privind utilizarea telmisartanului în timpul alăptării. Fertilitatea Telmisartan În studiile preclinice nu au fost observate efecte ale telmisartanului asupra fertilităţii masculine şi feminine. Amlodipină La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu, au fost observate modificări biochimice reversibile ale capului spermatozoizilor. Datele clinice sunt insuficiente în ceea ce priveşte potenţialul efect al amlodipinei asupra fertilităţii. Într-un studiu efectuat la şobolani au fost descoperite reacţii adverse la masculi (vezi pct. 5.3).