RCP · RANOLIP 5 mg

Lisinoprilul trebuie administrat pe cale orală în doză unică zilnică. Ca toate celelalte medicamente administrate o dată pe zi, lisinopril trebuie administrat la aproximativ aceeaşi oră în fiecare zi.

Absorbţia de lisinopril comprimate nu este afectată de alimente.

Doza trebuie individualizată în funcţie de profilul pacientului şi de răspunsul tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4).

Hipertensiune arterială

Ranolip poate fi utilizat ca monoterapie sau în asociere cu alte clase de medicamente antihipertensive (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1).

Doza recomandată iniţial

La pacienţii cu hipertensiune arterială, doza uzuală recomandată iniţial este de 10 mg.

După administrarea dozei iniţiale, pacienţii cu un sistem renin-angiotensină-aldosteron puternic activat (în special, hipertensiune arterială renovasculară, depleţie de sare şi/sau volemică, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) pot prezenta o scădere marcată a tensiunii arteriale. Se recomandă la astfel de pacienţi o doză iniţială de 2,5-5 mg şi iniţierea tratamentului trebuie să aibă loc sub supraveghere medicală. O doză iniţială mai mică este necesară în prezenţa insuficienţei renale (vezi tabelul 1 de mai jos).

Doza de întreţinere

Doza uzuală de întreţinere este de 20 mg administrată într-o doză zilnică unică.

În general, dacă efectul terapeutic dorit nu poate fi realizat într-o perioadă de 2 până la 4 săptămâni la o anumită doză, doza poate fi ulterior mărită.

Doza maximă utilizată pe termen lung, în studiile clinice controlate a fost de 80 mg/zi.

Pacienţii trataţi cu diuretice

Hipotensiunea arterială simptomatică poate să apară după iniţierea tratamentului cu lisinopril. Acest lucru este mult mai probabil la pacienţii care sunt trataţi în prezent cu diuretice. Prin urmare, se recomandă prudenţă, deoarece aceşti pacienţi pot avea depleţie de sare şi/sau volemică. Dacă este posibil, diureticul trebuie întrerupt cu 2 - 3 zile înainte de începerea tratamentului cu lisinopril.

La pacienţii hipertensivi la care diureticul nu poate fi întrerupt, tratamentul cu lisinopril trebuie iniţiat cu o doză de 5 mg. Funcţia renală şi potasiul seric trebuie monitorizate. Doza ulterioară de lisinopril trebuie ajustată în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale. Dacă este necesar, terapia cu diuretice poate fi reluată (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5).

Ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală

Dozele trebuie să se bazeze pe clearance-ul creatininei la pacienţii cu insuficienţă renală asa cum este prezentat în Tabelul 1 de mai jos.

Tabelul 1 Ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală

* Doza şi/sau frecvenţa administrării trebuie ajustate în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale.

Doza poate fi crescută treptat până când tensiunea arterială este controlată sau până la un maximum de 40 mg pe zi.

Utilizarea la copii şi adolescenţi hipertensivi cu vârstă cuprinsă între 6-16 ani Doza iniţială recomandată este de 2,5 mg o dată pe zi la pacienţii între 20 şi < 50 kg şi 5 mg o dată pe zi la pacienţii ≥ 50 kg. Doza trebuie ajustată individual la un maxim de 20 mg pe zi la pacienţii cu greutate de la 20 la < 50 kg şi 40 mg la pacienţii ≥ 50 kg. Doze mai mari de 0,61 mg/kg (sau mai mari de 40 mg) nu au fost studiate la copii şi adolescenţi (vezi pct. 5.1).

La copiii cu funcţie renală redusă, trebuie luată în considerare o doză iniţială mai mică sau creşterea intervalului dintre administrări.

Insuficienţă cardiacă

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, lisinoprilul este utilizat în asociere cu diuretice şi, dacă este cazul, digitalice sau beta-blocante. Doza recomandată iniţial este de 2,5 mg pe zi şi trebuie administrată sub supraveghere medicală atentă pentru a supraveghea efectul iniţial de scădere a tensiunii arteriale.

Doza de lisinopril trebuie crescută:

- prin creşteri dar nu mai mult de 10 mg

- la intervale de cel puţin de 2 săptămâni

- cea mai mare doză tolerată de pacient până la un maximum de 35 mg o dată pe zi.

Ajustarea dozei trebuie să se bazeze pe răspunsul clinic al fiecărui pacient.

La pacienţii cu risc mare de hipotensiune simptomatică (de exemplu pacienţi cu depleţie de sodiu cu sau fără hiponatremie, pacienţi cu hipovolemie sau care au fost trataţi cu tratament diuretic în doze mari), tulburarea trebuie corectată, dacă este posibil, înainte de începerea tratamentului cu lisinopril.

