RCP · TALLITON 6,25 mg

Doze

Hipertensiune arterială

Adulţi:

Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol o dată pe zi, în primele 2 zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol, o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută treptat, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la doza maximă zilnică de 50 mg carvedilol, administrată o dată pe zi sau în doze divizate.

Vârstnici:

Pentru vârstnici, doza de 12,5 mg asigură un control satisfăcător în unele cazuri. Dacă răspunsul terapeutic nu este adecvat, doza poate fi crescută treptat, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la doza maximă zilnică recomandată de 50 mg carvedilol, administrată o dată pe zi sau în doze divizate.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea administrării carvedilolului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.

Angină pectorală cronică stabilă

Adulţi:

Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi, în primele 2 zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol de două ori pe zi. Conform datelor din literatura de specialitate, doza de carvedilol recomandată pentru tratarea anginei pectorale cronice stabile este de 50 mg de două ori pe zi.

Vârstnici:

Doza iniţială recomandată este de 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi. Ulterior, tratamentul se continuă cu doza de 25 mg de două ori pe zi, care este doza zilnică maximă recomandată.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea administrării carvedilolului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.

Insuficienţă cardiacă cronică

Iniţierea terapiei cu carvedilol trebuie făcută sub atenta supraveghere a medicului, ca urmare a evaluării riguroase a condiţiei pacientului.

Doza trebuie crescută treptat în funcţie de cerinţele individuale.

Înaintea oricărei modificări a dozei, pacientul trebuie evaluat clinic de un specialist cu experienţă în managementul insuficienţei cardiace pentru a stabili dacă statusul clinic al pacientului a rămas stabil. Doza de carvedilol nu trebuie crescută în cazul unui pacient a cărui insuficienţă cardiacă s-a deteriorat de la ultima vizită, sau care prezintă semne de decompensare sau insuficienţă cardiacă cronică instabilă.

În cazul pacienţilor cu tratament asociat cu diuretice şi/sau digoxină şi/sau inhibitori ai enzimei de conversie, dozele pentru celelalte medicamente administrate trebuie stabilite înaintea iniţierii tratamentului cu carvedilol.

Adulţi

Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 3,125 mg de două ori pe zi, timp de 2 săptămâni. Dacă această doză este bine tolerată, se poate creşte progresiv, la intervale de minim 2 săptămâni, până la 6,25 mg de două ori pe zi, apoi la 12,5 mg de două ori pe zi şi apoi la 25 mg carvedilol de două ori pe zi. Doza trebuie crescută până la cea mai mare doză tolerată de pacient.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă şi cu greutate sub 85 kg, doza maximă recomandată este de 25 mg de două ori pe zi şi la pacienţii cu insuficienţă cardiacă uşoară sau medie şi cu greutate peste 85 kg doza maximă recomandată este de 50 mg carvedilol de două ori pe zi.

În timpul creşterii dozelor la pacienţii cu o tensiune arterială sistolică <100 mmHg, se poate produce deteriorarea/ afectarea funcţiei renale şi/sau cardiace. De aceea, înaintea oricărei creşteri a dozei la aceşti pacienţi, trebuie evaluată de către un medic, funcţia renală şi eventualele simptome de agravare a insuficienţei cardiace sau vasodilataţiei.

Agravarea temporară a insuficienţei cardiace, vasodilatației sau retenţia de lichide trebuie tratată prin ajustarea dozei de diuretic sau a inhibitorilor enzimei de conversie, sau poate fi necesară scăderea dozei de carvedilol sau chiar întreruperea temporară a tratamentului. În aceste condiţii, doza de carvedilol nu trebuie crescută, până când simptomele de agravare a insuficienţei cardiace sau vasodilatației nu au fost stabilizate.

Dacă tratamentul cu carvedilol este întrerupt pentru o perioadă mai lungă de 2 săptămâni, el trebuie reinițiat de la doza de 3,125 mg carvedilol de două ori pe zi, care se va creşte progresiv conform recomandărilor de mai sus.

Vârstnici:

Pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele carvedilolului şi trebuie monitorizaţi cu atenţie. Similar altor beta-blocante şi, în special la pacienţii cu afecţiuni coronariene, întreruperea administrării de carvedilol trebuie efectuată treptat.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea administrării carvedilolului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.

Insuficienţă hepatică

Doza de carvedilol trebuie redusă la pacienţii cu insuficienţă hepatică. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă carvedilolul este contraindicat (vezi pct. 4.3).

