Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

RCP · PEYONA

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): PEYONA
  • Cod ATC: N06BC01
  • Forma farmaceutică: soluție perfuzabilă/soluțieorală
  • Concentrație: 20 mg/ml
  • Deținătorul autorizației: ALFA WASSERMANN SPA - ITALIA

Acțiune farmacologică

PSIHOSTIMULANTE SI NOOTROPE DERIVATI XANTINICI

Doze și mod de administrare

Tratamentul cu citrat de cafeină trebuie inițiat sub supravegherea unui medic cu experiență în terapia intensivă la nou-născuți. Tratamentul trebuie administrat numai într-o unitate de terapie intensivă pentru nou-născuți, care să aibă dotări adecvate pentru supravegherea și monitorizarea pacienților.

Doze

Regimul de dozare recomandat în cazul nou-născuților netratați anterior constă dintr-o doză de încărcare de 20 mg citrat de cafeină per kg, administrată printr-o perfuzie intravenoasă lentă cu durata de 30 de minute, utilizând o pompă de perfuzie cu seringă sau un alt dispozitiv de perfuzie controlată. După un interval de 24 de ore, pot fi administrate doze de întreținere de 5 mg per kg, prin perfuzii intravenoase lente cu durata de 10 minute, la fiecare 24 de ore. Alternativ, dozele de întreținere de 5 mg per kg pot fi administrate pe cale orală, de exemplu pe o sondă nazogastrică, la fiecare 24 de ore. Doza de încărcare și dozele de întreținere recomandate pentru citratul de cafeină sunt furnizate în tabelul de mai jos, care precizează relația dintre volumele perfuzate și dozele de citrat de cafeină administrate. Doza de cafeină bază reprezintă jumătate din doza de citrat de cafeină (cantitatea de 20 mg de citrat de cafeină este echivalentă cu cantitatea de 10 mg de cafeină bază).

Doza de citrat de cafeină (volum)Doza de citrat de cafeină (mg/kg)Calea de administrareFrecvență
Doza de încărcare1,0 ml/kg20 mg/kgPerfuzie intravenoasă (cu durata de 30 de minute)O dată
Doza de întreținere *0,25 ml/kg5 mg/kgPerfuzie intravenoasă (cu durata de 10 minute) sau pe cale oralăLa fiecare 24 de ore*

* Cu începere la 24 de ore după administrarea dozei de încărcare

La nou-născuții prematuri cu un răspuns clinic insuficient la doza de încărcare recomandată, după 24 de ore poate fi administrată o a doua doză de încărcare de maxim 10-20 mg/kg.

Pot fi luate în considerare doze de întreținere mai mari de 10 mg/kg în cazul unui răspuns insuficient, ținând cont de posibilitatea acumulării cafeinei datorită timpului lung de înjumătățire plasmatică la nou-născuții prematuri și capacitatea crescută progresiv de metabolizare a cafeinei în raport cu vârsta postmenstruală (vezi pct. 5.2). În cazul în care se recomandă din punct de vedere clinic, concentrațiile plasmatice de cafeină trebuie monitorizate. Poate fi necesară reevaluarea diagnosticului de apnee de prematuritate dacă pacienții nu răspund adecvat la o a doua doză de încărcare sau la o doză de întreținere de 10 mg/kg și zi (vezi pct. 4.4).

Ajustarea și monitorizarea dozelor

Monitorizarea concentrațiilor plasmatice ale cafeinei poate fi necesară, în mod periodic, pe toată durata tratamentului, în caz de răspuns clinic incomplet sau semne de toxicitate.

În plus, poate fi necesară ajustarea dozelor în conformitate cu aprecierea clinică, după monitorizarea de rutină a concentrațiilor plasmatice ale cafeinei, în situații care implică un anumit grad de risc, cum sunt:

– nou-născuți cu grad foarte mare de prematuritate (vârsta gestațională <28 de săptămâni și/sau greutatea corporală <1.000 g), mai ales dacă sunt hrăniți parenteral – nou-născuți cu insuficiență hepatică sau renală (vezi pct. 4.4 și 5.2) – nou-născuți cu tulburări convulsive – nou-născuți cu boală cardiacă cunoscută și semnificativă din punct de vedere clinic – nou-născuți tratați concomitent cu medicamente cunoscute pentru capacitatea lor de a influența metabolismul cafeinei (vezi pct. 4.5) – nou-născuți ai căror mame consumă cafeină în perioada alăptării.

