RCP · SEROXAT 20 mg

Se recomandă ca paroxetina să se administreze o dată pe zi, dimineaţa, împreună cu alimente. Comprimatul trebuie înghiţit şi nu mestecat.

EPISOD DEPRESIV MAJOR

Doza recomandată este de 20 mg pe zi. În general, ameliorarea pacienţilor debutează după o săptămână, dar poate deveni evidentă în cursul celei de a doua săptămâni de tratament. Similar tuturor medicamentelor antidepresive, doza trebuie evaluată şi ajustată, dacă este necesar, în decurs de 3-4 săptămâni de la iniţierea tratamentului şi, ulterior, în funcţie de raţionamentul clinic adecvat. La unii pacienţi, cu răspuns insuficient la administrarea dozei de 20 mg, doza poate fi crescută treptat până la maximum 50 mg pe zi, în etape, cu câte 10 mg, în funcţie de răspunsul pacientului.

Pacienţii cu depresie trebuie trataţi o perioadă suficientă, de cel puţin 6 luni, pentru a garanta absenţa simptomelor.

TULBURARE OBSESIV COMPULSIVĂ (TOC)

Doza recomandată este de 40 mg pe zi. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 20 mg pe zi, iar doza poate fi crescută treptat, în etape, cu câte 10 mg, până este atinsă doza recomandată. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată se observă un răspuns insuficient, unii pacienţi pot avea beneficii în urma creşterii treptate a dozei, până la maximum 60 mg pe zi. Pacienţii cu TOC trebuie trataţi o perioadă suficientă de timp, pentru a garanta absenţa simptomelor. Această perioadă poate fi de câteva luni sau chiar mai mare (vezi pct. 5.1).

TULBURARE DE PANICĂ

Doza recomandată este de 40 mg o dată pe zi. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 10 mg pe zi, iar doza trebuie crescută treptat, în etape, cu câte 10 mg, până la doza recomandată, în funcţie de răspunsul pacientului. Se recomandă o doză iniţială mică, pentru a diminua la minimum agravarea potenţială a simptomatologiei de panică, despre care, în general, se ştie că survine precoce în cursul tratamentului acestei tulburări. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată se observă un răspuns insuficient, unii pacienţi pot avea beneficii în urma creşterii treptate a dozei, până la maximum 60 mg pe zi.

Pacienţii cu tulburare de panică trebuie trataţi o perioadă suficientă de timp, pentru a garanta absenţa simptomelor. Această perioadă poate fi de câteva luni sau chiar mai mare (vezi pct. 5.1).

TULBURARE DE ANXIETATE SOCIALĂ/FOBIE SOCIALĂ

Doza recomandată este de 20 mg pe zi. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată se observă un răspuns insuficient, unii pacienţi pot avea beneficii în urma creşterii treptate a dozei, în etape, cu câte 10 mg, până la maximum 50 mg pe zi. Utilizarea pe termen lung trebuie reevaluată periodic (vezi pct. 5.1).

TULBURARE ANXIOASĂ GENERALIZATĂ

Doza recomandată este de 20 mg pe zi. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată se observă un răspuns insuficient, unii pacienţi pot avea beneficii în urma creşterii treptate a dozei, în etape, cu câte 10 mg, până la maximum 50 mg pe zi. Utilizarea pe termen lung trebuie reevaluată periodic (vezi pct. 5.1).

TULBURARE DE STRES POST-TRAUMATIC

Doza recomandată este de 20 mg pe zi. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată se observă un răspuns insuficient, anumiţi pacienţi pot avea beneficii în urma creşterii treptate a dozei, în etape, cu câte 10 mg, până la maximum 50 mg pe zi. Utilizarea pe termen lung trebuie reevaluată periodic (vezi pct. 5.1).

SIMPTOME DE SEVRAJ OBSERVATE LA ÎNTRERUPEREA ADMINISTRĂRII PAROXETINEI

Trebuie evitată întreruperea bruscă a administrării (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8). Schema terapeutică de reducere a dozei utilizată în studiile clinice a constat în scăderea dozei zilnice cu 10 mg, la interval de o săptămână. Dacă după o reducere a dozei sau la întreruperea tratamentului apar simptome care nu pot fi tolerate, poate fi luată în considerare reînceperea administrării cu doza prescrisă anterior. Ulterior, medicul poate continua scăderea dozei, dar într-un ritm mai lent.