Pacienţi cu insuficienţă renală

La pacienţii cu valoarea tensiunii arteriale sistolice peste 100 mm Hg nu este necesară ajustarea dozei (vezi şi pct. 4.4).

Mod de administrare

Administrare orală

Comprimatele trebuie administrate cu suficient lichid. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă comprimatele trebuie administrate cu alimente, pentru ca absorbţia medicamentului să fie mai lentă şi să se reducă riscul apariţiei hipotensiunii arteriale ortostatice.

Au fost raportate atât interacţiuni farmacodinamice cât şi farmacocinetice cu beta-blocantele. Interacţiuni farmacocinetice Carvedilolul este un substrat precum şi un inhibitor al glicoproteinei P. Prin urmare, biodisponibilitatea medicamentelor transportate de către glicoproteina P poate fi crescută în cazul administrării concomitente de carvedilol. În plus biodisponibilitatea carvedilolului poate fi modificată de către inductori sau inhibitori ai glicoproteinei P. Inhibitorii precum şi inductorii enzimatici ai CYP 2D6 şi CYP2C9 pot modifica stereoselectiv metabolizarea carvedilolului, ducând la concentraţii plasmatice crescute sau scăzute a formei R şi S a carvedilolului. Mai jos, sunt prezentate unele exemple observate la pacienţi sau subiecţi sănătoşi, dar lista nu este completă. Digoxină: Concentraţiile plasmatice ale digoxinei pot fi crescute cu aproximativ 15% când digoxina şi carvedilolul sunt administrate concomitent. Atât digoxina cât şi carvedilolul încetinesc conducerea atrio-ventriculară. Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a digoxinei în cazul iniţierii, ajustării sau întreruperii tratamentului cu carvedilol (vezi pct 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare). Ciclosporină: Două studii realizate la pacienţi cu transplant renal şi cardiac trataţi cu ciclosporină pe cale orală au arătat o creştere a concentraţiei plasmatice de ciclosporină după iniţierea tratamentului cu carvedilol. La aproximativ 30% din pacienţi, a fost necesară reducerea dozei de ciclosporină pentru a menţine concentraţia terapeutică de ciclosporină, în timp ce la ceilalţi pacienţi nu a fost necesară o ajustare a dozei. Pentru a menţine nivelurile terapeutice ale ciclosporinei este necesară o reducere în medie cu 10-20% a dozei de ciclosporină. Prin urmare, datorită variaţiilor mari posibile ale concentraţiei plasmatice ale ciclosporinei se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiei plasmatice de ciclosporină după iniţierea tratamentului cu carvedilol, şi, dacă este necesar, ajustarea dozelor. Rifampicină: Într-un studiu realizat la 12 subiecţi sănătoşi, administrarea rifampicinei a scăzut concentraţia plasmatică a carvedilolului cu până la 70% probabil prin inducerea glicoproteinei P determinând o scădere a absorbţiei intestinale a carvedilolului. Amiodaronă: La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, amiodarona a scăzut clearance-ul S-carvedilolului probabil prin inhibarea CYP2C9. Concentraţia plasmatică medie a R-carvedilolului nu a fost alterată. În consecinţă, există un risc potenţial de acţiune beta-blocantă crescută determinată de creşterea concentraţiei plasmatice a S-carvedilolului. Fluoxetină: În cadrul unui studiu randomizat, încrucişat realizat la 10 pacienţi cu insuficienţă cardiacă, administrarea concomitenă de fluoxetină (inhibitor al CYP2D6), a determinat inhibiţia stereoselectivă a metabolizării carvedilolului cu o creştere de 77% a valorii medii a ASC a enantiomerului R+. Cu toate acestea, nu s-au observat diferenţe în ceea ce priveşte evenimentele adverse, tensiunea arterială sau frecvenţa cardiacă între grupele de tratament. Hidroxid de aluminiu, colestiramină: absorbţia de carvedilol este redusă dacă se folosesc concomitent. Interacţiuni farmacodinamice Insulină sau antidiabetice orale: Medicamentele cu acţiune beta-blocantă pot intensifica efectul de reducere a glicemiei al insulinei şi antidiabeticelor orale. Simptomele hipoglicemiei pot fi mascate sau atenuate (în special tahicardia). De aceea, la pacienţii trataţi cu insulină şi antidiabetice orale se recomandă monitorizarea regulată a glicemiei (vezi pct. 4.4). Agenţi de depleţie ai catecolaminelor: Pacienţii care utilizează atât un medicament cu proprietăţi beta- blocante cât şi un medicament care poate produce depleţia catecolaminelor (de exemplu: