RCP · PRESTARIUM 5 mg

Doze

Doza trebuie individualizată conform profilului pacientului (vezi pct 4.4) şi răspunsului tensiunii arteriale.

Hipertensiune arterială

Prestarium poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu medicamente antihipertensive din alte clase terapeutice (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 și 5.1).

Doza iniţială recomandată este de 5 mg perindopril arginină administrată o singură dată pe zi, dimineaţa.

Pacienţii cu un sistem renină – angiotensină – aldosteron puternic activat (în special, hipertensiunea renovasculară, depleţia de sare şi/sau volum, decompensarea cardiacă sau hipertensiunea arterială severă) pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale ca urmare a dozei iniţiale. La aceşti pacienţi este recomandată o doză iniţială de 2,5 mg şi începerea tratamentului trebuie să se desfăşoare sub supraveghere medicală.

Doza poate fi crescută la 10 mg perindoprilarginină, o dată pe zi, după o lună de tratament.

Hipotensiunea arterială simptomatică poate să apară la începerea tratamentului cu Prestarium, mai ales la pacienţi trataţi concomitent cu diuretice. De aceea, este recomandată precauţie, deoarece aceşti pacienţi pot prezenta depleţie de volum şi/sau sare.

Dacă este posibil, diureticul trebuie întrerupt cu 2–3 zile înainte de începerea tratamentului cu Prestarium (vezi pct. 4.4).

La pacienţii hipertensivi la care diureticul nu poate fi întrerupt, tratamentul cu Prestarium trebuie început cu o doză de 2,5 mg. Funcţia renală şi potasemia trebuie monitorizate. Dozele ulterioare de Prestarium trebuie ajustate corespunzător răspunsului tensiunii arteriale. Dacă este necesar, tratamentul diuretic poate fi reluat.

La pacienţii vârstnici tratamentul trebuie început cu o doză de 2,5 mg care poate fi crescută progresiv la 5 mg după o lună de tratament, iar apoi la 10 mg dacă este necesar, depinzând de funcţia renală (vezi tabelul de mai jos).

Insuficienţa cardiacă simptomatică

Se recomandă ca tratamentul cu Prestarium, în general asociat cu un diuretic care nu economiseşte potasiu şi/sau digoxin şi/sau beta-blocant, să fie început sub strictă supraveghere medicală cu o doză iniţială recomandată de 2,5 mg, administrată dimineaţa. Aceasta doză poate fi crescută după 2 săptămâni la 5 mg o singură dată pe zi, în funcţie de toleranţa pacientului. Ajustarea dozei trebuie să se bazeze pe răspunsul clinic al fiecărui pacient.

În insuficienţa cardiacă severă şi la alţi pacienţi consideraţi a fi cu risc crescut (pacienţi cu afectarea funcţiei renale şi cu o tendinţă de tulburări electrolitice, pacienţi care primesc concomitent tratament cu diuretice şi/sau medicamente vasodilatatoare), tratamentul trebuie început sub supraveghere atentă (vezi pct 4.4).

La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, de exemplu pacienţi cu depleţie de sare cu sau fără hiponatriemie, pacienţi cu hipovolemie sau pacienţi care primesc un tratament diuretic susţinut, aceste condiţii trebuie corectate, dacă este posibil, înaintea iniţierii terapiei cu Prestarium. Tensiunea arterială, funcţia renală şi potasemia trebuie strict monitorizate, atât înaintea, cât şi în cursul tratamentului cu Prestarium (vezi pct 4.4).

Prevenirea recurenţei accidentului vascular cerebral

La pacienţi cu un istoric de boală cerebrovasculară, tratamentul cu Prestarium trebuie început cu o doză de 2,5 mg pe zi timp de 2 săptămâni, apoi crescută la 5 mg pe zi timp de alte 2 săptămâni, înainte de introducerea indapamidei.

