RCP · METOTREXAT SANDOZ 2,5 mg (vezi L04AX03)
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): METOTREXAT SANDOZ 2,5 mg (vezi L04AX03)
- Cod ATC: L01BA01
- Forma farmaceutică: comprimate
- Concentrație: 2,5mg
- Deținătorul autorizației: LEK PHARMACEUTICALS D.D. - SLOVENIA
Doze și mod de administrare
Avertisment important cu privire la administrarea de Metotrexat Sandoz 2,5 mg comprimate (metotrexat)
În tratamentul poliartritei reumatoide, artritei idiopatice juvenile și psoriazisului, Metotrexat Sandoz 2,5 mg comprimate (metotrexat) trebuie administrat doar o dată pe săptămână. Erorile de administrare în utilizarea Metotrexat Sandoz 2,5 mg comprimate (metotrexat) pot duce la reacții adverse grave, inclusiv deces. Vă rugăm să citiți cu atenție această secțiune a Rezumatului caracteristicilor produsului.
Metotrexatul trebuie prescris numai de medici cu experiență în utilizarea metotrexatului și cu o înțelegere deplină a riscurilor terapiei cu metotrexat.
Medicul curant trebuie să specifice ziua administrării pe prescripția medicală.
Medicul curant trebuie să se asigure că pacienții sau persoanele care au grijă de aceștia vor putea respecta schema terapeutică cu administrare săptămânală.
Doze: comprimatele trebuie luate cu 1 oră înainte de sau la 1,5-2 ore după masă.
Poliartrită reumatoidă și psoriazis: medicamentul trebuie prescris numai de către specialiștii în dermatologie, reumatologie și medicină internă.
Psoriazis:
Doza inițială recomandată este o doză unică de 7,5 mg, administrată o dată pe săptămână, cu o creștere a câte 2,5 mg pe săptămână.
Poliartrită reumatoidă:
Doza inițială de 7,5 mg (10 mg) săptămânal, administrată ca doză unică, cu o creștere a câte 5 mg în fiecare lună, până la valoarea maximă tolerată care nu trebuie să depășească 25 mg (30 mg)/săptămână; administrarea parenterală trebuie luată în considerare în cazul unui răspuns clinic inadecvat sau al intoleranței.
De regulă, efectul terapeutic este atins în decurs de 6 săptămâni, cu o îmbunătățire a stării pacientului după încă 12 săptămâni sau mai mult. Dacă nu se obține niciun răspuns după 6-8 săptămâni și nu se observă simptome toxice, doza poate fi crescută treptat, după cum se menționează mai sus.
Dacă nu se obține niciun răspuns după 8 săptămâni de tratament cu doza maximă, administrarea metotrexatului trebuie întreruptă. Atunci când se obține un răspuns la tratament, doza de întreținere trebuie redusă la cea mai mică doză posibilă. Durata optimă a tratamentului este, în prezent, necunoscută, dar datele provizorii indică faptul că efectul obținut inițial va persista timp de cel puțin 2 ani, dacă este continuată administrarea dozei de întreținere.
Când tratamentul este oprit, simptomele pot reapărea pe parcursul a 3-6 săptămâni.
Doze la copii și adolescenți cu forme poliartritice de artrită idiopatică juvenilă Doza recomandată este de 10-15 mg/m² suprafață corporală (SC)/săptămână. În cazurile refractare la mg/m2tratament, doza săptămânală poate fi crescută până la 20 suprafață corporală/săptămână. Cu toate acestea, este indicată o frecvență de monitorizare sporită dacă doza este crescută.
Pacienții cu JIA trebuie să fie întotdeauna trimiși la o unitate de reumatologie specializată în tratamentul copiilor/adolescenților.
Utilizarea la copii cu vârsta < 3 ani nu este recomandată, deoarece pentru această populație de pacienți nu sunt disponibile date suficiente privind eficacitatea și siguranța (vezi pct. 4.4).
Citostatice:
mg/m2Administrarea orală a metotrexatului la doze de până la 30 este posibilă, în timp ce dozele mai mari trebuie administrate parenteral.
Doze la pacienții cu insuficiență renală
Metotrexatul trebuie utilizat cu prudență la pacienții cu insuficiență renală. Doza trebuie ajustată după cum urmează:
Clearance-ul creatininei (ml/min) > 50 - 100% din doză 20-50 - 50% din doză < 20 nu trebuie utilizat metotrexat
Pacienți cu insuficiență hepatică
Metotrexatul trebuie administrat cu mare prudență sau evitat la pacienții cu boli hepatice semnificative, actuale sau anterioare, mai ales dacă sunt asociate consumului de alcool.
