RCP · RETROVIR 10 mg/ml

Retrovir trebuie prescris de un medic cu experienţă în tratarea infecţiei HIV.

Doza la adulţi şi adolescenţi cu greutatea de cel puţin 30 kg: Doza uzuală recomandată de Retrovir în combinaţie cu alte antiretrovirale este de 300 mg de două ori pe zi.

Doza la copii: Retrovir 100 mg capsule este, de asemenea, disponibil pentru administrare la copii.

Copii cu greutatea între 9 kg şi 30 kg: Doza recomandată de Retrovir în combinaţie cu alte antiretrovirale este de 9 mg/kg de două ori pe zi. Doza maximă nu trebuie să depăşească 300 mg de două ori pe zi.

Copii cu greutatea între 4 kg şi 9 kg: Doza recomandată de Retrovir este de 12 mg/kg de două ori pe zi în combinaţie cu alte aniretrovirale.

Datele disponibile sunt insuficiente pentru a propune recomandări specifice de dozaj pentru copiii cu greutatea sub 4 kg (vezi mai jos Doza pentru profilaxia transmisiei materno-fetale şi pct. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice).

Doza pentru profilaxia transmisiei materno-fetale: Doza recomandată femeilor gravide (peste 14 săptămâni de gestaţie) este de 500 mg pe zi pe cale orală (100 mg de 5 ori pe zi) până la începerea travaliului. În timpul travaliului şi naşterii, Retrovir trebuie administrat intravenos în doză de 2 mg/kg în decurs de 1 oră, apoi în perfuzie continuă cu viteza de 1 mg/kg şi oră până la clamparea cordonului ombilical.

La nou-născuţi se administrează 2 mg/kg oral la intervale de 6 ore, începând în decurs de 12 ore de la naştere şi continuând până la vârsta de 6 săptămâni (de exemplu la nou-născutul de 3 kg se va administra 0,6 ml soluţie orală la intervale de 6 ore).Calcularea dozei la nou-născut trebuie făcută cu precauţie, datorită volumelor mici de soluţie orală necesare. Pentru a contribui la precizia dozării în ambalajele pentru nounăscuţi este inclusă o seringă pentru administrare orală de 1 ml.

Copiii la care nu pot fi administrate dozele orale trebuie trataţi cu Retrovir în doză de 1,5 mg/kg în perfuzie intravenoasă timp de 30 minute, la intervale de 6 ore.

În cazul în care se intenţionează efectuarea unei operaţii cezariene, perfuzia trebuie începută cu 4 ore înainte de operaţie. În eventualitatea unui fals travaliu, perfuzia cu Retrovir va fi întreruptă şi va fi reîncepută administrarea pe cale orală.

Ajustarea dozelor la pacienţii cu reacţii adverse hematologice: Înlocuirea zidovudinei ar trebui luată în considerare la pacienţii la care nivelul hemoglobinei sau numărul neutrofileleor au semnificaţie clinică. Alte potenţiale cauze ale anemiei sau neutropeniei ar trebui excluse. Reducerea dozei sau întreruperea tratamentului cu Retrovir ar trebui luate în considerare în absenţa unor tratamente alternative (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Doza la vârstnici: Farmacocinetica zidovudinei nu a fost studiată la pacienţii peste 65 ani şi nu sunt disponibile date specifice. Totuşi, deoarece este necesară atenţie specială la această grupă de vârstă datorită modificărilor asociate vârstei cum sunt scăderea funcţiei renale şi modificarea parametrilor hematologici, se recomandă monitorizarea pacienţilor înaintea şi în timpul tratamentului cu Retrovir.

Doza în cazul insuficienţei renale: Doza recomandată la pacienţii cu insuficienţă renală severă (cu clearanceul creatininei ≤10 ml/min) şi la pacienţii cu boli renale în stadiu terminal menţinuţi cu hemodializă sau dializă peritoneală este de 100 mg la 6-8 ore (300 mg – 400 mg zilnic). Parametrii hematologici şi răspunsul clinic pot influenţa necesitatea reducerii ulterioare a dozelor (vezi pct. 5.2).

Doza în cazul insuficienţei hepatice: Datele provenite de la pacienţii cu ciroză hepatică sugerează că, la pacienţii cu disfuncţie hepatică, acumularea zidovudinei este posibilă, din cauza scăderii ratei de glucuroconjugare. Poate fi necesară reducerea dozelor, dar, din cauza variabilităţii în expunerea la zidovudină la pacienţii cu afecţiuni hepatice moderate până la grave, nu pot fi făcute recomandări precise în acest sens. Dacă monitorizarea nivelurilor plasmatice de zidovudină nu este posibilă din motive tehnice, medicii vor trebui să monitorizeze semnele de intoleranţă, precum apariţia unor reacţii adverse hematologice (anemie, leucopenie, neutropenie) şi să reducă doza sau să crească intervalul dintre administrări, după caz (vezi pct. 4.4).

