← Înapoi la prospect

RCP · PRAMIPEXOL ZENTIVA 0,7 mg

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): PRAMIPEXOL ZENTIVA 0,7 mg
  • Cod ATC: N04BC05
  • Forma farmaceutică: comprimate
  • Concentrație: 0,7 mg
  • Deținătorul autorizației: SANECA PHARMACEUTICALS A.S. - GRECIA

Acțiune farmacologică

AGENTI DOPAMINERGICI AGONISTI DOPAMINERGICI

Doze și mod de administrare

Doze

Boala Parkinson Doza iniţială este administrată în prize egale administrate de 3 ori pe zi.

Iniţierea tratamentului Dozele trebuie crescute treptat, începând de la o doză iniţială zilnică de 0,264 mg bază (0,375 mg sare) care se măreşte apoi la fiecare 5-7 zile. Dacă nu apar reacţii adverse intolerabile, doza se creşte treptat până se ajunge la efectul terapeutic maxim.

Schema de creştere a dozelor de Pramipexol Zentiva

SăptămânaDozaDoza zilnică totalăDozaDoza zilnică totală
(mg bază)(mg bază)(mg sare)(mg sare)
13 x 0,0880,2643 x 0,1250,375
23 x 0,180,543 x 0,250,75
33 x 0,351,13 x 0,51,50

Dacă este necesară o creştere suplimentară, doza zilnică se creşte cu câte 0,54 mg bază (0,75 mg sare) la interval de o săptămână, până la doza maximă de 3,3 mg bază (4,5 mg sare) pe zi. Cu toate acestea, trebuie menţionat faptul că incidenţa somnolenţei creşte la doze mai mari de 1,1 mg bază (1,5 mg sare) pe zi (vezi pct. 4.8).

Tratament de întreţinere Doza zilnică trebuie să fie cuprinsă între 0,264 mg bază (0,375 mg sare) şi un maxim de 3,3 mg bază (4,5 mg sare). În timpul creşterii dozei în cadrul studiilor pivot, eficacitatea tratamentului a fost observată începând de la o doză zilnică de 1,1 mg bază (1,5 mg sare). Ajustările ulterioare ale dozelor trebuie realizate în funcţie de răspunsul clinic şi de apariţia reacţiilor adverse. În studiile clinice, aproximativ 5% dintre pacienţi au fost trataţi cu doze mai mici de 1,1 mg bază (1,5 mg sare). În stadiile avansate ale bolii Parkinson, doze de pramipexol mai mari de 1,1 mg bază (1,5 mg sare) pe zi pot fi utile la pacienţii la care se intenţionează reducerea dozei de levodopa. Se recomandă ca dozele de levodopa să fie reduse în funcţie de răspunsul clinic al fiecărui pacient, atât pe durata creşterii dozei, cât şi a tratamentului de întreţinere cu pramipexol (vezi pct. 4.5).

Întreruperea tratamentului Întreruperea bruscă a tratamentului cu medicamente dopaminergice poate determina apariţia sindromului neuroleptic malign. Doza de pramipexol trebuie scăzută treptat, cu câte 0,54 mg bază (0,75 mg sare) pe zi, până când doza zilnică ajunge la 0,54 mg bază (0,75 mg sare). Ulterior, doza trebuie redusă cu câte 0,264 mg bază (0,375 mg sare) pe zi (vezi pct. 4.4).

Administrarea la pacienţii cu insuficienţă renală Eliminarea pramipexolului este dependentă de funcţia renală. Pentru iniţierea tratamentului se recomandă următoarea schemă terapeutică:

• Pacienţii cu un clearance-ul creatininei peste 50 ml/min nu necesită reducerea dozei zilnice sau a frecvenţei administrării.

2 • La pacienţii cu clearance-ul creatininei cuprins între 20 şi 50 ml/min, doza zilnică iniţială de pramipexol trebuie divizată în două prize, începând cu 0,088 mg bază (0,125 mg sare) de două ori pe zi (0,176 mg bază/0,25 mg sare pe zi). Nu trebuie depăşită o doză zilnică maximă de 1,57 mg pramipexol bază (2,25 mg sare). • La pacienţii cu clearance-ul creatininei sub 20 ml/min, doza zilnică de pramipexol se administrează în priză unică, începând cu 0,088 mg bază (0,125 mg sare) pe zi). Nu trebuie depăşită o doză zilnică maximă de 1,1 mg pramipexol bază (1,5 mg sare).

