RCP · PARECOXIB NORIDEM 40 mg

Doze

Doza recomandată este 40 mg în administrare intravenoasă (i.v.) sau intramusculară (i.m.), urmată de 20 mg sau 40 mg la fiecare 6 până la 12 ore după cum este necesar, fără a depăși doza de 80 mg/zi. Deoarece riscul cardiovascular pentru inhibitorii specifici de COX-2 poate crește cu doza și durata de expunere, trebuie utilizată doza zilnică minimă eficace pe perioada cea mai scurtă posibil. Există o experiența clinică limitată în tratamentul cu parecoxib administrat mai mult de 3 zile (vezi pct. 5.1).

Utilizarea în asociere cu analgezice opioide Analgezicele opioide pot fi utilizate în același timp cu parecoxib, în dozele descrise în paragraful de mai sus. În toate evaluările clinice, parecoxib a fost administrat la intervale fixe de timp, în timp ce opioidele au fost administrate la nevoie.

Pacienții vârstnici În general, nu este necesară ajustarea dozei la pacienții vârstnici (≥ 65 ani). Cu toate acestea, la pacienții vârstnici cu greutate mai mică de 50 kg, tratamentul trebuie început cu jumătate din doza recomandată de Parecoxib Noridem în mod obișnuit și reducerea dozei maxime la 40 mg/zi (vezi pct. 5.2).

Insuficiență hepatică Nu există experiență clinică la pacienții cu insuficiență hepatică severă (scor Child-Pugh ≥10), de aceea utilizarea la acești pacienți este contraindicată (vezi pct. 4.3 și 5.2). În general, la pacienții cu insuficiență hepatică ușoară (scor Child-Pugh 5-6) nu este necesară ajustarea dozei. La pacienții cu insuficiență hepatică moderată (scor Child-Pugh 7-9), tratamentul cu Parecoxib Noridem trebuie început cu prudență, cu jumătate din doza recomandată uzual, iar doza maximă trebuie scăzută la 40 mg pe zi.

Insuficiență renală La pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min) sau pacienții cu predisoziție pentru retenție de fluide, parecoxib trebuie inițiat cu doza minimă recomandată (20 mg), iar funcția renală a pacientului trebuie atent monitorizată (vezi pct. 4.4 și 5.2). Pe baza datelor farmacocinetice, nu este necesară scăderea dozei la pacienții cu insuficiență renală ușoară până la moderată (clearance al creatininei 30-80 ml/min).

Copii și adolescenți Siguranța și eficacitatea parecoxib la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost încă stabilite. Nu există date disponibile. Prin urmare, parecoxib nu este recomandat la acești pacienți.

Mod de administrare

Injectarea unui bolus intravenos poate fi făcută rapid și direct într-o venă sau într-o linie de perfuzie intravenoasă deja montată. Injectarea intramusculară trebuie făcută lent și profund la nivel muscular. Pentru instrucțiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi punctul 6.6. Atunci când Parecoxib Noridem este amestecat în soluție cu alte medicamente, poate precipita și de aceea Parecoxib Noridem nu trebuie amestecat cu alte medicamente, în timpul reconstituirii sau injectării. La acei pacienți la care trebuie folosită aceeași linie de perfuzie intravenoasă pentru administrarea unui alt medicament, linia de perfuzie trebuie spălată adecvat înainte și după perfuzia cu Parecoxib Noridem, cu o soluție cu compatibilitate cunoscută. După reconstituire cu solvenții adecvați, Parecoxib Noridem poate fi injectat numai intravenos sau intramuscular, sau printr-o linie de perfuzie intravenoasă cu: • soluție injectabilă/perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%); • soluție perfuzabilă de glucoză 50 mg/ml (5%); • soluție injectabilă/perfuzabilă de clorură de sodiu 4,5 mg/ml (0,45%) și soluție injectabilă/perfuzabilă de glucoză 50 mg/ml (5%); sau • soluție injectabilă Ringer-Lactat Injectarea într-o linie de perfuzie intravenoasă, pentru administrare de soluție de glucoză 50 mg/ml (5%) în soluție injectabilă Ringer-Lactat, sau pentru alte soluții intravenoase care nu au fost menționate mai sus, nu este recomandată deoarece această manevră poate cauza precipitarea soluției.

