RCP · SUMAMED 250 mg

Adulţi, inclusiv pacienţi vârstnici, adolescenţi şi copii cu greutatea peste 45 kg În tratamentul infecţiilor căilor respiratorii superioare şi inferioare, infecţiilor cutanate şi ale ţesuturilor moi (cu excepţia eritemului migrator), doza totală de azitromicină este de 1500 mg, timp de 3 zile (500 mg, o dată pe zi).

În tratamentul eritemului migrator: doza totală recomandată este de 3 g azitromicină, distribuită după cum urmează: 1 g azitromicină în prima zi (4 capsule), urmat de 500 mg azitromicină (2 capsule) din ziua a 2-a până în ziua a 5-a.

În infecţiile necomplicate cu transmitere sexuală determinate de Chlamydia trachomatis doza recomandată este de 1000 mg azitromicină (4 capsule), administrată în priză unică.

Insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (clearance-ul creatininei > 40 ml/min) nu este necesară ajustarea dozei. La pacienţi cu clearance al creatininei <40 ml/min, se recomandă prudenţă la administrarea azitromicinei.

Insuficienţă hepatică

Deoarece azitromicina este metabolizată în ficat şi excretată prin bilă, nu se recomandă administrarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. Nu s-au efectuat studii cu azitromicină la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.

Vârstnici

La pacienții vârstnici se recomandă administrarea unor doze similare celor administrate la adulți. Se recomandă prudență în cazul acestei categorii de pacienți datorită afecțiunilor proaritmogene asociate, crescând astfel riscul de aritmie cardiacă și torsada vârfurilor.(vezi punctul 4.4)

Mod de administrare

Capsulele se administrează în doză zilnică unică. Capsulele se administrează întregi.

Sumamed capsule se administrează cu cel puţin o oră înainte de masă sau la două ore după masă.