Dacă funcţia renală se alterează pe parcursul tratamentului de întreţinere, doza zilnică de pramipexol trebuie redusă cu acelaşi procent cu care scade clearance-ul creatininei, adică dacă clearance-ul creatininei scade cu 30%, atunci doza zilnică de pramipexol trebuie redusă cu 30%. Dacă clearance-ul creatininei este cuprins între 20 şi 50 ml/min, doza zilnică poate fi divizată în două prize, iar dacă clearance-ul creatininei este sub 20 ml/min, doza poate fi administrată în priză unică zilnică.

Administrarea la pacienţi cu insuficienţă hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică, ajustarea dozei probabil nu este necesară, deoarece aproximativ 90% din substanţa activă absorbită este excretată pe cale renală. Cu toate acestea, nu a fost investigată posibila influenţă a insuficienţei hepatice asupra farmacocineticii pramipexolului.

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea pramipexolului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Pramipexolul nu prezintă utilizare relevantă la copii şi adolescenţi în indicaţia boala Parkinson.

Sindromul picioarelor neliniștite

Doza iniţială recomandată de Pramipexol Zentiva este de 0,088 mg bază (0,125 mg sare) administrată o dată pe zi cu 2-3 ore înainte de culcare. Pentru pacienţii care necesită o atenuare simptomatică suplimentară, doza poate fi crescută la fiecare 4-7 zile până la maximum de 0,54 mg bază (0,75 mg sare) pe zi (conform tabelului de mai jos).

Schema de creştere a dozelor de Pramipexol Zentiva

Faza deO dată pe zi searaO dată pe zi seara
creștere(mg bază)(mg sare)
10,0880,125
2*0,180,25
3*0,350,50
4*0,540,75

* la nevoie

Se va evalua răspunsul pacienţilor după 3 luni de tratament şi se va reconsidera necesitatea continuării tratamentului. Dacă tratamentul este întrerupt mai mult de câteva zile acesta trebuie re-iniţiat prin creşterea dozei aşa cum este menţionat mai sus.

Întreruperea tratamentului Deoarece doza zilnică pentru tratamentul Sindromului picioarelor neliniștite nu va depăşi 0,54 mg bază (0,75 mg sare), administrarea Pramipexol Zentiva poate fi întreruptă fără scăderea dozei. Într-un studiu clinic placebo controlat cu durata de 26 săptămâni, revenirea simptomelor Sindromului picioarelor neliniștite (creşterea gradului de severitate al simptomelor prin comparaţie cu valorile iniţiale) a fost observat la 10% dintre pacienţi (14 din 135) după întreruperea bruscă a tratamentului. Acest efect a fost observat similar, indiferent de doză.

Pacienţi cu insuficienţă renală Eliminarea pramipexolului este dependentă de funcţia renală. Pacienţii cu un clearance al creatininei peste 20 ml/min nu necesită reducerea dozei zilnice. Utilizarea pramipexolului la pacienţii hemodializaţi sau la pacienţii cu insuficienţă renală severă nu a fost studiată.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică ajustarea dozei nu este necesară, deoarece aproximativ 90% din substanţa activă absorbită este excretată pe cale renală.

Copii şi adolescenţi Pramipexol Zentiva nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi sub vârsta de 18 ani datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Sindrom Tourette

Copii şi adolescenţi Nu se recomandă utilizarea pramipexolului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani deoarece siguranţa şi eficacitatea nu au fost stabilite la această grupă de vârstă. Pramipexolul nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi cu sindrom Tourette din cauza raportului risc/beneficiu negativ în tratamentul acestei tulburări (vezi pct. 5.1).

Mod de administrare Comprimatele trebuie administrate pe cale orală, cu apă şi pot fi administrate cu sau fără alimente.

