RCP · NEO-ANGIN
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): NEO-ANGIN
- Cod ATC: R02AA03
- Forma farmaceutică: PASTILE
- Concentrație: 500mg/200000UI
- Deținătorul autorizației: KLOSTERFRAU BERLIN GMBH - GERMANIA
Doze și mod de administrare
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Adulți și copii cu vârsta peste 6 ani: dacă medicul nu vă recomandă altfel, doza recomandată este de o pastilă Neo-Angin la 2-3 ore. Doza maximă este de 6 pastile pe zi. Medicamentul trebuie administrat pe cale bucofaringiană. Pastila trebuie lăsată să se dizolve încet în cavitatea bucală. Fără recomandarea medicului, Neo-Angin nu trebuie administrat mai mult de 4-5 zile. Dacă utilizați mai mult Neo-Angin decât trebuie Nu s-au semnalat cazuri de supradozaj la om. Dacă uitați să utilizați Neo-Angin Dacă ați uitat să luați Neo-angin sau ați luat mai puțin, continuați direct cu următoarea doză. Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Reacții adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. După utilizarea Neo-Angin au fost observate următoarele reacții adverse: Foarte rare (afectează mai puțin de 1 din 10000 persoane): iritații ale mucoasei bucale și gastrice. Teoretic, pot să apară, de asemenea, reacții alergice. Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 2 București 011478-RO e-mail: [email protected] Website: www.anm.ro Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament. Cum se păstrează Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați Neo-Angin după data de expirare înscrisă pe cutie și blister, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. Conținutul ambalajului și alte informații Ce conține Neo-Angin Substanțele active sunt alcool 2,4 diclorobenzilic, amilmetacrezol și levomentol. Fiecare pastilă conține alcool 2,4 diclorobenzilic 1,2 mg, amilmetacrezol 0,6 mg și levomentol 5,9 mg. Celelalte componente sunt: ulei de anason, ulei de mentă, zahăr, glucoză sirop, roșu coșenilă A (E 124), acid tartric. Cum arată Neo-Angin și conținutul ambalajului Pastile rotunde, de culoare roșie, ușor biconvexe și ușor transparente. Mărimea ambalajului Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/A1 a câte 12 pastile Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Deținătorul autorizației de punere pe piață: DIVAPHARMA GmbH Motzener Strasse 41 12277 Berlin Germania Fabricantul Klosterfrau Berlin GmbH Motzener Strasse 41 12277 Berlin Germania Acest prospect a fost revizuit în Mai, 2025. 3
Interacțiuni
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Nu se cunosc interacțiuni cu alte medicamente. Neo-Angin
Sarcină și alăptare
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresațivă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Datorită informațiilor insuficiente, nu pot fi eliminate total riscurile asupra fătului. De aceea, prescrierea medicamentului la gravide și în timpul alăptării trebuie făcută cu precauție