RCP · NATRIXAM 1,5 mg/5 mg

Doze

Un comprimat pe zi, administrat în doză unică, de preferat dimineaţa, înghiţit întreg cu un pahar cu apă, fără a fi mestecat.

Combinaţia în doză fixă nu este indicată ca tratament de iniţiere.

Dacă este necesară o schimbare a dozei, trebuie avută în vedere stabilirea treptată individuală a dozei fiecărei componente.

Grupe speciale de pacienți

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Natrixam la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite.

Nu sunt disponibile date.

Pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.3 şi 4.4):

Tratamentul este contraindicat în insuficienţa renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min). Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţi cu insuficienţă renală uşoară până la moderată.

Vârstnici (vezi pct. 4.4 şi 5.2):

Pacienţii vârstnici pot fi trataţi cu Natrixam corespunzător funcţiei renale.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3 şi 4.4):

Tratamentul este contraindicat în insuficienţa hepatică severă.

Dozele recomandate de amlodipină la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată nu au fost stabilite; prin urmare, stabilirea dozei trebuie efectuată cu precauţie şi trebuie să înceapă cu doza cea mai mică a intervalului de doze (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Mod de administrare

Administrare orală.

Cu privire la indapamidă: Administrări concomitente nerecomandate: Litiu: Creşteri ale concentraţiei plasmatice a litiului cu semne de supradozaj, cum sunt în cazul dietei hiposodate (scăderea eliminării urinare a litiului). Cu toate acestea, dacă utilizarea diureticelor este necesară, se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiei plasmatice a litiului şi ajustarea dozelor. Administrări concomitente care necesită prudenţă Medicamente care determină torsada vârfurilor, cum sunt, dar fără a se limita la: - medicamente antiaritmice clasa Ia (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă), - medicamente antiaritmice clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă, bretiliu), - unele medicamente antipsihotice: fenotiazine (de exemplu, clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină, trifluoperazină), benzamide (de exemplu, amisulpridă, sulpiridă, sultopridă, tiapridă), butirofenone (de exemplu, droperidol, haloperidol), alte antipsihotice (de exemplu, pimozidă), - alte medicamente (de exemplu, bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină administrată intravenos, halofantrină, mizolastină, pentamidină, sparfloxacină, moxifloxacină, vincamină administrată intravenos, metadonă, astemizol, terfenadină). Risc crescut de aritmii ventriculare, în special torsada vârfurilor (hipokaliemia este un factor de risc). Este necesară prevenirea hipokaliemiei şi corectarea acesteia, dacă este necesar, înaintea tratamentului cu această combinaţie în doză fixă. Se recomandă monitorizare clinică, a concentraţiilor plasmatice a electroliţilor şi ECG. Utilizaţi medicamente care nu au dezavantajul de a determina torsada vârfurilor în prezenţa hipokaliemiei. AINS (administrare sistemică), inclusiv inhibitori selectivi de COX-2, doze mari de acid acetilsalicilic (≥ 3 g/zi): Poate apărea o reducere a efectului antihipertensiv al indapamidei. Risc de insuficienţă renală acută la pacienţii deshidrataţi (scădere a filtrării glomerulare). Se recomandă hidratarea pacienţilor şi monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului. Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA): Există risc de hipotensiune arterială apărută brusc şi/sau insuficienţă renală acută atunci când tratamentul cu inhibitori ai ECA este început în prezenţa unei depleţii de sodiu pre-existente (în special la pacienţii cu stenoză de arteră renală). În caz de hipertensiune arterială, atunci când tratamentul anterior cu diuretice a determinat depleţie de sodiu, este necesar: - fie întreruperea tratamentului cu diuretic cu 3 zile înainte de începerea tratamentului cu inhibitori ai ECA şi, dacă este necesar, reluarea tratamentului cu un diuretic hipokaliemiant; - fie începerea tratamentului cu doze mici de inhibitor al ECA şi creşterea treptată a dozei. În caz de insuficienţă cardiacă congestivă, se recomandă începerea tratamentului cu doze foarte mici de inhibitor al ECA, eventual după scăderea dozei de diuretic hipokaliemiant administrat concomitent. În toate cazurile, se recomandă monitorizarea funcţiei renale (creatininemia) în timpul primelor săptămâni de tratament cu un inhibitor al ECA. Alte substanţe care pot determina hipokaliemie: amfotericină B (administrare i.v.), glucocorticoizi şi mineralocorticoizi (administrare sistemică), tetracosactidă, laxative stimulante: Risc crescut de hipokaliemie (efect aditiv). Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a potasiului şi, dacă este necesar, corectarea acesteia. Se recomandă prudenţă deosebită în cazul tratamentului concomitent cu glicozide cardiace. Trebuie utilizate laxative de volum. Glicozide cardiace: Hipokaliemia și/sau hipomagneziemia favorizează efectele toxice ale digitalicelor. Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a potasiului, a magneziemiei şi a ECG şi, dacă este necesar, reevaluarea tratamentului. Baclofen: Potenţarea efectului antihipertensiv. Se recomandă hidratarea pacientului şi monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului. Alopurinol: Administrarea concomitentă cu indapamida poate crește incidența reacțiilor de hipersensibilitate la alopurinol. Administrări concomitente care trebuie luate în considerare: Diuretice care economisesc potasiu (amilorid, spironolactonă, triamteren): Deşi asocierile raţionale sunt utile la unii pacienţi, poate apărea totuşi hipokaliemie sau hiperkaliemie (în special la pacienţii cu insuficienţă renală sau diabet zaharat). Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a potasiului şi a ECG şi, dacă este necesar, reevaluarea tratamentului. Metformin: Risc crescut de acidoză lactică indusă de metformin, determinată de o posibilă insuficienţă renală funcţională asociată cu utilizarea diureticelor, în special a diureticelor de ansă. Nu utilizaţi metformin atunci când concentraţia plasmatică a creatininei depăşeşte 15 mg/l (135 µmol/l) la bărbaţi şi 12 mg/l (110 µmol/l) la femei. Substanţe de contrast iodate: În caz de deshidratare determinată de diuretice, există risc crescut de insuficienţă renală acută, în special atunci când se utilizează doze mari de substanţe de contrast iodate. Se recomandă rehidratarea înaintea administrării substanţei de contrast iodate. Antidepresive cu structură asemănătoare imipraminei, neuroleptice: Creştere a efectului antihipertensiv şi risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică (efect aditiv). Calciu (săruri): Risc de hipercalcemie determinat de scăderea eliminării renale a calciului. Ciclosporină, tacrolimus: Risc de creştere a concentraţiei plasmatice a creatininei, fără modificarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei, chiar în absenţa depleţiei hidrosaline. Corticosteroizi, tetracosactidă (administrare sistemică): Scădere a efectului antihipertensiv (retenţie hidrosalină determinată de corticosteroizi). Cu privire la amlodipină: Dantrolen (perfuzie): la animale, s-au observat fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular asociate hiperkaliemiei, după administrarea de verapamil şi dantrolen intravenos. Din cauza riscului de hiperkaliemie, se recomandă să se evite administrarea concomitentă a blocantelor canalelor de calciu cum este amlodipina la pacienţii susceptibili de hipertermie malignă sau în timpul tratamentului pentru hipertermie malignă. Nu se recomandă administrarea amlodipinei împreună cu grepfrut sau suc de grepfrut, din cauza posibilităţii de creştere a biodisponibilităţii la unii pacienţi, care determină creşterea efectului de scădere a tensiunii arteriale. Inhibitori ai CYP3A4: administrarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori puternici sau moderaţi ai CYP3A4 (inhibitori de protează, antifungice de tip azolic, antibiotice macrolide cum sunt eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem) poate determina o creştere semnificativă a expunerii la amlodipină. Expresia clinică a acestor variaţii farmacocinetice poate fi mai accentuată la vârstnici. Prin urmare, este necesară monitorizarea clinică şi ajustarea dozelor. Există un risc crescut de hipotensiune arterială la pacienții tratați cu claritromicină în asociere cu amlodipină. Se recomandă o monitorizare atentă a pacienților atunci când amlodipina este asociată cu claritromicină. Inductori ai CYP3A4: administrarea concomitentă de inductori cunoscuți ai CYP3A4 poate determina variații ale concentrației plasmatice a amlodipinei. Prin urmare, tensiunea arterială trebuie monitorizată și trebuie luată în considerare ajustarea dozelor în timpul și după administrarea concomitentă, în special cu inductori puternici ai CYP3A4 (de exemplu, rifampicină, hypericum perforatum). Efectele amlodipinei asupra altor medicamente: efectul amlodipinei de scădere a tensiunii arteriale se adaugă efectelor de scădere a tensiunii arteriale ale altor medicamente cu proprietăţi antihipertensive. În studiile clinice privind interacţiunile, amlodipina nu a modificat farmacocinetica atorvastatinei, digoxinei sau warfarinei. Tacrolimus: Există un risc de creștere a concentrației plasmatice a tacrolimus atunci când este administrat în asociere cu amlodipină. Pentru a evita toxicitatea tacrolimus, administrarea amlodipinei la un pacient tratat cu tacrolimus necesită monitorizarea concentrației plasmatice a tacrolimus și ajustarea dozei de tacrolimus, atunci când este necesar. Mecanismul de acțiune al inhibitorilor rapamicinei (mTOR): inhibitorii mTOR, cum sunt sirolimus, temsirolimus și everolimus, sunt substraturi ale CYP3A. Amlodipina este un inhibitor slab al CYP3A. Utilizarea concomitentă a inhibitorilor mTOR și amlodipinei poate crește expunerea la inhibitorii mTOR. Ciclosporină: Nu s-au efectuat studii privind interacțiunea ciclosporinei cu amlodipina la voluntari sănătoși sau la alte categorii de pacienți, cu excepția pacienților cu transplant renal, la care au fost observate creșteri variabile ale concentrației ciclosporinei la finalul intervalului de dozare (în medie 0% - 40%). Trebuie avută în vedere monitorizarea concentrației ciclosporinei la pacienții cu transplant renal tratați cu amlodipină, iar scăderea dozei de ciclosporină trebuie realizată la nevoie. Simvastatină: administrarea concomitentă a unor doze repetate de 10 mg amlodipină cu 80 mg simvastatină a determinat o creştere cu 77% a expunerii la simvastatină, comparativ cu administrarea simvastatinei în monoterapie. La pacienţii trataţi cu amlodipină, se recomandă limitarea dozei de simvastatină la 20 mg pe zi.