Un număr limitat de date sugerează faptul că administrarea concomitentă a zidovudinei şi rifampicinei scade ASC (aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp) a zidovudinei cu 48 ± 34%. Aceasta poate duce la pierderea parţială sau totală a eficacităţii zidovudinei. Trebuie evitată utilizarea concomitantă de rifampicină cu zidovudină (vezi pct. 4.4). In vitro, zidovudina este antagonist al stavudinei. Trebuie evitată utilizarea concomitentă a stavudinei cu zidovudină (vezi pct. 4.4). Probenecidul creşte aria de sub curba concentraţiei plasmatice a zidovudinei la aproximativ 106% (100 - 170%). Pacienţii trataţi cu ambele medicamente trebuie monitorizaţi cu atenţie cu privire la toxicitatea hematologică. O creştere uşoară a Cmax (28%) a fost observată atunci când zidovudina a fost administrată cu lamivudina, deşi expunerea generală (ASC) nu a fost afectată semnificativ. Zidovudina nu are efect asupra farmacocineticii lamivudinei. S-a observat că, concentraţiile plasmatice ale fenitoinei sunt mici la unii dintre pacienţii trataţi cu Retrovir, în timp ce la un pacient au fost observate valori mari. Aceste observaţii sugerează faptul că, concentraţiile plasmatice ale fenitoinei trebuie monitorizate cu atenţie la pacienţii trataţi cu ambele medicamente. Atovaquona: zidovudina nu pare să afecteze farmacocinetica atovaquonei. Cu toate acestea, datele farmacocinetice arată că atovaquona pare să scadă rata de metabolizare a zidovudinei la metabolitul glucuronoconjugat (ASC a zidovudinei la starea de echilibru a fost crescută cu 33% şi concentraţia plasmatică maximă a metabolitului glucuronoconjugat a fost redusă cu 19%). La doze de zidovudină de 500 mg sau 600 mg pe zi, este puţin probabil ca o perioadă de trei săptămâni de administrare concomitentă de atovaquonă pentru tratamentul acut al PCP poate duce la creşterea incidenţei reacţiilor adverse atribuite concentraţiilor plasmatice mărite ale zidovudinei. Trebuie avută în vedere atenţia mărită în monitorizarea pacienţilor care primesc tratament prelungit cu atovaquonă. Acidul valproic, fluconazolul sau metadona administrate împreună cu zidovudina determină creşterea ASC împreună cu scăderea corespunzătoare a clearance-ului acesteia. Deoarece sunt disponibile numai date limitate, semnificaţia clinică a acestui fapt nu este clară, dar dacă zidovudina este administrată concomitent cu acid valproic, fluconazol sau metadonă, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape pentru evidenţierea toxicităţii potenţiale a zidovudinei. A fost raportată exacerbarea anemiei datorită administrării ribavirinei atunci când zidovudina face parte din schema de tratament pentru HIV, deşi mecanismul de acţiune exact rămâne a fi elucidate. Administrarea concomitentă a ribavirinei cu zidovudina nu este recomandată datorită riscului de anemie crescut (vezi pct. 4.4). Trebuie luată în considerare înlocuirea zidovudinei în schema de tratament combinată ART dacă aceasta este deja stabilită. Acest lucru este deosebit de important pentru pacienţii cu antecedente cunoscute de anemie indusă de zidovudină. Tratamentul concomitent, mai ales acut, cu medicamente cu potenţial nefrotoxic sau mielosupresiv (de exemplu pentamidină sistemică, dapsonă, pirimetamină, cotrimoxazol, amfotericină, flucitozină, ganciclovir, interferon, vincristină, vinblastină şi doxorubicină) poate, de asemenea, creşte riscul reacţiilor adverse ale zidovudinei. În cazul în care este necesar tratamentul concomitent cu oricare dintre aceste medicamente, trebuie realizată monitorizarea atentă a funcţiei renale şi a parametrilor hematologici şi, dacă este necesar, doza unuia sau mai multora dintre aceste medicamente trebuie redusă. Un număr limitat de date din studiile clinice efectuate nu indică o creştere semnificativă a riscului reacţiilor adverse la Retrovir cu cotrimoxazol, pentamidină aerosoli, pirimetamină şi aciclovir la doze utilizate în profilaxie. Comprimatele de claritromicină reduc absorbţia zidovudinei. Acest lucru poate fi evitat dacă zidovudina şi claritromicina se administrează la un interval de cel puţin două ora una faţă de cealaltă.

