RCP · RETROVIR 100 mg

Retrovir trebuie prescris de către un medic cu experienţă în tratamentul infecţiei cu HIV.

Adulţi şi adolescenţi cu greutatea de cel puţin 30 kg: în asociere cu alte antiretrovirale, doza uzuală recomandată de Retrovir este de 250 sau 300 mg de două ori pe zi.

Copii

Copii cu greutatea între 9 kg şi 30 kg: în asociere cu alte antiretrovirale, doza recomandată de Retrovir este de 9 mg/kg de două ori pe zi. Doza maximă nu trebuie să depăşească 300 mg de două ori pe zi.

Copii cu greutatea între 4 kg şi 9 kg: în asociere cu alte antiretrovirale, doza recomandată de Retrovir este de 12 mg/kg de două ori pe zi.

Datele disponibile sunt insuficiente pentru a propune recomandări specifice de dozaj pentru copiii cu greutatea sub 4 kg (vezi mai jos Doza pentru profilaxia transmisiei materno-fetale şi pct. 5.2).

Profilaxia transmisiei materno-fetale: doza recomandată la gravide (peste 14 săptămâni de sarcină) este de 500 mg pe zi (100 mg de 5 ori pe zi), administrată oral, până la începerea travaliului. În timpul travaliului şi naşterii, Retrovir trebuie administrat intravenos în doză de 2 mg/kg în decurs de 1 oră, apoi în perfuzie continuă cu viteza de 1 mg/kg şi oră, până la clamparea cordonului ombilical. La nou-născuţi se administrează oral 2 mg/kg la intervale de 6 ore, începând în primele 12 ore de la naştere şi continuând până la vârsta de 6 săptămâni. Copiii la care nu pot fi administrate dozele orale trebuie trataţi cu Retrovir în doză de 1,5 mg/kg în perfuzie intravenoasă timp de 30 minute, la intervale de 6 ore.

În cazul în care se intenţionează efectuarea unei operaţii cezariene, perfuzia trebuie începută cu 4 ore înainte de operaţie. În eventualitatea unui fals travaliu, perfuzia cu Retrovir va fi întreruptă şi va fi reîncepută administrarea pe cale orală.

Ajustarea dozelor la pacienţii cu reacţii adverse hematologice: la pacienţii la care valoarea hemoglobinei sau numărul de neutrofile scad, atingând valori mici semnificative clinic, trebuie luată în considerare înlocuirea tratamentului cu zidovudină. Trebuie excluse alte cauze posibile ale anemiei sau neutropeniei. În absenţa unor tratamente alternative, trebuie luată în considerare reducerea dozei sau întreruperea tratamentului cu Retrovir (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Vârstnici: farmacocinetica zidovudinei nu a fost studiată la pacienţii cu vârsta peste 65 ani şi nu sunt disponibile date specifice. Totuşi, deoarece este necesară atenţie specială la această grupă de vârstă, din cauza modificărilor asociate vârstei, cum sunt scăderea funcţiei renale şi modificarea parametrilor hematologici, se recomandă monitorizarea pacienţilor înainte de şi în timpul tratamentului cu Retrovir.

Insuficienţă renală: la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei ≤10 ml/min) şi la pacienţii cu boli renale în stadiu terminal care efectuează şedinţe de hemodializă sau dializă peritoneală, doza recomandată este de 100 mg la intervale de 6 până la 8 ore (300 mg – 400 mg zilnic). Parametrii hematologici şi răspunsul clinic pot influenţa necesitatea reducerii ulterioare a dozelor (vezi pct. 5.2).

Insuficienţă hepatică: datele provenite de la pacienţii cu ciroză hepatică sugerează faptul că la pacienţii cu disfuncţie hepatică este posibilă acumularea zidovudinei, din cauza scăderii metabolizării prin glucuronoconjugare. Poate fi necesară reducerea dozelor, dar, din cauza variabilităţii în expunerea la zidovudină la pacienţii cu afecţiuni hepatice moderate până la severe, nu pot fi făcute recomandări precise în acest sens. Dacă din motive tehnice nu este posibilă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de zidovudină, medicii trebuie să monitorizeze semnele de intoleranţă, cum sunt apariţia unor reacţii adverse hematologice (anemie, leucopenie, neutropenie) şi să reducă doza sau să crească intervalul dintre administrări, după caz (vezi pct. 4.4).