Copii şi adolescenţi

• Copii şi adolescenţi (7-17 ani)

Paroxetina nu trebuie utilizată pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor, deoarece studiile clinice controlate au evidenţiat faptul că paroxetina s-a asociat cu un risc crescut de comportament suicidar şi ostilitate. În plus, în aceste studii, nu a fost demonstrată corespunzător eficacitatea (vezi pct. 4.4 şi pct.

4.8).

• Copii cu vârsta sub 7 ani

Utilizarea paroxetinei nu a fost studiată la copii cu vârsta sub 7 ani. Paroxetina nu trebuie utilizată, deoarece siguranţa şi eficacitatea la această grupă de vârstă nu au fost încă stabilite.

• Populaţia vârstnică

La subiecţii vârstnici apar concentraţii plasmatice crescute de paroxetină, dar intervalul concentraţiilor se suprapune cu cel observat în cazul subiecţilor mai tineri. Dozajul trebuie început cu doza de iniţiere de la adult. Creşterea dozei poate fi utilă la unii pacienţi, dar doza maximă nu trebuie să depăşească 40 mg pe zi.

• Insuficienţă renală/hepatică

La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei sub 30 ml/min) sau la cei cu insuficienţă hepatică concentraţiile plasmatice de paroxetină sunt crescute. Ca urmare, trebuie prescrise doze de paroxetină apropiate de limita inferioară a intervalului de doze recomandat.

