RCP · OXIGEN LINDE 100%

Doze

Oxigen normobar

Recomandări generale

Principalul scop al oxigenoterapiei, respectiv corectarea hipoxiei, constă în a menține presiunea parțială a oxigenului arterial (PaO ) mai mare decât 8,0 kPa (60 mm Hg) sau a menține saturația în 2 oxigen a hemoglobinei din sângele arterial la un nivel de cel puțin 90%. Acest scop este atins prin ajustarea fracției de oxigen din gazul inhalat (FiO ). Doza trebuie să fie reglată în funcție de nevoile 2 pacientului. FiO trebuie să fie ajustată în funcție de nevoile unice ale fiecărui pacient în parte, luând 2 în calcul riscul de toxicitate al oxigenului (vezi pct. 4.9).

Recomandarea generală este utilizarea celei mai scăzute FiO , pentru a atinge rezultatul dorit al 2 terapiei, respectiv o PaO sigură. În hipoxia severă este posibil să fie indicate fracții de oxigen care 2 implică un risc de toxicitate a oxigenului. Terapia trebuie evaluată continuu, iar efectul tratamentului trebuie să fie măsurat în raport cu PaO sau, alternativ, cu saturația oxigenului arterial (SpO ). 2 2

Hipoxie acută sau cronică - Respirație spontană - Terapie de scurtă durată Oxigenul este administrat frecvent în medicina de urgență, prin canule nazale cu debit de 2-6 l/minut sau măști faciale cu debit de 5-10 l/minut. Pacienții fără risc de insuficiență respiratorie și cu SpO2 inițială <85% pot primi oxigen cu debit de 10-15 l/minut printr-o mască cu rezervor.

Pacienții cu boală respiratorie cronică suspectată cunoscută (de exemplu, boală pulmonară obstructivă cronică, BPOC) care ar putea avea sensibilitate redusă a chemoreceptorilor trebuie tratați cu prudență deoarece utilizarea oxigenului în exces poate provoca detresă respiratorie.

Când se recomandă oxigen 100% vol. trebuie utilizată masca facială cu rezervor (debit de oxigen suficient pentru a menține rezervorul deschis în timpul respirației) sau un sistem cu supapă la cerere.

FiO trebuie menținută la un nivel la care, cu sau fără presiune pozitivă la sfârșitul expirului (PEEP) 2 sau presiune pozitivă continuă (CPAP), se menține o presiune parțială a oxigenului arterial (PaO ) >8 2 kPa.

Oxigenoterapia de scurtă durată trebuie să fie monitorizată prin măsurători repetate ale PaO sau 2 pulsoximetrie, care furnizează o valoare numerică pentru saturația oxigenului arterial (SpO ). Cu toate 2 acestea, acești indicatori sunt doar măsurători indirecte ale nivelului de oxigenare a țesuturilor. Evaluarea clinică a tratamentului este cea mai importantă.

Hipoxie acută sau cronică – Respirație spontană - Terapie de lungă durată Oxigenul trebuie administrat în doze titrate pentru oxigen inspirat și concentrație, atunci când este utilizat pentru terapia cu oxigen de lungă durată la pacienți cu insuficiență respiratorie cu hipoxie cronică. Saturația oxigenului între 88 - 92% este, de obicei, evaluată ca adecvată la pacienți cu BPOC. Administrarea în exces, care crește saturația în oxigen peste intervalul normal al pacientului, poate provoca detresă respiratorie ca urmare a lipsei de sensibilitate a chemoreceptorilor la CO . 2

Oxigenul se poate administra prin măști special concepute precum măștile Venturi în care concentrația de oxigen poate fi reglată în funcție de debitul de gaz și supapa măștii. În mod obișnuit se utilizează concentrații între 24 - 35%.

Nevoia de oxigen medicinal trebuie determinată prin obținerea valorilor gazelor sanguine arteriale și/sau prin monitorizarea SpO menținând saturația între 88 - 92%. Pentru a evita retenția excesivă de 2 , CO la pacienți cu hipercapnie sau sensibilitate redusă la dioxid de carbon, se va monitoriza nivelul 2 gazelor sanguine în vederea ajustării oxigenoterapiei.

Pentru asigurarea necesarului de gaz proaspăt în anestezie sau în terapie intensivă.

Ventilație asistată sau controlată

Oxigenul este utilizat frecvent în terapia intensivă. Fracția de oxigen (FiO ) trebuie ajustată după 2 nevoile fiecărui pacient. Oxigenul este administrat de obicei prin ventilație asistată sau controlată. Pentru facilitarea echilibrului ventilație / perfuzie, deschiderea căilor respiratorii și completarea volumelor pulmonare ca urmare a scăderii șunturilor, în mod obișnuit este aplicată o presiune pozitivă la sfârșitul expirului (PEEP).

