RCP · PREDNISONA-RICHTER 5 mg

La adult, tratamentul acut se începe cu doze mari, 30-80 mg prednison pe zi, respectiv 6-16 comprimate PREDNISONĂ-RICHTER şi 1-3 mg prednisonă/kg şi zi la copii, în administrare orală, fracţionat. Dacă tratamentul durează mai mult de 10 zile, doza se scade, în funcţie de răspunsul terapeutic, până la întreruperea tratamentului. La nevoie, în afecţiunile severe cu evoluţie prelungită, tratamentul se continuă cu doza minimă eficace - doza de întreţinere recomandată este de 10 mg prednison pe zi (5-15 mg), administrate într-o singură priză zilnică, dimineaţa, la trezire, încercând eventual o schemă de tratament alternativ, o dată la două zile. Trecerea de la administrarea zilnică la cea alternativă se face prin creşterea treptată a dozei din prima zi, pe măsura scăderii până la suprimare a dozei din cea de a doua zi.

Întreruperea tratamentului se face prin scăderea treptată a dozei – în mod obişnuit, doza zilnică se scade cu un comprimat la intervale de 1-2 săptămâni.

În afecţiuni cronice evolutive se începe cu o doză mică: 5-10 mg zilnic la adult, 0,25-0,5 mg/kg şi zi la copii, care se creşte treptat până la obţinerea efectului terapeutic optim. În continuare, doza se scade treptat până la doza minimă eficace.

Durata tratamentului depinde de starea clinică a pacientului. Dacă tratamentul trebuie continuat, se va evalua cu grijă raportul risc/beneficiu terapeutic pentru glucocorticoizi, îndeosebi posibilitatea dezvoltării corticodependenţei.

Medicamente care pot să determine torsada vârfurilor (astemizol, terfenadină, bepridil, eritromicină intravenos, halofantrină, pentamidină, sparfloxacină, sultopridă, vincamină), inclusiv unele antiaritmice din clasele Ia, III (amiodaronă, bretiliu, disopiramidă, chinidină, sotalol) - risc crescut de aritmii severe, în special la persoanele cu interval QT prelungit şi în condiţii de hipopotasemie. Asocierea este contraindicată, iar în cazul antiaritmicelor cu risc se impune precauţie la administrare; hipopotasemia trebuie corectată. Medicamente hipopotasemiante (diuretice, purgative, amfotericină B i.v.): risc crescut de hipopotasemie. Glicozizii digitalici: hipopotasemia determinată de dozele mari de glucocorticoizi, administrate timp îndelungat, creşte riscul aritmiilor determinate de glicozizii digitalici. Insulină, metformină, sulfamide antidiabetice: micşorarea eficacităţii acestora, datorită favorizării hiperglicemiei de către glucocorticoizi; poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină sau antidiabetice orale. Anticoagulante: eficacitatea anticoagulantelor poate fi crescută sau scăzută. Antihipertensive: eficacitatea acestora poate fi micşorată datorită favorizării retenţiei hidrosaline de către glucocorticoizi. Contraceptive orale: poate creşte concentraţia glucocorticoizilor. Somatropină: eficacitatea acesteia poate fi diminuată. Acid acetilsalicilic, indometacin şi alte antiinflamatoare nesteroidiene/agenţi antireumatici, salicilaţi: glucocorticoizii pot să scadă salicilemia, prin creşterea eliminării salicilatului; la întreruperea tratamentului cu glucocorticoizi salicilemia poate să crească. Creşte riscul ulceraţiilor şi hemoragiilor gastro-intestinale. Atropină şi alte anticolinergice: creştere adiţională a presiunii intraoculare. Carbamazepină, fenobarbital, fenitoină, primidonă, rifabutină, rifampicină şi alte medicamente inductoare enzimatice: posibilitatea micşorării concentraţiei plasmatice de glucocorticoizi, cu diminuarea eficacităţii. Izoniazidă: posibilitatea scăderii concentraţiei plasmatice a izoniazidei datorită favorizării metabolizării sale. Antiacide conţinând aluminiu, magneziu şi calciu: este posibilă scăderea absorbţiei intestinale a prednisonului; se recomandă un interval de 2 ore între administrarea acestor medicamente. Interferon alfa: efectul interferonului poate fi scăzut. Vaccinuri vii atenuate: risc de boală generalizată cu posibilitate de evoluţie letală, datorită acţiunii imunodepresive a glucocorticoizilor. Se folosesc numai vaccinuri inactivate.

Sarcina Glucocorticoizii traversează bariera fetoplacentară. Studiile la animale au evidenţiat că utilizarea în timpul sarcinii a unor doze farmacologice de glucocorticoizi poate mări riscul creşterii intrauterine întârziate, al bolilor cardiovasculare şi metabolice la vârsta adultă şi pot avea efect asupra densităţii receptorilor pentru glucocorticoizi, turnover-ului neurotransmiţătorilor şi asupra dezvoltării neurocomportamentale. În studiile la animale prednisonul a determinat fisură palatină (vezi pct. 5.3). Există discuţii asupra faptului că glucocorticoizii, administraţi în timpul primului trimestru de sarcină, ar putea creşte riscul apariţiei fisurii palatine şi la fătul uman. Dozele mari administrate la gravide pot să determine, excepţional, insuficienţă corticosuprarenală la nou-născut. În general, glucocorticoizii trebuie administraţi în timpul sarcinii numai la indicaţia şi sub supravegherea medicului. Alăptarea Glucocorticoizii trec în laptele matern în cantităţi mici (până la 0,23% din doza individuală). La dozele de până la 10 mg/zi, cantitatea ajunsă în laptele matern rămâne sub limita detectabilităţii. Până în prezent nu au fost raportate efecte negative asupra sugarului. Totuşi, glucocorticoizii trebuie utilizaţi doar în cazurile în care beneficiile terapeutice depăşesc riscurile posibile. La doze de peste 10 mg/zi creşte raportul dintre concentraţia în lapte şi cea în plasmă (de exemplu, la o doză zilnică de 80 mg prednison 25% din concentraţia plasmatică se regăseşte în lapte), de aceea în aceste situaţii se recomandă întreruperea alăptării.