Un număr limitat de date sugerează faptul că administrarea concomitentă a zidovudinei şi rifampicinei scade ASC (aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp) a zidovudinei cu 48 ± 34%. Aceasta poate determina pierderea parţială sau totală a eficacităţii zidovudinei. Trebuie evitată utilizarea concomitantă de rifampicină cu zidovudină (vezi pct. 4.4). In vitro, zidovudina este antagonist al stavudinei. Trebuie evitată utilizarea concomitentă a stavudinei cu zidovudină (vezi pct. 4.4). Probenecidul creşte ASC a zidovudinei la aproximativ 106% (100 -170%). Pacienţii trataţi cu ambele medicamente trebuie monitorizaţi strict cu privire la toxicitatea hematologică. O creştere uşoară a Cmax (28%) a fost observată atunci când zidovudina a fost administrată cu lamivudina, deşi expunerea generală (ASC) nu a fost influenţată semnificativ. Zidovudina nu are efect asupra farmacocineticii lamivudinei. La unii dintre pacienţii trataţi cu Retrovir concomitent cu fenitoină, concentraţiile plasmatice ale fenitoinei au fost mici, în timp ce la un pacient au fost observate valori mari. Ca urmare a acestor observaţii, concentraţiile plasmatice ale fenitoinei trebuie monitorizate cu atenţie la pacienţii trataţi cu ambele medicamente. Într-un studiu farmacocinetic, administrarea concomitentă a zidovudinei cu atovaquona a demonstrat scăderea clearance-ului zidovudinei după administrare orală, determinând o creştere de 35±23% a ASC a zidovudinei. Modul de interacţiune nu este cunoscut. Deoarece în cazul administrării atovaquonei sub formă de suspensie pot fi atinse concentraţii plasmatice mai mari ale acesteia, este posibil să poată fi induse modificări mai mari ale valorilor ASC ale zidovudinei atunci sunt administrate concomitent. Datorită datelor limitate disponibile, semnificaţia clinică a acestui fapt nu este cunoscută. Acidul valproic, fluconazolul sau metadona administrate concomitent cu zidovudina determină creşterea ASC, cu scăderea corespunzătoare a clearance-ului acesteia. Deoarece sunt disponibile numai date limitate, semnificaţia clinică a acestui fapt nu este clară, dar dacă zidovudina este administrată concomitent cu acid valproic, fluconazol sau metadonă, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape pentru evidenţierea toxicităţii potenţiale a zidovudinei. De asemenea, tratamentul concomitent, mai ales terapia de atac, cu medicamente cu potenţial nefrotoxic sau mielosupresiv (de exemplu, pentamidină administrată sistemic, dapsonă, pirimetamină, cotrimoxazol, amfotericină, flucitozină, ganciclovir, interferon, vincristină, vinblastină şi doxorubicină) poate creşte riscul reacţiilor adverse ale zidovudinei. În cazul în care este necesar tratamentul concomitent cu oricare dintre aceste medicamente, trebuie efectuată monitorizarea atentă a funcţiei renale şi a parametrilor hematologici şi, dacă este necesar, doza unuia sau mai multora dintre aceste medicamente trebuie redusă. Un număr limitat de date din studiile clinice efectuate nu indică o creştere semnificativă a riscului reacţiilor adverse la Retrovir în cazul administrării concomitente cu cotrimoxazol, pentamidină aerosoli, pirimetamină şi acyclovir, la dozele utilizate în profilaxie. Comprimatele de claritromicină reduc absorbţia zidovudinei. Acest lucru poate fi evitat dacă zidovudina şi claritromicina se administrează la un interval de cel puţin două ore una faţă de cealaltă.