Interacțiuni
L-asparaginaza antagonizează efectele metotrexatului în timpul administrării concomitente cu metotrexat. Colestiramina poate crește eliminarea non-renală a metotrexatului, din cauza întreruperii circulației enterohepatice. Administrarea concomitentă a concentratelor eritrocitare și a metotrexatului necesită o monitorizare specială a pacienților, deoarece poate apărea o toxicitate crescută, din cauza concentrațiilor plasmatice mari, pe perioade prelungite de timp ale metotrexatului. Utilizarea concomitentă a medicamentelor care cauzează deficit de folat (de exemplu, sulfonamide, trimetoprim-sulfametoxazol) poate duce la creșterea toxicității metotrexatului. Prin urmare, este necesară o atenție specială și în caz de deficit de acid folic deja existent. Pe de altă parte, administrarea concomitentă a medicamentelor care conțin acid folic, precum și preparatele de vitamine care conțin acid folic sau derivații lor pot afecta eficacitatea metotrexatului. Hepatotoxicitatea metotrexatului poate fi crescută în timpul consumului regulat de alcool sau al administrării altor medicamente hepatotoxice, de exemplu, azatioprină, leflunomidă, retinoizi, sulfasalazină. Pacienții care utilizează concomitent medicamente hepatotoxice trebuie să fie monitorizați îndeaproape. Consumul de alcool trebuie evitat în timpul tratamentului cu metotrexat. În cazuri izolate, corticosteroizii administrați în asociere cu metotrexat au dus la herpes zoster diseminat la pacienții cu herpes zoster sau nevralgie post-herpetică. Utilizarea concomitentă a metotrexatului cu leflunomidă poate crește riscul de pancitopenie. Utilizarea concomitentă a mercaptopurinei și metotrexatului poate crește concentrația plasmatică a mercaptopurinei, astfel încât ajustarea dozei poate fi necesară în timpul utilizării concomitente. Într-un studiu la animale, medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv acidul salicilic, au dus la o reducere a secreției tubulare de metotrexat și, astfel, la o creștere a toxicității sale, din cauza creșterii concentrației plasmatice de metotrexat. Prin urmare, se recomandă prundență în cazul administrării AINS în asociere cu metotrexat. Cu toate acestea, în studiile clinice, în cazul în care AINS și acidul salicilic au fost administrate ca medicație concomitentă la pacienții cu poliartrită reumatoidă, nu a fost observată nicio creștere a incidenței reacțiilor adverse. Tratamentul poliartritei reumatoide cu astfel de medicamente poate fi continuat în timpul terapiei cu metotrexat în doze mici, dar numai sub supraveghere medicală atentă. Reacții adverse grave, inclusiv deces, suprimarea măduvei osoase neașteptat de puternică, anemia aplastică și toxicitatea gastrointestinală, au fost raportate în asociere cu utilizarea concomitentă a AINS și metotrexat, în special în doză mare. În prezența factorilor de risc, de exemplu, funcție renală la limită, nu se recomandă utilizarea concomitentă a AINS și a metotrexatului. Utilizarea concomitentă a metotrexatului și a terapeuticelor de bază (de exemplu, compuși de aur, penicilamină, hidroxiclorochină, sulfasalazină, azatioprină, ciclosporină) nu a fost studiată și nu poate fi exclusă o creștere a efectelor toxice ale metotrexatului. Utilizarea concomitentă a metotrexatului cu sulfasalazină poate spori efectul metotrexatului, deoarece sulfasalazina provoacă inhibarea sintezei acidului folic. Aceasta poate duce la un risc crescut de reacții adverse, deși acest lucru a fost observat numai în cazuri singulare, în cadrul mai multor studii. Antibioticele cu administrare orală, cum sunt tetraciclinele, cloramfenicolul și antibioticele cu spectru larg non-absorbabile, pot reduce absorbția intestinală a metotrexatului sau pot interfera cu circulația enterohepatică, din cauza inhibării florei intestinale sau suprimării