Tratamentul poate fi început în orice moment, de la 2 săptămâni până la cîţiva ani de la episodul de accident vascular cerebral iniţial.

Boală coronariană stabilă

Prestarium trebuie introdus cu o doză de 5 mg o dată pe zi, timp de 2 săptămâni, iar apoi crescut la 10 mg o dată pe zi, corespunzător funcţiei renale şi cu condiţia ca doza de 5 mg să fie bine tolerată.

Pacienţii vârstnici trebuie să primească 2,5 mg o dată pe zi timp de o săptămână, apoi 5 mg pe zi încă o săptămână, înaintea creşterii dozei până la 10 mg pe zi, corespunzător funcţiei renale (vezi Tabelul 1 – „Ajustarea dozei în insuficienţa renală”). Doza poate fi crescută doar dacă doza scăzută precedentă este bine tolerată.

Grupe speciale de pacienţi

Pacienţi cu insuficienţă renală:

La pacienţii cu insuficienţă renală, dozele trebuie ajustate în funcţie de clearance–ul creatininei, aşa cum este prezentat în tabelul 1 de mai jos:

Tabelul 1 – Ajustarea dozei în insuficienţa renală

* Clearance-ul prin dializă al peridoprilatului este de 70 ml/min.

Pentru pacienţii hemodializaţi, doza trebuie administrată după dializă.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică:

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct 4.4 şi 5.2).

Copii şi adolescenţi:

Siguranța și eficacitatea perindoprilului la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 5.1, dar nu se pot face recomandări în privința dozelor.

Mod de administrare

Administrare orală.

Se recomandă ca administrarea Prestarium să se facă o singură dată pe zi, dimineaţa, înaintea mesei.