Sarcina Pe baza culturilor virale efectuate la sugari, s-a demonstrat că administrarea Retrovir la gravide cu vârsta sarcinii mai mare de 14 săptămâni, urmată de tratamentul consecutiv al nou-născuţilor, reduce semnificativ frecvenţa transmiterii materno-fetale a HIV. Rezultatele unui studiu pilot controlat cu placebo efectuat în SUA au indicat că Retrovir a redus transmiterea materno-fetală cu aproximativ 70%. În acest studiu, gravidele au avut un număr de celule CD4+ de 200-1818/mm3 (media în grupul tratat a fost de 560/ mm3 ), au început tratamentul între săptămânile 14-34 de gestaţie şi nu au avut indicaţii clinice pentru terapia cu Retrovir; nou-născuţii acestor mame au fost trataţi cu Retrovir până la vârsta de 6 săptamâni. Decizia de a reduce riscul transmiterii materno-fetale a HIV trebuie să se bazeze pe evaluarea raportului beneficiu potenţial/risc potenţial. Gravidele care vor să utilizeze Retrovir în timpul sarcinii pentru prevenirea transmiterii HIV la copii trebuie avertizate asupra faptului că transmiterea HIV poate să apară în anumite cazuri, în pofida tratamentului. La femeile tratate anterior timp îndelungat cu zidovudină sau alte antiretrovirale sau la femeile infectate cu suşe de HIV cu sensibilitate redusă la zidovudină, eficacitatea zidovudinei în reducerea transmiterii materno-fetale nu este cunoscută. Nu se cunoaşte dacă există consecinţe pe termen lung ale expunerii intrauterine şi ale expunerii sugarilor la Retrovir. Pe baza rezultatelor din studiile preclinice de carcinogenitate/mutagenitate, nu poate fi exclus un risc carcinogen pentru om (vezi pct. 5.3). Relevanţa acestor rezultate, atât la copiii infectaţi cât şi la cei neinfectaţi expuşi la Retrovir, nu este cunoscută. Totuşi, gravidele care doresc să utilizeze Retrovir în timpul sarcinii trebuie avertizate asupra acestor rezultate. Datorită datelor limitate privind utilizarea Retrovir în timpul sarcinii, Retrovir trebuie administrat înainte de săptămâna 14 de sarcină, numai atunci când beneficiul potenţial pentru mamă depăşeşte riscul pentru făt. Studii efectuate la femelele gestante de şobolan şi iepure cărora le-a fost administrată zidovudină pe cale orală în doze de până la 450 mg/kg şi zi, respectiv 500 mg/kg şi zi în timpul perioadei de organogeneză nu au evidenţiat efecte teratogene. Totuşi, a existat o creştere semnificativă statistic a resorbţiilor fetale la femelele de şobolan cărora le-au fost administrate doze de 150-450 mg/kg şi zi şi la femelele de iepure cărora le-au fost administrate doze de 500 mg/kg şi zi. Într-un studiu separat, ale cărui rezultate au fost raportate ulterior, la femelele gestante de şobolan cărora le-a fost administrată o doză de 3000 mg/kg şi zi, care este foarte aproape de doza orală medie letală (3683 mg/kg), s-a evidenţiat toxicitate maternă marcată şi creşterea incidenţei malformaţiilor congenitale fetale. În acest studio, nu a fost observată teratogenitate la dozele mai mici studiate (600 mg/kg şi zi sau mai mici). Fertilitatea Zidovudina nu afectează fertilitatea masculină sau feminină la şobolan în cazul administrării unor doze de până la 450 mg/kg şi zi. Nu există date privind efectul Retrovir asupra fertilităţii la femei. La bărbaţi, s-a demonstrat că Retrovir nu afectează numărul, morfologia şi motilitatea spermatozoizilor. Alăptarea Unii specialişti recomandă ca femeile infectate cu HIV să nu alăpteze, pentru a evita transmiterea HIV la sugari. După administrarea unei doze unice de 200 mg zidovudină la femeile infectate cu HIV, concentraţia medie a zidovudinei în lapte a fost similară cu cea plasmatică. Astfel, având în vedere că medicamentul şi virusul trec în lapte, se recomandă ca femeile care utilizează Retrovir să nu alăpteze.