RCP · MILURIT 100 mg

Doze

Adulţi

Tratamentul cu alopurinol trebuie inițiat cu doze mici de exemplu 100 mg/zi pentru a reduce riscul reacțiilor adverse și doza trebuie crescută doar dacă nivelul uraților serici este nesatisfăcător. În cazul în care funcția renală este deficitară se recomandă precauție suplimentară (vezi Insuficiență renală).

Se recomandă următoarele scheme de dozaj:

100 mg până la 200 mg pe zi în cazuri uşoare, 300 mg până la 600 mg în cazuri moderat-severe, 700 mg până la 900 mg în cazurile grave.

Dacă este necesară calcularea dozei pe baza greutății corporale, trebuie utilizate 2-10 mg/kg corp/zi.

Copii și adolescenți (cu vârsta sub 15 ani)

Doza recomandată este de 10 mg până la 20 mg/kg corp/zi, până la o doză maximă zilnică de 400 mg divizată în 3 doze. Utilizarea la copii este rar indicată, cu excepţia situaţiilor de malignitate (în special în leucemie) şi unele tulburări enzimatice cum este sindromul Lesch-Nyhan.

Vârstnici:

Având în vedere că nu există date specifice pentru această categorie de pacienţi trebuie utilizate cele mai mici doze care determină nivele satisfăcătoare de urați serici. O atenţie deosebită trebuie acordată la dozele administrate în cazul insuficienţei renale şi situaţiilor de la pct. 4.4 (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă renală:

Având în vedere că alopurinolul şi metaboliţii săi sunt excretaţi pe cale renală, insuficienţa funcţiei renale poate duce la retenţia substanței active şi/sau a metaboliţilor săi cu prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică.

Următoarea schemă poate servi drept ghid pentru ajustarea dozelor pentru insuficiența renală:

În cazul unei insuficienţe renale severe, se recomandă administrarea unor doze mai mici de 100 mg pe zi sau administrarea unei doze de 100 mg la un interval mai mare de o zi.

Dacă este posibilă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de oxipurinol, doza trebuie ajustată la un nivel plasmatic de oxipurinol mai mic de 100 micromol/l (15,2 mg/l).

Alopurinolul şi metaboliţii săi pot fi eliminaţi prin dializă. La pacienţii dializați de 2-3 ori pe săptămână trebuie luată în considerare o schemă de dozaj alternativă cu administrarea de 300-400 mg alopurinol imediat după şedinţa de dializă şi nicio doză în perioada interimară.

La pacienții cu insuficiență renală, adminstrarea concomitentă de alopurinol și diuretice tiazidice trebuie să se facă cu precauție deosebită. Trebuie administrată cea mai mică doză eficace de alopurinol, cu o monitorizare atentă a funcției renale (vezi pct. 4.5).

Insuficienţă hepatică

La pacienții cu insuficiență hepatică trebuie să se utilizeze doze reduse. Se recomandă efectuarea periodică a testelor de funcţionalitate hepatică la inițierea tratamentului.

Tratamentul afecțiunilor de circulare mare a uraţilor, de exemplu neoplasm, sindrom Lesch-Nyhan Înainte de inițierea terapiei citostatice se recomandă administrarea de Milurit pentru corectarea hiperuricemiei şi/sau hiperuricozuriei existente. Este importantă asigurarea adecvată a hidratării pentru a menţine o diureză optimă şi alcalinizarea urinii pentru a creşte solubilitatea urinară a uraţilor/acidului uric. Doza de Milurit trebuie să fie la nivelul minim recomandat.

În nefropatia urică sau alte patologii care presupun o funcţie renală compromisă, tratamentul trebuie continuat aşa cum este recomandat în Insuficienţă renală.

Aceste măsuri pot reduce riscul de formare a depozitelor de xantină sau acid uric care pot complica tabloul clinic (vezi de asemenea pct. 4.5 şi 4.8).

Monitorizare:

Pentru ajustarea dozelor este necesară monitorizarea la intervale stabilite a concentraţiilor plasmatice de urați şi concentrațiilor urinare de uraţi/acid uric.

Schema de dozaj recomandată pentru reacțiile cutanate

Administrarea alopurinolului trebuie imediat întreruptă dacă apar reacții cutanate. După ameliorare, în cazul unor reacții de intensitate ușoară medicul dumneavoastră poate decide re-începerea tratamentului cu alopurinol dar cu doze mai mici (de exemplu 50 mg/zi) numai după evaluarea atentă a riscurilor. Doza poate fi apoi crescută treptat sub o atentă monitorizare a reacțiilor cutanate sau a altor reacții adverse posibile. Dacă revin reacțiile cutanate tranzitorii, alopurinolul trebuie întrerupt pentru totdeauna deoarece pot să apară reacții grave de hipersensibilitate (vezi pct. 4.8).

Mod de administrare

Administrare orală.

Milurit poate fi administrat în doză unică zilnică după masă. Este în general bine tolerat, mai ales când este administrat după masă. Dacă doza zilnică este mai mare de 300 mg şi apar probleme gastro-intestinale doza zilnică trebuie divizată.

