RCP · SOBYCOMBI 10 mg/10 mg

Doze

Doza recomandată de Sobycombi este de 1 comprimat pe zi.

Combinaţia în doză fixă nu este recomandată ca terapie iniţială.

Înainte de trecerea la tratamentul cu Sobycombi, starea clinică a pacienţilor trebuie controlată adecvat prin administrarea separată a componentelor medicamentului în doze stabile. Doza de Sobycombi trebuie să fie aceeaşi cu doza componentelor individuale ale medicamentului administrată în momentul modificării terapiei.

Dacă este necesară modificarea dozei oricărei substanţe active din combinaţia fixă, indiferent de motiv (de exemplu, diagnosticarea unor afecţiuni asociate noi, modificări ale stării clinice a pacientului sau din cauza unor interacţiuni medicamentoase), trebuie utilizate din nou componentele individuale, pentru a putea fi determinate dozele necesare.

Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, deoarece acest lucru poate duce la deteriorarea stării clinice.

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozelor.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozelor în cazul unei insuficienţe renale uşoare până la moderată.

Amlodipina nu este dializabilă. Amlodipina trebuie administrată cu mare precauţie la pacienţii care efectuează şedinţe de dializă (vezi pct. 4.4).

În cazul insuficienţei renale severe (clearance-ul creatininei <20 ml/min) doza zilnică de bisoprolol nu trebuie să depăşească 10 mg.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, nu au fost stabilite recomandări cu privire la doză.

Farmacocinetica amlodipinei nu a fost studiată în cazurile de insuficienţă hepatică severă.

În cazuri de insuficienţă hepatică gravă, doza zilnică maximă de bisoprolol nu trebuie să depăşească 10 mg.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Sobycombi la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 18 ani nu au fost stabilite. Sobycombi nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 18 ani.

Mod de administrare

Sobycombi comprimate trebuie administrat dimineaţa, cu sau fără alimente. Comprimatele trebuie administrate cu lichid, fără a fi mestecate.

Legate de bisoprolol Asocieri nerecomandate Antagonişti ai canalelor de calciu de tip verapamil şi, într-o măsură mai mică, de tip diltiazem: Influenţă negativă asupra contractilităţii şi conducerii atrio-ventriculare. Administrarea intravenoasă de verapamil la pacienţii sub tratament cu beta-blocante poate determina hipotensiune arterială marcată şi bloc atrio- ventricular. Medicamentele ce acţionează la nivel central (de exemplu clonidina, metildopa, moxonidina, rilmenidina) Utilizarea concomitentă a medicamentelor antihipertensive cu acţiune centrală poate scădea tonusul central simpatic (reducerea ritmului şi debitului cardiac, vasodilataţie). Întreruperea bruscă a acestora, mai ales dacă este efectuată înaintea întreruperii beta-blocantelor, poate creşte riscul efectului de "rebound" al hipertensiunii arteriale. Asocieri care trebuie utilizate cu precauţie Antagonişti ai canalelor de calciu de tip dihidropiridină (de exemplu: nifedipină, felodipină şi amlodipină): Administrarea concomitentă poate creşte riscul de hipotensiune arterială şi nu poate fi exclusă o creştere a riscului de deteriorare ulterioară a funcţiei de pompă a ventriculului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.. Medicamente antiaritmice din clasa I (de exemplu, chinidină, disopiramidă; lidocaină, fenitoină; flecainidă, propafenonă): efectul asupra timpului de conducere atrio-ventricular poate fi potenţat şi efectul inotropic negativ poate creşte. Medicamente antiaritmice din clasa a III-a (de exemplu, amiodaronă): efectul asupra timpului de conducere atrio-ventricular poate fi potenţat. Beta-blocanţii topici (de exemplu picături de ochi pentru tratamentul glaucomului): pot potenţa efectul sistemic al bisoprololului. Medicamente parasimpatomimetice: utilizarea concomitentă poate creşte timpul de conducere atrio- ventricular şi riscul de bradicardie. Insulină şi medicamente antidiabetice orale: creşte efectul scăderii glicemiei. Blocada beta- adrenoreceptorilor poate masca simptomele hipoglicemiei. Anestezice: atenuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de hipotensiune arterială (pentru informaţii suplimentare despre anestezia generală vezi pct. 4.4). Glicozide digitalice: scăderea ritmului cardiac, creşterea timpul de conducere atrio-ventricular. Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): AINS pot reduce efectul hipotensiv al bisoprololului. Medicamente beta-simpatomimetice (de exemplu: isoprenalina, dobutamina): utilizarea concomitentă cu bisoprolol poate scădea efectul ambelor medicamente.. Simpatomimetice care activează adrenoreceptorii alfa şi beta (de exemplu: noradrenalina, adrenalina: asocierea cu bisoprolol poate determina efecte vasoconstrictoare mediate prin receptorii alfa-adrenergici, ce pot determina creşterea tensiunii arteriale şi exacerbarea claudicaţiei intermitente. Aceste interacţiuni pot apărea mai ales în cazul beta-blocantelor neselective. Administrarea concomitentă cu medicamente antihipertensive sau cu alte medicamente cu efect potenţial de scădere a tensiunii arteriale (de exemplu: antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine) poate creşte riscul de hipotensiune arterială. Asocieri ce trebuie luate în considerare Meflochină Risc crescut de bradicardie. Inhibitori ai monoaminoxidazei (cu excepţia inhibitorilor MAO-B) Efect hipotensor accentuat al beta-blocantelor dar, de asemenea, risc de producere al puseului hipertensiv. Legate de amlodipină Efectele altor medicamente asupra amlodipinei Inhibitorii CYP3A4: la utilizarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori puternici sau moderaţi ai enzimei CYP3A4 (inhibitori ai proteazelor, antifungice de tip azolic, macrolide, cum sunt eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem), pot determina creşterea concentraţiei plasmatice a amlodipinei, ceea ce crește riscul hipotensiunii arteriale. Aceste modificări farmacocinetice pot fi mai mari la vârstnici. Prin urmare, pot fi necesare monitorizarea clinică şi ajustarea dozelor. Inductorii CYP3A4: La administrarea concomitentă de inductori cunoscuți ai CYP3A4, concentrația plasmatică a amlodipinei poate varia. Prin urmare, tensiunea arterială trebuie monitorizată și trebuie luată în considerare ajustarea dozei, atât în timpul, cât și după administrarea concomitentă, în special în cazul unor inductori puternici ai CYP3A4 (de exemplu, rifampicină, sunătoare - Hypericum perforatum). Efectele amlodipinei asupra altor medicamente Efectele hipotensive ale amlodipinei se adaugă efectelor de reducere ale tensiunii arteriale ale altor medicamente cu proprietăţi antihipertensive. Tacrolimus: există un risc de creștere a concentrațiile plasmatice de tacrolimus în cazul administrării concomitente cu amlodipină, dar mecanismul farmacocinetic al acestei interacțiuni nu este pe deplin cunoscut. Pentru a evita apariția toxicității la un pacient tratat cu tacrolimus, administrarea concomitentă de amlodipină necesită monitorizarea concentrațiilor plasmatice de tacrolimus și ajustarea dozei acestuia atunci când este cazul. Inhibitori ai mTOR (Mechanistic Target of Rapamycin): Inhibitorii mTOR, cum sunt sirolimus, temsirolimus și everolimus, sunt substraturi ale enzimei CYP3A. Amlodipina este un inhibitor slab al CYP3A. În cazul utilizării concomitente cu inhibitori mTOR, amlodipina poate crește concentrația plasmatică a inhibitorilor mTOR. Claritromicină Claritromicina este un inhibitor al CYP3A4. La pacienții tratați cu claritromicină și amlodipină există un risc crescut de hipotensiune arterială. La administrarea concomitentă de amlodipină și claritromicină se recomandă monitorizarea atentă a pacienților. Ciclosporină: nu au fost efectuate studii privind interacțiunile medicamentoase la administrarea de ciclosporină și amlodipină la voluntari sănătoși sau la alte grupe de populație, cu excepția pacienților cu transplant renal, la care au fost observate variații ale concentrației plasmatice a ciclosporinei (în medie cu 0% până la 40%). Trebuie luată în considerare monitorizarea concentrațiilor plasmatice ale ciclosporinei la pacientii cu transplant renal în tratament cu amlodipină, și reducerea dozei de ciclosporină, dacă este necesar. Simvastatină: administrarea concomitentă de doze multiple de amlodipină 10 mg în asociere cu simvastatină 80 mg a determinat o creştere de 77% a concentraţiilor simvastatinei, comparativ cu monoterapia cu simvastatină. La pacienţii în tratament cu amlodipină, doza de simvastatină trebuie limitată la 20 mg pe zi. În studiile clinice de interacţiune, amlodipina nu a avut efect asupra farmacocineticii atorvastatinului, digoxinei sau warfarinei.