Se recomandă precauţie la administrarea azitromicinei la pacienţi trataţi cu alte medicamente care pot prelungi intervalul QT (vezi pct. 4.4). Antiacide: într-un studiu de farmacocinetică care evalua efectele administrării concomitente de antiacide cu azitromicină, nu s-au observat efecte asupra biodisponibilităţii totale, deşi concentraţia plasmatică maximă a fost redusă cu aproximativ 25%. Pacienţii cărora li se administrează azitromicină şi antiacide nu trebuie să utilizeze concomitent ambele medicamente. Administrate concomitent azitromicina, granule cu eliberare prelungită pentru soluție orală si comagaldrox ( hidroxid de aluminiu și hidroxid de magneziu) 20 ml, viteza și gradul de absorbție al azitromicinei nu au fost afectate. Cetirizină: la voluntarii sănătoşi, în cadrul unei scheme terapeutice cu durata de 5 zile, administrarea în asociere a azitromicinei şi cetirizinei în doză de 20 mg, nu a determinat la starea de echilibru interacţiuni farmacocinetice şi nici modificări semnificative ale intervalului QT. Didanozină: la 6 voluntari, administrarea unei doze zilnice de 1200 mg azitromicină în asociere cu didanozină, nu a părut să influenţeze proprietăţile farmacocinetice ale didanozinei, comparativ cu placebo. Digoxină (substrat pentru glicoproteina P): Au fost raportate creșteri ale nivelurilor serice ale substratului pentru glicoproteina-P ca urmare a administrării concomitente de antibiotice macrolide, inclusiv azitromicina, cu substraturi ale glicoproteinei P, cum ar fi digoxina. Prin urmare, în cazul în care azitromicină și substraturi ale glicoproteinei P, cum ar fi digoxina sunt administrate concomitent, trebuie avută în vedere posibilitatea creșterii concentrațiilor serice ale substratului. Zidovudină: 1000 mg în doză unică sau 600 mg şi 1200 mg în doze repetate de azitromicină au avut un efect minor asupra farmacocineticii plasmatice sau asupra excreţiei urinare a zidovudinei sau a metaboliţilor săi glucuronoconjugaţi. Cu toate acestea, administrarea azitromicinei a crescut concentraţiile metaboliţilor fosforilaţi ai zidovudinei (metaboliţi activi clinic) în celulele mononucleare din sângele periferic. Semnificaţia clinică a acestor date este încă incertă, dar poate fi benefică pacienţilor. Azitromicina nu interacţionează în mod semnificativ cu sistemul enzimatic al citocromului P450. Se presupune că azitromicina nu determină aceleaşi interacţiuni farmacocinetice observate în cazul administrării eritromicinei şi a altor macrolide. În cazul administrării azitromicinei nu apare inducerea sau inactivarea enzimelor citocromului P450 prin intermediul complexului citocrom-metabolit. Derivaţii de ergot: nu se recomandă administrarea concomitentă a azitromicinei şi a derivaţilor de ergot, datorită posibilităţii teoretice de apariţie a ergotismului (vezi pct. 4.4). S-au efectuat studii de farmacocinetică cu azitromicină şi următoarele medicamente despre care se cunoaşte că sunt metabolizate prin intermediul sistemului enzimatic al citocromului P450. Atorvastatină: administrarea în asociere de atorvastatină (10 mg pe zi) şi azitromicină (500 mg pe zi) nu a modificat concentraţiile plasmatice ale atorvastatinei (pe baza rezultatelor unui test de inhibare a activităţii HMG CoA). Cu toate acestea, după punerea pe piață au fost raportate cazuri de rabdomioliză la pacienții tratați cu azitromicină și statine. Carbamazepină: într-un studiu de interacţiune farmacocinetică, efectuat la voluntari sănătoşi, azitromicina nu a avut efecte semnificative asupra concentraţiilor plasmatice ale carbamazepinei sau ale metaboliţilor săi. Cimetidină: într-un studiu de farmacocinetică în care s-au investigat efectele unei doze unice de cimetidină asupra proprietăţilor farmacocinetice ale azitromicinei, nu s-a observat nici o modificare a acestora, la administrarea cimetidinei cu 2 ore înaintea azitromicinei. Anticoagulante orale de tip cumarinic: într-un studiu de interacţiune farmacocinetică, azitromicina nu a modificat efectul anticoagulant al unei doze unice de 15 mg warfarină, administrată la voluntarii sănătoşi. După punerea pe piaţă, au fost raportări ale efectului anticoagulant crescut la administrarea în asociere a azitromicinei şi a anticoagulantelor cumarinice orale. Deşi nu s-a stabilit o relaţie de cauzalitate, trebuie avută în vedere monitorizarea frecventă a timpului de protrombină în cazul administrării azitromicinei la pacienţii cărora li se administrează anticoagulante cumarinice orale. Ciclosporină: într-un studiu de farmacocinetică efectuat la voluntari sănătoşi, cărora li s-a administrat oral o doză zilnică de 500 mg azitromicină, timp de 3 zile şi apoi o doză de 10 mg/kg ciclosporină, s- au observat valori semnificativ crescute ale