Interacțiuni

Legarea de proteinele plasmatice La om, pramipexolul se leagă pe proteinele plasmatice în proporţie foarte mică (< 20%), biotransformarea fiind redusă. De aceea, sunt puţin probabile interacţiuni cu alte medicamente care influenţează legarea de proteinele plasmatice sau eliminarea prin metabolizare. Deoarece anticolinergicele sunt eliminate, în principal, prin metabolizare, posibilitatea interacţiunilor este redusă, deşi interacţiunile cu anticolinergice nu au fost investigate. Nu există interacţiuni farmacocinetice cu selegilina sau levodopa. Inhibitori/competitori ai căii active de eliminare renală Cimetidina reduce clearance-ul renal al pramipexolului cu aproximativ 34%, probabil prin inhibarea sistemului de transport al cationilor secretaţi la nivelul tubilor renali. Prin urmare, medicamentele care sunt inhibitori ai acestei căi de eliminare renală activă sau care sunt eliminate pe această cale, cum sunt cimetidina, amantadina, mexiletina, zidovudina, cisplatina, chinina şi procainamida, pot interacţiona cu pramipexolul, rezultând reducerea clearance-ului pramipexolului. Aunci când aceste medicamente sunt administrate concomitent cu pramipexol, trebuie avută în vedere reducerea dozei de pramipexol. Asociere cu levodopa Atunci când pramipexolul este administrat în asociere cu levodopa, se recomandă reducerea dozei de levodopa şi menţinerea constantă a dozei celorlalte medicamente antiparkinsoniene, în timp ce doza de pramipexol se creşte. Din cauza posibilelor efecte aditive, se recomandă precauţie atunci când pacienţii sunt trataţi cu alte medicamente sedative sau consumă băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu pramipexol (vezi pct. 4.4,

4.7 şi 4.8).

Medicamente antipsihotice Trebuie evitată administrarea concomitentă de medicamente antipsihotice şi pramipexol (vezi pct. 4.4), de exemplu dacă sunt aşteptate efecte antagoniste.

Sarcină și alăptare

Sarcina Efectul asupra sarcinii şi alăptării nu a fost investigat la om. Pramipexolul nu a demonstrat potenţial teratogen la şobolani şi iepuri, dar s-a dovedit embriotoxic la şobolan la doze maternotoxice (vezi pct. 5.3). Pramipexolul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar, şi anume dacă se consideră că beneficiile potenţiale justifică riscurile potenţiale pentru făt. Alăptarea Deoarece pramipexolul inhibă secreţia de prolactină la om, este de aşteptat o inhibare a lactaţiei. Nu a fost studiată eliminarea pramipexolului în laptele uman. La şobolani, concentraţia substanţei active marcată radioactiv a fost mai mare în laptele femelelor decât în plasmă. În absenţa datelor la om, pramipexolul nu trebuie utilizat în timpul alăptării. Cu toate acestea, dacă tratamentul este absolut necesar, alăptarea trebuie întreruptă. Fertilitatea Nu s-au efectuat studii la om privind efectele asupra fertilităţii. În studiile la animale, pramipexolul a influenţat ciclul estric şi a redus fertilitatea la femele, aşa cum era de aşteptat în cazul agoniştilor dopaminergici. Cu toate acestea, aceste studii nu au indicat efecte nocive directe sau indirecte asupra fertilităţii la mascul.

Insuficiență renală

insuficienţă renală Eliminarea pramipexolului este dependentă de funcţia renală. Pentru iniţierea tratamentului se recomandă următoarea schemă terapeutică: • Pacienţii cu un clearance-ul creatininei peste 50 ml/min nu necesită reducerea dozei zilnice sau a frecvenţei administrării. 2 • • La pacienţii cu clearance-ul creatininei cuprins între 20 şi 50 ml/min, doza zilnică iniţială de pramipexol trebuie divizată în două prize, începând cu 0,088 mg bază (0,125 mg sare) de două ori pe zi (0,176 mg bază/0,25 mg sare pe zi). Nu trebuie depăşită o doză zilnică maximă de 1,57 mg pramipexol bază (2,25 mg sare). La pacienţii cu clearance-ul creatininei sub 20 ml/min, doza zilnică de pramipexol se administrează în priză unică, începând cu 0,088 mg bază (0,125 mg sare) pe zi). Nu trebuie depăşită o doză zilnică maximă de 1,1 mg pramipexol bază (1,5 mg sare). Dacă funcţia renală se alterează pe parcursul tratamentului de întreţinere, doza zilnică de pramipexol trebuie redusă cu acelaşi procent cu c