Funcţia renală şi potasiul seric trebuie monitorizate (vezi pct. 4.4).

Infarct miocardic acut

Pacienţii trebuie să primească, după caz, tratamentele standard recomandate, cum sunt trombolitice, acid acetilsalicilic şi beta-blocante. Poate fi utilizat împreună cu lisinopril nitroglicerina administrată intravenos sau transdermic.

Doza iniţială (primele 3 zile după infarct)

Tratamentul cu lisinopril poate fi început în primele 24 ore de la debutul simptomelor. Tratamentul nu trebuie început dacă tensiunea arterială sistolică este mai mică de 100 mm Hg.

Tratamentul se începe cu o doză de 5 mg lisinopril administrată oral, se continuă cu 5 mg lisinopril după 24 ore, 10 mg după 48 ore, ulterior se administrează 10 mg lisinopril pe zi în priză unică.

Pacienţilor cu o tensiune arterială sistolică scăzută (120 mm Hg sau mai puţin), la începutul tratamentului sau în primele 3 zile după infarctul miocardic acut trebuie să li se administreze o doză mai mică - 2,5 mg oral (vezi pct. 4.4).

În cazurile de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei < 80 ml/min), doza iniţială de lisinopril trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi tabelul 1).

Doza de întreţinere

Doza de întreţinere este de 10 mg administrată într-o doză zilnică unică.

În caz de hipotensiune arterială (tensiune arterială sistolică ≤ 100 mmHg), se recomandă o doză de întreţinere de 5 mg lisinopril pe zi, care poate fi redusă, dacă este necesar, la 2,5 mg lisinopril pe zi. În caz de hipotensiune arterială prelungită (tensiune arterială sistolică < 90 mmHg mai mult de o oră), tratamentul cu lisinopril trebuie întrerupt.

Tratamentul trebuie continuat timp de 6 săptămâni şi apoi pacientul trebuie reevaluat. Pacienţii care prezintă simptome de insuficienţă cardiacă trebuie să continue tratamentul cu lisinopril (vezi pct. 4.2).

Complicaţii renale ale diabetului zaharat

La pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie incipientă, doza este de 10 mg lisinopril, o dată pe zi, doză care poate fi crescută la 20 mg o dată pe zi, dacă este necesar, pentru a realiza o tensiune arterială diastolică sub 90 mm Hg.

În cazurile de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei < 80 ml/min), doza iniţială de lisinopril trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi tabelul 1).

Copii şi adolescenţi

Există o experienţă limitată privind siguranţa şi eficacitatea administrării lisinoprilului la copii cu hipertensiune arterială cu vârsta > 6 ani, dar nu există experienţă pentru alte indicaţii (vezi pct. 5.1). Lisinopril nu este recomandat la copii în alte indicaţii decât hipertensiune arterială.

Lisinopril nu este recomandat la copiii cu vârsta sub 6 ani, sau la copii cu insuficienţă renală severă (RFG ml/min/1,73m2)< 30 (vezi pct. 5.2).

Vârstnici

În studiile clinice, nu a existat nici o modificare legată de vârstă în profilul de eficacitate sau siguranţă a medicamentului. Atunci când vârsta înaintată este asociată cu o scădere a funcţiei renale, liniile directoare stabilite în tabelul 1 trebuie utilizate pentru a stabili doza de pornire cu lisinopril.

Ulterior, doza trebuie ajustată în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale.

Utilizarea la pacienţii cu transplant renal

Nu există experienţă privind administrarea de lisinopril la pacienţii cu transplant renal recent. Prin urmare, tratamentul cu lisinopril nu este recomandat.

