RCP · METOPROLOL TERAPIA 50 mg

Comprimatele trebuie administrate în timpul sau imediat după masă, deoarece alimentele cresc biodisponibilitatea metoprololului.

Hipertensiune arterială

Doza este de 100 – 200 mg tartrat de metoprolol pe zi în 1-2 prize.

Metoprolol Terapia se administrează singur sau asociat. Doza va fi adaptată în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale, ea poate fi scăzută la 50 mg tartrat de metoprolol pe zi sau crescută.

Profilaxia crizelor de angină de efort

Tratamentul se începe cu 50 – 100 mg tartrat de metoprolol pe zi în 1-2 prize. În funcţie de răspunsul clinic doza poate fi, eventual, crescută săptămânal.

Tratamentul de lungă durată al infarctului miocardic

Doza recomandată este de 100-200 mg tartrat de metoprolol pe zi în 2-3 prize.

Tratamentul unor tulburări de ritm: aritmii supraventriculare (tahicardie, flutter şi fibrilaţie atrială, tahicardie joncţională) şi aritmii ventriculare (extrasistole ventriculare, tahicardie ventriculară) Se administrează ȋn general 100-200 mg tartrat de metoprolol pe zi în 2-3 prize. Uneori, în funcţie de situaţia clinică, poate fi suficientă o doză de 50 mg tartrat de metoprolol pe zi.

Eretismul cardiac

Doza este de 50-100 mg tartrat de metoprolol pe zi.

Multe medicamente pot determina bradicardie. Acest lucru este valabil mai ales la medicamente antiaritmice clasa 1a, beta-blocante, anumite antiaritmice clasa III, anumiţi antagoniști de calciu, digitalice, inhibitori de colinesterază, mefloquină, pilocarpină. Asocieri contraindicate Floctafenină Floctafenina poate determina şoc cardiogen sau hipotensiune arterială. În cazul administrării concomitente de beta-blocante acestea reduc reacţiile compensatorii cardiovasculare. Sultopridă Administrarea concomitentă de sultopridă creşte riscul apariţiei tulburărilor de ritm ventricular, în special torsada vârfurilor. Asocieri nerecomandate Bepridil Tulburări de automatism (bradicardie excesivă, stop sinusal), tulburări de conducere sinoatriale și atrioventriculare, risc crescut de aritmii ventriculare (torsada vârfurilor) și insuficiență cardiacă. Asocierea se face sub supraveghere medicală şi este necesară monitorizare ECG, îndeosebi la vârstnici sau la începutul tratamentului. Diltiazem şi verapamil Tulburări de automatism (bradicardie excesivă, stop sinusal), tulburări de conducere sinoatriale și atrioventriculare și risc crescut de insuficiență cardiacă. Asocierea se face sub supraveghere medicală şi este necesară monitorizare ECG, îndeosebi la vârstnici sau la începutul tratamentului. Asocieri care necesită precauţii la utilizare Amiodaronă Administrarea concomitentă cu amiodaronă poate să determine tulburări ale contractilităţii, automatismului şi conducerii prin supresia mecanismelor simpatice compensatoare. Supraveghere medicală şi monitorizare ECG. Anestezice generale inhalatorii halogenate Asocierea cu anestezicele generale inhalatorii halogenate reduce reacţiile cardiovasculare compensatorii ale blocantelor beta-adrenergice (inhibarea beta-adrenergică poate fi blocată ȋn timpul intervenţiei chirurgicale de către beta-stimulatoare). Ca regulă generală tratamentul cu blocante beta- adrenergice nu trebuie întrerupt brusc, iar medicul anestezist trebuie informat despre acest tratament. Medicamente care determină torsada vârfurilor (cu excepția sultopridei) antiaritmice clasa IA (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă) și clasa III (amiodaronă, dofetilid, ibutilidă, sotalol), unele neuroleptice fenotiazinice (clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină), benzamide (amisulpridă, sulpiridă, tiapridă), butirofenone (droperidol, haloperidol), alte neuroleptice (pimozidă) și alte medicamente (bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, lumefantrină, metadonă, moxifloxacină, pentamidină, spiramicina i.v., vincamină i.v.). Risc crescut de aritmii ventriculare, inclusiv torsada vârfurilor. Monitorizare clinică și ECG. Propafenonă Tulburări de contractilitate, automatism și de conducere (suprimarea mecanismelor simpatice compensatorii). Monitorizare clinică și ECG. Baclofen Baclofenul creşte efectul antihipertensiv al metoprololului cu risc crescut de hipotensiune arterială ȋn special ortostatică. Sunt necesare supravegherea tensiunii arteriale şi, eventual, adaptarea dozei de metoprolol. Insulină, sulfoniluree Toate beta-blocantele pot masca anumite simptome ale hipoglicemiei: palpitații și tahicardie. Prevenirea pacientului și consolidarea, mai ales la începutul tratamentului, a auto-monitorizării sanguine. Antihipertensive centrale (clonidină, apraclonidină, metildopa, guanfacină, moxomidină, rilmenidină) Creștere semnificativă a tensiunii arteriale în caz de întreruperea bruscă a antihipertensivelor centrale. Se recomandă evitarea întreruperii bruşte a antihipertensivelor centrale. Monitorizare clinică. Antiacide și cărbune Antiacidele, compuşii de aluminiu, de magneziu şi carbonatul de calciu scad absorbţia metoprololului, de aceea antiacidele trebuie administrate la distanţă de cel puţin 2 ore faţă de administrarea metoprololului. Lidocaină (i.v.) Metoprololul poate să crească concentraţiile plasmatice ale lidocainei cu eventuala creştere a reacţiilor ei adverse neurologice şi cardiace (scăderea clearance-ului hepatic al lidocainei). Se impune adaptarea dozei de lidocaină, supraveghere clinică, efectuarea electrocardiogramei şi eventual, determinarea concentraţiilor plasmatice ale lidocainei în timpul tratamentului şi după oprirea acestuia. Adaptarea dozei de lidocaină dacă este necesar. Paroxetină Risc de creştere a efectelor secundare ale metoprololului, inclusiv bradicardie excesivă prin inhibarea metabolizării de către paroxetină. Monitorizare clinică, dacă este necesar, ajustarea dozei de metoprolol pe durata tratamentului cu paroxetină și după întreruperea acestuia. Asocieri de care trebuie ţinut cont AINS Antiinflamatoarele nesteroidiene scad efectul hipotensiv al metoprololului prin inhibarea prostaglandinelor vasodilatatoare şi retenţie hidrosalină. Dihidropiridine Asocierea cu blocantele canalelor de calciu de tip dihidropiridinic poate determina hipotensiune arterială şi eventual deprimarea excesivă a contractilităţii miocardice la bolnavii cu insuficienţă cardiacă latentă sau necontrolată prin tratament (adăugarea de efecte inotrop negative). Beta-blocantul poate reduce, de asemenea, reacția reflexă simpatică stabilită în caz de repercursiune hemodinamică excesivă. Antidepresive imipraminice şi neuroleptice Utilizarea concomitentă cu antidepresive imipraminice (triciclice) şi neuroleptice determină hipotensiune arterială şi risc de hipotensiune arterială ortostatică severă. Mefloquină Risc de bradicardie excesivă (efecte aditive bradicardice). Dipiridamol (i.v.) Creşterea efectului antihipertensiv. Alfa-blocante utilizate ȋn urologie (alfuzosin, doxazosin, prazosin, tamsulosin, terazosin) Creșterea efectului hipotensiv. Risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică. Alfa blocante antihipertensive Creșterea efectului hipotensiv. Risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică. Fenobarbital (și prin extrapolare, primidonă) Reduce concentrațiile plasmatice și eficacitatea beta-blocantului cu efecte clinice reduse (creșterea metabolismului hepatic). Amifostină Creșterea efectului antihipertensiv. Rifampicină Scădere a concentrațiilor plasmatice și a eficacităţii beta-blocantului (creșterea metabolismul hepatic).

