RCP · MILURIT 150 mg

Doze

Adulţi:

Tratamentul cu alopurinol trebuie inițiat cu doze mici, de exemplu 100 mg/zi, pentru a reduce riscul de reacții adverse și doza trebuie crescută doar dacă valoarea serică a uraților nu este satisfăcătoare. În cazul în care funcția renală este deficitară se recomandă precauție suplimentară (vezi Insuficiență renală).

Se recomandă următoarele scheme terapeutice:

100 mg până la 200 mg pe zi, în cazuri uşoare, 300 mg până la 600 mg pe zi, în cazuri moderat-severe, 700 mg până la 900 mg pe zi, în cazuri grave.

Dacă este necesară calcularea dozei pe baza greutății corporale, trebuie utilizate 2-10 mg/kg corp/zi.

Copii și adolescenți (cu vârsta sub 15 ani):

Doza recomandată este de 10 mg până la 20 mg/kg corp/zi, până la o doză maximă zilnică de 400 mg, divizată în 3 prize. Utilizarea la copii este rar indicată, cu excepţia situaţiilor de malignitate (în special în leucemie) şi unele tulburări enzimatice cum este sindromul Lesch-Nyhan.

Vârstnici:

Având în vedere că nu există date specifice pentru această categorie de pacienţi trebuie utilizate cele mai mici doze care determină valori serice satisfăcătoare ale uraților. O atenţie deosebită trebuie acordată dozelor administrate în cazul insuficienţei renale şi situaţiilor de la pct. 4.4 (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă renală:

Având în vedere că alopurinolul şi metaboliţii săi sunt excretaţi pe cale renală, insuficienţa funcţiei renale poate duce la retenţia substanței active şi/sau a metaboliţilor săi, cu prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică.

Următoarea schemă poate servi drept ghid pentru ajustarea dozelor în caz de insuficiență renală:

În cazul unei insuficienţe renale severe, se recomandă administrarea unor doze mai mici de 100 mg pe zi sau administrarea unei doze de 100 mg la interval mai mare de o zi.

Dacă este posibilă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de oxipurinol, doza trebuie ajustată pentru a obține o concentrație plasmatică de oxipurinol mai mică de 100 micromol/l (15,2 mg/l).

Alopurinolul şi metaboliţii săi pot fi eliminaţi prin dializă. La pacienţii care efectuează ședințe de dializă de 2-3 ori pe săptămână trebuie luată în considerare o schemă de tratament alternativă, cu administrarea de 300-400 mg alopurinol imediat după şedinţa de dializă şi nicio doză în perioada interimară.

La pacienții cu insuficiență renală, adminstrarea concomitentă de alopurinol și diuretice tiazidice trebuie să se facă cu precauție deosebită. Trebuie administrată cea mai mică doză eficace de alopurinol, cu o monitorizare atentă a funcției renale (vezi pct. 4.5).

Insuficienţă hepatică

La pacienții cu insuficiență hepatică trebuie să se utilizeze doze reduse. Se recomandă efectuarea periodică a testelor funcţiei hepatice la inițierea tratamentului.

Tratamentul afecțiunilor care implică circulația mare a uraţilor de exemplu neoplasm, sindrom LeschNyhan

Înainte de inițierea terapiei citostatice se recomandă administrarea de alopurinol pentru corectarea hiperuricemiei şi/sau hiperuricozuriei existente. Este importantă asigurarea adecvată a hidratării pentru a menţine o diureză optimă şi alcalinizarea urinii pentru a creşte solubilitatea urinară a uraţilor/acidului uric. Doza de alopurinol trebuie să fie la valoarea minimă recomandată.

În nefropatia urică sau alte patologii care presupun o funcţie renală compromisă, tratamentul trebuie continuat aşa cum este recomandat în Administrarea în insuficienţă renală.

Aceste măsuri pot reduce riscul de formare a depozitelor de xantină și/sau oxipurinol care pot complica tabloul clinic (vezi de asemenea pct. 4.5 şi 4.8).