Medicamente care cresc riscul de angioedem Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată deoarece crește riscul de angioedem (vezi pct. 4.3 și 4.4). Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai racecadotrilului, mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin poate determina un risc crescut de angioedem (vezi pct. 4.4). Tratamentul concomitent cu activatori de plasminogen tisular poate crește riscul de angioedem. Medicamente antihipertensive Când lisinopril este combinat cu alte medicamente antihipertensive (de exemplu trinitrat de gliceril şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare), poate să apară o reducere aditivă a tensiunii arteriale. Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, a blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Diuretice Atunci când un diuretic este adăugat la terapia unui pacient cu lisinopril efectul antihipertensiv este de obicei aditiv. Pacienţii care au déjà tratament diuretic şi în special când terapia cu diuretice a fost recent instituită, pot experimenta, ocazional, o reducere excesivă a tensiunii arteriale atunci când se adaugă lisinopril. Efectele hipotensive ale tratamentului cu lisinopril pot fi reduse prin întreruperea tratamentului cu diuretice înainte de iniţierea tratamentului cu lisinopril (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.2). Suplimente de potasiu, diuretice care economisesc potasiu sau înlocuitori de sare cu conţinut de potasiu Deși potasiul seric rămâne de obicei în limite normale, la anumiți pacienți tratați cu lisinopril poate apărea hiperkaliemie. Diureticele care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, triamterenă sau amiloridă), suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu pot duce la creșteri semnificative ale potasiului seric. De asemenea, trebuie avut grijă când lisinoprilul este administrat concomitent cu alți agenți care cresc potasiul seric, cum ar fi trimetoprimul și cotrimoxazolul (trimetoprim/sulfametoxazol), deoarece trimetoprimul este cunoscut că acționează ca un diuretic care economisește potasiu, cum ar fi amiloridul. Prin urmare, nu se recomandă combinarea lisinoprilului cu medicamentele menționate mai sus. Dacă este indicată utilizarea concomitentă, acestea trebuie utilizate cu prudență și cu monitorizare frecventă a potasiului seric. Ciclosporină În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu ciclosporină, pot apărea hiperkaliemii. Se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu. Heparina În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu heparină, pot apărea hiperkaliemii. Se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu. Litiu În cazul administrării concomitente de litiu şi inhibitori ai ECA au fost raportate creşteri reversibile ale toxicităţii şi ale concentraţiilor plasmatice de litiu. Utilizarea concomitentă de diuretice tiazidice poate creşte riscul de toxicitate a litiului şi poate accentua toxicitatea litiului care este deja crescută în urma utilizării inhibitorilor ECA. Utilizarea lisinopril cu litiu nu este recomandată, însă dacă asocierea este absolut necesară, concentraţia plasmatică a litiului trebuie atent monitorizată (vezi pct. 4.4). Antiinflamatoare nesteriodiene (AINS), inclusiv acid acetilsalicilic ≥ 3 g / zi Atunci când inhibitorii ECA sunt administraţi simultan cu antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu acid acetilsalicilic în doze terapeutice antiinflamatoare, inhibitori COX-2 şi AINS neselective), poate să apară atenuarea efectului antihipertensiv. Utilizarea concomitentă de inhibitori ECA şi AINS poate duce la un risc crescut de deteriorare a funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută şi o creştere a potasiului seric, în special la pacienţii cu afectare prealabilă a funcţiei renale. Aceste efecte sunt de obicei reversibile. Această asociere trebuie administrată cu prudenţă, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi adecvat şi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale după iniţierea tratamentului asociat şi, ulterior, periodic. Aur Reacţii nitritoide (simptome de vasodilataţie, inclusiv înroşirea feţei, greaţă, ameţeli şi hipotensiune arterială, care poate fi foarte severă) în urma tratamentului cu aur injectabil (de exemplu, aurothiomalate de sodiu) au fost raportate mai frecvent la pacienţii care primesc tratament cu inhibitori ECA. Antidepresive triciclice/antipsihotice/anestezice Utilizarea concomitentă a anumitor medicamente anestezice, antidepresive triciclice şi antipsihotice cu inhibitorii ECA poate determina scăderea suplimentară a tensiunii arteriale (vezi punctul 4.4). Simpatomimetice Simpatomimeticele pot reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA. Antidiabetice Studiile epidemiologice au arătat că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu medicamente antidiabetice (insuline, antidiabetice orale) poate determina o scădere marcată a glicemiei sanguine cu risc de hipoglicemie. Apariţia acestui fenomen pare a fi mai probabilă în timpul primelor săptămâni de tratament asociat şi la pacienţii cu insuficienţă renală. Co-trimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol) Pacienții care au tratament concomitent cu co-trimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol) pot avea risc crescut de hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Acid acetilsalicilic, trombolitice, beta-blocante/nitraţi Lisinoprilul poate fi utilizat în siguranţă concomitent cu acid acetilsalicilic (în doze cardiologice), trombolitice, beta-blocante şi/sau nitraţi.

Sarcina Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea inhibitorilor ECA în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct.

Dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Cu excepţia cazurilor în care continuarea tratamentului cu inhibitori ECA este considerată absolut necesară, la pacientele care planifică o sarcină tratamentul trebuie schimbat cu un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ. Se cunoaşte faptul că tratamentul cu inhibitori ai ECA în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la inhibitori ai ECA a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Nou născuţii şi sugarii ai căror mame au utilizat inhibitori ai ECA trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4). Alăptarea Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea lisinopril în timpul alăptării, nu se recomandă utilizarea lisinoprilului şi sunt de preferat tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite în timpul alăptării, în special în timpul alăptării unui copil nou-născut sau născut prematur.