Se recomandă măsurarea concentrațiilor inițiale ale cafeinei la:

– nou-născuții ale căror mame ar fi putut ingera cantități mari de cafeină înainte de naștere (vezi pct. 4.4) nou-născuții care au fost tratați anterior cu teofilină, care este metabolizată la cafeină–

Cafeina are un timp de înjumătățire prelungit la nou-născuții prematuri și prezintă un potențial de acumulare care poate face necesară monitorizarea copiilor tratați pe o perioadă mai lungă de timp (vezi pct. 5.2).

Mostrele de sânge destinate monitorizării trebuie prelevate chiar înainte de următoarea doză în cazul eșecului terapeutic și la 2 până la 4 ore după doza anterioară în cazul în care se suspectează prezența toxicității.

Deși în literatura de specialitate nu se specifică un interval terapeutic pentru concentrația plasmatică a cafeinei, în cadrul studiilor clinice, concentrațiile de cafeină care se asociază beneficiului clinic s-au situat între 8 și 30 mg/ml, fără a apărea în mod normal probleme de siguranță la valori ale concentrației plasmatice sub 50 mg/l.

Durata tratamentului

Durata optimă a tratamentului nu a fost stabilită. În cadrul unui studiu recent, multicentric, de mari dimensiuni, la nou-născuți prematuri, a fost raportată o valoare mediană a duratei tratamentului de 37 de zile.

În practica clinică, tratamentul este, de obicei, continuat până când nou-născutul atinge vârsta postmenstruală de 37 de săptămâni, după care apneea de prematuritate se rezolvă, de obicei, în mod spontan. Totuși, în cazuri individuale, această limită poate fi revizuită pe baza aprecierii clinice, în funcție de răspunsul la tratament, continuarea prezenței episoadelor de apnee în ciuda tratamentului sau alte considerații clinice. Se recomandă încetarea administrării citratului de cafeină atunci când pacientul prezintă o perioadă de 5-7 zile fără nicio criză semnificativă de apnee.

Dacă pacientul are apnee recurentă, poate fi reluată administrarea citratului de cafeină fie cu doza de întreținere, fie cu jumătate din doza de încărcare, în funcție de intervalul de timp scurs de la oprirea administrării citratului de cafeină și recurența apneei.

Datorită eliminării lente a cafeinei la această grupă de pacienți, nu este nevoie de o reducere treptată a dozei la încetarea tratamentului.

Deoarece există un risc de recurență a apneei după încetarea tratamentului cu citrat de cafeină, trebuie continuată monitorizarea pacientului timp de aproximativ o săptămână.

Insuficiența hepatică și renală

Experiența în cazul pacienților cu insuficiență renală și hepatică este limitată. Într-un studiu de siguranță efectuat ulterior punerii pe piață, frecvența reacțiilor adverse la un număr scăzut de nounăscuți prematur cu vârstă foarte mică, cu insuficiență renală/ hepatică, a părut cu o frecvență mai mare comparativ cu nou-născuții prematur fără insuficiență organică (vezi pct. 4.4 și 4.8). În prezența insuficienței renale, potențialul de acumulare este crescut. Este necesară o reducere a dozei zilnice de întreținere de citrat de cafeină, precum și de ajustarea dozei în funcție de rezultatele măsurătorilor concentrațiilor plasmatice ale cafeinei.

La nou-născuții cu grad foarte mare de prematuritate, clearance-ul cafeinei nu depinde de funcția hepatică. Metabolizarea hepatică a cafeinei se dezvoltă progresiv în săptămânile de după naștere astfel încât, la nou-născuții mai în vârstă, prezența unei boli hepatice poate indica necesitatea monitorizării concentrațiilor plasmatice ale cafeinei și poate face necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.4 și 5.2).

