RCP · SEPTOLETE OMNI LAMAIE SI GHIMBIR 3 mg/1 mg
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): SEPTOLETE OMNI LAMAIE SI GHIMBIR 3 mg/1 mg
- Cod ATC: R02AX03
- Forma farmaceutică: pastile
- Concentrație: 3mg/1mg
- Deținătorul autorizației: KRKA, D.D., NOVO MESTO - SLOVENIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze
Adulţi: doza recomandată este de 3 - 4 pastile pe zi. Pastila trebuie dizolvată lent în cavitatea bucală, la interval de 3 până la 6 ore.
Vârstnici: se recomandă aceleași doze ca la adulți.
Copii și adolescenți
Adolescenți cu vârsta peste 12 ani: Doza recomandată este de 3 - 4 pastile pe zi. Pastila trebuie dizolvată lent în cavitatea bucală, la interval de 3 până la 6 ore.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani: Doza recomandată este de 3 pastile pe zi. Pastila trebuie dizolvată lent în cavitatea bucală, la interval de 3 până la 6 ore.
Un adult trebuie să supravegheze administrarea pastilelor la copiii cu vârsta între 6 și 12 ani.
Copii cu vârsta sub 6 ani: Septolete omni Lămâie și Ghimbir este contraindicat la copiii cu vârsta sub 6 ani (vezi pct. 4.3).
Doza indicată nu trebuie depășită.
Septolete omni Lămâie și Ghimbir poate fi utilizat timp de până la 7 zile.
Mod de administrare
Pastila trebuie dizolvată lent în cavitatea bucală, la interval de 3 până la 6 ore.
Nu se recomandă utilizarea medicamentului imediat după sau înainte de periajul dentar.
Pacientul nu trebuie să mănânce sau să bea timp de cel puțin o oră după administrarea Septolete omni Lămâie și Ghimbir.
Interacțiuni
Septolete omni Lămâie și Ghimbir nu trebuie utilizat concomitent cu alte medicamente antiseptice. Pastilele nu trebuie administrate împreună cu lapte, deoarece acesta reduce eficacitatea antimicrobiană a clorurii de cetilpiridiniu.
Sarcină și alăptare
Sarcina Nu există date sau datele sunt limitate cu privire la utilizarea clorhidratului de benzidamină și a clorurii de cetilpiridiniu la femeile gravide. Septolete omni Lămâie și Ghimbir nu este recomandat în timpul sarcinii. Alăptarea Nu se cunoaşte dacă clorhidratul de benzidamină, clorura de cetilpiridiniu sau metaboliţii acestora sunt excretați în laptele uman. Nu poate fi exclusă existenţa unui risc pentru nou-născuţi/sugari. După evaluarea beneficiului alăptării pentru copil și al tratamentului pentru mamă, trebuie luată decizia de a întrerupe alăptarea sau de a întrerupe/abține de la tratamentul cu Septolete omni Lămâie și Ghimbir.