RCP · OCREVUS 920 mg

Tratamentul trebuie iniţiat şi supravegheat de către un medic specialist cu experienţă în diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor neurologice, care are acces la suport medical adecvat pentru abordarea terapeutică a reacţiilor adverse severe, cum sunt reacţiile asociate perfuziei grave (RAP).

Premedicaţia pentru reacţiile asociate perfuziei

Următoarele două medicamente trebuie administrate înaintea fiecărei perfuzii cu ocrelizumab, pentru a reduce frecvenţa şi severitatea RAP (vezi pct. 4.4 pentru măsuri suplimentare de reducere a RAP): • metilprednisolon (sau un echivalent) în doză de 100 mg, administrat intravenos cu aproximativ 30 minute înaintea fiecărei perfuzii; • antihistaminic, cu aproximativ 30-60 minute înaintea fiecărei perfuzii;

În plus, poate fi luată în considerare administrarea ca premedicaţie şi a unui antitermic (de exemplu, paracetamol), cu aproximativ 30-60 minute înaintea fiecărei perfuzii.

Doze

Doza iniţială

Doza iniţială de 600 mg se administrează sub forma a două perfuzii intravenoase separate; prima perfuzie cu doza de 300 mg, urmată după 2 săptămâni de a doua perfuzie cu doza de 300 mg (vezi Tabelul 1).

Dozele ulterioare

Ulterior, dozele următoare de ocrelizumab se administrează sub forma unei singure perfuzii intravenoase, cu doza de 600 mg, la interval de 6 luni (vezi Tabelul 1). Prima doză ulterioară de 600 mg trebuie administrată la şase luni după prima perfuzie cu doza iniţială.

Trebuie menţinut un interval de minimum 5 luni între administrarea dozelor de ocrelizumab.

Modificări privind administrarea perfuziei în cazul RAP

RAP care pun viaţa în pericol

Perfuzia trebuie oprită imediat şi pacientului trebuie să i se administreze tratamentul adecvat în cazul în care apar semne ale unei RAP care pune viaţa în pericol sau care provoacă dizabilitate, cum sunt hipersensibilitate acută sau sindromul de detresă respiratorie acută. Perfuzia trebuie oprită permanent la aceşti pacienţi (vezi pct. 4.3).

RAP severe

Dacă un pacient prezintă o RAP severă (cum ar fi dispneea) sau un complex de simptome constând în eritem facial, febră şi durere faringiană, perfuzia trebuie întreruptă imediat şi pacientului trebuie să i se administreze tratament simptomatic. Perfuzia trebuie reluată numai după remiterea tuturor simptomelor. La momentul reluării, viteza iniţială de perfuzare trebuie să fie redusă la jumătate din viteza de perfuzare de la momentul debutului reacţiei. Nu este necesară nicio modificare a modului de administrare a perfuziei pentru perfuziile ulterioare, cu excepţia cazului în care pacientul prezintă o RAP.

RAP uşoare până la moderate

În cazul în care pacientul prezintă o RAP uşoară până la moderată (de exemplu, cefalee), viteza de perfuzare trebuie scăzută la jumătate din viteza de la debutul evenimentului. Această viteză de perfuzare trebuie menţinută timp de cel puţin 30 minute. Dacă este tolerată, viteza de perfuzare poate fi apoi crescută ulterior, conform vitezei iniţiale de perfuzare. Nu este necesară nicio modificare a modului de administrare a perfuziei pentru perfuziile ulterioare, cu excepţia cazului în care pacientul prezintă o RAP.

Modificări ale dozei în timpul tratamentului

Încetinirea vitezei de perfuzare şi întreruperea administrării dozei, exemplificate mai sus (în cazurile de RAP uşoare/moderate şi severe) vor avea ca rezultat modificarea vitezei de perfuzare şi creşterea duratei totale a perfuzării, dar nu şi doza totală administrată. Nu se recomandă scăderi ale dozei.

Administrarea cu întârziere sau omiterea dozelor

În cazul în care se omite o perfuzie, aceasta trebuie administrată cât mai curând posibil; nu se aşteaptă până la următoarea doză planificată. Pentru tratament trebuie menţinut un interval de 6 luni (limita minimă este de 5 luni) între administrarea dozelor (vezi Tabelul 1).

Grupe speciale de pacienţi

Adulţi cu vârsta peste 55 de ani

Pe baza datelor limitate disponibile (vezi pct. 5.1 şi 5.2) nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţi cu vârsta peste 55 de ani. Pacienţii înrolaţi în studiile clinice aflate în desfăşurare vor fi trataţi în continuare cu ocrelizumab în doză de 600 mg, la interval de şase luni, după ce depăşesc vârsta de 55 de ani.