Interacțiuni farmacodinamice La pacienții care primesc warfarină sau alte anticoagulante orale se va monitoriza tratamentul anticoagulant, în special în primele zile de la inițierea terapiei cu Parecoxib Noridem, deoarece acești pacienți au risc crescut de complicații hemoragice. Prin urmare la pacienții tratați cu anticoagulante orale, timpul INR de protrombină trebuie monitorizat cu atenție, mai ales în primele zile de la inițierea tratamentului cu sau după modificarea dozei de parecoxib (vezi pct. 4.4). Parecoxib nu are niciun efect asupra inhibării agregării plachetare mediată de acidul acetilsalicilic sau a timpului de sângerare. Studiile clinice au arătat că parecoxib poate fi administrat împreună cu o doză mică de acid acetilsalicilic (≤ 325 mg). În studiile depuse, la fel ca pentru alte AINS, a fost observat un risc crescut de ulcerații gastro-intestinale sau alte complicații gastro-intestinale la administrarea concomitentă a unei doze mici de acid acetilsalicilic comparativ cu utilizarea de parecoxib în monoterapie (vezi pct. 5.1). Administrarea concomitentă de parecoxib cu heparină nu a modificat proprietățile farmacodinamice ale heparinei (timpul de tromboplastină parțial activată), comparativ cu administrarea heparinei în monoterapie. Inhibarea prostaglandinelor prin AINS, inclusiv cu inhibitorii de COX-2, poate scădea efectul inhibitorilor enzimei de conversie ai angiotensinei (ECA), antagoniștilor angiotensinei II, betablocantelor și diureticelor. Această interacțiune trebuie luată în considerare la pacienții cărora li se administrează parecoxib concomitent cu inhibitori ai ECA, antagoniști ai angiotensinei II, betablocante și diuretice. La pacienții vârstnici, cu depleție volemică (inclusiv la cei în tratament cu diuretice) sau funcție renală afectată, administrarea concomitentă de AINS, care includ inhibitorii selectivi de COX-2, inhibitori ECA sau antagoniști ai angiotensinei II poate determina afectarea suplimentară a funcției renale, posibil cu apariția insuficienței renale acute. Aceste efecte sunt de obicei reversibile. Prin urmare, administrarea concomitentă a acestor medicamente trebuie să fie efectuată cu precauție. Pacienții trebuie hidratați adecvat și trebuie evaluată necesitatea monitorizării funcției renale la începutul tratamentului asociat și periodic după aceea. S-a sugerat că administrarea concomitentă a AINS cu ciclosporină sau tacrolimus crește efectul nefrotoxic al acestora din urmă, din cauza efectelor AINS asupra prostaglandinelor renale. Dacă se administrează parecoxib concomitent cu unul din aceste medicamente, funcția renală trebuie monitorizată. Parecoxib Noridem poate fi administrat concomitent cu analgeziceopioide. În studiile clinice, administrarea concomitentă de parecoxib a dus la scăderea semnificativă a dozelor zilnice de opioidele administrate la nevoie. Efecte ale altor medicamente asupra farmacocineticii parecoxibului (sau metabolitului său activ valdecoxibul) Parecoxibul este hidrolizat rapid la metabolitul său activ valdecoxib. Studiile efectuate la om au arătat că metabolizarea valdecoxibului este mediată în special de către izoenzimele CYP3A4 și 2C9. Expunerea plasmatică (ASC și Cmax) la valdecoxib a crescut (cu 62%, respectiv 19%) în condițiile administrării Parecoxib Noridem în asociere cu fluconazol (care inhibă în special CYP2C9), indicând faptul că doza de parecoxib trebuie redusă la pacienții care primesc tratament cu fluconazol. Expunerea plasmatică (ASC și Cmax) la valdecoxib a crescut (cu 38%, respectiv 24%) în condițiile administrării în asociere cu ketoconazol (care inhibă CYP3A4), totuși, în general, nu este necesară ajustarea dozei la pacienții care primesc