metabolismului bacterian. Penicilinele și sulfonamidele pot reduce clearance-ul renal al metotrexatului în cazuri izolate, astfel încât pot apărea concentrații plasmatice crescute de metotrexat, cu toxicitate hematologică și gastrointestinală simultană. Secreția tubulară renală este redusă de ciprofloxacină; utilizarea metotrexatului concomitent cu acest medicament trebuie monitorizată cu atenție. Pirimetamina sau cotrimoxazolul utilizate concomitent cu metotrexat pot provoca pancitopenie probabil prin inhibarea suplimentară a reductazei acidului dihidrofolic, din cauza asocierii dintre aceste substanțe și metotrexat (pentru interacțiunile dintre sulfonamide și metotrexat, vezi mai sus). Administrarea concomitentă a inhibitorilor pompei de protoni (omeprazol, pantoprazol, lansoprazol) poate duce la eliminarea renală întârziată sau inhibată a metotrexatului și, astfel, la creșterea concentrației plasmatice de metotrexat, cu semne clinice și simptome de toxicitate asociate metotrexatului. Este necesară prudență, în special la pacienții cu insuficiență renală. Metotrexatul poate reduce clearance-ul teofilinei. Prin urmare, concentrațiile plasmatice de teofilină trebuie monitorizate, atunci când aceasta se utilizează concomitent cu metotrexat. Următoarele medicamente pot crește biodisponibilitatea metotrexatului (creșterea indirectă a dozei) și îi pot crește toxicitatea, din cauza deplasării metotrexatului de la nivelul proteinelor plasmatice: derivate de amidopirină, acid para-aminobenzoic, barbiturice, doxorubicină, contraceptive orale, fenilbutazonă, fenitoină, probenecid, salicilați, sulfonamide, tetracicline, tranchilizante, sulfoniluree, peniciline, pristinamicină și cloramfenicol. Prin urmare, utilizarea concomitentă cu metotrexat trebuie monitorizată cu atenție. Următoarele medicamente pot provoca o reducere a secreției tubulare și, în consecință, o toxicitate crescută a metotrexatului, în special la administrarea în doze mici: acid para-aminohipuric, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, probenecid, salicilați, sulfonamide și alți acizi organici slabi. Prin urmare, utilizarea concomitentă cu metotrexat trebuie monitorizată cu atenție. În timpul (pre)tratamentului cu medicamente care prezintă posibile reacții adverse asupra măduvei osoase (de exemplu, derivați de amidopirină, cloramfenicol, fenitoină, pirimetamină, sulfonamide, trimetoprim-sulfametoxazol, citostatice), trebuie luată în considerare posibilitatea apariției unor tulburări hematopoietice marcante cauzate de tratamentul cu metotrexat. Administrarea concomitentă a metamizolului și metotrexatului poate crește efectul toxic hematologic al metotrexatului, în special la pacienții vârstnici. De aceea, administrarea concomitentă trebuie evitată. În administrarea concomitentă de triamteren și metotrexat au fost raportate supresia măduvei osoase și valori scăzute ale folatului. În timpul tratamentului cu metotrexat, nu trebuie efectuată vaccinarea cu vaccinuri cu virusuri vii (vezi pct. 4.4). S-a raportat că administrarea concomitentă a levetiracetamului cu metotrexat scade clearance-ul metotrexatului, rezultând o concentrație plasmatică crescută/eliminare prelungită de metotrexat, până la valori potențial toxice. Concentrațiile plasmatice ale metotrexatului și levetiracetamului trebuie monitorizate cu atenție la pacienții tratați concomitent cu cele două medicamente. Utilizarea oxidului de azot potențează efectul metotrexatului asupra metabolismului folatului, generând o toxicitate crescută, cum sunt mielosupresie și stomatită severă, imprevizibilă și, în cazul administrării intratecale, neurotoxicitate crescută severă și imprevizibilă. Deși acest efect poate fi redus prin administrarea de folinat de calciu, trebuie evitată utilizarea concomitentă a oxidului de azot și a metotrexatului.