Insuficienţă renală

Siguranţa şi eficacitatea ocrelizumab la pacienţii cu insuficienţă renală nu au fost studiate oficial. Au fost incluşi în studii clinice pacienţi cu insuficienţă renală uşoară. Nu există experienţă la pacienţi cu insuficienţă renală moderată şi severă. Ocrelizumab este un anticorp monoclonal care se elimină prin catabolism (de exemplu, prin descompunere în peptide şi aminoacizi), aşadar nu este aşteptat ca la pacienţii cu insuficienţă renală să fie necesară o ajustare a dozei (vezi pct. 5.2).

Insuficienţă hepatică

Siguranţa şi eficacitatea ocrelizumab la pacienţii cu insuficienţă hepatică nu au fost studiate oficial. Au fost incluşi în studii clinice pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară. Nu există experienţă la pacienţi cu insuficienţă hepatică moderată şi severă. Ocrelizumab este un anticorp monoclonal care se elimină prin catabolism (şi nu prin excreţie hepatică), aşadar nu este de aşteptat ca la pacienţii cu insuficienţă hepatică să fie necesară ajustare a dozei (vezi pct. 5.2).

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea ocrelizumab la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani nu au fost încă stabilite. Nu sunt disponibile date.

Mod de administrare

Ocrevus 300 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă nu este destinat administrării pe cale subcutanată şi trebuie administrat numai prin perfuzie intravenoasă.

Este important să fie verificate etichetele medicamentului pentru a fi siguri că pacientului i se administrează forma farmaceutică corectă (intravenoasă sau subcutanată) pe calea de administrare corectă, conform prescrierii.

Pacienţii pot începe tratamentul cu ocrelizumab intravenos sau subcutanat.

După diluare, tratamentul se administrează sub formă de perfuzie intravenoasă, folosind o linie de perfuzie destinată doar acestui medicament. Perfuzia nu trebuie administrată intravenos rapid sau în bolus.

Dacă pacienții nu au avut o reacție asociată perfuziei gravă (RAP) în cursul niciunei perfuzii cu ocrelizumab utilizate anterior, dozele ulterioare pot fi administrate sub forma unei perfuzii cu durată mai redusă (2 ore) (vezi Tabelul 1, Opțiunea 2).

Tabelul 1: Doze şi planificarea administrării

Cantitatea de Instrucţiuni privind ocrelizumab de administrarea perfuziei administrat

Doza iniţială Perfuzia 1 300 mg în 250 ml • Perfuzarea se începe cu o (600 mg) viteză de 30 ml/oră, timp divizată în 2 perfuzii Perfuzia 2 300 mg în 250 ml de 30 minute (2 săptămâni mai • Viteza poate fi crescută târziu) cu câte 30 ml/oră, la interval de 30 minute, până la maxim 180 ml/oră • Fiecare perfuzie trebuie administrată în decurs de aproximativ 2,5 ore Opțiunea 1 600 mg în 500 ml • Perfuzarea se începe cu o viteză de 40 ml/oră, timp Perfuzie cu o de 30 minute durată de aproximativ 3,5 • Viteza poate fi crescută ore cu câte 40 ml/oră, la interval de 30 minute, până la maxim 200 ml/oră • Fiecare perfuzie trebuie administrată în decurs de Dozele ulterioare aproximativ 3,5 ore (600 mg) o singură perfuzie SAU o dată la 6 luni Opțiunea 2 600 mg în 500 ml • Perfuzarea se începe cu o viteză de 100 ml/oră Perfuzie cu o pentru primele 15 minute durată de • Creșteți viteza perfuziei aproximativ 2 ore la 200 ml/oră pentru următoarele 15 minute • Creșteți viteza perfuziei la 250 ml/oră pentru următoarele 30 minute • Creșteți viteza perfuziei la 300 ml/oră pentru cele 60 minute rămase • Fiecare perfuzie trebuie administrată în decurs de aproximativ 2 ore

Soluţiile pentru perfuzie intravenoasă sunt preparate prin diluarea concentratului într-o pungă de perfuzie conţinând soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%), până la concentraţia finală de ocrelizumab de aproximativ 1,2 mg/ml.

Pentru instrucţiuni privind diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Pacienţii trebuie supravegheaţi pe durata administrării perfuziei şi timp de cel puţin o oră după

5 terminarea perfuziei (vezi pct. 4.4).

Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile, deoarece nu se preconizează interacţiuni pe calea enzimelor citocromului P450, altor enzime implicate în metabolism sau transportorilor. Vaccinări Nu a fost studiată siguranţa imunizării cu vaccinuri cu virusuri vii sau cu virusuri vii atenuate după tratamentul cu ocrelizumab. Există date disponibile cu privire la efectele imunizării cu anatoxină tetanică, cu vaccinul pneumococic polizaharidic 23-valent, neoantigenul Keyhole Limpet Haemocyanin şi vaccinurile împotriva gripei sezoniere la pacienţii trataţi cu ocrelizumab (vezi pct. 4.4 și 5.1). După o perioadă de tratament mai mare de 2 ani, proporţia pacienţilor cu titruri pozitive de anticorpi împotriva S. Pneumoniae, oreionului, rubeolei şi varicelei a fost, în general, similară cu proporţia dinainte de începerea tratamentului. Imunosupresoare Nu se recomandă utilizarea altor imunosupresoare concomitent cu ocrelizumab, cu excepţia corticosteroizilor pentru tratamentul simptomatic al recăderilor (vezi pct. 4.4).

Femeile aflate la vârsta fertilă Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie să utilizeze măsuri contraceptive în timpul tratamentului cu ocrelizumab şi încă 4 luni după administrarea ultimei doze de ocrelizumab. Sarcina Există date limitate privind utilizarea ocrelizumab la femeile gravide. Ocrelizumab este o imunoglobulină G (IgG). Se cunoaşte faptul că IgG traversează bariera placentară. Trebuie luată în considere amânarea vaccinării cu vaccinuri cu virusuri vii sau vii atenuate la nou-născuţii şi sugarii expuși in utero, ale căror mame au fost tratate cu ocrelizumab. Nu au fost colectate date referitoare la numărul limfocitelor B la nou-născuţii şi sugarii expuşi la ocrelizumab şi nu se cunoaşte durata posibilă a depleţiei limfocitelor B la nou-născuţii şi sugari (vezi pct. 4.4). Scăderea tranzitorie a limfocitelor B periferice şi limfocitopenia au fost raportate la nou-născuţii ale căror mame au fost expuse la alţi anticorpi anti-CD20 în timpul sarcinii. De asemenea, depleţia limfocitelor B in utero a fost detectată în studiile la animale. Studiile la animale (toxicitate embrio-fetală) nu evidenţiază efecte teratogene. Efectele toxice asupra funcţiei de reproducere au fost observate în studii de dezvoltare pre- şi post-natală (vezi pct. 5.3). Tratamentul cu ocrelizumab trebuie evitat pe durata sarcinii, cu excepţia cazului în care potenţialul beneficiu pentru mamă depăşeşte riscul potenţial la făt. Alăptarea Se cunoaște faptul că IgG umane se excretă în laptele matern chiar în primele zile după naștere (perioada colostrului) și curând după aceea ajung la concentrații scăzute. Într-un studiu prospectiv, multicentric, în regim deschis, MN42989 (SOPRANINO), 13 femei care alăptau au primit ocrelizumab la o mediană de 2,0 luni postpartum (interval cuprins între 0,5-5,0 luni). S-au detectat concentrații scăzute de ocrelizumab în laptele matern timp de 60 de zile după prima perfuzie postpartum la mamă (doza mediană relativă la sugar de 0,27%) [interval cuprins între 0,0- 1,8 %]), indicând un transfer minimal de ocrelizumab în laptele matern. La 30 zile după prima perfuzie postpartum la mamă, ocrelizumab a fost nedetectabil în toate probele de ser disponibile provenite de la sugarii alăptați (n=9), iar valorile celulelor B ale sugarului s-au situat în intervalul normal în toate probele de sânge disponibile (n=10). Nu s-au observat efecte ale ocrelizumabului asupra sănătății, creșterii și dezvoltării la sugarii alăptați în perioada de urmărire de 44,6 săptămâni (interval cuprins între 8,6-62,7 săptămâni). Deși nu sunt disponibile date clinice provenind de la sugarii potențial expuși la ocrelizumab prin alăptare, cărora li se administrează vaccinuri cu virusuri vii sau atenuate, nu sunt de așteptat riscuri datorită valorilor normale ale celulelor B și nivelurilor serice nedetectabile de ocrelizumab la acești sugari. Într-un studiu clinic prospectiv separat, s-au observat concentrații scăzute de ocrelizumab în laptele matern (doza mediană relativă la sugar de 0,1% [interval cuprins între 0,07-0,7%]) timp de 90 de zile după prima perfuzie postpartum la mamă pentru 29 femei care alăptează, care au primit ocrelizumab la o mediană de 4,3 luni postpartum (interval cuprins între 0,1-36 luni). Perioada de urmărire de cel puțin

vârsta de 1 an. Ocrelizumab poate fi utilizat în timpul alăptării, începând din primele zile după naștere. Fertilitatea Pe baza studiilor de fertilitate efectuate la maimuţe cynomolgus masculi și femele, datele preclinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om.