De obicei în timpul anesteziei generale fracția oxigenului de aproximativ 30% (FiO 0,3) este 2 considerată adecvată. Concentrații mai mari pot fi utilizate la pacienți când se consideră necesar.

Dacă oxigenul este amestecat cu alte gaze, concentrația sa în amestecul inhalator trebuie menținută cel puțin la 21%. FiO poate fi crescută până la 100%.

2

Nebulizare

Dacă oxigenul este utilizat pentru nebulizare, acesta poate fi utilizat ca și gaz propulsor unic (100 vol.% în debit suficient pentru nebulizarea fluidului în camera de nebulizare) sau în amestec cu aerul. De obicei, în terapia cu nebulizare debitul continuu de oxigen și/sau aer cu oxigen este de 6-8 litri pe minut.

Tratament de prim ajutor

În urgențele în care se recomandă oxigen 100% vol. trebuie utilizată o mască facială cu rezervor (debit de oxigen suficient pentru a ține rezervorul deschis în timpul respirației) sau un sistem cu supapă la cerere.

Cefalee de tip cluster

În episoadele acute de cefalee de tip cluster, oxigenul trebuie administrat cât mai repede după declanșarea episodului. Oxigenul trebuie administrat prin mască facială cu debit continuu de 6 - 12 l/minut, într-un sistem fără reinhalare, timp de aproximativ 15 minute.

Copii și adolescenți

Nou-născuții (la termen, în apropierea termenului și prematuri) trebuie monitorizați atent în cursul tratamentului. Oxigenul în concentrații de până la 100% (FiO 1.0) poate fi administrat pentru a 2 asigura oxigenarea adecvată dar numai pentru cel mai scurt timp posibil. Oxigenul poate fi utilizat în resuscitare la nou-născut (la termen, în apropierea termenului și prematuri) dar ghidurile de practică recomandă utilizarea aerului în resuscitarea inițială. Se vor identifica cele mai scăzute concentrații eficiente în vederea obținerii oxigenării adecvate. Ca terapie inițială se recomandă oxigen în concentrații mici de până la 40% în asociere cu CPAP.

Siguranța și eficacitatea oxigenului la copii de toate vârstele sunt bine cunoscute. Cu excepția nounăscuților (la termen, în apropierea termenului și prematuri), la copii sunt valabile aceleași doze stabilite ca pentru adulți. Cefaleea de tip cluster nu are indicații de tratament prin oxigenoterapie la copii.

Oxigen hiperbar

Recomandări generale

Terapia cu OHB trebuie să fie administrată de cadre medicale calificate. OHB înseamnă că oxigen 100% este administrat la o presiune de 1,4 ori mai mare decât presiunea atmosferică la nivelul mării (1 atmosferă = 101.3 kPa = 760 mm Hg). Din motive de siguranță, presiunea OHB nu trebuie să depășească 3 atmosfere. Durata unui singur tratament cu OHB la presiune de 2 - 3 atmosfere variază, în mod normal, între 60 minute și 4-6 ore, în funcție de indicații. La nevoie ședințele de tratament se repetă de 2 - 3 ori pe zi după recomandări și starea clinică a pacientului. Compresia și decompresia trebuie să se desfășoare lent, conform rutinei de practică obișnuită pentru evitarea riscului de leziuni de presiune, și anume barotrauma. Durata și frecvența ședințelor de tratament vor fi stabilite de medicul care îngrijește pacientul în funcție de condiția și schema terapeutică a acestuia.

Recomandările pentru fiecare indicație sunt prezentate mai jos.

Boala de decompresie, emboliile aeriene/gazoase de altă etiologie.

Se recomandă terapia cu OHB la 2,5 - 3 atmosfere timp de maxim 2-4 ore și apoi repetarea la nevoie.

Intoxicații cu monoxid de carbon.

Se recomandă terapia cu OHB la 2,5 - 3 atmosfere. De obicei sunt necesare 45 de minute de tratament.

Osteo-radionecroză și mionecroză clostridiană (gangrenă gazoasă).

Pentru osteo-radionecroză se recomandă terapia cu OHB la 2,4 atmosfere circa 90 de minute, iar pentru mionecroză clostridiană se recomandă terapia cu OHB de 3 atmosfere circa 90 de minute. Tratamentul poate fi repetat în funcție de rezultatul terapiei.

Copii și adolescenți

OHB se poate folosi, când este necesar, la copii de orice vârstă. Durata și frecvența tratamentului trebuie stabilită de medicul care îngrijește pacientul în funcție de condiția și schema terapeutică a acestuia.

Mod de administrare

Luați măsuri de precauție înainte de manipularea sau administrarea gazului medicinal. Pentru instrucțiuni cu privire la administrare, vezi pct. 6.6.

Oxigenul este administrat împreună cu aerul pe cale inspiratorie. Pe cale expiratorie, gazul eliminat împreună cu oxigenul în exces iese din corpul pacientului și se amestecă cu aerul din mediul înconjurător.

