RCP · QARZIBA 4,5 mg/ml
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): QARZIBA 4,5 mg/ml
- Cod ATC: L01FX06
- Forma farmaceutică: concentrat pentru soluție perfuzabilă
- Concentrație: 4,5mg/ml
- Deținătorul autorizației: MILLMOUNT HEALTHCARE LTD - IRLANDA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Qarziba este limitat la utilizarea exclusivă în spital și trebuie administrat sub supervizarea unui medic cu experiență în utilizarea tratamentelor oncologice. Acesta trebuie administrat de personal medical specializat, pregătit să abordeze terapeutic reacțiile alergice severe, inclusiv anafilaxie, într-un mediu în care să fie disponibile imediat facilități complete de resuscitare.
Doze
Tratamentul cu Qarziba constă din 5 cicluri consecutive, fiecare ciclu având durata de 35 de zile. Doza mg/m2individuală se stabilește în funcție de suprafața corporală și trebuie să fie de100 per ciclu, în total.
Sunt posibile două moduri de administrare:
• o perfuzie continuă pe durata primelor 10 zile ale fiecărui ciclu (un total de 240 ore), cu doza mg/m2zilnică de 10 mg/m2,• sau cinci perfuzii zilnice a câte 20 administrate pe o durată de 8 ore în primele 5 zile ale fiecărui ciclu.
Când se asociază IL-2 cu Qarziba, acesta trebuie administrat sub forma de injecții subcutanate a câte 6×106 UI/m2 60×106pe zi, pentru 2 perioade a câte 5 zile consecutive, rezultând o doză totală de UI/m2 per ciclu. Primul ciclu de 5 zile trebuie să înceapă cu 7 zile înaintea primei perfuzii cu dinutuximab beta, iar al doilea ciclu de 5 zile trebuie să înceapă simultan cu perfuzia cu dinutuximab beta (zilele 1 până la 5 din fiecare ciclu de terapie cu dinutuximab beta).
Înaintea începerii fiecărui ciclu de tratament, trebuie evaluați următorii parametri clinici, iar tratamentul trebuie amânat până când sunt atinse aceste valori:
• pulsoximetrie > 94% în mediul ambient al camerei
• funcție adecvată a măduvei osoase: număr absolut de neutrofile ≥ 500/µl, număr de plachete ≥ 20000/µl, hemoglobină > 8,0 g/dl
• funcție hepatică adecvată: valori serice ale alanin aminotransferazei (ALT)/aspartat aminotranferazei (AST) < 5 ori limita superioară a valorilor normale (LSVN)
• funcție renală adecvată: clearance-ul creatininei sau rata de filtrare glomerulară (RFG) m2> 60 ml/min/1,73
Modificarea dozei de dinutuximab beta
În funcție de evaluarea medicului referitoare la severitatea reacțiilor adverse la dinutuximab beta, pacienților li se poate reduce doza cu 50% sau li se poate întrerupe temporar perfuzia. Ca urmare, perioada de perfuzare este prelungită sau, dacă pacientul tolerează, ritmul perfuziei poate fi mărit până la 3 ml/oră (perfuzie continuă) pentru a administra doza totală.
Recomandări privind modificarea dozei de dinutuximab beta
| Reacție adversă | Severitate | Modificarea tratamentului |
|---|---|---|
| Oricare | Grad 1-2 | Se reduce ritmul perfuziei la 50% După rezolvare, se revine la ritmul inițial de perfuzie |
| Reacție de hipersensibilitate | de exemplu hipotensiune arterială | Se întrerupe perfuzia și se administrează tratament de suport După rezolvare, se revine la ritmul de perfuzie inițial |
| Pupile dilatate cu reflex fotomotor încetinit +/- fotofobie | Se întrerupe perfuzia După rezolvare, se reia perfuzia cu un ritm redus la 50% | |
| Oricare | Grad ≥ 3 | Se întrerupe perfuzia și se administrează tratament de suport Se reia perfuzia cu un ritm redus la 50%, dacă reacția adversă dispare sau se ameliorează până la gradul 1-2 După rezolvare, se mărește până la ritmul inițial |
| Recurentă | Se întrerupe perfuzia Se reia în ziua următoare, dacă reacția adversă dispare | |
| Reacție de hipersensibilitate | de exemplu bronhospasm, angioedem | Se întrerupe perfuzia imediat și se tratează corespunzător (vezi pct. 4.4) Se reia tratamentul pentru ciclurile ulterioare |
| Sindromul de scurgere capilară | Se întrerupe perfuzia și se administrează tratament de suport Se reia cu un ritm redus la 50% dacă reacția adversă dispare sau se ameliorează până la gradul 1-2 | |
|---|---|---|
| Neurotoxicitate centrală | Se întrerupe perfuzia imediat, se exclud alți factori potențiali și se administrează tratament corespunzător. Datele disponibile privind reluarea tratamentului sunt limitate și nu se poate face nicio recomandare. |
Tratamentul cu dinutuximab beta trebuie întrerupt definitiv dacă apare una dintre următoarele reacții toxice:
• anafilaxie de gradul 3 sau 4
• neuropatie motorie periferică de gradul 2 prelungită
• neuropatie periferică de gradul 3
• toxicitate oculară de gradul 3
• hiponatremie de gradul 4 (<120 mEq/l) în ciuda abordării adecvate a balanței hidrice
• sindrom de scurgere capilară recurent sau de gradul 4 (necesită suport ventilator)
• neurotoxicitate centrală severă care include gradul 3 sau 4 cu deficit neurologic semnificativ prelungit, fără niciun motiv detectabil, neurotoxicitate recurentă de gradul 1-3 și deficit neurologic permanent
• toate gradele de sindrom de encefalopatie posterioară reversibilă și mielită transversă
Insuficiență renală și insuficiență hepatică
Nu sunt disponibile date privind pacienții cu insuficiență renală și insuficiență hepatică (vezi pct. 5.2).