Monitorizare:

Pentru ajustarea dozelor este necesară monitorizarea la intervale stabilite a concentraţiilor plasmatice de urați şi a concentrațiilor urinare de uraţi/acid uric.

Schema terapeutică recomandată în caz de reacții cutanate

Administrarea alopurinolului trebuie imediat întreruptă dacă apar reacții cutanate. După ameliorarea la reacții de intensitate ușoară, medicul poate decide re-începerea tratamentului cu alopurinol, dar cu doze mai mici (de exemplu 50 mg/zi), numai după evaluarea atentă a riscurilor. Doza poate fi apoi crescută treptat, sub o atentă monitorizare a reacțiilor cutanate sau a altor reacții adverse posibile. Dacă revin reacțiile cutanate tranzitorii, administrarea de alopurinol trebuie oprită definitiv, deoarece pot să apară reacții grave de hipersensibilitate (vezi pct. 4.8).

Mod de administrare

Administrare orală.

Milurit poate fi administrat în doză unică zilnică, după masă. Este în general bine tolerat, mai ales când este administrat după masă. Dacă doza zilnică este mai mare de 300 mg şi apar probleme gastrointestinale, doza zilnică trebuie divizată.

6-mercaptopurina şi azatioprina: Azatioprina este metabolizată la 6-mercaptopurină care este inactivată de enzima xantin oxidază. În momentul administrării concomitente a 6-mercaptopurinei şi azotioprinei cu alopurinol trebuie administrată un sfert din doza recomandată de 6-mercaptopurină sau azatioprină, deoarece este inhibată xantin oxidaza, astfel prelungindu-se activitatea acestora. Concentrația plasmatică a acestor medicamente poate ajunge la valori toxice dacă doza nu este redusă (vezi pct. 4.4). Vidarabina (adenin arabinozida): Dovezile existente sugerează că timpul de înjumătățire plasmatică al vidarabinei este crescut în prezenţa alopurinolului. Când cele două medicamente sunt administrate concomitent este necesară o atenţie deosebită pentru a recunoaşte efectele toxice. Salicilaţii şi agenţii uricozurici: Oxipurinolul, metabolitul principal terapeutic activ al alopurinolului, este excretat pe cale renală, similar uraţilor. Prin urmare medicamentele cu acţiune uricozurică, cum este probenecidul sau salicilaţii administraţi în doze mari pot accelera eliminarea oxipurinolului. Acest lucru poate duce la scăderea activităţii terapeutice a alopurinolului, dar semnificaţia clinică trebuie evaluată individual. Clorpropamida: Dacă alopurinolul este administrat concomitent cu clorpropamida, în cazul unei funcţii renale reduse, creşte riscul de prelungire a activității hipoglicemiante, deoarece alopurinolul şi clorpropamida sunt competitori la nivelul tubilor renali. Anticoagulantele cumarinice: S-a raportat o creştere a efectului warfarinei şi a altor anticoagulante cumarinice în cazul administrării concomitente cu alopurinol, de aceea pacienţii care utilizează anticoagulante trebuie atent monitorizaţi. Fenitoina: Alopurinolul poate inhiba oxidarea hepatică a fenitoinei, dar semnificaţia clinică nu este încă cunoscută. Teofilina: A fost raportată inhibarea metabolizării teofilinei. Mecanismul interacţiunii ar putea fi explicat de implicarea xantin oxidazei în metabolizarea teofilinei la om. Concentrațiile plasmatice ale teofilinei trebuie monitorizate atunci când se inițiază tratamentul cu alopurinol sau la creşterea dozelor. Ampicilina/amoxicilina: A fost raportată creşterea incidenței erupțiilor cutanate tranzitorii la pacienţii care au utilizat ampicilină sau amoxicilină concomitent cu alopurinol, comparativ cu pacienţii care nu au utilizat această administrare concomitentă. Cauza acestei interacţiuni nu a fost stabilită. Totuşi se recomandă prescrierea unui