Sarcina Studiile la animale nu au arătat nici o dovadă de efecte teratogene. În absența efectelor teratogene la animale, nu este de așteptat un efect malformativ la om. Într-adevăr, până în prezent, substanțele responsabile de malformații la om s-au dovedit a fi teratogene la animale în timpul studiilor efectuate la două specii. Din punct de vedere clinic, nu au fost raportate efecte teratogene până în prezent și rezultatele studiilor prospective controlate cu unele beta-blocante nu au raportat malformații congenitale. La nou-născuții ai căror mame au avut tratament cu beta blocante, acțiunea beta-blocantului persistă timp de mai multe zile după naştere şi poate duce la bradicardie, detresă respiratorie, hipoglicemie; dar cel mai adesea acest lucru este fără consecințe clinice. Cu toate acestea, poate să apară, prin reducerea reacțiilor cardiovasculare compensatorii, insuficienţa cardiacă ce necesită spitalizare în terapie intensivă (vezi pct 4.9). Prin urmare, acest medicament, în condiții normale de utilizare, poate fi prescris in timpul sarcinii, dacă este necesar. În caz de tratament până la naștere, se recomandă monitorizarea atentă a nou-născutului (a ritmului cardiac și glicemia în primele 3-5 zile de viată). Alăptare Metoprololul se excretă în laptele matern (vezi pct. 5.2). Apariţia hipoglicemiei şi bradicardiei a fost descrisă pentru unele beta-blocante care se leagă puţin de proteine plasmatice. Prin urmare, alăptarea nu este recomandată dacă tratamentul este necesar.