RCP · TAGREMIN 400mg/80mg
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): TAGREMIN
- Cod ATC: J01EE01
- Forma farmaceutică: comprimate
- Concentrație: 400mg/80mg
- Deținătorul autorizației: ZENTIVA S.A. - ROMANIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani: doza recomandată este de 2 comprimate de două ori pe zi, la interval de 12 ore.
Această doză este echivalentă cu 6 mg trimetoprim şi 30 mg sulfametoxazol pe kg-corp şi zi.
Tratamentul trebuie continuat încă două zile după dispariţia simptomelor; în majoritatea cazurilor tratamentul este necesar cel puţin 5 zile.
Dacă după 7 zile de la începerea tratamentului nu apare nicio îmbunătăţire din punct de vedere clinic, pacientul trebuie reevaluat.
Ca o alternativă la dozele standard în infecţiile acute necomplicate ale tractului urinar inferior, tratamentul pe termen scurt cu o durată de 1 până la 3 zile s-a demonstrat eficient.
Vârstnici: vezi pct. 4.4.
Dacă nu se prevede altfel, se respectă dozele uzuale.
Insuficienţă hepatică:
Nu sunt disponibile date referitoare la dozele administrate în caz de insuficienţă hepatică.
Recomandări speciale de dozare (se aplică dozele uzuale, dacă nu se prevede altfel):
Insuficienţă renală:
La pacienţii adulţi şi copii peste 12 ani (nu sunt disponibile informaţii pentru copii cu vârsta sub 12 ani) cu insuficienţă renală doza se ajustează în funcţie de clearance-ul creatininei.
| Clearance-ul creatininei | Doza recomandată |
|---|---|
| > 30 ml/minut | Doza uzuală |
| 15 - 30 ml/minut | ½ din doza uzuală |
| < 15 ml/minut | Nu se recomandă. |
Se recomandă măsurarea concentraţiei plasmatice a sulfametoxazolului la intervale de 2-3 zile, pe probe recoltate la 12 ore după administrare. Dacă valorile concentraţiei sulfametoxazolului total depăşesc 150 micrograme/ml, tratamentul trebuie întrerupt până când valorile concentraţiei scad sub 120 micrograme/ml.
Tratament
Tratamentul infecţiilor cu Pneumocystis jiroveci: doza uzuală este de 20 mg trimetoprim/kg-corp şi zi şi 100 mg sulfametoxazol/kg-corp şi zi, divizate în două sau mai multe doze.
Tratamentul nocardiozei: 6-8 comprimate pe zi timp de maxim 3 luni.
Tratamentul şi profilaxia toxoplasmozei: se aplică schemele recomandate pentru profilaxia infecţiilor cu Pneumocystis jiroveci.
Profilaxie:
Adulţi
Profilaxia infecţiilor cu Pneumocystis jiroveci: se vor aplica următoarele scheme de tratament: 2 comprimate pe zi, timp de 7 zile, sau 2 comprimate pe zi, de trei ori pe săptămână, în zile alternative, sau 2 comprimate de două ori pe zi, de trei ori pe săptămână, în zile alternative.
Copii cu vârsta peste 12 ani:
În perioadele de risc sunt recomandate următoarele scheme de tratament (vezi pct. 4.2 Doze uzuale recomandate pentru copii în infecţiile acute):
- Doza uzuală divizată în două prize, 7 zile pe săptămână
- Doza uzuală divizată în două prize, de 3 ori pe săptămână în zile alternative
- Doza uzuală divizată în două prize, de 3 ori pe săptămână în zile consecutive
- Doza uzuală, ca doză unică, de 3 ori pe săptămână în zile consecutive.
Doza pentru copii este echivalentă cu aproximativ 6 mg trimetoprim și 30 mg sulfametoxazol per kg greutate corporală pe zi.
Tratamentul cu sulfametoxazol și trimetoprim este contraindicat pentru copiii cu vârsta mai mică de 6 săptămâni. Copiii cu vârsta mai mare de 6 săptămâni pot urma tratamentul cu sulfametoxazol și trimetoprim utilizând forme farmaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.
Doza uzuală zilnică este echivalentă cu 150 mg trimetoprim şi 750 mg sulfametoxazol/m2 suprafaţă corporală pe zi. Doza zilnică totală nu ar trebui să depăşească 320 mg trimetoprim şi 1600 mg sulfametoxazol.
Mod de administrare
Tagremin se va administra oral, preferabil în timpul meselor, pentru a minimiza apariţia tulburărilor gastro-intestinale.