Datele provenite din studii clinice au evidențiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvență mai mare a reacțiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkalemia și diminuarea funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acționează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 și 5.1). Medicamente care produc hiperkaliemie Unele medicamente sau clase terapeutice pot creşte riscul de apariţie a hiperkaliemiei: aliskiren, săruri de potasiu, diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor de angiotensină II, AINS, heparine, medicamente imunosupresoare cum sunt ciclosporina sau tacrolimus, trimetoprim. Asocierea acestor medicamente creşte riscul de hiperkaliemie. Asocieri contraindicate (vezi pct. 4.3) Aliskiren: La pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală, din cauza riscului de hiperkaliemie, agravare a funcţiei renale şi creştere a morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare. Tratamente extracorporale: Tratamentele extracorporale care duc la contactul sângelui cu suprafețe încărcate negativ, cum ar fi dializa sau hemofiltrarea cu anumite membrane cu flux înalt (de exemplu membrane din poliacrilonitril) și afereza lipoproteinelor cu densitate mică cu sulfat de dextran, din cauza riscului crescut de reacții anafilactice severe (vezi pct 4.3). În cazul în care este necesar un astfel de tratament, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unei clase diferite de medicamente antihipertensive. Asocieri nerecomandate (vezi pct. 4.4) Aliskiren: La alţi pacienţi decât cei cu diabet zaharat sau insuficienţă renală, din cauza riscului de hiperkaliemie, agravare a funcţiei renale şi creştere a morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare. Tratament concomitent cu inhibitor al ECA şi blocant al receptorilor de angiotensină: În literatură s-a raportat că, în cazul pacienţilor cu boală aterosclerotică dovedită, insuficienţă cardiacă sau diabet zaharat cu afectare de organ în stadiu terminal, tratamentul concomitent cu inbitor al ECA şi blocant al receptorilor de angiotensină este asociat cu o frecvenţă mai mare a hipotensiunii arteriale, sincopelor, hiperkaliemiei şi agravării funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu utilizarea unui singur medicament pentru sistemul renină-angiotensină-aldosteron. Blocarea dublă (de exemplu, prin asocierea unui inhibitor al ECA cu un antagonist al receptorilor de angiotensină II) trebuie limitată la cazurile individuale bine definite şi cu monitorizarea atentă a funcţiei renale, kaliemiei şi tensiunii arteriale. Estramustină: Risc de creştere a reacţiilor adverse cum este edemul angioneurotic (angioedemul). Co-trimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol): Pacienții la care se administrează concomitent cotrimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol) pot prezenta un risc crescut de hiperkaliemie (vezi pct 4.4). Diuretice care econonomisesc potasiu (cum sunt triamteren, amilorid,...), săruri de potasiu: Hiperkaliemie (cu potenţial letal), în special corelată cu insuficienţa renală (efect aditiv de creştere a kaliemiei: Hiperkaliemie (cu potenţial letal), în special corelată cu insuficienţa renală (efect aditiv de creştere a kaliemiei). Asocierea perindoprilului cu medicamentele mai sus menţionate nu este recomandată (vezi pct 4.4). Dacă totuşi administrarea concomitentă este recomandată, aceste medicamente trebuie utilizate cu prudenţă şi cu monitorizarea kaliemiei. A se vedea mai jos informaţiile privind utilizarea spironolactonei în insuficienţa cardiacă. Litiu: Creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice de litiu şi toxicitate au fost observate în timpul administrarii concomitente de litiu şi IECA. Administrarea concomitentă a IECA şi litiu nu este recomandată, dar dacă această asociere se dovedeşte a fi necesară, trebuie efectuată monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice de litiu (vezi pct. 4.4). Asocieri care necesită prudenţă deosebită Medicamente antidiabetice (insuline, antidiabetice orale): Studiile epidemiologice au sugerat că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a medicamentelor antidiabetice (insulină, antidiabetice orale) poate să determine un efect mai puternic de scădere a glicemiei, cu risc de hipoglicemie. Acest fenomen este mai probabil să apară în primele săptămâni de tratament asociat şi în special la pacienţi cu insuficienţă renală. Baclofen: Efect antihipertensiv crescut. Se recomandă monitorizarea tensiunii arteriale şi ajustarea dozei de antihipertensiv, dacă este necesar. Diuretice care nu economisesc potasiu: Pacienţii care urmează tratament cu diuretice, în special cei cu depleţie de volum şi/sau sare, pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale după iniţierea tratamentului cu un inhibitor al ECA. Posibilitatea de apariţie a efectelor hipotensive poate fi redusă prin întreruperea diureticului, prin creşterea volemiei sau aportului de sare anterior începerii tratamentului cu doze mici de perindopril, crescute progresiv. În caz de hipertensiune arterială, atunci când tratamentul anterior cu diuretic a produs depleţie de volum/sare, fie diureticul trebuie întrerupt înainte de începerea tratamentului cu inhibitor al ECA, situaţie în care tratamentul cu un diuretic ce nu economiseşte potasiu poate fi reluat ulterior, fie tratamentul cu inhibitor al ECA trebuie început cu doze mici, crescute progresiv. În caz de insuficienţă cardiacă congestivă tratată cu diuretic, tratamentul cu inhibitor al ECA trebuie iniţiat cu cea mai mică doză, eventual după scăderea dozei de diuretic care nu economiseşte potasiu administrat concomitent. În toate cazurile, funcţia renală (creatininemia) trebuie monitorizată în timpul primelor săptămâni de tratament cu inhibitor al ECA. Diuretice care economisesc potasiu (eplerenonă, spironolactonă): Eplerenonă sau spironolactonă la doze cuprinse între 12,5 mg şi 50 mg pe zi, în asociere cu doze mici de inhibitor al ECA: În tratamentul insuficienţei cardiace clasa III sau IV NYHA, cu fracţie de ejecţie < 35%, tratată anterior cu inhibitori ai ECA şi diuretice de ansă, risc de hiperkaliemie, potenţial letală, mai ales în caz de nerespectare a recomandărilor de prescriere a acestei combinaţii. Înaintea începerii tratamentului asociat, verificaţi absenţa hiperkaliemiei şi a insuficienţei renale. Se recomandă monitorizarea atentă a kaliemiei şi creatininemiei o dată pe săptămână în prima lună de tratament, şi apoi, lunar. Antiinflamatoare nesteroidiene (A.I.N.S.), inclusiv acid acetilsalicilic ≥ 3 g/zi: Când IECA se administrează concomitent cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu acid acetilsalicilic în doze antiinflamatoare, inhibitori de COX-2 şi AINS neselective), poate să apară o scădere a efectului antihipertensiv. Utilizarea simultană a IECA şi AINS poate duce la creşterea riscului de agravare a funcţiei renale, inclusiv de insuficienţă renală acută şi creştere a potasemiei, mai ales la pacienţii cu afectare renală pre-existentă. Combinaţia trebuie administrată cu prudenţă, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie avută în vedere monitorizarea funcţiei renale după iniţierea terapiei asociate şi periodic după aceea. Racecadotril: Se cunoaște faptul că inhibitorii ECA (de exemplu, perindopril) provoacă angioedem. Acest risc poate fi crescut atunci când sunt administrați concomitent cu racecadotril (un medicament utilizat împotriva diareei acute). Inhibitorii mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus): Pacienții cărora li se administrează concomitent tratament cu inhibitori ai mTOR pot prezenta un risc crescut de apariție a angioedemului (vezi pct. 4.4). Asocieri care necesită oarecare prudenţă Medicamente antihipertensive şi vasodilatatoare: Utilizarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectele hipotensoare ale IECA. Utilizarea concomitentă cu nitroglicerină şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare poate reduce şi mai mult valorile tensionale. Gliptine (linagliptină, saxagliptină, sitagliptină, vildagliptină): Risc crescut de angioedem, din cauza scăderii activităţii dipeptidil-peptidazei IV (DPP-IV) de către gliptine, la pacienţii trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA. Antidepresive tricilice/Antipsihotice/Anestezice: Utilizarea concomitentă a unor anumite anestezice, antidepresive tricilice şi antipsihotice cu IECA poate determina o scădere mai accentuată a valorilor tensionale (vezi pct. 4.4). Simpatomimetice: Simpatomimeticele pot să scadă efectul antihipertensiv al IECA. Aur: Reacţiile de tip nitric (cu simptome incluzând înroşirea feţei, greaţă, vărsături şi hipotensiune arterială) au fost raportate rar la pacienţii trataţi simultan cu aur injectabil (aurotiomalat de sodiu) şi IECA, inclusiv perindopril.