rezerpina sau inhibitori ai monoaminoxidazelor) trebuie urmăriţi atent pentru semne de hipotensiune arterială şi/sau bradicardie severă. Verapamil, diltiazem, amiodaronă sau alte antiaritmice: Aceste medicamente, în asociere cu carvedilolul, pot creşte riscul tulburărilor de conducere atrio-ventriculară (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare). S-au observat cazuri de bradicardie severă sau blocaj cardiac în cazul administrării concomitente de carvedilol şi inhibitori ai canalelor de calciu de tipul verapamil sau diltiazem, sau antiaritmice de clasa I. Injectarea de verapamil poate produce hipotensiune marcantă şi asistole. Amiodarona potenţează riscul de aritmii ventriculare. Clonidină: Tensiunea arterială trebuie monitorizată dacă carvedilolul este utilizat concomitent cu clonidină. Administrarea concomitentă de clonidină şi medicamente cu proprietăţi beta-blocante poate potenţa efectele de scădere a tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac. În cazul finalizării unui tratament cu medicamente cu proprietăţi beta-blocante şi clonidină, trebuie oprită mai întâi administrarea de beta-blocante. Tratamentul cu clonidină poate fi întrerupt câteva zile mai târziu prin reducerea treptată a dozei. Blocante ale canalelor de calciu (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare). Au fost raportate cazuri izolate de tulburări de conducere (rar cu afectare hemodinamică) la administrarea concomitentă de carvedilol şi diltiazem. Similar altor medicamente cu proprietăţi beta-blocante, este necesară monitorizarea atentă a ECG şi a tensiunii arteriale în cazul administrării concomitente de carvedilol şi blocante ale canalelor de calciu de tipul verapamilului şi diltiazemului. Antimalarice: antimalaricele cresc riscul de bradicardie. Simpatomimetice: Carvedilolul poate potenţa sau reduce efectul presor al adrenalinei (epinefrinei). Tratamentul îndelungat cu beta-blocante poate diminua efectul adrenalinei folosit în terapia de desensibilizare (vezi pct. 4.4). Bronhodilatatoarele beta-agoniste: Beta-blocantele cardio-neselective se opun efectului bronhodilatator al medicamentelor bronhodilatatoare beta-agoniste. Se recomandă monitorizarea atentă a pacienţilor. Antihipertensive: Similar altor medicamente cu acţiune beta-blocantă, carvedilolul poate potenţa efectul altor medicamente administrate concomitent cu activitate antihipertensivă (de ex. Antagonişti ai receptorilor alfa1) sau cu activitate hipotensivă ca parte a profilului lor de reacţii adverse. Medicamente anestezice: în timpul anesteziei se recomandă monitorizare atentă a semnelor vitale datorită efectelelor sinergice inotrop negative şi hipotensoare ale carvedilolului şi a medicamentelor anestezice (vezi pct. 4.4 Atenţionări si precauţii speciale pentru utilizare). Antiinflamatoare nesteroidiene : Utilizarea concomitentă a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) şi blocante beta-adrenergice, poate avea ca rezultat o creştere a tensiunii arteriale şi control scăzut al tensiunii arteriale. Inhibitori ai enzimei de conversie, diuretici, inhibitori ai canalelor de calciu, alprostadil: monitorizarea periodică a tensiunii arteriale trebuie efectuată datorită posibilului efect crescut hipotensiv.

Sarcina Nu există o experienţă în ceea ce priveşte administrarea de carvedilol femeilor gravide. Studiile la animale sunt insuficiente pentru evidenţierea efectelor asupra sarcinii, dezvoltarea embrionului/fetusului sau dezvoltării postnatale (vezi pct. 5.3). Potenţialul risc pentru oameni nu este cunoscut. Carvedilolul nu trebuie utilizat în sarcină decât dacă beneficiul potențial depăşeşte riscul potențial. Blocantele beta-adrenergice scad perfuzia placentară, având ca rezultat deces intrauterin al fătului sau naştere imatură și prematură. În plus, la făt şi nou născut pot să apară reacţii adverse (în special hipoglicemie și bradicardie). Riscul complicaţiilor cardiace şi pulmonare creşte în timpul naşterii şi postpartum. Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat vreun efect teratogenic pentru carvedilol (vezi pct 5.3). Alăptarea Conform studiilor la animale carvedilolul şi metaboliţii acestuia se excretă în lapte. Nu se cunoaşte dacă carvedilolul se excretă în laptele uman. Alăptarea nu este recomandată pe perioada administrării de carvedilol.