medicament alternativ la ampicilină sau amoxicilină la pacienţii care utilizează şi alopurinol. Citostatice (de exemplu ciclofosfamidă, doxorubicină, bleomicină, procarbazină, mecloretamină): Administrarea alopurinolului concomitent cu citostatice (de exemplu ciclofosfamidă, doxorubicină, bleomicină, procarbazină, halogenuri alchilate) a determinat mai frecvent apariția de discrazie sanguină, decât în cazul administrării în monoterapie. De aceea trebuie monitorizată atent formula sanguină la intervale de timp regulate. A fost raportată o deprimare marcată a funcţiei măduvei osoase la pacienţii cu boli neoplazice (altele decât leucemia) tratați concomitent cu ciclofosfamidă sau alte medicamente citostatice şi alopurinol. Totuşi, în cadrul unor studii controlate efectuate la pacienţi trataţi cu ciclofosfamidă, doxorubicină, bleomicină, procarbazină şi/sau mecloroetamină (clormetin clorhidrat), alopurinolul nu pare a creşte efectul toxic al acestor medicamente citotoxice. Hidroxid de aluminiu: Administrarea concomitentă a hidroxidului de aluminiu cu alopurinol poate determina atenuarea efectului terapeutic al acestuia. De aceea administrarea celor două medicamente trebuie să se facă la un interval de cel puțin 3 ore. Ciclosporina: Raportările primite sugerează o creştere a concentraţiilor plasmatice ale ciclosporinei în cazul administrării concomitente cu alopurinol. Trebuie luată în considerare o eventuală creştere a toxicităţii ciclosporinei, dacă este administrată concomitent cu alopurinol. Didanosina: La voluntarii sănătoşi şi la pacienţii cu SIDA care utilizează didanosină, Cmax plasmatică a acesteia şi valorile ASC au fost dublate la administrarea concomitentă de alopurinol (300 mg pe zi) fără a influenţa timpul de înjumătăţire plasmatică. Administrarea concomitentă a acestor două medicamente nu este în general recomandată. Dacă administrarea concomitentă este absolut obligatorie este necesară reducerea dozei de didanosină şi monitorizarea strictă a pacientului. Inhibitori ai ECA: Utilizarea concomitentă cu alopurinol este asociată cu un risc crescut de a dezvolta leucopenie, în special la pacienții cu insuficiență renală. De aceea, se recomandă precauție. S-a raportat o creștere a riscului de hipersensibilitate atunci când alopurinolul este administrat concomitent cu inhibitori ai ECA, mai ales în cazul pacienților cu insuficiență renală. Administrarea concomitentă de alopurinol cu captopril poate crește riscul de reacții cutanate, mai ales în cazul unei insuficiențe renale cronice. Diuretice: S-a raportat o interacțiune între alopurinol și furosemid, ceea ce a dus la o creștere a concentrației plasmatice de urați și oxipurinol. S-a raportat o creștere a riscului de reacții adverse de sensibilitate la administrarea alopurinolului concomitent cu diuretice, în special tiazidice, mai ales la pacienții cu insuficiență renală.

Sarcina Nu există probe suficiente privind siguranţa utilizării alopurinolului la femei gravide, deşi a fost utilizat timp îndelungat, aparent fără consecinţe privind starea de sănătate (vezi pct. 5.3). Se utilizează în sarcină doar în cazul în care nu există altă alternativă terapeutică mai sigură și atunci când boala în sine reprezintă un risc pentru mamă sau făt. Alăptarea Alopurinolul şi metabolitul său oxipurinolul sunt excretaţi în laptele matern. Utilizarea alopurinolului în timpul alăptării nu este recomandată. S-a demonstrat existenţa unei concentraţii de 1,4 mg/l alopurinol şi 53,7 mg/l oxipurinol în laptele matern la administrarea de alopurinol 300 mg /zi. Nu au fost observate efecte asupra copilului alăptat.