ketoconazol. Nu a fost studiat efectul produs de inducția enzimatică. Metabolizarea valdecoxibului poate fi crescută prin administrarea concomitentă de inductori enzimatici, cum sunt rifampicina, fenitoina, carbamazepina sau dexametazona. Efectul parecoxibului (sau al metabolitului său activ, valdecoxibul) asupra farmacocineticii altor medicamente Tratamentul cu valdecoxib (40 mg de două ori pe zi, timp de 7 zile) a dus la triplarea concentrațiilor plasmatice de dextrometorfan (substrat al CYP2D6). De aceea, administrarea Parecoxib Noridem în asociere cu alte medicamente metabolizate predominant prin CYP2D6 și care au indice terapeutic îngust (de exemplu: flecainidă, propafenonă, metoprolol) trebuie făcută cu prudență. Expunerea plasmatică la omeprazol (substrat al CYP2C19), administrat în doză de 40 mg o dată pe zi, a crescut cu 46% după administrarea de valdecoxib 40 mg de două ori pe zi, timp de 7 zile, în timp ce expunerea plasmatică la valdecoxib nu a fost modificată. Aceste rezultate arată că, deși valdecoxibul nu este metabolizat de CYP2C19, poate fi un inhibitor al acestei izoenzime. De aceea, administrarea Parecoxib Noridem în asociere cu alte medicamente care reprezintă un substrat pentru CYP2C19 (de exemplu: fenitoină, diazepam sau imipramină) trebuie făcută cu prudență. În două studii de interacțiune farmacocinetică la pacienții cu poliartrită reumatoidă cărora li s-a administrat o doză stabilă de metotrexat o dată pe săptămână (5-20 mg/săptămână, ca doză orală sau intramusculară unică), valdecoxib oral (10 mg de două ori pe zi sau 40 mg de două ori pe zi) a avut un efect mic sau niciun efect asupra concentrațiilor plasmatice de metotrexat în stare de echilibru. Totuși, se recomandă precauție la administrarea concomitentă de metotrexat cu AINS, întrucât administrarea AINS poate avea ca rezultat creșterea concentrațiilor plasmatice de metotrexat. Trebuie avută în vedere monitorizarea adecvată a efectelor toxice specifice metotrexatului la administrarea concomitentă de parecoxib și metotrexat. Administrarea concomitentă de valdecoxib și litiu duce la scăderea semnificativă a clearance-ului plasmatic (cu 25%) și renal (cu 30%) ale litiului, expunerea plasmatică la litiu fiind cu 34% mai mare decât după administrarea litiului în monoterapie. Concentrația plasmatică a litiului trebuie monitorizată atent la pacienții cărora li se administrează litiu, la începutul și în momentul modificării tratamentului cu parecoxib. Administrarea concomitentă de valdecoxib și glibenclamidă (substrat al CYP3A4) nu a afectat farmacocinetica (expunerea) sau farmacodinamia glibenclamidei (valorile glicemiei și insulinei). Anestezicele injectabile Administrarea concomitentă de parecoxib intravenos (i.v.) în doză de 40 mg și propofol (substrat al CYP2C9) sau midazolam (substrat al CYP3A4) nu a afectat farmacocinetica (metabolizarea și expunerea) sau farmacodinamia (efectele observate pe EEG, testele psihomotorii și trezirea după anestezie) propofolului i.v. sau midazolamului i.v. În plus, administrarea concomitentă de valdecoxib nu a avut efecte semnificative clinic asupra metabolizării hepatice sau intestinale mediate de CYP3A4, a midazolamului administrat oral. Administrarea de parecoxib i.v. în doză de 40 mg nu a avut niciun efect semnificativ asupra farmacocineticii fentanilului i.v. sau alfentanilului i.v. (substraturi ale CYP3A4). Anestezicele inhalatorii Nu s-au realizat studii specifice de interacțiune. În studiile clinice chirurgicale cu parecoxib administrat preoperator, nu au fost observată nicio dovadă de interacțiune farmacodinamică la pacienții care au primit parecoxib și anestezic inhalator precum oxid nitric și izofluran (vezi pct. 5.1).

