RCP · SEPTERLOZ MENTA 3 mg/1 mg
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): SEPTERLOZ MENTA 3 mg/1 mg
- Cod ATC: R02AX03
- Forma farmaceutică: pastile
- Concentrație: 3mg/1mg
- Deținătorul autorizației: LOZY'S PHARMACEUTICALS S.L. - SPANIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Adulți: doza recomandată este de 3-4 pastile pe zi. Se recomandă administrarea unei pastile la interval de 3 până la 6 ore.
Populația pediatrică
Adolescenți cu vârsta de peste 12 ani: doza recomandată este de 3-4 pastile pe zi.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani: doza recomandată este de 3 pastile pe zi.
Copii cu vârsta sub 6 ani: Septerloz Mentă este contraindicat la copiii cu vârsta sub 6 ani.
Pentru un efect optim, nu se recomandă utilizarea produsului imediat înainte sau după periajul dentar. Doza indicată nu trebuie depășită.
Septerloz Mentă poate fi utilizat timp de până la 7 zile.
Mod de administrare
Pastila trebuie dizolvată lent în cavitatea bucală, la interval de 3 până la 6 ore.
Nu se recomandă utilizarea produsului imediat înainte sau după periajul dentar.
Pacientul nu trebuie să mănânce sau să bea cel puțin o oră după administrarea Septerloz Mentă.
Interacțiuni
Septerloz Mentă nu trebuie utilizat concomitent cu alte antiseptice. Pastilele nu trebuie administrate împreună cu lapte, deoarece acesta reduce eficacitatea antimicrobiană a clorurii de cetilpiridiniu.
Sarcină și alăptare
Sarcina Datele sunt limitate sau inexistente privind utilizarea la femeile gravide a clorhidratului de benzidamină și a clorurii de cetilpiridiniu. Septerloz Mentă nu este recomandat în timpul sarcinii. În timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină, utilizarea sistemică a inhibitorilor de prostaglandin sintetază poate induce toxicitate cardio-pulmonară și renală la făt. La sfârșitul sarcinii, poate apărea timp de sângerare prelungit atât la mamă, cât și la copil, iar travaliul poate fi întârziat. Nu se cunoaște dacă expunerea sistemică la Septerloz Mentă, care apare după administrare topică, poate fi dăunătoare pentru embrion/făt. Prin urmare, Septerloz Mentă nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepția cazurilor în care este absolut necesar. Dacă este utilizat, doza trebuie să fie cât mai mică, iar durata tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă posibil. Alăptarea Medicamentul este contraindicat, cu excepția cazurilor în care este considerat esențial. Benzidamina și metaboliții săi pot fi excretați în laptele matern, deși nivelurile exacte nu sunt cunoscute. Nu poate fi exclusă existența unui risc pentru nou-născuți/sugari. După evaluarea beneficiului alăptării pentru copil şi al tratamentului pentru mamă, trebuie luată decizia de a întrerupe alăptarea sau de a întrerupe/evita tratamentul cu Septerloz Mentă.