Sarcina Sobycombi nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar, dacă nu există o alternativă de tratament mai sigur şi când boala reprezintă un risc crescut pentru mamă şi făt. Efectele farmacologice ale bisoprololului pot fi dăunătoare asupra sarcinii şi/sau asupra fătului/nou- născutului. În general, blocanţii receptorilor beta adrenergici reduc irigarea placentei, efect asociat cu retard de creştere, deces intrauterină, avort sau naştere prematură. La fetus sau la nou născut pot apărea reacţii adverse (de exemplu hipoglicemia şi bradicardia). Dacă tratamentul cu blocante ale receptorilor beta adrenergici este necesar, se preferă blocanţi selectivi ai receptorilor beta-1. Bisoprololul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar. Dacă tratamentul este indicat, trebuie monitorizat fluxul sanguin uteroplacentar şi creşterea fetală. În cazul efectelor dăunătoare asupra sarcinii sau fătului, trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Nou-născutul trebuie atent monitorizat. În primele 3 zile de tratament, pot apărea simptome de hipoglicemie şi bradicardie. Nu a fost stabilită siguranţa utilizării amlodipinei în timpul sarcinii la om. În studiile la animale, toxicitatea asupra funcţiei de reproducere a fost observată la administrarea unor doze mari, (vezi pct. 5.3). Utilizarea în timpul sarcinii este recomandată numai dacă nu există alternative mai sigure şi dacă boala prezintă un risc crescut pentru mamă şi făt.. Alăptarea Amlodipina se excretă în laptele uman. Din doza maternă, cantitatea primită de către sugari a fost estimată la un interval interquartilat de 3 - 7%, cu un maxim de 15%. Efectul amlodipinei asupra sugarilor nu este cunoscut. Nu există date disponibile cu privire la excreţia bisoprololului în laptele matern uman. În timpul administrării Sobycombi, alăptarea nu este recomandată. Fertilitatea La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu au fost observate modificări biochimice reversibile în capul spermatozoizilor. Datele clinice privind efectul potenţial al amlodipinei asupra fertilităţii sunt insuficiente. Într-un studiu la şobolan, au fost observate efecte adverse asupra fertilităţii masculine (vezi pct. 5.3).