Sarcina Nu există informații adecvate privind utilizarea parecoxibului la femeile gravide sau în timpul nașterii. Cu toate acestea, inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod negativ sarcina. Datele din studii epidemiologice indică un risc crescut de avort spontan după utilizarea de inhibitori de sinteză ai prostaglandinei la începutul sarcinii. La animale, administrarea de inhibitori de sinteză ai prostaglandinei, care include parecoxibul, s-a demonstrat ca duce la creșterea pierderilor pre- și post- implantare și letalității embrio-fetale (vezi pct. 5.1 și 5.3). Începând din a 20-a săptămână de sarcină utilizarea Parecoxib Noridem poate cauza oligohidramnios ca urmare a disfuncției renale fetale. Acesta poate apărea la scurt timp după inițierea tratamentului și este de obicei reversibil după întreruperea administrării. În plus, s-a raportat îngustarea canalului arterial după tratament în al doilea trimestru dintre care majoritatea s-au remis la oprirea tratamentului. Prin urmare, în primul și al doilea trimestru de sarcină, Parecoxib Noridem nu trebuie administrat decât dacă este absolut necesar. Dacă Parecoxib Noridem este utilizat de către o femeie care încearcă să rămână gravidă, sau în primul și al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie menținută cât mai scăzută și durata tratamentului cât mai scurtă posibil. Trebuie luată în considerare monitorizarea prenatală pentru oligohidramnios și constricție a ductului arterial după expunerea la Parecoxib Noridem timp de câteva zile începând din săptămâna a 20-a de sarcină. Administrarea Parecoxib Noridem trebuie întreruptă dacă se constată oligohidramnios sau constricție a ductului arterial. În timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină, toți inhibitorii sintezei de prostaglandine pot expune fătul la: • toxicitate cardiopulmonară (constricție /închidere prematură a ductului arterial și hipertensiune pulmonară); • disfuncție renală (vezi mai sus); mama și nou-născutul, la sfârșitul sarcinii, la: • posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect anti-agregant plachetar care poate apărea chiar și la doze foarte mici; • inhibarea contracțiilor uterine care duce la întârzierea nașterii sau prelungirea travaliului. Prin urmare, Parecoxib Noridem este contraindicat în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 și 5.3). Alăptarea Administrarea unei doze unice de parecoxib la femeile care alăptează, după o naștere prin cezariană, a determinat trecerea unei cantități relativ mici de parecoxib și a metabolitului său activ, valdecoxib, în laptele matern, și a rezultat o doză relativă scăzută pentru sugar (de aproximativ 1% din doza maternă ajustată cu greutatea). Parecoxib Noridem nu trebuie administrat femeilor care alăptează (vezi pct. 4.3). Fertilitatea Administrarea Parecoxib Noridem, și a altor medicamente care inhibă ciclooxigenaza/sinteza de prostaglandine nu este recomandată acelor femei care încearcă să rămână gravide (vezi pct. 4.3, 5.1 și 5.3). În funcție de mecanismul de acțiune, administrarea AINS poate întârzia sau împiedica ruperea foliculilor ovarieni, asociată la unele femei cu infertilitate reversibilă. La femei care nu reușesc să rămână gravide sau sunt investigate pentru infertilitate, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu AINS, care include Parecoxib Noridem.