Cmax şi ale ASC0-5. De aceea, înainte de administrarea concomitentă a acestor medicamente, se recomandă prudenţă. Dacă este necesară administrarea în asociere a acestor medicamente, concentraţiile plasmatice ale ciclosporinei trebuie monitorizate, iar dozele trebuie ajustate adecvat. Efavirenz: administrarea unor doze unice de 600 mg azitromicină pe zi în asociere cu 400 mg efavirenz, timp de 7 zile, nu a determinat nicio interacţiune farmacocinetică semnificativă clinic. Fluconazol: administrarea unei doze unice de 1200 mg azitromicină în asociere cu o doză unică de 800 mg fluconazol nu a modificat proprietăţile farmacocinetice ale fluconazolului. După administrarea în asociere a fluconazolului, valorile expunerii totale şi a timpului de înjumătăţire plasmatică al azitromicinei nu s-au modificat, cu toate acestea, s-a observat o scădere semnificativă clinic a valorii Cmax a azitromicinei (18%). Indinavir: administrarea unei doze unice de 1200 mg azitromicină în asociere cu o doză de 800 mg indinavir de trei ori pe zi, timp de 5 zile, nu a avut un efect semnificativ statistic asupra proprietăţilor farmacocinetice ale indinavirului. Metilprednisolonă: într-un studiu de interacţiune farmacocinetică, efectuat la voluntari sănătoşi, azitromicina nu a avut efecte semnificative asupra proprietăţilor farmacocinetice ale metilprednisolonei. Midazolam: la voluntarii sănătoşi, administrarea în asociere a azitromicinei în doză de 500 mg pe zi, timp de 3 zile, cu o doză unică de 15 mg midazolam, nu a determinat modificări semnificative clinic ale proprietăţilor farmacocinetice şi farmacodinamice ale midazolamului. Nelfinavir: Administrarea concomitentă a azitromicinei (1200 mg) şi nelfinavir (750 mg, de trei ori pe zi) a determinat la starea de echilibru creşterea concentraţiilor plasmatice ale azitromicinei. Nu au fost observate reacţii adverse semnificative şi nu este necesară ajustarea dozei. Rifabutină: administrarea concomitentă a rifabutinei cu azitromicină nu afectează concentraţia plasmatică a niciunuia dintre medicamente. S-a raportat apariţia neutropeniei la pacienţii cărora li s-a administrat în asociere azitromicină şi rifabutină. Deşi neutropenia a fost raportată la administrarea rifabutinei, o relaţie cauzală în tratamentul în asociere cu azitromicina nu a fost stabilită (vezi pct. 4.8). Sildenafil: la voluntarii sănătoşi de sex masculin, nu s-a demonstrat apariţia unui efect al azitromicinei (administrată în doză zilnică de 500 mg, timp de 3 zile) asupra ASC şi Cmax ale sildenafilului şi a principalului său metabolit. Terfenadină: în cadrul studiilor de farmacocinetică nu au raportat interacţiuni între azitromicină şi terfenadină. S-au raportat cazuri rare în care nu s-a putut exclude în totalitate posibilitatea de apariţie a unei interacţiuni; cu toate acestea, nu s-a demonstrat că au apărut astfel de interacţiuni. Teofilină: la voluntarii sănătoşi, nu există date privind interacţiuni farmacocinetice semnificative clinic în cazul administrării în asociere a azitromicinei şi teofilinei. Triazolam: la 14 voluntari sănătoşi, administrarea în asociere a azitromicinei, în doză de 500 mg în Ziua 1 şi 250 mg în Ziua 2 concomitent cu 0,125 mg triazlolam, în Ziua 2, nu a determinat un efect semnificativ asupra oricărui parametru farmacocinetic al triazolamului, comparând administrarea triazolam cu placebo. Trimetoprim/sulfametoxazol: administrarea în asociere a trimetoprim/sulfametoxazol (160 mg/800 mg) timp de 7 zile, cu 1200 mg azitromicină în Ziua 7, nu a determinat un efect semnificativ asupra concentraţiei plasmatice maxime, expunerii totale sistemice sau excreţiei urinare a trimetoprimului sau sulfametoxazolului. Concentraţiile plasmatice ale azitromicinei au fost similare celor observate în celelalte studii.

Sarcina Nu există date suficiente cu privire la administrarea azitromicinei la femeile însărcinate. În studiile de toxicitate asupra funcției de reproducere la animale, s-a demonstrat ca azitromicina traversează placenta, însă nu au fost observate efecte teratogene. Siguranța azitromicinei nu a fost confirmată în ceea ce privește utilizarea substanței active în timpul sarcinii. Prin urmare, azitromicina trebuie utilizată în timpul sarcinii numai dacă beneficiile depășesc riscurile. Alăptarea Exista raportări cu privire la faptul că azitromicina ar fi secretată în laptele matern, dar nu există studii clinice adecvate și bine controlate la femeile care alăptează, care au caracterizat farmacocinetica excreția azitromicinei în laptele matern uman. Fertilitate În cadrul studiilor de fertilitate efectuate la șobolan, ratele de sarcina reduse s-au observat după administrarea azitromicinei. Relevanța acestei constatări pentru om este necunoscută.