Sarcină și alăptare
Sarcina: Metotrexatul este contraindicat în timpul sarcinii în indicațiile non-oncologice (vezi pct. 4.3). Dacă sarcina apare în timpul tratamentului cu metotrexat și până la șase luni după oprirea acestuia, trebuie să se facă recomandări medicale cu privire la riscul efectelor nocive asupra copilului, asociate cu tratamentul și trebuie efectuate examinări ecografice pentru a confirma dezvoltarea fetală normală. În studiile la animale, metotrexatul a demonstrat toxicitate asupra funcției de reproducere, în special în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 5.3). Metotrexatul s-a dovedit a fi teratogen la om; s-a raportat că provoacă moarte fetală, avorturi și/sau malformații congenitale (de exemplu, malformații craniofaciale, malformații cardiovasculare, malformații ale sistemului nervos central și extremităților). Metotrexatul este un agent teratogen puternic la om, cu un risc crescut de avorturi spontane, restricții de creștere intrauterină și malformații congenitale în caz de expunere în timpul sarcinii. • Avorturile spontane au fost raportate la 42,5% dintre femeile gravide expuse la tratament cu metotrexat în doză mică (mai puțin de 30 mg/săptămână), în comparație cu o rată de 22,5% raportată la pacientele cu aceleași afecțiuni, tratate cu alte medicamente din aceeași clasă ca metotrexat. • Malformațiile congenitale majore la naștere au apărut la 6,6% dintre nașteri la femeile gravide expuse la doze mici de metotrexat (<30 mg/săptămână), comparativ cu aproximativ 4% dintre nașterile raportate la pacientele tratate cu alte medicamente din aceeași clasă ca metotrexat. Sunt disponibile date insuficiente privind expunerea la metotrexat în timpul sarcinii la doze mai mari de 30 mg/săptămână, dar se așteaptă rate mai mari de avorturi spontane și malformații congenitale, în special pentru dozele utilizate în mod obișnuit în indicațiile oncologice. Când tratamentul cu metotrexat a fost întrerupt înainte de concepție, au fost raportate sarcini normale. Atunci când este utilizat în indicațiile oncologice, metotrexatul nu trebuie administrat în timpul sarcinii, în special în primul trimestru de sarcină. În fiecare caz în parte, beneficiul tratamentului trebuie evaluat în raport cu riscul posibil pentru făt. Dacă medicamentul este utilizat în timpul sarcinii sau dacă pacienta rămâne gravidă în timp ce ia metotrexat, aceasta trebuie informată cu privire la riscul potențial pentru făt. Femeile cu potențial fertil / contracepție la femei Femeile nu trebuie să rămână gravide în timpul tratamentului cu metotrexat și trebuie utilizate metode eficiente de contracepție în timpul tratamentului cu metotrexat și cel puțin 6 luni după aceea (vezi pct. 4.4). Înainte de inițierea tratamentului, femeile cu potențial fertil trebuie să fie informate cu privire la riscul de malformații congenitale asociate cu metotrexat și posibilitatea existenței unei sarcini trebuie exclusă prin luarea de măsuri adecvate, de exemplu, un test de sarcină. În timpul tratamentului, testele de sarcină trebuie repetate în funcție de necesitățile clinice (de exemplu, după orice situație în care nu s-a folosit contracepția). Pacientele cu potențial fertil trebuie să fie consiliate în ceea ce privește prevenirea și planificarea sarcinii. Contracepție la bărbați Nu se știe dacă metotrexatul este prezent în materialul seminal. S-a demonstrat că metotrexatul este genotoxic în studiile la animale, astfel încât riscul de efecte genotoxice asupra celulelor spermatice nu poate fi complet exclus. Datele clinice limitate nu indică un risc crescut de malformații sau avort spontan, ca urmare a expunerii paterne la metotrexat în doză mică (mai puțin de 30 mg/săptămână). Pentru doze mai mari, nu există date suficiente pentru a estima riscurile de malformații congenitale sau avort spontan ca urmare a expunerii paterne. Ca măsuri de precauție, pacienților de sex masculin activi sexual sau partenerelor lor li se recomandă să utilizeze contracepție eficientă în timpul tratamentului pacientului de sex masculin și timp de cel puțin 3 luni după încetarea administrării metotrexatului. Bărbații nu trebuie să doneze material seminal în timpul tratamentului sau timp de 3 luni după întreruperea terapiei cu metotrexat. Alăptarea: Deoarece metotrexatul trece în laptele matern și poate provoca toxicitate la sugarii alăptați, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului (vezi pct. 4.3). Dacă se ia în considerare utilizarea în timpul alăptării, alăptarea trebuie oprită înainte de începerea tratamentului. Fertilitatea: Metotrexatul afectează spermatogeneza și ovogeneza și poate scădea fertilitatea. La om, s-a raportat că metotrexatul provoacă oligospermie, disfuncție menstruală și amenoree. În majoritatea cazurilor aceste efecte par a fi reversibile după întreruperea tratamentului. În indicațiile oncologice, femeile care intenționează să rămână gravide sunt sfătuite să se adreseze unui centru de consiliere genetică, dacă este posibil, înainte de tratament, iar bărbații trebuie să solicite sfaturi cu privire la posibilitatea de stocare a spermei înainte de începerea tratamentului, deoarece metotrexatul poate fi genotoxic la doze mai mari (vezi pct. 4.4).