Sarcina S-a arătat că administrarea Retrovir la gravide cu vârsta sarcinii mai mare de 14 săptămâni, cu tratamentul consecutiv al nou-născuţilor, reduce semnificativ rata transmisiei materno-fetale a HIV, pe baza culturilor virale la sugari. Rezultatele unui studiu pilot controlat cu placebo efectuat în SUA au indicat că Retrovir a redus transmisia materno-fetală cu aproximativ 70%. În acest studiu, gravidele au avut un număr de celule CD4+ de 200- 1818/mm3 (media în grupul tratat a fost de 560/ mm3 ), au început tratamentul între săptămânile 14-34 de gestaţie şi nu au avut indicaţii clinice pentru terapia cu Retrovir; nou-născuţii acestor mame au fost trataţi cu Retrovir până la vârsta de 6 săptamâni. Decizia de a reduce riscul transmiterii materno-fetale a HIV se va baza pe evaluarea raportului beneficiu potenţial/risc potenţial. Femeile gravide care vor să folosească Retrovir în timpul sarcinii pentru prevenirea transmiterii HIV la copii trebuie avertizate asupra faptului că transmisia HIV poate să apară în anumite cazuri în pofida tratamentului. Eficacitatea zidovudinei în reducerea transmisiei materno-fetale la femei tratate anterior timp îndelungat cu zidovudină sau alte antiretrovirale sau la femei infectate cu suşe de HIV cu sensibilitate redusă la zidovudină este necunoscută. Nu se cunoaşte dacă există consecinţe pe termen lung ale expunerii in utero şi ale expunerii sugarilor la Retrovir. Pe baza rezultatelor din studiile preclinice de carcinogenitate/mutagenitate, nu poate fi exclus un risc carcinogen pentru om (vezi pct. 5.3 Date preclinice de siguranţă). Relevanţa acestor rezultate atât la copiii infectaţi cât şi la cei neinfectaţi, expuşi la Retrovir, este necunoscută. Totuşi, gravidele care au în vedere folosirea Retrovir în timpul sarcinii trebuie avertizate asupra acestor rezultate. Un număr mare de date privind utilizarea zidovudinei în timpul sarcinii (mai mult de 3000 de rezultate) nu indică malformaţii şi nici toxicitate fetală/neonatală. Dacă este necesar din punct de vedere clinic, Retrovir poate fi administrat în timpul sarcinii. Retrovir poate fi administrat numai înainte de săptămâna 14 de sarcină, atunci când beneficiul potenţial pentru mamă depăşeşte riscul pentru făt. Studii la femele gestante de şobolan şi iepure cărora le-a fost administrată zidovudină pe cale orală în doze de până la 450 mg/kg şi zi, respectiv 500 mg/kg şi zi în timpul perioadei de organogeneză nu au evidenţiat efecte teratogene. A existat, totuşi, o creştere semnificativă statistic a resorbţiilor fetale la femelele de şobolan cărora le-au fost administrate doze de 150-450 mg/kg şi zi şi la femelele de iepure la doze de 500 mg/kg şi zi. Într-un studiu separat, ale cărui rezultate au fost raportate consecutiv, la şobolani cărora le-a fost administrată o doză de 3000 mg/kg şi zi, care este foarte aproape de doza orală medie letală (3683 mg/kg), s-a evidenţiat toxicitate maternă marcată şi creşterea incidenţei malformaţiilor congenitale fetale. În acest studiu nu a fost observată teratogenitate la dozele mai mici studiate (600 mg/kg şi zi sau mai puţin). Fertilitatea Zidovudina nu afectează fertilitatea masculină sau feminină la şobolan în cazul administrării unor doze de până la 450 mg/kg şi zi. Nu există date privind efectul Retrovir asupra fertilităţii femeilor. S-a arătat că la bărbaţi, Retrovir nu afectează numărul, morfologia şi motilitatea spermatică. Alăptarea Unii specialişti recomandă ca femeile infectate cu HIV să nu alăpteze copiii, pentru a evita transmiterea HIV. După administrarea unei singure doze de 200 mg zidovudină la femeile infectate cu HIV, concentraţia medie a zidovudinei a fost similară în lapte şi în plasmă. Astfel, având în vedere că medicamentul şi virusul trec în lapte, se recomandă mamelor care utilizează Retrovir să nu alăpteze.