6-mercaptopurina şi azatioprina Azatioprina este metabolizată la 6-mercaptopurină care este inactivată de enzima xantin oxidază. În momentul administrării concomitente a 6-mercaptopurinei şi azotioprinei cu Milurit trebuie administrată un sfert din doza recomandată de 6-mercaptopurină sau azotioprină deoarece este inhibată xantin oxidaza astfel prelungindu-se activitatea acestora. Concentrația plasmatică a acestor medicamente poate ajunge la nivele toxice dacă doza nu este redusă. Vidarabina (adenin arabinozida) Dovezile existente sugerează că timpul de înjumătățire al vidarabinei este crescut în prezenţa alopurinolului. Când cele două medicamente sunt administrate concomitent este necesară o atenţie deosebită pentru a recunoaşte efectele toxice. Salicilaţii şi medicamente uricozurice Oxipurinolul, metabolitul principal al alopurinolului terapeutic activ, este excretat pe cale renală similar uraţilor. Prin urmare medicamentele cu acţiune uricozurică cum este probenecidul sau salicilaţii administraţi în doze mari pot accelera eliminarea oxipurinolului. Acest lucru poate duce la scăderea activităţii terapeutice a comprimatelor de Milurit, dar semnificaţia clinică trebuie evaluată individual. Clorpropamida Dacă Milurit este administrat concomitent cu clorpropamida în cazul unei funcţii renale reduse, creşte riscul de prelungire a hipoglicemiei deoarece alopurinolul şi clorpropamida sunt competitori la nivelul tubilor renali. Anticoagulantele cumarinice S-a raportat o creştere a efectului warfarinei şi a altor anticoagulante la administrarea concomitentă cu alopurinol, de aceea pacienţii care utilizează anticoagulante trebuie atent monitorizaţi. Fenitoina Alopurinolul poate inhiba oxidarea hepatică a fenitoinei dar semnificaţia clinică nu este încă cunoscută. Teofilina A fost raportată inhibarea metabolizării teofilinei. Mecanismul interacţiunii ar putea fi explicat de implicarea xantin oxidazei în metabolizarea teofilinei la om. Nivelele teofilinei trebuie monitorizate atunci când se inițiază tratamentul cu alopurinol sau la creşterea dozelor. Ampicilina/amoxicilina A fost raportată creşterea erupțiilor cutanate tranzitorii la pacienţii care au utilizat ampicilină sau amoxicilină concomitent cu alopurinol comparativ cu pacienţii care nu au utilizat această asociere. Cauza acestei interacţiuni nu a fost stabilită. Totuşi se recomandă prescrierea unui medicament alternativ la ampicilină sau amoxicilină la pacienţii care utilizează şi alopurinol. Citostatice (de exemplu ciclofosfamida, doxorubicina, bleomicina, procarbazina, mecloretamina) Administrarea alopurinolului cu citostatice (de exemplu ciclofosfamida, doxorubicina, bleomicina, procarbazina, halogenurile alchilate) a determinat apariția discraziei sanguine mai frecvent decât în cazul administrării acestor substanțe active singure. De aceea trebuie monitorizată formula sanguină prin efectuarea testelor la intervale regulate de timp. A fost raportată o consolidare a scăderii funcţiei măduvei osoase la pacienţii cu boli neoplazice (altele decât leucemia) sub tratament cu ciclofosfamidă sau alte medicamente citostatice şi alopurinol. Totuşi în cadrul unor studii controlate cu pacienţi trataţi cu ciclofosfamidă, doxorubicină, bleomicină, procarbazină şi/sau mecloroetamină (clormetin clorhidrat), alopurinolul nu pare a creşte efectul toxic al acestor medicamente citotoxice. Hidroxid de aluminiu Administrarea concomitentă a hidroxidului de aluminiu cu alopurinol, poate determina scăderea efectului terapeutic al alopurinolului. Trebuie să existe un interval de cel puțin 3 ore între administrarea celor două medicamente. Ciclosporina Raportările primite sugerează o creştere a concentraţiilor plasmatice ale ciclosporinei la tratamentul concomitent cu alopurinol. Trebuie luată în considerare o eventuală creştere a toxicităţii ciclosporinei dacă este administrată concomitent cu alopurinol. Didanosina La voluntari sănătoşi şi la pacienţi bolnavi SIDA care utilizează didanosină, Cmax plasmatică a acesteia şi valorile ASC au fost dublate la administrarea concomitentă de alopurinol (300 mg pe zi) fără a influenţa timpul de înjumătăţire. Administrarea concomitentă a acestor două medicamente este în general contraindicată. Dacă administrarea concomitentă este absolut obligatorie este necesară reducerea dozei de didanosină şi monitorizarea strictă a pacientului. Inhibitori ai ECA Utilizarea concomitentă cu alopurinol este asociată cu un risc crescut de a dezvolta leucopenie, în special la pacienții cu insuficiență renală. De aceea, se recomandă precauție. S-a raportat o creștere a riscului de hipersensibilitate atunci când alopurinolul este administrat cu inhibitori ai ECA mai ales în cazul pacienților cu insuficiență renală. Administrarea concomitentă de alopurinol cu captopril poate crește riscul de reacții cutanate, mai ales în cazul unei insuficiențe renale. Diuretice S-a raportat o interacțiune între alopurinol și furosemid ceea ce a condus la o creștere a concentrației plasmatice de urați și oxipurinol. S-a raportat o creștere a riscului de reacții adverse de sensibilitate la administrarea alopurinolului concomitent cu diuretice, în special tiazidice, mai ales la pacienții cu insuficiență renală.

Sarcina Nu există probe suficiente privind siguranţa utilizării Milurit la femei gravide, deşi a fost utilizat timp îndelungat aparent fără consecinţe privind starea de sănătate (vezi pct. 5.3). Se utilizează în sarcină doar în cazul în care nu există altă alternativă terapeutică mai sigură și atunci când boala în sine reprezintă un risc pentru mamă sau făt. Alăptarea Alopurinolul și metabolitul său activ oxipurinolul se excretă în laptele matern. Alopurinolul nu este recomandat în timpul alăptării. S-a demonstrat existenţa unei concentraţii de 1,4 mg/l alopurinol şi 53,7 mg/l oxipurinol în laptele matern la administrarea de alopurinol 300 mg/zi. Nu au fost observate efectele asupra copilului alăptat.