Sarcina Utilizarea IECA nu este recomandată în timpul primului trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4) şi este contraindicată în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Datele epidemiologice privind riscul de teratogenitate ca urmare a expunerii la IECA în timpul primului trimestru de sarcină nu sunt concludente; totuşi, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Cu excepţia cazurilor când continuarea tratamentului cu IECA este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute pe un tratament antihipertensiv alternativ, cu un profil de siguranţă dovedit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu IECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, se iniţiază terapia alternativă. Este cunoscut faptul că tratamentul cu IECA în cursul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină produce fetotoxicitate la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârzierea osificării craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la IECA intervine din al doilea trimestru de sarcină, se recomandă control ecografic al funcţiei renale şi al osificării craniului. Nou-născuţii ai căror mame au utilizat IECA trebuie monitorizaţi atent pentru hipotensiune arterială (vezi şi pct. 4.3 şi 4.4). Alăptarea Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea Prestarium în timpul alăptării, administrarea Prestarium nu este recomandată şi sunt de preferat tratamente alternative, cu profile de siguranţă mai bine stabilite pentru utilizare în timpul alăptării, în special în cazul alăptării unui nou-născut sau a unui sugar născut prematur. Fertilitatea Nu au existat efecte asupra performanţei de reproducere sau a fertilităţii.