Din cauza efectelor fiecărei componente a combinaţiei în doză fixă asupra sarcinii şi alăptării, Natrixam nu este recomandat în timpul sarcinii. Natrixam nu este recomandat în timpul alăptării. Sarcină Cu privire la indapamidă Datele provenite din utilizarea indapamidei la femeile gravide sunt inexistente sau limitate (mai puţin de 300 de rezultate obţinute din sarcini). Expunerea prelungită la diuretice tiazidice în timpul trimestrului al treilea de sarcină poate reduce volumul plasmatic matern şi fluxul sanguin utero- placentar, ceea ce poate determina ischemie feto-placentară şi întârziere a creşterii. În plus, după expunerea în apropierea termenului, s-au raportat cazuri rare de hipoglicemie şi trombocitopenie la nou-născuţi. Studiile la animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe sau indirecte în ceea ce privește toxicitatea asupra funcției de reproducere (vezi pct. 5.3). Cu privire la amlodipină Siguranţa amlodipinei asupra sarcinii la om nu a fost stabilită. În studiile la animale, toxicitatea asupra funcţiei de reproducere a fost observată la doze mari (vezi pct. 5.3). Alăptare Cu privire la indapamidă Există informaţii insuficiente cu privire la excreţia indapamidei/metaboliţilor acesteia în laptele uman. Poate să apară hipersensibilitate la medicamente derivate din sulfonamide şi hipokaliemie. Nu se poate exclude un risc pentru nou-născuți/sugari. Indapamida este strâns înrudită cu diureticele tiazidice care au fost asociate, în cazul administrării în timpul alăptării, cu reducerea sau chiar supresia lactaţiei. Cu privire la amlodipină Amlodipina se excretă în laptele uman. Procentul transferat sugarului din doza utilizată de mamă a fost estimat la un interval interquartilă de 3 – 7%, cu un maximum de 15%. Efectul amlodipinei asupra sugarilor nu este cunoscut. Fertilitate Cu privire la indapamidă Studiile privind toxicitatea asupra funcției de reproducere nu au evidențiat niciun efect asupra fertilității la femelele și masculii de șobolan (vezi pct. 5.3). Nu se anticipează efecte asupra fertilității la om. Cu privire la amlodipină La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu au fost raportate modificări biochimice reversibile la nivelul capului spermatozoizilor. Datele clinice cu privire la efectul potenţial al amlodipinei asupra fertilităţii sunt insuficiente. Într-un studiu efectuat la şobolani s-au observat reacţii adverse asupra fertilităţii la masculi (vezi pct. 5.3).