Medicamente serotoninergice Similar altor ISRS, administrarea concomitentă cu medicamente serotoninergice poate duce la apariţia efectelor asociate cu 5-HT (sindromul serotoninergic: vezi pct. 4.4). Se recomandă precauţie şi este necesară monitorizare clinică strictă în cazul asocierii medicamentelor serotoninergice (cum sunt L-triptofanul, triptanii, tramadolul, linezolidul, clorura de metiltionină [albastru de metilen], ISRS, litiul, petidina, buprenorfina şi a preparatelor pe bază de plante care conţin sunătoare – Hypericum perforatum) cu paroxetina. Se recomandă de asemenea precauţie în cazul administrării fentanil, medicament folosit în anestezie generală sau în tratamentul durerii cronice. Utilizarea concomitentă de IMAO şi paroxetină este contraindicată din cauza riscului de sindrom serotoninergic (vezi pct. 4.3). Pimozidă Într-un studiu clinic, după administrarea concomitentă a unei doze unice mici de pimozidă (2 mg) cu paroxetină în doză de 60 mg, au fost observate concentraţii plasmatice crescute în medie de 2,5 ori ale pimozidei. Aceasta poate fi explicată prin proprietăţile cunoscute ale paroxetinei de inhibare a CYP2D6. Din cauza indicelui terapeutic îngust al pimozidei şi a capacităţii sale cunoscute de a prelungi intervalul QT, administrarea concomitentă de pimozidă şi paroxetină este contraindicată (vezi pct. 4.3). Medicamente care prelungesc intervalul QT Riscul prelungirii intervalului QTc și/sau de aritmii ventriculare (de exemplu, TV) poate fi crescut la utilizarea concomitentă a altor medicamente care prelungesc intervalul QTc (de exemplu, unele antipsihotice) (vezi pct. 4.4). Utilizarea concomitentă a tioridazinei și paroxetinei este contraindicată, deoarece, ca și în cazul altor medicamente care inhibă enzima hepatică CYP450 2D6, paroxetina poate crește concentrațiile plasmatice ale tioridazinei, ceea ce poate prelungi intervalul QT (vezi pct. 4.3). Enzime care metabolizează medicamentele Metabolizarea şi farmacocinetica paroxetinei pot fi influenţate de inducerea sau inhibarea enzimelor care metabolizează medicamentele. Când se administrează concomitent paroxetină cu un medicament cu efect inhibitor cunoscut asupra enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor, trebuie luată în considerare utilizarea de doze de paroxetină din partea inferioară a intervalului de doze recomandate. Se consideră că nu este necesară ajustarea dozei iniţiale atunci când medicamentul se administrează concomitent cu medicamente cu efect inductor cunoscut asupra enzimelor implicate în metabolizare (de exemplu carbamazepină, rifampicină, fenobarbital, fenitoină) sau cu fosamprenavir/ritonavir. Orice ajustare a dozei de paroxetină (fie după iniţierea, fie după întreruperea administrării inductorului enzimatic) trebuie efectuată în funcţie de efectul clinic (tolerabilitate şi eficacitate). Blocante neuromusculare ISRS pot reduce activitatea plasmatică a colinesterazei, ducând la prelungirea acţiunii de blocare neuromusculară a mivacuriu şi suxametoniu. Fosamprenavir/ritonavir La voluntarii sănătoşi, administrarea concomitentă de fosamprenavir/ritonavir 700/100 mg de două ori pe zi împreună cu paroxetină 20 mg pe zi, timp de 10 zile, a determinat scăderea semnificativă a concentraţiilor plasmatice de paroxetină, cu aproximativ 55%. Concentraţiile plasmatice de fosamprenavir/ritonavir, în timpul administrării concomitente a paroxetinei, au fost similare cu valorile de referinţă din alte studii, indicând faptul că paroxetina nu a avut un efect semnificativ asupra metabolizării fosamprenavir/ritonavir. Nu există date disponibile legate de efectele administrării concomitente de paroxetină şi fosamprenavir/ritonavir pe termen lung, peste 10 zile. Prociclidină Administrarea zilnică de paroxetină determină creşterea semnificativă a concentraţiilor plasmatice de prociclidină. Dacă se observă efecte anticolinergice, doza de prociclidină trebuie redusă. Anticonvulsivante: carbamazepină, fenitoină, valproat de sodiu. La pacienţii epileptici, administrarea concomitentă pare să nu aibă nici un efect asupra profilului farmacocinetic/farmacodinamic. Potenţa paroxetinei de inhibare a CYP2D6 Similar altor antidepresive, incluzând alţi ISRS, paroxetina inhibă enzima CYP2D6 a citocromului hepatic P450. Inhibarea CYP2D6 poate duce la creşterea concentraţiilor plasmatice ale medicamentelor administrate concomitent, care sunt metabolizate pe calea acestei enzime. Acestea includ anumite antidepresive triciclice (de exemplu, clomipramină, nortriptilină şi desipramină), neuroleptice fenotiazinice (de exemplu, perfenazina şi tioridazina, vezi pct. 4.3 și paragraful „Medicamente care prelungesc intervalul QT” la pct. 4.5, de mai sus), risperidona, atomoxetina, anumite antiaritmice de tip 1c (de exemplu propafenona şi flecainida) şi metoprolol. Nu se recomandă utilizarea paroxetinei concomitent cu metoprololul administrat în tratamentul insuficienţei cardiace, din cauza indicelui terapeutic îngust al metoprololului pentru această indicaţie. În literatură, au fost raportate interacţiuni farmacocinetice între inhibitorii CYP2D6 şi tamoxifen, care au determinat o reducere de 65-75% a concentraţiilor plasmatice ale uneia dintre cele mai active forme de tamoxifen, endoxifen. În unele studii a fost raportată o eficacitate redusă a tamoxifenului asociată utilizării concomitente cu anumite antidepresive de tip ISRS. Deoarece nu poate fi exclusă posibilitatea reducerii efectului tamoxifenului, se recomandă ca administrarea concomitentă cu inhibitori potenţi ai CYP2D6 (incluzând paroxetina) să fie evitată ori de câte ori este posibil (vezi pct. 4.4). Alcool etilic Similar altor medicamente psihotrope, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite consumul de alcool etilic în timpul administrării paroxetinei. Anticoagulante orale Poate să apară o interacţiune farmacodinamică între paroxetină şi anticoagulantele orale. Utilizarea concomitentă a paroxetinei cu anticoagulantele orale poate duce la o creştere a efectului anticoagulant şi riscului hemoragic. Ca urmare, paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii trataţi cu anticoagulante orale (vezi pct. 4.4). AINS, acid acetilsalicilic şi alte medicamente antiplachetare Poate să apară o interacţiune farmacodinamică între paroxetină şi AINS/acid acetilsalicilic. Utilizarea concomitentă a paroxetinei cu AINS/acid acetilsalicilic poate duce la o creştere a riscului hemoragic. (vezi pct. 4.4). Este recomandată precauţie la pacienţii care utilizează ISRS concomitent cu anticoagulante orale, cu medicamente cu impact cunoscut asupra funcţiei plachetare sau cu medicamente care determină creşterea riscului de sângerare (de exemplu, antipsihotice atipice cum sunt clozapina, fenotiazine, majoritatea ATC, acid acetilsalicilic, AINS, inhibitori ai COX-2) precum şi la pacienţii cu antecedente de tulburări sau afecţiuni hemoragice care pot predispune la sângerare. Pravastatină În studii s-a observat o interacţiune între paroxetină şi pravastatină, care sugerează faptul că administrarea concomitentă a paroxetinei şi pravastatinei poate duce la creşterea nivelurilor glicemiei. La pacienţi cu diabet zaharat trataţi concomitent cu paroxetină şi pravastatină poate fi necesară ajustarea dozei de antidiabetice orale şi/sau insulină (vezi pct. 4.4).