Copii și adolescenți
Siguranța și eficacitatea Qarziba la copii cu vârsta sub 12 luni nu a fost încă stabilite. Nu sunt disponibile date.
Mod de administrare
Qarziba este indicat pentru perfuzie intravenoasă. Soluția trebuie administrată prin intermediul unei linii intravenoase periferice sau centrale. Pentru alte medicamente administrate intravenos concomitent trebuie utilizată o linie de perfuzare separată (vezi pct. 6.6).
Pentru perfuzia continuă, soluția se administrează într-un ritm de 2 ml pe oră (48 ml pe zi), cu ajutorul unei pompe de perfuzie.
Pentru perfuzia cu durata de 8 ore zilnic, soluția este administrată într-un ritm de aproximativ 13 ml pe oră.
Pre-medicația trebuie luată întotdeauna în considerare înainte de începerea unei perfuzii (vezi pct. 4.4).
Pentru instrucțiuni privind diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.
Interacțiuni
Nu s-au efectuat studii privind interacțiunile. Nu poate fi exclus un risc de reducere indirectă a activității CYP indus de valorile mai mari de TNF-α și IL-6 și, prin urmare, de interacțiuni cu medicamente utilizate concomitent. Corticosteroizi Din cauza activității lor imunosupresoare, tratamentul concomitent cu corticosteroizi nu este recomandat cu 2 săptămâni înainte de primul ciclu de tratament și până la 1 săptămână după ultimul ciclu de tratament cu dinutuximab beta, cu excepția afecțiunilor cu risc vital. Vaccinările Vaccinările trebuie evitate în timpul administrării de dinutuximab beta până la 10 săptămâni după ultimul ciclu de tratament, din cauza stimulării imunitare induse de administrarea de dinutuximab beta și a riscului posibil de toxicități neurologice rare. Imunoglobuline administrate pe cale intravenoasă Nu se recomandă utilizarea concomitentă a imunoglobulinelor intravenoase, deoarece acestea pot interfera cu toxicitatea celulară asociată cu dinutuximab beta.
Sarcină și alăptare
Sarcina Nu există date privind utilizarea la femeile gravide. Nu sunt disponibile date din studiile la animale privind teratogenitatea sau embriotoxicitatea. Ținta dinutuximab beta (GD2) este exprimată la nivelul țesuturilor neuronale, în special în timpul dezvoltării embriofetale și poate traversa placenta; prin urmare, Qarziba poate afecta fătul, dacă se administrează femeilor gravide. Qarziba nu trebuie utilizat în timpul sarcinii. Alăptarea Nu există date privind utilizarea la femeile care alăptează. Nu se știe dacă dinutuximab beta se excretă în laptele uman. Alăptarea trebuie întreruptă în timpul tratamentului cu Qarziba și timp de 6 luni după administrarea ultimei doze. Fertilitatea Nu se cunosc efectele dinutuximab beta asupra fertilității la om. Nu s-au efectuat studii privind fertilitatea la animale; cu toate acestea, în studiile efectuate la cobai și la maimuțe cynomolgous nu s-au observat reacții adverse asupra organelor de reproducere. Qarziba nu trebuie utilizat la femeile aflate la vârsta fertilă care nu folosesc măsuri contraceptive. Se recomandă ca femeile aflate la vârsta fertilă să utilizeze măsuri contraceptive timp de 6 luni după oprirea tratamentului cu dinutuximab beta.