Interacțiuni
Trebuie avute în vedere următoarele interacţiuni medicamentoase la administrarea Tagremin în paralel cu următoarele clase de medicamente: Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA): risc de hiperkaliemie gravă. În plus faţă de alte medicamente cunoscute că provoacă hiperkaliemie, administrarea concomitentă de trimetoprim/sulfametoxazol (co-trimoxazol) şi spironolactonă poate determina hiperkaliemie relevantă clinic. Anestezice: risc crescut de methemoglobinemie la asocierea sulfamidelor cu prilocaina. Antiaritmice: risc crescut de aritmii ventriculare la socierea cu amiodaronă. Concentraţiile plasmatice ale dofetilidei cresc semnificativ la co-administrarea Tagremin, determinând prelungirea intervalului QT indus de dofetilidă şi risc de aritmii. Antibiotice: concentraţiile plasmatice ale Tagreminului şi dapsonei pot creşte la administrare concomitentă. Creşterea concentraţiei dapsonei presupune creşterea toxicităţii acesteia cu risc de methemoglobinemie. La asocierea sulfamidelor cu metenamină există risc crescut de cristalurie. Utilizarea concomitenă a Tagreminului cu rifampicină poate determina creşterea concentraţiei plasmatice a rifampicinei şi scăderea timpului de înjumătăţire plasmatic pentru trimetoprim. Anticoagulante, antidiabetice, antiepileptice: sulfamidele antibacteriene pot creşte efectul, respectiv riscul toxicităţii pentru anticoagulantele cumarinice (acenocumarol şi warfarină) (datorită riscului de hemoragii se recomandă monitorizarea timpului de protrombină şi a INR), sulfamidele antidiabetice (risc de hipoglicemie), fenitoină (prelungirea timpului de înjumătăţire cu accentuarea efectelor; se recomandă monitorizarea atentă a stării pacientului şi a concentraţiei plasmatice a fenitoinei); aceste fenomene sunt produse prin deplasarea de pe proteinele plasmatice şi inhibarea metabolizării medicamentelor respective. Antifolaţi: dacă este necesară administrarea Tagremin la pacienţii care primesc antifolaţi, trebuie luată în considerare administrarea unui supliment de folat. Antimalarice: asocierea cu pirimetamină în doze mai mari de 25 mg pe săptămână creşte riscul de anemie megaloblastică. Antivirale: concentraţii plasmatice crescute pentru lamivudină (trebuie evitate dozele mari de Tagremin administrate concomitent). Administrarea concomitentă cu zidovudina poate creşte riscul toxicităţii hematologice prin inhibarea aditivă a dihidrofolat-reductazei. În cazul în care asocierea este necesară se impune monitorizarea hemogramei. În caz de administrare concomitentă, Tagremin poate creşte concentraţiile plasmatice ale zalcitabinei. Menţinerea pH-ului fiziologic: concentraţiile plasmatice ale trimetoprimului şi/sau procainamidei şi/sau amantadinei pot creşte uni- sau bilateral. Clozapina: administrarea concomitentă trebuie evitată (risc de agranulocitoză letală). Medicamente citotoxice: risc crescut de toxicitate hematologică la asocierea Tagremin cu mercaptopurina şi azatioprina. Sulfamidele antibacteriene pot creşte efectul, respectiv riscul toxicităţii (efetul antifolat) pentru metotrexat (risc de pancitopenie); asocierea este contraindicată. Digoxina: creşterea concentraţiei digoxinei la pacienţii vârstnici. Diuretice: pacienţii vârstnici care primesc în paralel diuretice, în special tiazidă, prezintă un risc crescut de trombocitopenie, cu sau fără purpură. Medicamente imunosupresoare: la pacienţii trataţi concomitent cu Tagremin şi ciclosporină după transplant renal s-a observat o deteriorare reversibilă a funcţiei renale. Administrarea concomitentă cu ciclosporină poate provoca creşterea creatininemiei şi scăderea concentraţiei plasmatice şi a eficacităţii ciclosporinei. Asocierea sulfamidelor antibacteriene cu acidul para-aminobenzoic, procaina şi acidul folic nu este recomandată, deoarece acestea antagonizează acţiunea antibacteriană a sulfamidelor. Mandelamina: asocierea cu mandelamina şi, în general, cu substanţe care acidifică urina favorizează precipitarea sulfamidelor în căile urinare. Asocierea trimetoprimului cu medicamente hiperkaliemiante impune prudenţă, eventual monitorizarea kaliemiei. Teste de laborator Trimetoprimul poate interfera cu dozarea creatininei plasmatice prin metoda acidului picric. Asocierea trimetoprim-sulfametoxazol poate interfera cu dozarea metotrexatului prin metoda legării de proteine. De asemenea, poate interfera în testarea ureei, a glucozei urinare şi a urobilinogenului.
Sarcină și alăptare
Sarcina Administrarea Tagremin la femeia gravidă nu este recomandată, deoarece nu a fost stabilită siguranţa administrării în timpul sarcinii. Tagremin interferă cu metabolismul folatului putând determina efecte teratogene, dacă este administrat în primul trimestru de sarcină. Utilizat în al treilea trimestru de sarcină, Tagremin poate determina hemoliză şi methemoglobinemie, iar la administrare în perioada perinatală poate determina icter nuclear datorită creşterii bilirubinei. Alte tipuri de toxicitate manifestate la nou-născut includ icterul şi anemia hemolitică. Riscul de icter nuclear este mai mare la copiii cu risc crescut de hiperbilirubinemie, cum ar fi copii bolnavi, stresaţi sau prematuri sau cei cu deficienţă de glucozo-6-fosfat dehidrogenază. Alăptarea Deoarece sulfamidele antibacteriene se excretă în laptele matern, alăptarea nou-născuţilor este contraindicată; la sugari se va lua în considerare, fie întreruperea tratamentului, fie întreruperea alăptării. Deşi cantitatea de Tagremin excretată în laptele matern este redusă, există riscul apariţiei icterului nuclear la nou-născutul alăptat care are risc crescut de hiperbilirubinemie.