Fertilitatea Studiile pe animale au demonstrat că paroxetina poate afecta calitatea spermei (vezi pct. 5.3). Studii in vitro pe probe umane pot sugera anumite efecte asupra calităţii spermei, totuși, rapoarte de studii de caz cu anumite ISRS-uri (incluzând paroxetina) au arătat că efectul asupra calităţii spermei pare să fie reversibil. Impactul asupra fertilităţii umane nu a fost încă observat. Sarcina Unele studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de malformaţii congenitale, în special cardiovasculare (de exemplu, defecte septale ventriculare şi atriale) asociate cu utilizarea paroxetinei în timpul primului trimestru de sarcină. Mecanismul nu este cunoscut. Datele sugerează că riscul de apariţie a unui defect cardiovascular la copil, după expunere maternă la paroxetină, este mai mic de 2/100, comparativ cu o frecvenţă estimată de astfel de defecte de aproximativ 1/100 în populaţia generală. Paroxetina trebuie utilizată în timpul sarcinii doar dacă este absolut necesar. Medicul care prescrie va trebui să analizeze opţiunea de tratamente alternative la gravide sau la femeile care plănuiesc să rămână gravide. În timpul sarcinii, trebuie evitată întreruperea bruscă (vezi pct. 4.2). Este necesară supravegherea nou-născuţilor dacă utilizarea de paroxetină de către mamă continuă în stadiile avansate ale sarcinii, în special în trimestrul trei de sarcină. La nou-născut, după utilizarea de paroxetină de către mamă în stadiile avansate ale sarcinii, pot să apară următoarele simptome: detresă respiratorie, cianoză, apnee, convulsii, instabilitate a temperaturii, dificultăţi de alimentare, vărsături, hipoglicemie, hipertonie, hipotonie, hiperreflexie, tremor, nervozitate, iritabilitate, letargie, plâns continuu, somnolenţă şi tulburări de somn. Aceste simptome se pot datora fie efectelor serotoninergice fie simptomelor de sevraj. În majoritatea situaţiilor, complicaţiile debutează imediat sau la scurt timp (<24 de ore) după naştere. Datele epidemiologice sugerează că utilizarea ISRS în sarcină, în special în fazele finale ale acesteia, poate conduce la un risc crescut de hipertensiune pulmonară persistentă a nou- născutului. Riscul observat a fost de aproximativ 5 cazuri la 1000 de sarcini. În populaţia generală, incidenţa hipertensiunii pulmonare persistente a nou-născutului este de 1 - 2 cazuri la 1000 de sarcini. Studiile la animale au evidenţiat toxicitate asupra funcţiei de reproducere, dar nu indică efecte nocive directe în ceea ce priveşte sarcina, dezvoltarea embrio-fetală, naşterea sau dezvoltarea postnatală (vezi pct. 5.3). Alăptarea Cantităţi mici de paroxetină se excretă în laptele uman. În studiile publicate, concentraţiile plasmatice la sugarii alăptaţi au fost nedetectabile (<2 nanograme/ml) sau foarte scăzute (<4 nanograme/ml) şi, la aceşti sugari, nu s-au observat semne de reacţii adverse la medicament. Deoarece nu este anticipată apariţia niciunui efect, poate fi luată în considerare alăptarea.