Oxigenul trebuie administrat cu un echipament special.

Oxigen normobar

Respirație spontană

Există un număr însemnat de dispozitive destinate administrării oxigenului la pacienții care respiră spontan, de exemplu:

Sisteme cu debit redus

Acestea sunt cele mai simple sisteme, care furnizează un amestec de oxigen în aerul inspirat, cum ar fi, de exemplu, un sistem prin care oxigenul este administrat cu ajutorul unui rotametru simplu conectat la un cateter nazal sau mască facială.

Sisteme cu debit ridicat

Aceste sisteme sunt concepute pentru a furniza pacientului un amestec gazos care nu este diluat cu aerul ambient. Aceste sisteme sunt concepute să asigure o concentrație fixă de oxigen independentă de (nediluată în) aerul înconjurător, de exemplu masca Venturi cu debit fix de oxigen, care administrează o concentrație fixă de oxigen în aerul inspirat.

Supapă la cerere

Sistem cu supapă / valvă la cerere declanșată prin ventilație spontană Un sistem conceput să asigure oxigen 100% fără antrenarea aerului ambiental, destinat administrării de scurtă durată, când este necesară o mască.

Sistemele care utilizează canule nazale cu debit ridicat reprezintă, de asemenea, o opțiune pentru pacienții care respiră spontan.

Ventilație asistată și controlată

Când oxigenul este administrat prin sisteme de ventilație asistată sau controlată și amestecul aer cu oxigen este utilizat frecvent pentru a obține fracția dorită de oxigen inspirat (FiO ). Gazul poate fi 2 administrat pe mască, tub traheal sau traheostomă.

Debit de gaz proaspăt în timpul anesteziei generale

În timpul anesteziei se folosesc echipamente speciale pentru anestezie. De obicei echipamentele de anestezie constau dintr-un circuit special conceput pentru reinhalare parțială. Se folosesc frecvent circuite cu absorbant al dioxidului de carbon care permit recircularea/reinhalarea parțială a gazului expirat.

Oxigenarea prin membrană extracorporală

De obicei Oxigenul este administrat prin inhalare, dar de asemenea poate fi administrat și prin așanumitul oxigenator direct în sânge, de exemplu, în chirurgia cardiovasculară (aparatul cord-pulmon) sau la pacienți cu hipoxie severă rezistentă la tratament, care necesită oxigenare prin membrană extracorporală [ECMO/ECLA (sistem de asistare pulmonară extracorporală)].

Oxigen hiperbar

OHB este administrat într-o cameră de presiune special concepută pentru tratamentul cu OHB în care se poate menține o presiune de până la trei ori mai mare decât presiunea atmosferică. OHB poate fi de asemenea administrat printr-o mască facială etanșă, o glugă strânsă în jurul capului sau canulă traheală.

Toxicitatea pulmonară asociată cu medicamente împotriva cancerului, precum bleomicina, cisplatina și doxorubicina, medicamentele antiaritmice, precum amiodarona, antibioticele precum furadantin (nitrofurantoin), medicamentele pentru prevenirea abuzului de alcool, precum disulfiram, dar și cea datorată unor substanțe chimice, de exemplu, paraquat, poate fi agravată prin inhalarea de oxigen în concentrații ridicate. Copii și adolescenți Nu există alte precauții decât cele de la adulți cu privire la oxigen și interacțiunea acestuia cu alte medicamente.

Oxigen normobar Nu au fost evidențiate în literatura de specialitate, care analizează toxicitatea potențială a hiperoxiei normobare asupra fertilității, sarcinii sau alăptării, studii cu privire la reproducere sau dezvoltarea embrio-fetală (vezi pct. 5.3 Date preclinice de siguranță). Sarcina Administrarea de oxigen nu are niciun efect negativ cunoscut asupra fătului. Oxigenul poate fi administrat femeilor de vârstă fertilă. Alăptare Administrarea de oxigen nu are niciun efect negativ cunoscut asupra sugarului alăptat. Oxigenul poate fi utilizat în timpul lactației. Fertilitatea Administrarea de oxigen nu are niciun efect negativ cunoscut asupra fertilității. Oxigen hiperbar Tratamentul cu OHB în perioada de gestație la șoarece, șobolan, hamster și iepure au determinat apariția toxicității (vezi pct. 5.3 Date preclinice de siguranță). Sarcina OHB trebuie utilizat cu precauție în sarcină și la femei de vârstă fertilă datorită unui risc de afectare indusă de stresul oxidativ la făt. În intoxicația severă cu monoxid de carbon, beneficiul comparativ cu riscul utilizării OHB trebuie evaluat individual. Alăptare Nu se cunosc efecte adverse ale OHB asupra alăptării. Cu toate acestea, alăptarea trebuie evitată în timpul tratamentului cu OHB. Fertilitatea Nu s-au studiat efectele tratamentului cu OHB asupra fertilității.