Mod de administrare

Citratul de cafeină poate fi administrat prin perfuzie intravenoasă și pe cale orală. Medicamentul nu trebuie administrat prin injectare intramusculară, subcutanată, intratecală sau intraperitoneală.

Administrarea pe cale intravenoasă a citratului de cafeină trebuie să se facă numai prin perfuzie intravenoasă controlată, utilizând o pompă de perfuzie cu seringă sau un alt dispozitiv de perfuzie controlată. Citratul de cafeină poate fi utilizat fie nediluat, fie diluat în soluții perfuzabile sterile cum sunt glucoza 50 mg/ml (5%), clorura de sodiu 9 mg/ml (0,9%) sau gluconatul de calciu 100 mg/ml (10%), imediat după extragerea din fiolă (vezi pct. 6.6).

Interacțiuni

La nou-născuții prematuri apare inter-conversia între cafeină și teofilină. Aceste substanțe active nu trebuie utilizate în mod concomitent. Enzima 1A2 a citocromului P450 (CYP1A2) reprezintă enzima majoră implicată în metabolizarea cafeinei la om. Prin urmare, cafeina prezintă potențial de interacțiune cu substanțele care reprezintă un substrat al CYP1A2, care inhibă activitatea CYP1A2 sau care induc activitatea CYP1A2. Totuși, metabolizarea cafeinei la nou-născuții prematuri este limitată din cauza imaturității sistemelor enzimatice hepatice ale acestora. Deși există puține date disponibile cu privire la interacțiunile cafeinei cu alte substanțe active la nou- născuții prematuri, este posibil să fie necesare doze mai mici de citrat de cafeină în cazul administrării concomitente de substanțe active despre care s-a raportat că scad eliminarea cafeinei la adulți (de exemplu, cimetidină și ketoconazol) și doze mai mari de citrat de cafeină în cazul administrării concomitente de substanțe active care cresc eliminarea cafeinei (de exemplu, fenobarbital și fenitoin). Atunci când există dubii privind posibilele interacțiuni, trebuie măsurate concentrațiile plasmatice ale cafeinei. Întrucât proliferarea excesivă a bacteriilor în intestin este asociată cu dezvoltarea enterocolitei necrozante, administrarea concomitentă a citratului de cafeină cu medicamente care inhibă secreția acidă gastrică (antihistaminici blocanți ai receptorilor H2 sau inhibitori ai pompei de protoni) poate, teoretic, să crească riscul de enterocolită necrozantă (vezi pct. 4.4 și 4.8). Utilizarea concomitentă a cafeinei și doxapramului poate potența efectele lor stimulatoare asupra sistemului cardio-respirator și sistemului nervos central. Dacă este indicată această utilizare concomitentă, ritmul cardiac și tensiunea arterială trebuie monitorizate cu atenție.

Sarcină și alăptare

Sarcina În studiile la animale, cafeina în doze mari s-a dovedit a fi embriotoxică și teratogenă. Aceste efecte nu sunt relevante din punctul de vedere al administrării pe termen scurt, la nou-născuții prematuri (vezi pct. 5.3). Alăptarea Cafeina se excretă în laptele uman și trece cu ușurință bariera feto-placentară, în circulația fetală (vezi pct. 5.2). Mamele care alăptează nou-născuți tratați cu citrat de cafeină nu trebuie să consume alimente și băuturi care conțin cafeină, nici să folosească medicamente care conțin cafeină. La nou-născuții din mame care au consumat cantități mari de cafeină înainte de naștere, trebuie măsurate concentrațiile plasmatice inițiale ale cafeinei înainte de inițierea tratamentului cu citrat de cafeină (vezi pct. 4.4). Fertilitatea Efectele asupra funcției reproductive, observate la animale, nu sunt relevante pentru indicația sa la nou-născuții prematuri (vezi pct. 5.3)